3,491 matches
-
satanic cu compasul insomnia, din cimitirele "cu mari și negre porți" se ridică în arome de flori atomii morților descompuși. Înainte de Bacovia și aproape în spiritul lui Rollinat, poetul cultivă un patetic sfâșietor, în care elementele tipice sunt "simfoniile", "aiurările", "delirurile", "sarcasmele", plânsetele de nebun pe stradă, dansurile macabre, muzica dureroasă (Weber, Chopin): Cântă încet din Weber: "gîndirile din urmă"- Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe-o tristă armonie cu sunet dureros
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mei privind - Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... * Și-am plâns - precum ar plânge amantul după dricul Iubitei fidanțate purtat spre cimitir; Și-am plâns - precum ar plânge murindul în delir. Printre atâtea versuri prozaice, întîlnim uneori fraze poetice deloc banale: Alunec, în luntre, pe lac Și umbra pe apă s-așterne; În juru-ne Alpii-și desfac Priveliști eterne. Și cerbii pe râpe se suie Aiurea pierzîndu-se-n cete. Nuvelele, poemele în proză
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fluiere cântă. Când se apropie miezul nopții, cuprins de terori subite la ora satanică, poetul fuge din odaie-n odaie, iar când afară "ninge prăpădind", iubita se așează la pian și cântă un marș funebru, după care faptă cade în delir. Atunci poetul face un gest straniu: plângând resfiră pletele iubitei. O altă femeie brună, în mantie neagră, cântă la clavir, gemând, marșul funebru al lui Chopin, între făclii, într-un salon gol. Apoi apare în salon o blondă goală, care
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e fină, asociată cu fenomene fulgurante, într-o ritmică moale, încetinită, elementele fiind ninsoarea, ploaia măruntă, cristalul, sideful, violinele, poleiala, zăpada, scama, borangicul, chihlimbarul. Dintr-o sensibilitate excitată și din excesul de lamentație poetul scoate un fel de euforie a delirului blajin, lăsîndu-se extaziat de viziuni procesionale, de ceremonia anticipată a morții: Și poate că, voind să mă așeze în capelă, mă vor purta descoperit prin grădină, și cum mă vor plimba tăcut pe alei, în dimineața vibrând ca o coardă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ION PILLAT Ion Pillat (1891-1945) a început cu poeme de un parnasianism exuberant, țipător, sub direcția lui Al. Macedonski, însă cu reminiscențe din mai toți poeții români (Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu, Coșbuc). Impulsiunile sălbatece împrumutate de la poetul Nopților sunt de un delir factice, totuși de o artă deplină pentru un începător atât de tînăr: E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii Mai albi ca spuma albă zvîrlită-n vânt de mare, Mai albi decât e coama Licornii legendare, Iar alții, fără
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
miros de farmacie curată Spune-mi servitoare bătrână ce era odată ca niciodată, Și tu verișoară cheamă-mi atenția când o să cânte cucul. URMUZ Prin Urmuz (1883-1923) suprarealismul român este anterior celui francez și independent. Divagațiile onirice, cu aparență de delir dement, ale acestuia îndeplineau întocmai programul de a surprinde realitatea imediată a spiritului, hazardul interior. De fapt Hurmuz făcea simple petreceri pentru frații săi, parodiind însă academismul prozei curente în Pâlnia și Stamate, "roman în patru părți" ("În față, salonul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
picioare și măna stângă ascunsă. El e burghezul, confortabil la picioare, neutilizator al stângei (mîna artei), al cărui cap e doar un suport de pălării. SIMION STOLNICU Ermetizarea și mallarmeizarea printr-o gramatică dificilă și un limbaj care e un delir neologistic, aceasta e poezia lui Simion Stolnicu, căruia nu-i lipsește vocația, vizibilă în versuri-oracol: Pătrate negre, pătrate albe, Cuprinse-n conul unui lampadar; Surâdea infloreșcență de galbe Reginei albe, reginei negre, Șahului de smoală, șahului de var... și în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Dimitrie Stelaru, boem adevărat, ducând o viață imposibilă, repetă în linii generale atitudini experimentate: hamletisme, evocări de îngeri, ingenuități fabricate. Însă trăind, în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă blândă euforie, are nota lui personală. Poezia sa e un delir infatuat în ton sacerdotal și profetic în care tocmai enormitățile sunt grațioase: Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea, Noi n-am avut alt soare decât Umilința. Prerafaelit ca și Edgar Poe, el inventează nume proprii stranii, Asena, Elra
