5,380 matches
-
-o cu pasiune și cu mare gravitate pe Gabriela Melinescu, tânără poetă, frumoasă, talentată, redactoare la revista de tineret Luceafărul și „vestită” și ca „marea iubită” a lui Nichita Stănescu, cu care a trăit ani buni - și „fierbinți” - împreună în „cuibul lor”, un apartament în cartierul Drumul Taberei, „obținut” și „înzestrat” de Nichita. (Căsătorit în acea vreme cu Doina Ciurea, care, se pare, ignora cu o suavitate ce atingea țărmurile schizofreniei „escapadele” enorme ale soțului ei!Ă După ani însă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să adaug că aceste „poziționări”, inflamate și persistente, au făcut un rău incalculabil: culturii, dar și întregii rezistențe românești, sub indiferent ce formă? Ca să nu mai vorbim de „imagine”! Până azi, emigrația română de la Paris e cunoscută drept un adevărat „cuib de viespi”, drept cea mai dezunită, până la marginile mahalagismului cultural, dintre toate numeroasele emigrații din țările „mici” europene! Iar după anii ’90, aceiași „corifei” parizieni, care judecau meritele și creația după „dosar” în primul rând, preluând, vrând-nevrând, sculele cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pulbere eventualele necazuri ce în mod poate inevitabil se abăteau asupra mea. Nu mai avea cine să-mi spună o vorbă dulce rostită cu toată inima așa cum rosteai tu. Odată intrat în cameră, nu mă mai primea lumina și bucuria cuibului nostru ce se oglindea aproape în fiice lucru cât de neînsemnat. Găseam de astă dată întuneric beznă în locul luminii, frig în locul căldurii și tristețe în orice lucru ce mă înconjura. Stăteam și mă gândeam ca om înzestrat cu facultatea gândirii
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
când am primit cea de-a doua scrisoare - nu am mai găsit. În schimb, vânzătoarea ne-a promis că va mai aduce. Noi căutăm în continuare, să nu duceți grijă, nu vă lăsăm fără acest articol care să vă facă cuibul plăcut. Și acum, și despre concediu. Am zis că am vrea să mergem la Slănic - dar nu cu precizie, ziceam așa, că e mai aproape, dar am mai vorbit să facem băi la Lacul Sărat. În felul acesta socoteam că
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și veston pe-alese cu pietricele mai mari ca grindina sclipitoare și grele de parcă Heinrich n-ar fi fost nicicând făr’ de altă rațiune decât apa înaltă gata să se reverse adâncă numa’ bună să te-neci în ea uite cuibul și-l are pasărea-n frasin și prins de moacă-un aparat dintre cele de cântat și poart-a naibii rufărie neagră de monah Așa cum mi se mai întâmplase cu atâtea altele, la câteva zile după exercițiul meu cu pietre de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zvâcnind tâmplele, pulsul și inima până în vârful degetelor de la picioare. În cameră liniștea zvâcnea și ea, iar Cheia era la pipăit precum pielea unor cățeluși cărora inima le bate în burtă când îi iei în mână și-i ridici din cuibul lor. Verificarea întreprinsă mi-a confirmat temerile: Cheia trăia. Când m-am dus la oraș să urmez gimnaziul, iar camera de trecere nu-mi mai stătea în ceafă, când ajunsesem să-mi vizitez părinții ca cineva sosit din străini, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vorbă! O piesă contemporană a lui Daniel Bănulescu se petrece într-un spital de boli nervoase. Fiecare personaj are altă maladie psihică și reprezentanții principalelor religii încearcă să-i convertească. E un fel de Marat-Sade combinat cu Zbor deasupra unui cuib de cuci și altoit cu religie. Principial însă, nebunii incurabili nu sunt interesanți ca personaje, pentru că acțiunile lor sunt imprevizibile și incoerente. Spitalul special este o piesă a lui Iosif Naghiu în care, experimental, într-un salon sunt puși un
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Am ocolit orașul în sensul acelor de ceasornic. În partea de nord a porții se află câmpii întinse, pline de buruieni crescute până la înălțimea taliei. Adevărul este că-ți poți croi drum printre ele dacă vrei. Am văzut pe câmp cuiburi de păsărele care semănau cu privighetorile. Se înălțau la cer în căutare de mâncare și apoi se întorceau la locurile lor. Animalele înaintau încet, gâturile și spinările lor înotând pur și simplu în acea mare de iarbă. Căutau cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
