6,346 matches
-
nu l-au mâncat lupii. "Asta așa este", îi dau dreptate omului meu, "țăranii nu pot, nu sunt în stare să lucreze pământul, s-au mulțumit să-l fărîmițeze și acu' gata, vin străinii și-l cumpără pe nimic"; "da, dom' șef", zice tehnicianul; îl privesc melancolic, plusez: "să nu mai vină străinii la noi în țară, ce tot vin și pleacă, la revedere, să stea acas' la ei". Mult se holbează la mine nenea tehnicianul de la "Romtelecomurile" cele privatizate și-
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
trec pe lângă investitorii FNI care direct în ureche îmi strigă anumite chiuituri cu hoți și alte daravere; "securitatea face și desface în țărișoara noastră", îmi spun și mă pălește o reverie: oare ce fel de bunuri personale o fi având dom' Camenco, ce bibelouri și ce alte felurite bunuri personale o fi achiziționat în cămeșuța dumisale atât de albă? Pe când mă năpădesc reveriile, iacătă, colegul de ideal și lupte de tranșee cum mă privește nedumerit, în ochii lui îmi pare că
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ai trădat sau nu, cu cine ești, cu ăia sau cu noi", pare că mă întreabă, și pe când el tace și mă privește nedumerit, pe dată îmi răsare pe dinaintea ochilor Hrebenciuc la cămeșuță albă, pe urmă degrabă mi se arată dom' Costea, și el în cămeșuță albă, trec vagoanele cisternă de la Jimbolia la Pancevo și mie mult îmi sună în urechi cum strigă acarii, și impiegații, și ăia cu stegulețe galbene, cum execută manevrele, trosnesc vagoanele cisternă, pocnesc roțile pe la macazuri
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
invocată de comisia de cardinali care se ocupa de reforma muzicii sacre. A compune în stil polifonic, respectând comprehensibilitatea textului, conform directivelor conciliare, a constituit în acea perioadă modul de a realiza o misă sau un motet. Documente ale arhivei domului din Milano dovedesc că episcopul cardinal Boromeu l-a obligat în mod explicit pe capelmaistrul său, Vincenzo Ruffo, să compună o misă de acest tip; muzicianul s-a conformat acestor exigențe și în compunerea următoarelor mise. De fapt, în introducerea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Templul Zeului Adormit. La aceste cuvinte, spiritul i se opri precum pasărea lovită în plin zbor. Zeu Adormit? Avea o amintire vagă a altor "fapte" înțelese de Ashargin. Aparent, Zeul Adormit odihnea într-un cufăr translucid, în sala interioară a domului. Numai preoții au avut dreptul să-i privească trupul, și numai în timpul inițierii, o singură dată în viața fiecăruia. Amintirile lui Ashargin se opreau aici, dar Gosseyn avea ceea ce-i trebuia. Varianta tipică a unei religii păgâne. Pământul cunoscuse multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de făcut. Ochii lui Gosseyn se strânseră, hotărâți. Nu putea să se oprească. Simțea o mare încredere în aptitudinile sale cât timp nu-și făcea prea multe griji în fața obstacolului. Reveria lui se curmă când fascicolul unui proiector scotoci prin dom. În receptor se auzi un declic și o voce masculină zise: - Aterizați în zona luminată la o sută de metri de intrare, vă rugăm. Leej manevră nava fără să mai zică nimic. Când se imobilizară, vocea reluă: - Câți veniți? Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
rapid. Noi... Vocea i se frânse - nu se mai găsea în sala de control a distrugătorului. La 150 de metri de el se găseau un panou de control mult mai mare decât cel pe care tocmai îl avusese în fața ochilor. Domul transparent care se boltea din acel loc avea niște proporții atât de nobile încât pe moment, mintea refuza să admită dimensiunile acestuia. Bolnav de a ști, își privi mâinile și corpul. Mâinile-i erau firave, osoase corpul slab și îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în cameră. - Suntem la șase ani-lumină și trei sferturi de bază, zise. Nu-i rău. Adică la unsprezece mii de ani-lumină de Venus. Gosseyn se ridică și, cu picioarele țepene, merse până-n sala de comandă. Se așeză pe canapeaua din fața domului transparent. Întrebarea era: Să pornească drept spre bază? Sau să se apropie din exterior? Aruncă o privire interogativă lui Leej. - Deci? zise. Tânăra se duse la panoul de control. Se așeză pe fotoliul turnant și spuse: - Mergem. Ea trase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
