6,583 matches
-
ceva ce domnul Go nu prea pricepe. Engleza domnului Go e mai mult decât corespunzătoare. Trăiește În America de cincizeci și doi de ani. Dar din afișul care anunță atracțiile de la etaj nu pricepe mare lucru. Din acest motiv e curios. Iar mirosul de clor nu face decât să-i ațâțe curiozitatea. În ciuda traficului spre etaj, care crescuse În ultimele săptămâni, domnul Go nu s-a dus Încă acolo. A rămas fidel parterului, unde, pentru taxa unică de zece dolari, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de asemenea. Mă văd În acea primă zi, stând cu picioarele Încrucișate pe o pernă așezată pe jos, bând ceai verde dintr-o cană de ceramică japoneză și privind În sus, la Zora, cu ochii mei mari, plini de speranță, curioși și atenți. Cum aveam părul scurt, ochii mei păreau acum și mai mari, mai mari chiar decât ai sfinților din icoanele bizantine, acele siluete care urcă pe scara raiului, privind În sus, În vreme ce tovarășii lor cad Înspre diavolii fioroși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îi auziserăm pe când coboram scările din marmură. În spatele nostru veneau alți elevi pe care-i chemasem. Nu îi văzusem, dar îi auzeam. Nu eram nervos. Nici supărat. Într-un fel, eram iritat și foarte nemulțumit și pot să spun chiar... curios. Cine convocase întrunirea și de ce? Ne apropiam din ce în ce mai mult de ușa cancelariei. În fața ei erau doi elevi ce păreau să aibă rolul de a-i păzi pe cei care erau înăuntru sau cel puțin să nu dea voie celor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
În spatele lor stăteau posibilii călăi, ce se pare că l-au afectat pe unul din colaboratori, iar în capul mesei, stând pe scaunul ce îi revenea, stătea nimeni altul decât lupul de care vorbea. Nu vă voi mai ce? spusei curios îndreptându-mi scaunul spre el, astfel încât să-i am pe toți în partea dreaptă, și bătând darabana pe lemnul alb al mesei. Surprins să mă vezi, George? Într-adevăr, era surprins să mă vadă din moment ce nu putea articula un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aștept ca școala să fie încercuită mâine, am mințit eu, și să nu avem posibilitate de a ieși. Iar dacă de acum înainte nu mai avem alte opțiuni, trebuie să rezistăm aici. Și ce anume trebuie să facem? întrebă Marcela curioasă. Trebuie să facem din școala asta o fortăreață. O redută în care să putem rezista presiunilor din exterior și în care să trăim ca un tot unitar. Și mâncare? Apă? întrebă Sergiu. Mâncarea, din câte mi-am dat seama din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și să le spună ce să facă. Sergiu rămase în fața ușii. Elevii care au rămas de la întrunirea lui Govar au fost chemați de Mihail. Se duceau, poate, spre subsol, la atelierul întreținătorului. Ce te-a apucat să fii atât de curioasă, Marcela? o auzii parcă pe Maritsu certând-o pe colega sa. Eu am ieșit ultimul din cancelarie. Era ultima oară când avea să fie folosită pe post de centru de putere și simbol al acesteia. De acum, va fi modificată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu apusul întunecat. Ochii negri păreau mai înflăcărați ca niciodată, gata de luptă, pregătiți să înfrunte primejdia, împăcați cu gândul morții. Radia un soi de entuziasm bolnăvicios. Am venit cu cadouri, zise ducându-și mâna la frunte într-un mod curios și lăsând-o apoi jos, pentru cei mici și pentru cei mari. Soliteraj, unde să ducem astea? se auzi o altă voce gravă din întunericul camionului. Duceți-le în școală, urmând culoarul din fața camionului. Vă descurcați voi, zise el nepăsător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
remorcii imense. Dar așteptați să tragă Ilici mai încolo, departe de ochii iscoditori! Camionul imens își făcuse loc cu precauție printre pereții colegiului și ajunse, vreo două minute mai târziu, mai aproape de intrarea în clădire și mai departe de eventualii curioși din blocurile vecine. Soliteraj coborâse rampa animând spațiul dintre pereții colegiului cu zgomotul ei specific. În spatele său erau cel puțin cincisprezece oameni, unii caucazieni, alții din același neam ca și el. Fiecare avea câte o roabă plină vârf și acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în frunte. M-am dat câțiva pași în spate. Noaptea răcoroasă mi se dezvălui în toată măreția sa, iar mirosul îmbătător al florilor de seară mă cuprinse iarăși. În fața mea, Vladimir stătea încruntat și cu ochii