au altă treabă decât să bântuie prin subteranele orașului Tokyo ca să-i extermine pe toți Întunegrii? Acela-i domeniul lor și n-are nimeni dreptul să-l încalce. Îți dai seama ce război s-ar porni! În al doilea rând, cuibul central al Întunegrilor este chiar sub Palatul Imperial. Și-au ales foarte strategic punctul acela. Înțelegi? Cum li se pare că ceva nu e-n ordine, urcă la suprafață și târăsc lumea după ei în subteran. Îți dai seama ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
unii, și pe alții. Cu Simbolatorii n-o dusese bine nici înainte, dar problema era acum că știa prea multe despre sistemul Computatorilor și era și mai vânat. Ca să scape de toți, profesorul și-a construit laboratorul subteran, în apropierea cuibului Întunegrilor. Ai fost acolo, nu? — Da. — Faină mișcare a făcut, nimic de zis. Nimeni nu se poate apropia de laboratorul lui. Prin preajma lui mișună Întunegri. Nici Computatorii, nici Simbolatorii nu au curajul să se apropie. Și ca să se poată mișca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Aveam impresia că i-au plăcut toate foarte mult. În legătură cu bunicul tău... Cred că ar trebui să mergem mai întâi până la laboratorul lui. — Da, poate găsim un indiciu pe-acolo. Dar crezi că vom reuși să ne strecurăm teferi pe lângă cuibul Întunegrilor? Dispozitivul ultrasonic care-i ținea la distanță nu funcționează, nu-i așa? — Nu-ți face griji. Mai există un dispozitiv mai mic împotriva lor. Îl folosim în caz de urgență. Nu e chiar atât de performant, dar dacă-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
emite ultrasunete care-i sperie pe Întunegri. — Da. Atâta vreme cât le emite, nemernicii nu se apropie mai mult de cincisprezece metri. Așa că ai grijă să nu stai la distanță mare de mine. Dacă nu ești atent, te prind, te duc în cuibul lor, îți dau drumul în fântână și te mănâncă. În cazul tău, o să înceapă cu rana de la burtă. Au dinți și unghii tare ascuțite. Pătrund în tine ca un burghiu, fără probleme. Mi s-a făcut teamă și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
una, cu două. Când i-a auzit umblând la ușă, a fugit. Deci, tu crezi că e în siguranță undeva la suprafață? — Nu, nu-i chiar atât de simplu. Culoarul de evadare e un adevărat labirint prin care trece prin cuibul Întunegrilor. În cel mai bun caz se poate parcurge în cinci ore. Dar aparatul de ținere la distanță a Întunegrilor nu funcționează decât jumătate de oră. Așa că bunicul e încă în labirint. — O fi fost prins de Întunegri? — Nu cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de tot. Parcă era și mai multă beznă și umezeală de data asta. Nici lanterna nu făcea față întunericului. Dâra de lumină era slabă de tot. Nu prea înțeleg de ce a ales bunicul tău să o șteargă fix prin apropierea cuibului Întunegrilor. Pentru că i s-a părut drumul cel mai sigur, răspunse fata luminându-mă câteva clipe cu lanterna ei. Cuibul este un fel de sanctuar de care nici măcar ei nu se apropie prea mult. — Adică ceva cu semnificație religioasă? — Probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de lumină era slabă de tot. Nu prea înțeleg de ce a ales bunicul tău să o șteargă fix prin apropierea cuibului Întunegrilor. Pentru că i s-a părut drumul cel mai sigur, răspunse fata luminându-mă câteva clipe cu lanterna ei. Cuibul este un fel de sanctuar de care nici măcar ei nu se apropie prea mult. — Adică ceva cu semnificație religioasă? — Probabil. Nu l-am văzut cu ochii mei. Credința lor e cutremurătoare, dar cred că o putem considera un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un singur drum. N-ai cum să te rătăcești. E adevărat că-i întortocheat rău, dar n-ai ce-i face. De-acolo trebuie s-o iei mai întâi spre Sendagaya. Să nu scapi din vedere că Întunegrii își au cuibul exact de partea asta a Stadionului Național. Drumul cotește apoi la dreapta spre stadionul de baseball Jingū, iar de acolo o iei spre bulevardul Aoyama, trecând pe lângă Galeriile de Artă, până la linia de metrou Ginza. Cred că o să faci cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de acolo o iei spre bulevardul Aoyama, trecând pe lângă Galeriile de Artă, până la linia de metrou Ginza. Cred că o să faci cam două ore până la ieșire. Ai înțeles în mare? — Da. — Ar fi bine să treci în mare viteză pe lângă cuibul Întunegrilor. Nu-ți servește la nimic să pierzi timpul pe-acolo. Fii foarte atent la metrou. Există stâlpi de înaltă tensiune, circulă metrourile... E oră de vârf acum. După ce ieși de-acolo, ai grijă și la mașini. — O să am. Dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