violat urechile, la fel ca tine. Nu ți-am violat urechile. — Atunci de ce țipi? N-am țipat! — Nu te isteriza. — Nu mă isterizez. — Evident că nu ești calm. Lanark izbucni: — Cum să fiu calm, cînd... Și asurzi din cauza reverberației din domul îngust. își încrucișă brațele și așteptă înverșunat. Rumoarea se stinse, preschimbîndu-se într-un sunet metalic, prin care răzbătea, poate înu era sigur), ecoul unui hohot de rîs. — Vrei să plec? întrebă el în cele din urmă. Ea murmură ceva. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Drăguțe? Strigă: Doctorul Lanark e gata să plece! strigă el. Un panou circular se deschise în partea cealaltă a încăperii. Păși cu grijă peste corp și se opri cu un picior de fiecare parte și cu umerii striviți de tavanul domului. — La revedere! spuse el cu o cruzime conștientă, care-l sperie. Privi în jos, spre mîna care se strîngea și se destindea, apoi întrebă umil: Te doare foarte rău? — Mor de frig. Știam că o să pleci. Vorbirea nu ajută. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de spus. Se întinse pe ea și-și împinse cu disperare capul între fălcile ei. Căldura îi pîrjoli fața și părul i se ridică în sus. Se auzi un trosnet, iar vocea lui Ozenfant tună: — Ai zece secunde să pleci, domul trebuie sigiliat imediat, ar fi trebuit să fie deja sigilat, ai șapte secunde să pleci. Ea rîse din nou, iar vocea îi sună direct în urechi: — Ești supărat că nu mai ai cui să-i citești, Thaw? Dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
murmură: — N-ar fi cazul să încercăm să ne urnim de-aici? El se ridică și spuse: Doctorul Lanark e gata de plecare. Camera de ardere rosti cu gravitate: — Ți se permite să pleci, dar nu mai ești doctor. în domul lăptos apăru o linie care-l separă în două, și fiecare parte se afundă în podea, lăsîndu-i ghemuiți într-o încăpere mică, cu cîte o intrare pe fiecare latură. Prin tunel, dinspre atelier, alerga aplecată o asistentă cu o mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
făcută sieși, mai ales acum, cănd Rima nu jubila, ci se purta cu delicatețe și recunoștință. Cînd se întoarse la patul proaspăt aranjat, asistenta aduse micul dejun și-i puse pe genunchi o farfurie pe care se afla un mic dom rozaliu și transparent. El se uită fix la el, luă furculița și cuțitul, apoi o privi pe Rima, care aștepta, urmărindu-l fără să clipească. înfrigurat și singur, dădu farfuria înapoi spunînd: — Nu pot. Mi-am pus în gînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ajungînd într-o regiune care îdeși avea cerul liber deasupra), nu putea fi numită „la țară“. Fabrici noi se ridicau printre cărări de bălării și scaieți, mănunchiuri de piloni erau înfipți în dealuri și garduri de sîrmă apărau șiruri de domuri acoperite de iarbă și legate cu tuburi metalice. Pe partea stîngă, fluviul Clyde se lățea spre un estuar, iar canalul central era marcat de geamanduri și faruri micuțe. Un petrolier se deplasa ceremonios spre mare între remorchere, iar în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
deja. Frigul întărise mîzga de pe trotuar, așa că picioarele se loveau de suprafața strălucitoare cu un sunet ascuțit ca un piuit. Traversînd dealul pe lîngă universitate, fu izbit de limpezimea stelelor. Nu arătau ca niște lumini punctînd suprafața interioară a unui dom, ci semănau cu niște candelabre galactice atîrnate la diversele niveluri ale aerului întunecat. Se simțea vag fericit, dar, în același timp, vag încurcat și lipsit de vlagă, pe lîngă faptul că i se făcuse frig. Sărutul nu avea nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și văzu depozitele de pe malul stîng. Dincolo de ele, orașul se ridica la cer. Mai întîi turnurile municipalității, apoi cocoașa cartierului Rotten Row, cu toate ferestrele caselor luminate, apoi fleșa butucănoasă a catedralei cu turnul și naosul, iar apoi mănunchiul de domuri de la Infirmeria Regală și, dincolo de ele, ca o ultimă secțiune a unui telescop, grămada putredă de morminte din necropolă lunecă spre cer, cu coloana lui John Knox în vîrf. Cartea din mîna omului de piatră izbi planeta pulsîndă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era din marmură colorată cu incrustații geometrice. Avea o lățime de aproape patru sute de metri, dar dacă privirea ți se ridica spre tavan, lărgimea părea nesemnificativă. Era o sală în formă de octogon, unde se intersectau opt coridoare sub un dom, iar cînd te uitai spre ele, totul semăna cu un palat renascentist. La început, locul părea pustiu, dar cînd ochii i se obișnuiră cu scara, Lanark observă că