închiși, concentrându-se. Ce curioși suntem noi, spuse el cu dinții încleștați, furios, deschizând încet ochii. Era prima dată când îl văzusem într-atât de mânios de față cu mine. Era, de asemenea, și ultima dată când voi mai avea prilejul să-l văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Totuși, nu înțeleg de ce eram atât de... calm. Mă așteptam, într-un fel, la ceea ce mi se spunea. Și poate... poate știam că pot face lucrurile astea. Tu... tu sigur nu poți citi gândurile celor din jurul tău? îl întrebai iarăși curios și temător. Nu. Eu nu pot citi mințile celor din imediata apropiere, zise resemnat. Tu poți. Și mai sunt câțiva care pot, dar nu mulți. Din cei pe care i-ai întâlnit până acum, doar Baronul putea. Dar el citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu niște castroane în față și păreau extrem de mulțumiți cu ceea ce mâncau. Alții, majoritatea, se învârteau de ici, colo, cotrobăiau prin niște cutii din lemn de diferite dimensiuni, unele din ele semănând chiar cu cele aduse de Soliteraj. Unii, mai curioși decât ceilalți, deja scoseseră din cutii pistoale și utilaje ce păreau să nu-și aibă rostul și le învârteau în mâinile lor, apăsând, câteodată, un buton sau două. Cei din jurul lor nu păreau la fel de atrași de noile "jucării" pe cât păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
iar școala devenea casă pentru toți. "Am înțeles", răspunse el, gândindu-se la același lucru. Izolați. Închiși în sicriu. Trecură câteva minute în liniște. Vântul adia din ce în ce mai puternic și presimțeam că ceva se apropia. Unde sunt Gardienii oare? întrebă Vladimir curios. Mă gândeam și eu la ei, dar acum m-am concentrat mai mult. Oare puteam să-i simt și pe ei la fel cum îi simțeam pe cei din școală? "Încearcă", mă îndemnă Chronosi. Și am încercat. Eram nervos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să-și umple alta. Avea impresia că era un copil mare și, În acele momente, se simțea copleșită de tandrețe. În interiorul lui se dădea o luptă. În sfîrșit, ca și cum n-ar fi știut unde se află, intră În grupul de curioși și se uită și el la casa de vizavi, În fața căreia staționa o mașină, aproape de care stătea la post un membru CRS*. * CRS (Companies Républicaines de Sécurité), element civil al forței publice, formînd rezerva generală a Poliției Naționale (n.t
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
marmură se putea citi, scris cu litere fanteziste: Stînjeneii Pe cer nu se vedea nici un nor. Strada era curată, aerul era proaspăt, ușor, și parcă te Îndemna la voioșie. Puțin mai departe, o femeie bătea covoarele la fereastră, uitîndu-se la curioși cu un aer compătimitor. Dar și ea, În ajun, cînd fusese descoperită crima și venise poliția, se numărase printre vecinii care ieșiseră să privească fațada, deși o cunoștea de ani de zile! Unii făceau comentarii. Se pare că e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
bancă lîngă jucătorii de bile. Avu o ezitare Înainte de a-și lua pălăria de paie. — Ți-e teamă să nu rîdă de tine! Să le fie de bine! La urma-urmelor, era În vacanță, și o puse hotărît pe cap. Persoane curioase treceau și acum pe stradă, oprindu-se În fața casei păzită de un polițist din CRS. CÎnd constatau că nu aveau ce să vadă decît niște ferestre Închise, plecau dînd din cap. — Luați loc, șefule. Dacă așezați fotoliul În colț, lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lui Lecoeur că va fi și el prezent. Soarele era la fel de fierbinte, iar pe străzi stăruia același amestec de răcoare matinală și de umezeală. Strada Bourbonnais prezenta un spectacol neobișnuit. În afara celor de la ferestre, așezați ca la defilarea unui cortegiu, curioșii formau un șir de-a lungul trotuarului, mai gros În dreptul casei. Mașina mortuară sosise deja. În spate staționa o mașină neagră, furnizată probabil de pompele funebre, apoi alta pe care Maigret nu o cunoștea. Lecoeur Îi ieși În Întâmpinare. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
