3,763 matches
-
Crușeț, PĂMÂNTUL NOSTRU. [...] Noapte bună, floare din Oltenia. Mama te adoră mereu, chiar atunci când îmbini „țanțoșenia oltenească“ cu molateca melancolie moldavă. Mama 98/1949 I 8 februarie [1949], marți [...] Îmi spuneai în scrisoarea ta că, scriindu ți, scriu un roman. Draga mea, ce bună ești că spui asta. Dar eu îmi dau seama că sunt de un egocentrism nebun, clinic: durerea mea, tristețea mea, izolarea mea, disperarea mea, situația mea, spaima mea, singurătatea mea, părăsirea mea, frica mea, obsesia mea. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s-o primească, dar e moartă de foame, adevărată salată de vinete și vânătăi. Dar important e că am putut avea vești despre ea, prin sosia ei care era la clubul de schi. Esențialul este s-o știm în viață. Draga mea, am continuat turul complet al bisericilor; vinerea trecută am vizitat șapte. Dimineața trei și după-amiaza patru. Bisericuța Bucur, prima biserică din București, inima orașului, înălțată pe un deal, mi-a oferit slujba cea mai emoționantă. Lumea a ascultat toată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ina], se duseseră cu toții după viza săptămânală (sâmbătă); eram la Rodica, la geam, când i-am văzut prima dată: niște epave, cu umerii căzuți, parcă mai scunzi, chipuri palide, spectrale. Imaginea mi s-a înfipt ca un cuțit în inimă, draga mea. Dar apoi - bucuria aceea din copilărie regăsită după o jumătate de veac, bucuria de a mă alipi de carnea aceea bună, dulce la pipăit, zbârcită, dar luminoasă, ca văzută prin ochii unui copilaș: trupul mamei. Vineri dimineață, 1 aprilie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu. Și le trec sub tăcere pe altele, mai puțin importante decât noi trei. [...] M. 15/1949 II Marți, 11 octombrie [1949] [...] Pe acel disc, îmi spuneai ca emblemă: „Curaj și Iubire. Și apoi 1989 împreună“. Ai rostit cuvinte profetice, draga mea: da, într adevăr cred că numai atunci apele tulburi ale istoriei se vor limpezi, dar din nefericire eu nu voi mai fi acolo să te aștept. [...] M. c. p. 12 octombrie 1949 [...] Am avut iar un accident: am căzut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
brie al vieții tale. Permite-mi să fiu mândră de tine, în ochii tuturor, fără să râdă nimeni de credulitatea mea. Iar eu te binecuvântez din nou și întotdeauna. M. 19/1949 Marți, 8 noiembrie [1949] Frumoasă aniversare, dulcea mea dragă. Azi sunt 33 de ani de la ziua nunții mele. Încă o dată, teoria mea: ce legătură este între acea tânără îmbrăcată în alb din cap până-n picioare, puțin rebelă, puțin emoționată, poate foarte fericită și cu siguranță foarte mulțumită, în cadrul acela
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cloșca cu genii“; a izbutit să se smiorcăie într-un colț, la fiecare aparteu. Te rog să-l întrebi pe fiul lui „muți scump“ dacă mai are aceleași mijloace de trai, fiindcă ea e îngrijorată - ca orice mamă, de altfel. Draga mea, cu această carte poștală închei seria de felicitări de anul ăsta și-ți spun cu amărăciune: pe anul viitor. A venit Maria; te las și te strâng la piept sălbatic, ca o pisică. M. c. p. 24 noiembrie [1949
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-ți fie teamă pentru ea: deși e în vârstă, se descurcă. Fii demnă de numele pe care-l porți și de iubirea mea, de marea mea iubire. M. 21/1949 I 2 decembrie, vineri seara 4 decembrie, duminică după-amiază [1949] Draga mea, scumpa mea dragă, așa de mult aș fi vrut să-ți ascund cele ce urmează, dar ne-am jurat amândouă, când ai plecat, să nu ne ascundem nimic, fiindcă asta ne-ar purta ghinion - așa că îți scriu cea mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ea: deși e în vârstă, se descurcă. Fii demnă de numele pe care-l porți și de iubirea mea, de marea mea iubire. M. 21/1949 I 2 decembrie, vineri seara 4 decembrie, duminică după-amiază [1949] Draga mea, scumpa mea dragă, așa de mult aș fi vrut să-ți ascund cele ce urmează, dar ne-am jurat amândouă, când ai plecat, să nu ne ascundem nimic, fiindcă asta ne-ar purta ghinion - așa că îți scriu cea mai dramatică scrisoare de la plecarea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
