4,704 matches
-
este aceea că încearcă să fie aplicat. Dar exact această aplicație poate fi și marea lui slăbiciune. Spre exemplu aici sunt incluse biografiile lui Richard Steele și Joseph Adison. Steele și Adison sunt o mare problemă pentru că ei sunt scriitori discursivi și nu narativi. În mod similar Upton Sinclair este inclus și se citează lucrarea "Jungle" ca având exemple de jurnalism literar. Dar, din punct de vedere formal, "The Jungle 29" este o declarată și evidentă operă de ficțiune. Se mai
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în alegerea a ceea ce scria, dar și asupra modului cum scria. Stilul vulgar al lui Ned Ward din secolul al XVI-lea din Londra poate că nu ar fi fost acceptat, dar foiletoniștii puteau să scrie și într-un stil discursiv ca și narativ, sau ca E. B. White care pendula între cele două stiluri. În același timp nu este o greșeală să afirmăm că autorii de editoriale practicau jurnalismul literar narativ chiar dacă o făceau numai din când în când. Un
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a fost ideal înțeleasă la răscrucea dintre secole. Spre exemplu, în 1902, Edith Baker Brown a ținut " o pledoarie în favoarea jurnalismului literar" în Hnaper's Weekley. În sine, jurnalismul literar este cercetat de critica literară și în cadrul eseurilor de literatură discursivă (O pledoarie 1558). Acesta era uzajul foarte obișnuit în Anglia dacă este să ne luăm după sugestiile din Time Literary Supplement (Easthope). Dar dacă acest capitol prezintă dovezi ale emergenței genului ca formă de expresie distinctă, el nu explică de ce
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
într-un modul jurnalistic pe care Michael Schudson îl caracteriza ca fiind un modul narativ ("story" model) iar jurnalismul factual, obiectiv, poate fi categorisit într-un modul "de informație" (89), sau, ceea ce ar fi în teoria retoricii tradiționale, "narativ" și "discursiv". Excepția o face jurnalismul de senzație care poate fi inclus în ambele modele, o teză pe care am s-o explorez în capitolul patru. În tot cazul, perioada de după Războiul Civil este considerată ca perioada în care reportajul factual obiectiv
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
final, urmele recente derivă din secolul al XIX-lea cu evoluția distinctă a două tipuri de jurnalism: "story-ul" lui Schudson și modele de "informație" (89), sau ce ar fi caracterizat în mod mai tradițional ca fiind moduri "narative" și respectiv "discursive". Mai mult, nuanțele celor două modele, consolidând și provocând prin formularea mai multor ipoteze ideologice, prevesteau un conflict în desfășurare - deși inutil - între un jurnalism narativ discursiv caracterizat prin obiectivitate și unul mai subiectiv. Conflictul era în jurul cărui tip explică
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ar fi caracterizat în mod mai tradițional ca fiind moduri "narative" și respectiv "discursive". Mai mult, nuanțele celor două modele, consolidând și provocând prin formularea mai multor ipoteze ideologice, prevesteau un conflict în desfășurare - deși inutil - între un jurnalism narativ discursiv caracterizat prin obiectivitate și unul mai subiectiv. Conflictul era în jurul cărui tip explică cel mai bine lumea reală. Înțelegerea acestui lucru ajută la explicarea deciziei multor jurnaliști aparținând curentului literar narativ modern de a prelua cauze politice populiste și progresiste
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
individ și comunitate. Într-adevăr, ar fi incorect să sugerăm că jurnalismul literar este o formă aberantă care, întocmai ca o tumoră, s-a dezvoltat din practica jurnalistică americană principală, care a urmat - și reificat - în principal informația și modelul discursiv. În schimb, este mai corect să sugerăm că, până de curând, era în general o variantă îmbinată într-o măsură mai mare sau mai mică cu ceea ce numim astăzi știrile obiective. Originile acestei dihotomii retorice pot fi ilustrate cu un
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în ciuda faptului că era adversarul poeziei, iar prin acest lucru al artei literare în general în concepția ei limitată văzută din perspectiva noastră contemporană, dar și că, prin susținerea ideilor sale abstracte și totalizatoare, va prevesti apariția modelului informațional sau discursiv peste aproximativ două mii două sute de ani. Un astfel de jurnalism este un model în tradiția platonică deoarece aspiră la un ideal obiectiv, un raport perfect abstractizat, aparent lipsit de subiectivitate, ideologie și de natura limbajului, care filtrează și deformează în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
