4,174 matches
-
structură. Va rezulta că și-a „introdus” în Amintiri din copilărie nu numai întreaga viață, ci și moartea și viața postumă. Sfârșitul surorii Maria, de exemplu (cea care alunecă și cade într-o fântână iarna) este implacabil legat, prin tema cruzimii, de opera povestitorului. Totul se află în Amintiri.... Autorul nu le-a continuat pentru că de fapt le încheiase. După două scurte paragrafe, nu lipsite de unele elemente convenționale și idealizante (pana maestrului tremură câteva clipe de emoție), Amintirile... încep aproape
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
de mare efect, motivul urmăririi și concentrează alte câteva motive și teme, precum: motivul fricii, al spaimei, erosul (conflictul celor doi Nică, din care decurg strâmba procitanie și urmărirea, se iscă din cauza Smărăndiței) tema morții/ învierii, motivul îngropării/ resuscitării, tema cruzimii, motivul urmăririi pe viață și pe moarte, al fugii înspăimântate, disperate. Nu e vorba nicidecum de o joacă, de niște băieți care se aleargă, hârjonindu-se. E o goană a dorinței crunte de răzbunare. Nic’a lui Costache nu numai
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
își amintește Jean Bart. Și nu numai că a „murit” de mai multe ori, dar el, cel care pe când era diacon „la înmormântări, botezuri, cununii, nu voia să ieie parte” (Grigore I. Alexandrescu), s-a și „înmormântat”, citindu-și prohodul. Cruzimea este alimentată și de micul Creangă, de Nic’a lui Ștefan a Petrei. De faptele și de atitudinea acestuia. Preacunoscuta glumă cu poștele, al cărei coautor este, apare nu numai vulgară (G. Călinescu), ci și crudă. De cruzime se leagă
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
-și prohodul. Cruzimea este alimentată și de micul Creangă, de Nic’a lui Ștefan a Petrei. De faptele și de atitudinea acestuia. Preacunoscuta glumă cu poștele, al cărei coautor este, apare nu numai vulgară (G. Călinescu), ci și crudă. De cruzime se leagă motivul distrugerii, în chip vădit și, s-ar putea adăuga, zgomotos prezent în Amintiri... . Nic’a lui Ștefan a Petrei produce „stricăciuni”, declanșează (singur sau în colaborare cu alții) o serie de catastrofe, manifestă un atavism vandalic: se
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
șagă.” Într-adevăr, joaca nesăbuită se termină cu un dezastru și chiar dacă fapta lor nu e crudă prin intenție (nu avuseseră de gând așa ceva), este crudă (în contextul existenței precare a sinistraților) prin consecințele ei cât se poate de serioase. Cruzimea se manifestă și printr-o anumită atitudine. Caracterizându-l pe povestitor, G. Călinescu îl numește la un moment dat „simțitor și (totodată) nepăsător”. Filonul întunecat, de marmură neagră, al cruzimii provine, poate, dintr-un strat structural de nepăsare, de insensibilitate
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
a sinistraților) prin consecințele ei cât se poate de serioase. Cruzimea se manifestă și printr-o anumită atitudine. Caracterizându-l pe povestitor, G. Călinescu îl numește la un moment dat „simțitor și (totodată) nepăsător”. Filonul întunecat, de marmură neagră, al cruzimii provine, poate, dintr-un strat structural de nepăsare, de insensibilitate, specifice în cel mai înalt grad conștiințelor infantile (la scara vârstei biologice) și în general celor aurorale (la scara vârstelor istorice a umanității). Numai în acest sens C. este un
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
1855 vocația distrugerii se manifestă la C. mai ales ca vocație a autodistrugerii. El își distruge căsnicia, cariera clericală și - pentru un timp - și pe cea didactică, dar și sănătatea. Vocația distrugerii ține de natura geniului, crud prin definiție. Tema cruzimii se află în largul ei în povești și povestiri. După repetate lecturi înveselitoare și odată cu trecerea anilor, faptele, întâmplările, situațiile, atitudinile, gesturile și cuvintele mai mult sau mai puțin pline de cruzime ies singure la suprafață, devin bătătoare la ochi
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
ține de natura geniului, crud prin definiție. Tema cruzimii se află în largul ei în povești și povestiri. După repetate lecturi înveselitoare și odată cu trecerea anilor, faptele, întâmplările, situațiile, atitudinile, gesturile și cuvintele mai mult sau mai puțin pline de cruzime ies singure la suprafață, devin bătătoare la ochi. E vorba, desigur, de ochiul cititorului matur, tot atât de necesar în acest caz ca și pentru sesizarea rafinamentului, a subtilităților stilistice ale marelui povestitor. Râsul „gros” (pe care îl distinge G. Călinescu), acea
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
