3,741 matches
-
de piele. Apa avea gust de mâl și era cam dulce. Limba Îmi era uscată și mi se umflase toată. - Mai vreau, am zis după ce am simțit că nu mai aveam ce suge. - O singură dată, Îmi zise căpetenia și cufundă iar pielea În apă. Să nu-mi mai ceri, că până una-alta asta-i tot ce-ți dau, Îmi zise omul, Întinzându-mi bucata de piele. Eu sunt Tuni. - Eu sunt Krog, am răspuns și i-am Întins mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu stropi reci. Încet-Încet, se trezeau oamenii mei și, În toate luntrele se Întâmpla același și același lucru: lumea Începea să vorbească, veselă, ca la fiecare Început de zi, după care, văzând că erau la cheremul apelor din jur, se cufundau pe rând În tăcere. - Ai mai văzut asemenea luntre, Logon? am Întrebat. - Nu, Îmi răspunse el, cu ochi sclipitori, ca de copil. Se tot uita dintr-o parte În alta a luntrei, fericit că putea să vadă asemenea făcătură. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Împletit, acoperit cu frunze și bucăți de piele, și acolo stătea ticălosul ăla de Dyas, văr al meu de-acum și stăpân al apei dintotdeauna. În spatele casei era o altă piele prinsă Între doi pari, numai că pe aceasta o cufunda un om În apă, Înclinând-o când și când Într-o parte sau În cealaltă. - Multă apă... făcu Dyas vesel. Își supse un deget și-l ridică În sus, apoi strigă ceva la oamenii săi care aveau grijă de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu glas mai puternic, doi dintre oamenii lui Dyas Îi răspundeau. - Valuri moi kelib și apa verde peste gheață? Vreau Tokeba! - Vrei Tokeba, pui la păr! La un moment dat, Vishu se Încruntă și se aplecă mult peste marginea luntrei. Cufundă mâna În apă și Își umezi buzele și limba, apoi scuipă. Mai stătu o vreme și se uită În Împletitura de lăstari pe care o lăsase pe fundul luntrei. Se uită la cer și se strâmbă, după care dădu drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Umbrei ăia de i-au luat urma, și-l ucide acum un năpârstoc ca tine? Iarăși intonă cântul și, de data asta, cei doi răspunseră la fel, iar drept răspuns, cel din spatele luntrei Înclină puțin pânza pe care o ținea cufundată În apă. - Acu’, reluă Vishu arțăgos, ia du-te tu, măi prostule, și pune tu cârma la cap până când ți-oi spune eu să pleci de-acolo. Și voi, ăștilalți, mânjiți-l cu rahat d’ăla de pescăruș, că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-o spre Apus și, după jumătate de zi, am dat peste un lac Întins, cu maluri Înghețate. Avea apa atât de verde și de limpede, Încât ziceai că din ea izvorăște gerul care ne cuprindea din ce În ce. Am cufundat burțile de apă În lac, umplându-le cu apă proaspătă, și ne-am continuat drumul. Undeva pe mâna tare, zărirăm alți munți, mai Înalți decât toți: niște făcături din stâncă și gheață, rele, care păreau că au ochi cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îngrozitoare a pămîntului sălbatic - semn al victoriei și regăsirii -, intonînd o prevestire ciudată și amară de dragoste și moarte. Căci există viață pe tărîmul nopții. Un val Întunecat se unduiește În inimile oamenilor. Sălbatic, ciudat și triumfător, străbătînd pămîntul nesfîrșit cufundat În somn, mi-a vorbit În mii de nopți de veghe, iar cuvintele rostite de toate graiurile Întunecate și necunoscute sînt scrise În inima mea. A trecut peste mine În bătaia ritmică a aripilor sale puternice, a țîșnit În șuierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