probabil din 449 î.e.n, după istoricul roman Suetonius. Acestea, împreună cu acta diurna sau documentele zilei, au fost făcute publice pentru prima dată de către Iulius Caesar în anul 59 î.e.n, scopul lor fiind în esență informativ sau discursiv (Stephens, 64). Jurnalismul nostru modern derivă bineînțeles din acta diurna și este implicit în ambele buletine că înregistrarea evenimentelor oficiale în decursul perioadei contemporane "diurne", sau "zilei" avea o valoare. În același timp, existau alți precursori ai ziarului modern în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
înconjurătoare ar trebui percepută, având în vedere natura speculară a limbii, natura subiectivă a cogniției și înglobarea cadrelor ideologice, toate acestea filtrând, informând și modelând în felul lor acele relatări. Aceste chestiuni de responsabilitate pot explica de ce jurnalismul - fie pur discursiv sau narativ - a fost folosit atât în scopuri ideologice, cât și pentru a pune o anumită ideologie sub semnul întrebării. Un exemplu timpuriu din categoria scrisorilor în care jurnalismul narativ a fost folosit în scopuri fățiș ideologice sau politice este
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
vechi tratat feminist păstrat în limba engleză, un pamflet publicat în 1589 de o nobilă anonimă, Jane Anger Her Protection for Women. Pamfletul, o formă timpurie de jurnalism în limba engleză, dar în acest caz în mare parte informativ sau discursiv în formă, combate un tratat misogin (care apăruse anterior dar care anu a ajuns până în zilele noastre) atunci când Jane Anger se leagă de retorica sa în atacul autorului asupra femeilor (A[nger] 22-29) (Euphues: The Anatomy of Wyt de Lyle
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
reflecta discuțiile religioase, statale sau despre agricultură și are într-adevăr rădăcini clasice. Scriitorii au încercat să analizeze sau să supună materialul unui test critic, fie că acesta era metafizic sau fenomenal. Desigur, aceste eseuri asupra înțelegerii umane sunt fundamental discursive, sau marcate și limitate de gândirea analitică, tinzând mai mult spre modul descriptiv sau persuasiv (din moment ce aceste două forme discursive nu se exclud neaparat una pe alta). Fiind discursive, virtutea lor stă în încercarea unei perspective critice din partea observatorului către
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
supună materialul unui test critic, fie că acesta era metafizic sau fenomenal. Desigur, aceste eseuri asupra înțelegerii umane sunt fundamental discursive, sau marcate și limitate de gândirea analitică, tinzând mai mult spre modul descriptiv sau persuasiv (din moment ce aceste două forme discursive nu se exclud neaparat una pe alta). Fiind discursive, virtutea lor stă în încercarea unei perspective critice din partea observatorului către obiectul urmărit, sau din partea subiectivității cuiva pentru un obiect. Dar acolo există și punctul slab al formei, deoarece reflectă cât
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
metafizic sau fenomenal. Desigur, aceste eseuri asupra înțelegerii umane sunt fundamental discursive, sau marcate și limitate de gândirea analitică, tinzând mai mult spre modul descriptiv sau persuasiv (din moment ce aceste două forme discursive nu se exclud neaparat una pe alta). Fiind discursive, virtutea lor stă în încercarea unei perspective critice din partea observatorului către obiectul urmărit, sau din partea subiectivității cuiva pentru un obiect. Dar acolo există și punctul slab al formei, deoarece reflectă cât de înstrăinată a devenit conștiința subiectului. În orice caz
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lui Francis Bacon reflectă o conștiință critică despre cum este exprimată gândirea analitică și astfel face un pas înainte în înțelegerea dezvoltării prozei nonficționale moderne. Mai mult, reflectă ceea ce va continua să fie o ruptură lentă dar crescândă între modelele discursive și narative. Ca rezultat, preocuparea pentru modul în care lumea ar trebui să fie descrisă va fi reflectată în relatări prescrise ideologic ale fenomenalului și contracarările atacurilor la adresa acelor prescrieri și conflictul deschis de la sfârșitul secolului al XIX-lea dintre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
jurnalism literar narativ ca gen modal. "Romanul nonficțional" pe care Truman Capote a pretins că l-a inventat nu era deloc nou. Contrastul dintre texte precum Clancie și Du Vall pe de o parte și informația sau modelul de știri discursiv în ziarele aflate în dezvoltare pe de altă parte ajută la identificarea celei din urmă ca fiind o formă timpurie de jurnalism literar narativ sau cel puțin jurnalism narativ. Acest lucru este valabil chiar dacă Clancie sau Du Vall tind să
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