apăsătoare, seara mă zbat ca o păcătoasă pe frigarea din iad și dimineața o iau de la capăt. Poate că am să fiu obligată să mă mut, dar, fii convinsă, n-am s-o fac decât în caz de primejdie. Așa, draga mea, în sfârșit respir; ți-am relatat cât am putut de exact calvarul meu, celălalt calvar. O să mai urmeze oare și altul? Trebuie să fim pregătite. La început, m-am temut chiar pentru viața mea: 1) sănătate, 2) altceva. Dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai fi avut parte de un lagăr de concentrare sau de reeducare, și atunci chiar că muream. Să n-ai nici un scrupul, nici o remușcare: totul a fost scris în car tea destinului meu și, ca să plătesc, trebuia probabil și asta. Draga mea, frumoasa și buna și dulcea mea, fii cura joasă. Chiar dacă îmi iau toată casa și mă obligă să stau în altă parte, nu te teme: am să găsesc eu pe undeva un colțișor unde să-mi pun capul bătrân
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
socotit cam zăpăcit, dar de cu rând, tocmai ca să se încline balanța, s-a spus că e rivalul tatălui tău, ca inteligență. II A scornit noi teorii literare despre Renaștere; eram tristă, enervată, ascultam neatent, dar, de fapt, dulcea mea dragă, el avea dreptate. Acum pentru mine nu mai contează decât corespondența; bag de seamă că, de câteva zile încoace, cărțile tale poștale nu mai împodobesc sugativa verde de pe birou. Dar cât timp vom avea cealaltă cale, chiar foarte rară, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aveam eu acum 7 ani, când ne-am mutat aici? Mobilând apartamentul ăsta, [abia] la 55 de ani am creat casa visurilor mele, și încă nu perfect! Tu, scumpa mea, ai înai ntea ta viitorul și tinerețea. Știi, dulcea mea dragă, tot prin acest curier am să încerc să-ți trimit o rochie superbă, de un verde ca jadul, pe care Maria mi-a dat-o pentru tine în contul lecțiilor. Dacă ți-o ajustează croitoreasa, poate că o s-o porți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de asemenea; mâine-dimineață am s-o iau de la capăt, scumpa mea, doar ca să salvez obiectele dragi pe care le cunoști și le-ai iubit. Sâmbătă are să fie gata frumosul inel și poate, printr-o minune, o să-l ai de Revelion. Draga mea, va trebui să treci cu vederea greșelile de ortografie din scrisoarea asta. [...] Totul se poate reface, se poate regăsi; totul are să fie bine, dacă ești tu sănătoasă; cât despre mine, nu-ți face griji. Sper că oasele astea bătrâne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de bomboane primite, el le mănâncă, pe urmă, cum spunea ea foarte plastic, stă pe tron o jumătate de oră și cu asta, basta. Am limba ascuțită, nu-i așa? Nu, mai degrabă aș vrea să te fac să zâmbești, draga mea, să aduc o notă veselă în scrisoarea asta care seamănă a trage die și pe care vreau s-o transform într-o dramă de actualitate, nu lipsită de latura ei comică. Lungă convorbire cu Camil; o declarație semnată Membru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu răspunzi la cele două oficiale ale mele. Scrie-mi, totuși, o scrisoare în care să-mi spui că ai rămas fiindcă iubești pe cineva și pentru studiile tale, dar că nu ai intenția de a nu te mai întoarce. Draga mea, e o scrisoare pe care n-aș fi vrut să ți-o scriu, dar mă îngrozește gândul că ai fi putut afla întâmplător despre catastrofa asta. Așa ai să poți ști adevărul grav, gol și dureros. Dar Dumnezeu îi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
te-au iubit și care poate au mu rit, căci, dulcea mea copilă, dragostea mea e atât de mare, încât am să-ți urmăresc de dincolo, din ceruri, pașii, faptele, ascensiunea. [...] III Sâmbătă, 31 decembrie [1949] [...] Ultima zi a anului, draga mea. L-am sperat bun pentru noi amândouă; într-o privință, a și fost: ne-am putut scrie, ne-am putut vorbi (vai, așa de puțin!), tu ai putut să-ți câștigi existența, eu, la fel. N-am avut nici o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
luat tramvaiul 14 ca să ajung la școală, unde mi am făcut datoria cu entuziasm. Spre sfârșit, eram un pic obosită. Am plecat acasă; trotuarele - alunecoase ca oglinda. Arătam foarte bătrână, cu șalul legat peste pălărie și cu bastonul în mână. Draga mea are să fie foarte mirată când are să mă vadă îmbătrânită și stafidită ca un măr renet în luna martie. Chiar cu riscul de a-i displăcea, mi-aș dori, totuși, să mă revadă. Sper că ești sănătoasă. Ăsta e singurul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