petrecut cea mai mare parte din viață: Moartea cea mîndră, Singurătatea - sora ei cea aspră și Somnul - fratele lor cel puternic. Am trăit și am muncit, am trudit singur numai cu Singurătatea, prietena mea, și noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a pămîntului, am privit de mii de ori chipurile Somnului și am ascultat tropotul armăsarilor negri ce se apropiau. Și mi-am văzut tatăl și fratele murind În timp ce stam de veghe În Întuneric, la miezul nopții, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul. Cufundați În Somn, sîntem toți singuri și goi, cufundați În Somn, sîntem uniți În inima nopții și a Întunericului, sîntem frumoși și stranii cînd dormim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul. Cufundați În Somn, sîntem toți singuri și goi, cufundați În Somn, sîntem uniți În inima nopții și a Întunericului, sîntem frumoși și stranii cînd dormim, căci murim În Întuneric, dar nu cunoaștem moartea, nu există moarte pe pămînt, nici viață, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se apropia de sfîrșitul călătoriei sale. Trenul Își Încetini mersul. Se vedeau șinele strălucitoare, semnalele din triaj, mici, strălucitoare, de un verde, roșu, galben intens, străpungînd Întunericul, iar pe alte șine se vedeau vagoane de marfă și șiruri de trenuri cufundate În Întuneric, goale, negre, așteptînd cu un aer ciudat de Încordare, de viață de curînd stinsă. Apoi peroanele lungi Începură să lunece pe lîngă ferestrele trenului, iar hamalii vînjoși ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și spre tăcerea liliachie. Era prezent În misterul uriaș al pămîntului care, după zbuciumul prăfuit al zilei, se putea cufunda cu un calm desăvîrșit În tăcerea, bucuria, tristețea nopții ce se lăsa. Războiul pătrunsese În toate sunetele și tăcerile, În tristețea, dorul și bucuria, misterul, dorința și bucuria sălbatică ce se nășteau din inima atotcuprinzătoare a nopții parfumate ce Învăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de mii de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În somn dormeau? Oare n-au simțit același foc mistuitor, mistuitor, care ne-a mistuit pe toți? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu s-au mistuit În noapte? Nu i-a mistuit focul veșnic, În liniștea orășelelor, cu acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bucurie și groază, pe cînd stăteau pe o stradă liniștită, În fața unei case mîndre, păcătoase, luxoase, luminate... Învăluite În mister, singurătate și certitudine? Și pe cînd auzeau zgomotul copitelor și al roților și șuieratul neașteptat și tăcerea nesfîrșită a orașului cufundat În somn, oare n-au așteptat În Întuneric, gîndindu-se: — Ah, există tărîmuri necunoscute, și dimineți, și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes, acești tineri aprigi și entuziaști, care au așteptat acolo, așa cum am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În timp ce așteptau, pierduți În frumusețea insuportabilă, pustiul, misterul și spaima marelui pămînt În luna aprilie și Înțelegeau că sînt singuri, tineri și plini de viață și nebuni, măcinați de un dor tainic și de foame În mijlocul tăcerii uriașe din orașul cufundat În somn și În noapte, n-au simțit oare făgăduințele nelimitate, aspre și sigure ale acestei țări? Oare n-au fost sfîșiați, ca și noi, de dureri ascuțite și patimi nerostite, de veninul timpului, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trebuie să fac? O fi la fel ca la televizor, așa cum vedeam pe canalele sârbești înainte de ’89? Dar dacă nu e așa? Dacă lucrurile s-au schimbat? Îmi strecoară limba în ureche, îmi șoptește: vino, iubitule! Ce mă fac? Mă cufund în păcat fără să crâcnesc? Unde e Leo cel care se ruga o oră dimineața, o altă oră seara, care bătea o sută de mătănii la amiază? Leo, care-l învățase pe tatăl lui, preotul, să postească...Vino, Leo, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dintr-o tabără într-alta, de la transportatori la pirați și viceversa. Atașase și un link. Dădu click cu butonul stâng al mouse-ului și pătrunse într-un fel de ocean albastru, presărat cu meteoriți, quasari, nebuloase. Odată aleasă racheta, te puteai cufunda cu viteză în oceanul cosmic, puteai să aterizezi pe planete, sau să te confrunți cu furtuni cosmice. Fascinant! Pe Cosmin, însă, îl