practicanți ai acestei forme de jurnalism.64 Este lesne de înțeles de ce, având în vedere influența pe care au avut-o asupra eseului personal. Dar Addison și Steele, în coloanele lor Tatler și Spectator, au un stil în mare parte discursiv și doar ocazional narativ. E adevărat că firele modelelor informativ și de "story" se împletesc adeseori cu ușurință, chiar și atunci când trag în direcții diferite. Însă această relație a început să se destrame în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nostru îndrăgostit are mai multă înțelegere când e beat și e cel mai puțin în simțuri când e treaz" (1-2). În natura lor didactică - și umoristică - aceste metode descriptive și persuasive care încadrează scurta povestire sunt evidente. Addison e mai discursiv și își anunță la rândul său în 1711 intențiile descriptive și moralizatoare din Spectator: "Principalul scop al speculațiilor mele este de a alunga viciul și ignoranța de pe teritoriul Marii Britanii și mă voi strădui să cultiv printre noi o predilecție pentru
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
398). Această chemare spre o scriere politicoasă era de fapt o chemare slab deghizată către un stil literar elitist. Dacă Addison și Steele au un loc în jurnalismul literar narativ, îl au mai mult ca practicanți ai acelui jurnalism literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist. Ambiguitatea sa provine din indiferența sa față de granițele dintre ficțiune și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Dar măcar este "narativ". Relatarea, publicată în 1704, constă în mare parte din corespondența trimisă în tot regatul de către martori. Rolul lui Defoe este mai mult unul de editor. În postura de autor, el adoptă un stil în mare parte discursiv asigurând conexiunea dintre vocile corespondenților săi. Totuși, uneori apare și vocea sa narativă. De exemplu, descrie reacția locuitorilor orașului de pe coasta Angliei Deale la vederea marinarilor naufragiați care s-au refugiat în timpul furtunii pe un banc de nisip care urma
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Ce se poate spune despre tabloul social realizat de Knight și Rowlandson se poate aplica și la Scrisori de la un fermier american de Hector St. John de Crèvecoeur, publicat în 1782. Deși o mare parte din scrierea lui Crèvecoeur este discursivă, se dedă totuși narațiunii. Relatarea sa despre un sclav negru din Carolina de Sud care este lăsat să moară într-o cușcă deoarece a omorât supraveghetorul unei plantații este la fel de captivantă ca orice alt exemplu de jurnalism literar narativ: Am
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Longstreet. Acest lucru este valabil pentru ambele modele de jurnalism, dar într-o măsură diferită. Insistența, conștientă sau nu, a unei conștiințe evidentă în formarea ei în story sau în modelul narativ ajută la deosebirea ei de modelul informațional sau discursiv. În cadrul modelului story se află și articolul de atracție convențional, tradiția mai veche a jurnalismului narativ și versiuni senzaționale ale unor povestiri adevărate. Diferența este că jurnalismul narativ literar modern încearcă să evite emoția convențională și accentul pe diferențele dintre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
contemporane. Dar punctul ei forte este în același timp și punctul ei slab deoarece "castrează" cititorii, lăsându-i neputincioși. Nici o formă de jurnalism nu este superioară alteia. Aceasta a fost problema care a apărut în cazul privilegierii istorice a modelului discursiv în defavoarea celui de story și mai specific a știrilor obiective în defavoarea jurnalismului literar narativ din secolul nostru. Având în vedere că punctele forte ale ambelor forme sunt și punctele lor slabe, o asemenea concluzie este în favoarea unei diversități jurnalistice în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
largi, "rămâne în bună măsură neexplorat de cercetători" (Connery, Research Review, 1). Acest capitol încearcă să localizeze jurnalismul literar narativ ca o funcție retorică specifică față de alte forme de proză nonficțională, și de asemenea legăturile lui cu formele de eseu discursive tradiționale. De asemenea, încearcă să clarifice de ce jurnalismul de senzație este în felul său un jurnalism obiectiv și de ce apariția jurnalismului literar narativ după Războiul Civil este nu numai o reacție împotriva jurnalismului factual și obiectiv dar, de asemenea, o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
proeminentă și să joace un rol important - dacă amintim aici numai conținutul unor publicații precum National Enquirer și New Yorker și investigațiile încununate cu premii ale presei de investigație. În acest capitol explorez relațiile dintre modurile retorice tradiționale și eseurile discursive și mai tradiționale, examinez relația jurnalismului literar narativ cu jurnalismul de senzație și relația lui ambiguă cu cel de investigație. Una din metodele de înțelegere a similarităților și diferențelor dintre jurnalismul literar narativ și celelalte forme nonficționale este să le
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]