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
atâta gândirea europeană de câteva decenii. Lucian Blaga, dimpotrivă, e un adevărat mistic, într-un sistem scris care e întîia încercare masivă și izbutită de construcție metafizică. Trecând peste amănuntele verbale, Blaga e un platonician, admițând ca mijloc de investigație delirul, căruia îi spune pitoresc "cunoaștere luciferică". Obiectul metafizicianului este "misterul", deci ilogicul, și modul de expresie mitul. Mult datorește fără îndoială filozoful lui Goethe. El, inspiratul, e un geniu, un "daimonion", capabil de intuiții revelatoare. Cosmologia lui Blaga, în ciuda termenilor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
colectivă, cum s-ar zice, în istorie. Ar dori pentru România destinul Franței și populația Chinei. În această privință pesimismul său e regretabil. România nu înseamnă nimic, condiția ei e "tragică". Singura scăpare, ipotetică și aceea, e riscul, furia mesianică, delirul imperialistic, mitologia. Tinerii nu cunosc, precum se vede, valorile naționale. Eseistica aceasta pe motive de filozofie existențială a avut oarecare răspândire, mergând de la considerațiile ontologice până la probleme de doctrină juridică (Petru P. Ionescu, Bucur Țincu, Ilie N. Lungulescu, Vasile V.
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
scenele de priapism ale poetului. Separația între dragostea fizică și raporturile sufletești e făcută cu multă gingășie, într-un spirit de tristeță umanitară asemănător cu acela al lui Duhamel. În Diamant verde dăm de un erou inapt, până la crize de delir, să capteze femeia malignă și plin de repulsie pentru femeile pierdute, având doar vocația legăturilor cvasi-matrimoniale, fără obligații legale. Liceenii plănuind fugi în America amintesc literatura lui André Gide. Mihail Celarianu e și poet remarcabil, la modul prelung elegiac al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
erotic și epistolar (între Luiza și Cristian): opune capitalei provincia, recurge la onirism, întoarceri în trecut și mister într-o fascinantă mixtură, echivalentă cu o confesiune de tipul „a trăi pentru a-ți povesti viața” ca la Gabriel García Márquez. Delirul existenței, evadările imposibile, greața, lupta cu fantomele și obsesiile somniei sunt dominate de vocea auctorială, care mută romanul într-un exercițiu stilistic, concomitent joc de idei: se va transforma Herbert într-o carte? Confesiv și ironic, între a percepe și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
spațiului său de meditație. Acela sugera o statornicie, marea (un spațiu străin) dublează sugestia insecurității și limitează perspectiva salvării. VI Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării „În sfîntul meu nesațiu, delirul meu cel mare” Pentru Ion Heliade Rădulescu a scrie Înseamnă, În sensul cel mai plin, a crea, a face. Noțiunea de gratuitate (plăcere) nu intră În limbajul său. Nici aceea de angoasă, răspîndită printre spiritele Întemeietoare. Limpede, hotărît este la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la modele literare cunoscute, Înfățișează naștere universului material și a arhenpelor. Nu interesează, aici, dacă poemul este În Întregime original, interesează doar efortul de a crea un limbaj capabil să cuprindă o idee atît de ambițioasă. Poetul este atins de „delirul creațiunii”, cum singur zice În Serafita, și delirul Îl obligă să inventeze un limbaj nou acolo unde limba existentă nu este suficientă. Imaginația poetică Își creează propriul limbaj. Bachelard plasează imaginația literară În rîndul activității naturale corespunzînd „unei acțiuni directe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și a arhenpelor. Nu interesează, aici, dacă poemul este În Întregime original, interesează doar efortul de a crea un limbaj capabil să cuprindă o idee atît de ambițioasă. Poetul este atins de „delirul creațiunii”, cum singur zice În Serafita, și delirul Îl obligă să inventeze un limbaj nou acolo unde limba existentă nu este suficientă. Imaginația poetică Își creează propriul limbaj. Bachelard plasează imaginația literară În rîndul activității naturale corespunzînd „unei acțiuni directe a imaginației asupra limbajului” (L’air et les