erau mulți oameni mișunînd ca insectele pe podeaua coridoarelor. Aerul era răcoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prea tîrziu! — Ai uitat că aici nu-i soare și nu ne place mîncarea. — Da, uitasem asta, răspunse Rima melancolică. Se depărtă din nou de el. Se așeză lîngă Munro și încercă să rămînă calm, privind în profunzimea albastră a domului. Era pictat cu îngeri care suflau în trompete și flori risipite în jurul unor siluete care stăteau pe nori. Remarcă în special patru călăreți mătăhăloși pe pernele pufoase ale norilor cumulus. Purtau armuri romane, peruci cîrlionțate și cununi de lauri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pentru că toți țineau o sabie în stînga și o mistrie masonică în dreapta. în fața lor, pe nori aidoma se aflau patru bătrîni venerabili în togi, ținînd în mîini pergamente și bastoane cu o formă ciudată. Ambele grupuri priveau în sus, în mijlocul domului, unde un bărbat masiv era așezat pe un tron. Fața lui, cu trăsături puternice, părea binevoitoare, dar ceva din felul în care se uita printre gene sugera că este ori miop, ori surd. Pictorul încercase să abată atenția privitorului, dîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe Munro întrebîndu-l. — Nu prea. Cine sînt călăreții? — Nimrod, Imhotep, Tsin-Shi Hwang și Augustus, foștii președinți ai consiliului. Bineînțeles că pe timpul lor titlurile erau altele. — Dar de ce apar perucile și armura? — O convenție de secol optsprezece, cînd a fost pictat domul. Cei care sînt în fața lui sînt foștii directori ai institutului: Prometeu, Pitagora, Aquino, și Descartes. Figura de pe tron este primul lord Monboddo. A fost un legiuitor insignifiant și filozof neînsemnat, dar atunci cînd institutul și consiliul au fuzionat, era membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu soarele ca astru. Este o metaforă, un simbol de care nu mai avem nevoie. De la prăbușirea feudalismului, am lăsat pe seama dușmanilor scopurile pe termen lung. Sînt înșelătoare. Societatea se dezvoltă mai repede fără ele. Dacă te uiți atent la dom, o să vezi că, deși artistul a pictat un soare în centru, acesta e aproape ascuns de coroana primului Monboddo. Ridică-te, intră al douăzeci și nouălea. Un bărbat înalt, într-un costum cenușiu-deschis, traversa podeaua de marmură netedă, însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
servitor care-i făcea loc, iar Lanark avea impresia că ar fi nepoliticos dacă nu și-ar fi tîrșit picioarele ca un hamal. După alte douăzeci de minute, au ajuns într-un alt hol octogonal, unde se întîlneau alte coridoare. Domul albastru avea modele stelare și o lampă care arunca de la înălțime o rază albă pe un monument de granit aflat în mijloc, un bloc neșlefuit cu figuri gigantice și apă șipotind în mici bazine ornamentale. Acolo erau băieți și fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nici unul din ei nu părea prea atent, așa că își ridică privirea spre șirul de ferestre de deasupra ușilor, pe unde intrau și ieșeau chelnerii. Erau acoperite cu o plasă albă și păreau goale, dar mai sus, nu prea departe de dom, se afla un balcon de care stăteau sprijiniți bărbați și femei în haine de seară. Distanța era prea mare pentru a desluși fețele, dar un bărbat solid aflat în mijlocul lor domina scena gesticulînd larg cu brațele și mîinile, părînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de praf, luminată de felinare de vînt așezate pe podea. O scară de fier stătea înclinată aproape de mijlocul încăperii, iar de-a lungul peretelui șase dintre membrii formației Lugworm Casanova stăteau și fumau întinși în saci de dormit. — închide-o, dom’le, că nu ne trece apa sub limbă. — Scuze, spuse Lanark, apoi închise ușa și traversă spre scară. Treptele ei erau reci și aspre de la rugină, și tremurau la fiecare pas. Cînd umbrele de sus îl ascunseră de privirile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lucru anume. Dar, nimeni nu dorește o revoltă. La biroul din spatele lui era un bărbat voinic, lăsat pe speteaza scaunului, care fuma pipă. Lanark se uită pe fereastră la acoperișul luminat al unei clădiri de vizavi. La capăt era un dom cu o giruetă strălucitoare în formă de galion. Bărbatul înalt puse telefonul în furcă și zise: — Asta-i tot. Mă numesc Gilchrist. Mă bucur să vă cunosc. Dădură mîna și Lanark observă că are semnul consiliului pe frunte. Se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]