maniile mele, cu ideea mea fixă. De aproape o săptămână nu am mai primit nimic de la tine. Repede, între două telefoane, o carte poștală și pentru mine, care te iubesc și aștept. M. c. p. 17 ianuarie [1950], marți dimineață Draga mea dragă, Frigul s-a mai muiat; dimineața e strălucitoare; chiar dacă acoperișurile sunt pline de zăpadă, azi dimineață, când s-au deschis ușile de la balcon pentru a se face „curat“, o puternică mireasmă de lăstăriș a cuprins biroul și camera
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întoarce exact cum a fost sunt orbi, obtuzi, inconș tienți. N-au habar ce uriașă muncă de propagandă se desfășoară aici. Ca și cum ai vrea să redai un ten ca crinul celor care au suferit de vărsat de vânt. Aș vrea, draga mea, să te pun în gardă împotriva speranțelor deșarte. Cu cât trece timpul, cu atât pierdem teren. La voi, morbidezza, hiperestetism - față de forța asta, de avalanșa care s-a pornit și n-o să poată fi oprită de nimeni și de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bucuria și un anumit aer sărbătoresc domnesc în casă. Pe divanul tău, pe hârtia fină cu care era acoperit, am orânduit ca într-o vitrină toate obiectele de la Paris, de care sunt grozav de mândră. A fost o zi frumoasă, draga mea. [...] M. 29/1950 I Duminică, 5 februarie [1950] Tocmai ți-am scris o c[arte] p[oștală]. Îmi încep acum corespondența, adevărata corespondență cu tine. [...] Nu te supăra pe mine pentru insistența asta în problema căsătoriei. Draga mea, dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zi frumoasă, draga mea. [...] M. 29/1950 I Duminică, 5 februarie [1950] Tocmai ți-am scris o c[arte] p[oștală]. Îmi încep acum corespondența, adevărata corespondență cu tine. [...] Nu te supăra pe mine pentru insistența asta în problema căsătoriei. Draga mea, dacă am reluat chestiunea, e pentru că aș fi vrut să știu că ai pe cineva lângă tine, pe cineva care, la nevoie, m-ar putea înlocui. Să știi că e strigătul inimii mele, dorința mea cea mai fierbinte. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
după doctorat“. Vreau să știi că asta e dorința mea cea mai fierbinte și că am să îndur cu mai mult calm totul, până și moartea, știindu-te ocrotită de dragostea cuiva, sau de prietenie, de stimă, de respect: căsătorită. Draga mea, acceptă asta cu blândețe; nu-i o imixtiune în viața ta personală, ci o nevoie nebună de a ști că nu te las singură. II Miercuri dimineața, 8 februarie [1950] [...] În casă, cam răcoare; termometrul lui André, așezat lângă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe birou. [...] I-am telefonat lui Lucy și mi-a amintit că săptămâna asta am de citit, ca toți profesorii, un capitol lung din ma rele pedagog Cairov și o broșură de Roller, marele nostru academician. Trebuie să mă opresc, draga mea, ca să nu mai rămân cu gura căscată, cum mi se întâmplă foarte des când nu sunt în stare să recit fraza stereotipă pe care o așteaptă de la mine ceilalți. Ah, draga mea, frica de examene, pe care am târât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Roller, marele nostru academician. Trebuie să mă opresc, draga mea, ca să nu mai rămân cu gura căscată, cum mi se întâmplă foarte des când nu sunt în stare să recit fraza stereotipă pe care o așteaptă de la mine ceilalți. Ah, draga mea, frica de examene, pe care am târât-o după mine în visele și în coșmarurile mele, a devenit acum una dintre cele mai apăsătoare trăiri pe care mi le-a rezervat viața. Poate e vorba de o minte obtuză
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
braț fără anestezie. Poate nu-mi dau seama și trăiesc [totuși] sub un anestezic: scrisorile astea. Arcul întins al așteptării, al primirii, al trimiterii lor. Câtă vreme vom mai avea parte de ele? Mama c. p. Duminică, 18 februarie [1950] [...] Draga mea, așa de mult îmi doresc să te mângâi cu adevărat! Când primesc vești de la tine, mă simt mai puternică, îmi recapăt pofta de viață; mă bucur că ești perspicace, că vezi realitatea vieții în mers, că îți dai seama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]