deloc să trec pe la frizerie înainte să mi se termine lumea. Nu știu ce altceva mai bun aș fi putut face în douăzeci și patru de ore. Să fac baie, să mă îmbrac frumos... și cam atât. — Ai grijă! exclamă ea. Trecem imediat pe lângă cuibul Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le distingeam prea bine. Indivizii știu că ne apropiem? am întrebat. — Bineînțeles, zise ea. Aici e lumea lor. Știu absolut totul și sunt foarte furioși pe noi pentru că le-am pângărit sanctuarul și am avut curajul să ne apropiem de cuibul lor. Dacă ne prind, e vai de noi. Nu te îndepărta de mine. N-au decât să întindă labele și să te târască mai știu eu unde. Am scurtat funia care ne lega la cincizeci de centimetri. — Ai grijă! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la surorile evreice Sara și Rebecca, devia spre Piazza Erbe pentru a rămâne extatic în contemplarea păsărelelor, îmbătându-se de trilurile și frumusețea penajului acestor creaturi minunate. Într-o zi a strâns de pe drum un pui de graur, căzut din cuib. L-a hrănit și l-a instruit. Graurul s-a obișnuit să zboare prin casă. Ieșea pe fereastră făcea un zbor printre acoperișuri și, apoi, se întorcea în colivie. Într-o zi de primăvară însă, în timp ce stătea pe pervazul ferestrei
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Zeno in Monte. Ajunși pe culme, s-au blocat ca încremeniți în fața intrării. Priveau cu uimire acea construcție enormă, cuibărită asemenea unei tufe pe înălțime; părea un balcon imens orientat în afară spre Verona. Era 6 noiembrie 1908. Capitolul VIII Cuibul de pe munte (1908-1911) La muncă Spațiul disponibil la San Zeno in Monte este imens iar poziția geografică uimitoare. Dar, intrând în camere, noii locatari își dau seama îndată că totul trebuie refăcut: pereți coșcoviți, camere urât mirositoare, grămezi de moloz
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Iar bărbații se adună de două ori pe lună». După Pineta Sacchetti și Primavalle, Slujitorilor Săraci le-a fost încredințată biserica din suburbia Tormarancia. Suburbia era înfundată într-o vale, într-o zonă izolată și insalubră. Se transformase într-un cuib de mizerie morală și materială, «buboiul» Romei. Locuitorii din apropiere nu se hazardau să-i treacă hotarele prudențiale ale siguranței. În împrejurimi, toți o cunoșteau cu un nume depreciativ «Shang-hai». Era nevoie de curaj, dincolo de zelul apostolic, pentru a merge
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Școală Medie și Școală de orientare profesională. În 1969 încetând cerința din teritoriu, s-a decis închiderea ei definitivă. Mulți religioși, care s-au format în timpul celor douăzeci de ani de noviciat la Roncà, păstrează o amintire nostalgică a acelui cuib cald și protejat, unde au fost acompaniați pentru a descoperi carisma Operei, hrănindu-se cu aviditate ca de la sânul unei mame. Abația din Maguzzano În cronologia Casei din Maguzzano citim că: «La 12 septembrie 1938, Divina Providență a dispus ca
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
două pietre negre. M-am gândit că e vorba de un proiect pentru orele de artă plastică. Dar pietrele negre erau ude. Luceau. Și cum stăteam deasupra bolului, privind drept în el, mi-am dat seama ce era. Era un cuib. Iar în cuib obiectele negre ovale nu erau pietre. Mi-am dat seama imediat ce erau. Erau ouă. Și mai era un cuib lângă ușa de la dulap. (Și un altul va fi mai târziu descoperit în camera de oaspeți.) Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-am gândit că e vorba de un proiect pentru orele de artă plastică. Dar pietrele negre erau ude. Luceau. Și cum stăteam deasupra bolului, privind drept în el, mi-am dat seama ce era. Era un cuib. Iar în cuib obiectele negre ovale nu erau pietre. Mi-am dat seama imediat ce erau. Erau ouă. Și mai era un cuib lângă ușa de la dulap. (Și un altul va fi mai târziu descoperit în camera de oaspeți.) Mi-am adus aminte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]