pasionau mai degrabă site-urile de modă sau chat-ul pe subiecte amoroase, gastronomice, ori, de ce nu? discuțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rânjii eu înapoi. Am mâncat ochiuri cu cartofi prăjiți pe muțește, sub muzica bubuitoare a celor de la Smash&Pumpkins. Ne-am culcat unul într-un dormitor, celălalt în altul. Sufrageria rămase zăvorâtă. Mâțele, în schimb, puteau defila prin dormitoare Odată cufundat în visuri, m-am găsit în mijlocul unei păduri de toamnă, noroioasă și rece. Încercam să cobor de pe munte; se făcuse întuneric și am hotărât să-mi dau drumul în josul unei râpe. De-abia începusem să alunec la vale, când pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sufletească nedefinită cât și prin “haina ei cenușie”. Motivul oglindirii Ănu al oglinzii) apare chiar din acest prim capitol, căci Alina v-a găsi pe masă oglinjoara cu mâner de os a Manuelei, în care privind ochii i se vor cufunda într-o balta de plictiseală. Oglinda va reflecta mai ales starea sufletească, dar Manuela putea rămâne fără oglindă plecând pe stradă? Desigur că va avea asupra ei o altă oglindă pe care o luase cu ea în plimbarea nedefinită prin
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și Mehedinților, de care nu sunt despărțiți decât de un coridor îngust, pe care trece cale ferată între Orșova și Caransebeș, parcă ar fi un bloc imens despărțit de restul Carpaților și căzut în adâncime, pieziș, cu o latură mai cufundată spre seșul Tisei și cu alta mai ridicată spre Carpați. Astfel, ca înfățișare, seamănă cu restul Carpaților vecini. Aceleași suprafețe netede și plaiuri, dar cea mai mare înălțime nu atinge nici 1500 m. Tot ca un bloc despărțit de Carpați
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
pe lângă fapte, mai lasă celor rămași plânsul inimii Lui Iisus, care topește în picuri nevăzuți plânsul etern cu care noi, pământenii, facem legătura cu morții noștri dragi și cu Dumnezeu. Moartea camarazilor noștri nu trebuie să ne clatine, să ne cufunde în mlaștina deznădejdii. Ea înseamnă îndemn la credință și luptă. Iisus cu moartea Sa a biruit moartea și celor din morminte, dăruindu-le viață veșnică. Neamul nostru românesc, prin jertfă și moarte, a creat istorie și va trăi pururi, iar
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și mă găseam în vacanță. Mai era până seara. Soarele ardea deasupra turlelor celor două biserici din Lisa. Când am intrat în curte, tata m-a luat de mînă: "Hai cu mine să-ți arăt ceva". Camera din față era cufundată în întuneric și mirosea a busuioc. Tata a deschis oblonul de la fereastra dinspre curte, ca să pătrundă lumina, apoi a ridicat capacul laviței, scoțând de sub valurile de pânză un teanc mare de hârtii, legat cu sfoară, pe care mi l-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ceas sunt înapoi, cu cazanul și preotul. Acesta se pregătește de sfânta slujbă, aranjează odăjdiile și în final începe ceremonia de creștinare a copilului. Femeile nu se pot stăpâni, plâng mocnit, iar bărbații sunt posomorâți. Preotul ia copilul repede, îl cufundă în apă de trei ori conform ritualului, nici un scâncet și îl dă nașei să fie înfășat. O voce întreabă, - A murit ? Răspunde încetișor, plângând, mama pruncului, în vreme ce îl îmbracă în scutece noi, - Doarme! Îl așează pe dormeza încăpătoare, culoarea vineție
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bunicul nici n-a vrut s-audă. — Vinde-ne biletele, femeie, spuse el, și vezi-ți de treaba dumitale. Cineva din spatele nostru chicoti. Apoi am intrat unul după altul în sala întunecată cu miros de mosc și eu m-am cufundat tot mai adânc în scaunul meu, copleșit de fericire, cu bunicul în stânga și cu tata în dreapta mea. Șase ani mai târziu, Iuri era deja mort, după ce MIG-ul 15 în care zbura a plonjat în mod inexplicabil dintr-un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]