înăbușind, transfigurând, temperând, manifestările și vocile răului din operă, acea „uricioasă întristare” ce se degajă uneori din ea. Dominanta jovialității este dublată, concurată, contracarată în opera, mai complexă decât se crede de obicei, a lui C. de o linie a cruzimii, care trece, practic, prin toate scrierile sale, mari și mici, majore și minore. Abordarea unei asemenea teme n-ar trebui să constituie de aceea pentru nimeni motiv de neliniște. Doar se vorbește curent de cruzime la Homer, Dante, Shakespeare, Dostoievski
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
C. de o linie a cruzimii, care trece, practic, prin toate scrierile sale, mari și mici, majore și minore. Abordarea unei asemenea teme n-ar trebui să constituie de aceea pentru nimeni motiv de neliniște. Doar se vorbește curent de cruzime la Homer, Dante, Shakespeare, Dostoievski, Cehov, Proust. În Soacra cu trei nurori, o răzbunare „normală” s-ar fi oprit la iscusita divulgare a celei mai sfruntate dintre minciunile soacrei, la dovedirea inexistenței faimosului ochi veșnic treaz din ceafă (ospățul pe
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
mult mai departe, prea departe. Față de Soacra cu trei nurori, în Capra cu trei iezi se petrece nu numai un dublu asasinat fioros, ci și o nu mai puțin cumplită - deși binemeritată - pedepsire a asasinului. În plus, acesta își supralicitează cruzimea, expunându-și, așa-zicând, fărădelegea, aranjând într-un anumit fel rămășițele măcelului. Lupul din povestea lui C. „semnează” nu numai crimele, ci și regia crimelor sale. Răzbunarea caprei, care se ține de principiul „Nici o faptă fără plată”, nu este mai
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
ale literaturii române) chibzuiește un plan și trece decisă la acțiune, rămânând insensibilă la toate rugămințile lupului, ajuns victima ei neajutorată. Legea talionului triumfă în această poveste cu animale ca în vechile, „bunele” vremuri ale Vechiului Testament. În Dănilă Prepeleac cruzimea devine, s-ar spune, impersonală. Trocurile păguboase ale lui Dănilă, care dă pe rând boii săi „mari și frumoși” pe un car, carul pe o capră, capra pe un gânsac și gânsacul pe o pungă (goală), seria de schimburi catastrofale
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
seria de schimburi catastrofale mai întâi amuză, apoi însă scandalizează, stupefiază. Din personaj comic, Dănilă devine o victimă ca oricare alta, o victimă neajutorată, rostogolindu-se inexorabil pe panta neputinței sale. Rareori prostia și-a râs de om cu atâta cruzime: „parcă dracul mi-a luat mințile”, se miră eroul, rămas perplex, „c-o pungă goală” în mână, de proporțiile autopăcălirii sale. Dracul i le-a luat, dracul i le dă înapoi. Căci în întrecerea cu echipa de draci trimiși unul
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
alte deosebiri între nuvela din Don Quijote și episodul din Povestea lui Stan Pățitul. Comună celor două texte le este în schimb împrejurarea pe care ele se axează: împingerea în păcat a femeii prin provocarea unei experiențe de verificare. Experiență care presupune cruzime și care are o sorginte (în ce-l privește pe Ipate: la propriu) diabolică, pentru că ideea ei provine dintr-o suspiciune nebunească, împinsă până în pânzele albe. Episodul din povestea lui C. nu are coloratura tragică a nuvelei lui Cervantes. După
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
femeie cumsecade”. Spectacolul extragerii (cu cleștele) a respectivei coaste este violent și crud, un fel de tragere pe roată terapeutică. În Povestea lui Harap-Alb apar cele mai crude două personaje din întreaga operă a lui C., Spânul și Împăratul Roș. Cruzimea nu le este însă cu totul străină nici personajelor simpatice sau pozitive ale basmului. Se poate vorbi de pildă de cruzimea pedagogică a craiului care, îmbrăcându-se într-o piele de urs și ascunzându-se sub un pod, iese în
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Povestea lui Harap-Alb apar cele mai crude două personaje din întreaga operă a lui C., Spânul și Împăratul Roș. Cruzimea nu le este însă cu totul străină nici personajelor simpatice sau pozitive ale basmului. Se poate vorbi de pildă de cruzimea pedagogică a craiului care, îmbrăcându-se într-o piele de urs și ascunzându-se sub un pod, iese în calea feciorilor lui, ca să le pună la încercare curajul. Cruzimea unor episoade (precum cel al uciderii Cerbului) este foarte mare. După ce
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
simpatice sau pozitive ale basmului. Se poate vorbi de pildă de cruzimea pedagogică a craiului care, îmbrăcându-se într-o piele de urs și ascunzându-se sub un pod, iese în calea feciorilor lui, ca să le pună la încercare curajul. Cruzimea unor episoade (precum cel al uciderii Cerbului) este foarte mare. După ce retează capul mirificului animal și „se aruncă fără sine în groapă, după cum îl povățuise Sfânta Duminecă”, Harap-Alb este amenințat de un adevărat puhoi de sânge. Omorâtorul Cerbului Vrăjit se
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