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a cărui artă poetică o și traduce), dar este și o nevoie mai adîncă la poligraful Heliade de a pune ordine În lumea rebelă a elementelor, de a impune legi, chiar dacă legile lui dau uneori naștere unui vocabular haotic. Niciodată delirul său nu este Însă atît de mare Încît să nu se simtă În poem dorința de a supune obiectele, cum zice el, „În sfadă”. Evaziunile onirice (În poemul În XX de părți: Visul) sînt bine supravegheate, zborul se Încheie de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i, În fapt, decît pauza (o mică pauză) a unei mari trufii creatoare. Trebuie, totuși, precizat că trufia, sentimentul vastității, deprinderea de a vedea enorm, pe scurt, nelimitatul nu capătă În demersul lui Heliade o libertate totală. Vastul, plinul, enormul, delirul creației se desfășoară sub un regim al ordinei. Nelimitatul nu duce la pierderea identității. Undeva, departe, există un hotar peste care imaginația nu trece pentru a nu „desfigura”, „des-mădula” obiectul liric. Heliade este mai cu seamă un poet al grandioasului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
legile. Heliade vrea să depășească repede antitezele, să ajungă la echilibru și, te plan liric, acest lucru se traduce prin dorința de a depăși starea de „volbură”: „Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora”. Condiția este ca volbora, delirul să nu țină prea mult, cărarea dreaptă să fie aflată, cutremurul din tării să aibă un sfîrșit, o vreme, cel puțin, pînă ce spiritul Își recapătă suflul și un nou delir se naște. Heliade adoră, pe scurt, obiectul liric indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însa și-n mine volbora”. Condiția este ca volbora, delirul să nu țină prea mult, cărarea dreaptă să fie aflată, cutremurul din tării să aibă un sfîrșit, o vreme, cel puțin, pînă ce spiritul Își recapătă suflul și un nou delir se naște. Heliade adoră, pe scurt, obiectul liric indiferent de natura lui. Ceea ce spune Într-un loc privitor la eros („objectul adorabil ardorilor materne”) se poate extinde asupra Întregii sale estetici, Adorația, care află forma ci supremă În viziunile celești
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
momentele cele mai interesante din punct de vedere liric. Confesiunea atinge atunci zone mai profunde și coaja retorismului se subțiază. Semnificativă este partea a VIII-a a poemului, nu cu totul străină de o intenție explicativă: „În sufletul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragele ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea În mine o naltă Înfocare De ele să m-apropii și dorul să-mi vădesc. Ele fugea de mine ș-În veci mi-era de față; În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat, o temă nouă, scăpată de rația poetului, se substituie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare”, dar fără regret. Grijile lui vin din altă parte: „Soț, tată plin de rane ce Încă sîngerează, Tovaroș bucuriei ș-al timpilor scîrbiți, El, o, soție dragă! el vine de-ți urează: Ani
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-o limbă barbară: „A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă, De voluptate peplu, ca crinii lui Amor, Cu buclele lui Phebu te-mmantă, te circondă Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!” Femeia provoacă nu numai un extaz spiritual, dar și delirul creațiunii, acel impavid nesațiu pe care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite) În poem cînd Heliade Își uită tema și deschide versul spre ceea ce am putea numi un discurs al discursului: „La singura-ți vedere delirul creațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și delirul creațiunii, acel impavid nesațiu pe care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite) În poem cînd Heliade Își uită tema și deschide versul spre ceea ce am putea numi un discurs al discursului: „La singura-ți vedere delirul creațiunii Cu totul mă coprinde, mă simț zeu din atom, Întreg realitate, nu fruct al ficțiunii, Și fur din ceruri focul spre a crea pe om”. Dar, din nefericire, asemenea Întreruperi sînt rare. Heliade, care vorbește despre toate, vorbește inadmisibil
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut fericit este așteptarea, după el reapare soarta geloasă („jaluză d-al meu bine făcu nenorocirea un semn și te pierdu...”). În acest limitat timp de „delir”, de fericire la care participă și puterile cerești, Îndrăgostitul trăiește o clipă de intimitate și Îndrăznește să-și apropie „obiectul de iubit”. O apropiere prin intermediul privirii: „Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare Subt vălul ce sălta; Te privii În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]