claia de păr roșcat a fotografului de la ziarul La Tribune. Pe stradă Își vedeau de treabă alți doi-trei, iar unul dintre ei le făcu o fotografie celor doi polițiști care traversau strada. În realitate, nu era nimic de văzut, iar curioșii se uitau unii la alții de parcă s-ar fi Întrebat ce căutau acolo. — Ai oameni pe stradă? — Trei. Nu-l văd pe Dicelle, dar nu poate fi departe. A avut ideea să fie Însoțit de ucenicul cîrnățarului, care cunoaște pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lui Maigret, căruia i se stinsese pipa și făcea un fel de gimnastică delicată să o umple din nou, fără să lase din mână receptorul. — Ați mers la Crédit Lyonnays? — Care Crédit Lyonnais? — Cel de la Vichy? — Nu. — N-ați fost curioasă să vedeți ce sumă moșteniți? — Notarul meu de-aici se va ocupa de succesiune. Nu mă pricep deloc la lucrurile astea. — Totuși, sunteți o femeie de afaceri. Aveți vreo idee despre suma avută de sora dumneavoastră la bancă? Urmă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
viitorul politic. Își freacă cu mișcări circulare tâmplele dureroase. Ce este mai bine: să-l lase unde e în Iudeea, sau să-l cheme la Roma? Nu știe... În câteva rânduri, cubicularul Parthenicus îndepărtează ușu rel tapițeria și riscă priviri curioase înăuntru. Mânuind agitat pana, principele scrie de zor împroșcând cu stropi de cerneală împrejur. Se minunează în sinea sa, dar nu cutează să-l tulbure. De ce nu a chemat un asistent să-i dicteze? De obicei corectează doar scrisorile și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
surâde copilei cu îngăduință. — Din străbuni ne-a rămas obiceiul să-i aducem Zeiței drept jertfă mâncăruri pe talgere curate. O lasă să admire în voie mesele din bronz bogat ornamentate cu plăci de aur, argint și fildeș. Domitia întreabă curioasă: — Pregătesc masa ca Vesta să vină și ea la cină? — Bravo, drăguță! o laudă. Îl ia pe rex drept martor: — Vezi ce elevă deșteaptă vei avea de acum încolo? Regele zâmbește la rândul său. Micuța se îmbujorează de plăcere și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mititica. — ...atunci tot imperiul se bucură de sănătate și prosperi tate, nu? — Da, încuviințează iute vestala, uimită de inteligența fetiței. Avertizează: — Și dacă ceva nu e în regulă, atunci întregul popor roman este în pericol. Ce se poate îmtâmpla? e curioasă puștoaica. Occia nu-i răspunde. N-are nici un rost s-o sperie. Dar ame nințarea nu privește numai cetatea, ci întregul Univers. Este un copil inteligent, se bucură. Neam de traistă ce-i drept, dar sentimentală și cu minte în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o oare care rivalitate între ei. Între metodele lor pedagogice. Îl aude scărpinându-se în barbă. E un pic derutat. Îl simte apoi cum se schimbă. Parcă s-ar bucura. A găsit soluția. Păcat! E un pic decepționată, dar și curioasă să-l vadă cum se descurcă. Și tu pe care parte a tăvii trăiești? — Cum adică? se revoltă Domitia. Împreună cu toți oamenii. Deci noi suntem aici... Întinde palma: — Deasupra. — Da. — Și atunci dincolo oamenii stau cu capul în jos, nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a..! răspund toate în cor. Sigur au mai rămas lucruri de făcut, dar se arată îngăduitoare. A fost o zi grea astăzi. O ia pe fetiță de mână. Atunci haideți să-i arătăm ceva special Domitiei... — Ce? se interesează micuța curioasă, însă nu primește nici un răspuns. Se pun în mișcare. Occia arată cu mâna către o ușă închisă: — Acolo este cămara Vestei. — Cămară? repetă amuzată copila. Cămară, ca acasă? Preotesele, mari și mici, surâd. ăsta e cuvântul. Ca acasă. Una dintre
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Vestala surâde. — Cel deschis e gol. Copila se înalță pe vârfuri și constată că într-adevăr nimic nu se află înăuntru. Sunt două, îi explică o profesoară, dar odoarele sfinte le ținem doar într-unul. — De ce? Ca să-i înșelăm pe curioșii care ar îndrăzni să pătrundă aici, răspunde vestala Silvia. Noua preoteasă încearcă să desfacă vasul, dar Occia o oprește: — Nu-l deschidem decât primăvara, când facem curățenie generală. Domitia nu se dă însă dusă: — Ce-i acolo? — Penații Troiei, spune
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din loc. Ca un blestem, vocea Claudiei o urmărește: — Locul poartă și acum denumirea de „ascunzătoarea butoa ielor“... Se preface că n-o aude și se îndreaptă spre fundul încăperii. Celelalte o urmează în tăcere. Toate simt atmosfera ten sionată. Curioasă, fetița arată către o statuie înălțată pe un piedestal. Reprezintă o femeie înarmată. — Cine e? — Minerva, i se răspunde. — Simbolul eternității Romei, completează alta. — Palladium, corectează din nou Claudia. Occia face eforturi vizibile să-și păstreze calmul. — Tot Aeneas a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]