un soț exemplar. Ingratitudinea conjugală a eroului, ponegrindu-și soția, e crudă. Pe de altă parte, harabagiul o sperie pe îndelete pe Malca, pe care o transporta la Piatra, cu pericole imaginare: tâlharii din Grumăzești, lupul, balaurul din dealul Bălaurului (cruzimea glumețului e simbolizată în text de frecventa invocare a lupului). Când i se pare că a înfricoșat-o cum trebuie, eroul face pasul decisiv, prefăcându-se că vrea să o lase singură, în plină noapte, în pădure (s-ar repezi
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
chibzuite, „cugetarea” primând, cu oricât de sfâșietoare urmări, asupra „simțământului”. Dacă voievodul nu are de ales, dilema tânărului Mircea tinde să se rezolve într-un alt fel, din momentul în care dragostea lui și a Ancăi e jertfită, cu inevitabilă cruzime, întru reușita calculelor reci. Apariție surprinzătoare, „bătrânul” de legendă de mai târziu se înfățișează deocamdată ca un june cu un caracter incert, răscolit de patimi contrarii - când îmboldit de delicate, cavalerești sentimente amoroase, când răvășit de „viziuni de mărire”, turmentat
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
contracarată întrucâtva de umorul licărind în pasaje ce respiră bun-simț și o înțelepciune străveche. Intenția unei portretizări mai complexe se întrevede mai ales în figura domnitorului (fie el Ștefan sau Lăpușneanu), care poate fi încercat de teribile impulsivități, împinse până la cruzime, dar impune prin vitejie și prin clarviziune pe câmpul de bătaie, ca și printr-un neclătinat simț al dreptății, dublat de un ager instinct al vredniciei. Ca într-una dintre nuvelele de început, în vremea secetei de după război este plasată
DONOSE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
bogată în materiale prețioase, încât, scria Gheorghe Vrabie, „nu se poate face nici o cercetare” a vreunei probleme de etnografie fără consultarea ei. G. a publicat și literatură memorialistică și documentară, o literatură a faptului trăit, precum însemnările din lucrarea intitulată Cruzimi (1921), ce conține pagini tulburătoare despre represiunea răscoalei țărănești de la 1907. Cartea a fost apreciată de Mihail Sadoveanu ca una „dureroasă”, „stăpânită de durerile și năcazurile oamenilor”. O serie de amintiri literare, apărute prin reviste (unele, solicitate de G. Ibrăileanu
GOROVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
București, 1909; Datinile noastre la nuntă, București, 1910; Credinți și superstiții ale poporului român, București, 1915; ed. introd. Iordan Datcu, București, 1995; ed. Irina Nicolau și Carmen Huluță, București, 2000; Botanica poporului român (în colaborare cu Mihail Lupescu), Fălticeni, 1915; Cruzimi, Iași, 1921; Monografia orașului Botoșani, Fălticeni, 1926; Alte vremuri, Fălticeni, 1930; Descântecele românilor, București, 1931; Indicele analitic și alfabetic al celor 25 volume din revista „Șezătoarea”, Fălticeni, 1931; Noțiuni de folclor, București, 1933; Ouăle de Paști, București, 1937; ed. îngr
GOROVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
du monde latin, Roma, 1905, 752; Tudor Pamfile, Artur Gorovei, „Șezătoarea”, „Ion Creangă” (Bârlad), 1912, 3; M. Lupescu, Artur Gorovei, „Calendarul revistei «Ion Creangă»”, 1913, 49-51; Mihail Sadoveanu, Folticenii, VR, 1921, 1; I. Simionescu, Folticenii, „Viitorul”, 1921, 3867; Mihail Sadoveanu, „Cruzimi”, VR, 1922, 2; Izabela Sadoveanu, Artur Gorovei, ALA, 1930, 498; Mario Ruffini, „Descântecele românilor”, „Lares” (Florența), 1932, 1; N. Iorga, „Noțiuni de folclor”, RI, 1933, 10-12; Aurel G. Stino, „Șezătoarea” de la Fălticeni, „Din trecutul nostru”, 1937, 40-45; Arnold van Gennep
GOROVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
mai perfidă decât cenzura oficială - cedează definitiv locul relatării deschise, autobiografice și aproape documentaristice a experienței închisorii politice, pe fondul căreia societatea comunistă se conturează în tonuri alb-negre, ca o radiografie a ororii. Autorul se dovedește un „excepțional poet al cruzimii” (I. Negoițescu), un martor a cărui privire intensă și rece nu ocolește nimic din ceea ce oamenii obișnuiți și chiar foștii prizonieri preferă să nu spună, insistând cu „obstinație” asupra bestialității gardienilor, supliciilor izolării în zarcă, bătăilor sălbatice și urletelor înfiorătoare
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
mai pasionat autor naturalist: descrierea călușului folosit de anchetatori, îmbibat cu saliva tuturor deținuților care trecuseră prin același supliciu, este un detaliu care poate impresiona chiar și pe cel mai insensibil lector al Gherlei. Este de la sine înțeles că poetica cruzimii exclude, de la bun început, tehnica literară savantă și figura de stil: limbajul narațiunii este unul direct, sacadat, în care tensiunea provocată de nerăbdarea „spunerii” a ceea ce nimeni nu îndrăznește să denunțe răbufnește parcă furios în înjurătura neaoșă și în expresiile
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]