4,125 matches
-
tub cu gaz la presiune joasă, dotat cu trei electrozi: un catod care emite electroni, o grilă pentru accelerare, și un anod. Anodul era ținut la un potențial electric ușor negativ relativ la grilă (deși pozitiv față de cel al catodului), astfel încât electronii să aibă o energie cinetică mică după trecerea de grilă. Instrumentele au fost calibrate pentru a măsura curentul electric dintre cei doi electroni, și a ajusta diferența de potențial dintre catod (electrodul negativ) și grila de accelerare. Franck și Hertz
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
era ținut la un potențial electric ușor negativ relativ la grilă (deși pozitiv față de cel al catodului), astfel încât electronii să aibă o energie cinetică mică după trecerea de grilă. Instrumentele au fost calibrate pentru a măsura curentul electric dintre cei doi electroni, și a ajusta diferența de potențial dintre catod (electrodul negativ) și grila de accelerare. Franck și Hertz și-au explicat experimentul în termeni de ciocnire elastică și inelastică. La potențiale scăzute, electronii accelerați căpătau doar o cantitate modestă de energie
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
pentru a măsura curentul electric dintre cei doi electroni, și a ajusta diferența de potențial dintre catod (electrodul negativ) și grila de accelerare. Franck și Hertz și-au explicat experimentul în termeni de ciocnire elastică și inelastică. La potențiale scăzute, electronii accelerați căpătau doar o cantitate modestă de energie cinetică. La întâlnirea atomilor de mercur din tub, ei participau la ciocniri pur elastice. Aceasta se datorează predicției mecanicii cuantice că un atom nu poate absorbi energie până când energia de coliziune depășește
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
de energie cinetică. La întâlnirea atomilor de mercur din tub, ei participau la ciocniri pur elastice. Aceasta se datorează predicției mecanicii cuantice că un atom nu poate absorbi energie până când energia de coliziune depășește cea necesară pentru a ridica un electron la o stare de energie superioară. Cu coliziuni pur elastice, cantitatea totală de energie cinetică din sistem rămâne aceeași. Deoarece electronii au masă de peste o mie de ori mai mică decât cei mai ușori atomi, înseamnă că electronii dețin marea
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
cuantice că un atom nu poate absorbi energie până când energia de coliziune depășește cea necesară pentru a ridica un electron la o stare de energie superioară. Cu coliziuni pur elastice, cantitatea totală de energie cinetică din sistem rămâne aceeași. Deoarece electronii au masă de peste o mie de ori mai mică decât cei mai ușori atomi, înseamnă că electronii dețin marea majoritate a acelei energii cinetice. Potențialele mai înalte servesc pentru a aduce mai mulți electroni prin grilă spre anod și a
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
ridica un electron la o stare de energie superioară. Cu coliziuni pur elastice, cantitatea totală de energie cinetică din sistem rămâne aceeași. Deoarece electronii au masă de peste o mie de ori mai mică decât cei mai ușori atomi, înseamnă că electronii dețin marea majoritate a acelei energii cinetice. Potențialele mai înalte servesc pentru a aduce mai mulți electroni prin grilă spre anod și a mări curentul măsurat, până când potențialul de accelerare ajunge la 4,9 volți. Excitarea electronică cu cea mai
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
cinetică din sistem rămâne aceeași. Deoarece electronii au masă de peste o mie de ori mai mică decât cei mai ușori atomi, înseamnă că electronii dețin marea majoritate a acelei energii cinetice. Potențialele mai înalte servesc pentru a aduce mai mulți electroni prin grilă spre anod și a mări curentul măsurat, până când potențialul de accelerare ajunge la 4,9 volți. Excitarea electronică cu cea mai mică energie în care poate participa un atom de mercur necesită 4,9 electronvolți (eV). Când potențialul
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
măsurat, până când potențialul de accelerare ajunge la 4,9 volți. Excitarea electronică cu cea mai mică energie în care poate participa un atom de mercur necesită 4,9 electronvolți (eV). Când potențialul de accelerare ajunge la 4,9 volți, fiecare electron liber are exact 4,9 eV energie cinetică (peste energia sa de repaus la acea temperatură) când ajunge la grilă. În consecință, o coliziune între un atom de mercur și un electron liber la acel punct poate fi inelastică, adică
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
de accelerare ajunge la 4,9 volți, fiecare electron liber are exact 4,9 eV energie cinetică (peste energia sa de repaus la acea temperatură) când ajunge la grilă. În consecință, o coliziune între un atom de mercur și un electron liber la acel punct poate fi inelastică, adică energia cinetică a unui electron liber poate fi convertită în energie potențială prin creșterea nivelului de energie al unui electron legat de un atom de mercur: aceasta se numește excitarea atomului de
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
9 eV energie cinetică (peste energia sa de repaus la acea temperatură) când ajunge la grilă. În consecință, o coliziune între un atom de mercur și un electron liber la acel punct poate fi inelastică, adică energia cinetică a unui electron liber poate fi convertită în energie potențială prin creșterea nivelului de energie al unui electron legat de un atom de mercur: aceasta se numește excitarea atomului de mercur. Pierzându-și astfel toată energia cinetică acumulată, electronul liber nu mai poate
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
grilă. În consecință, o coliziune între un atom de mercur și un electron liber la acel punct poate fi inelastică, adică energia cinetică a unui electron liber poate fi convertită în energie potențială prin creșterea nivelului de energie al unui electron legat de un atom de mercur: aceasta se numește excitarea atomului de mercur. Pierzându-și astfel toată energia cinetică acumulată, electronul liber nu mai poate depăși diferența de potențial ușor negativă dintre grilă și anod, iar curentul măsurat scade astfel
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
energia cinetică a unui electron liber poate fi convertită în energie potențială prin creșterea nivelului de energie al unui electron legat de un atom de mercur: aceasta se numește excitarea atomului de mercur. Pierzându-și astfel toată energia cinetică acumulată, electronul liber nu mai poate depăși diferența de potențial ușor negativă dintre grilă și anod, iar curentul măsurat scade astfel brusc. Cu creșterea tensiunii, electronii vor participa la o ciocnire inelastică, vor pierde 4,9 eV, dar vor continua să fie
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
de mercur: aceasta se numește excitarea atomului de mercur. Pierzându-și astfel toată energia cinetică acumulată, electronul liber nu mai poate depăși diferența de potențial ușor negativă dintre grilă și anod, iar curentul măsurat scade astfel brusc. Cu creșterea tensiunii, electronii vor participa la o ciocnire inelastică, vor pierde 4,9 eV, dar vor continua să fie accelerați. În acest fel, curentul crește din nou după ce potențialul de accelerare depășește 4,9 V. La 9,8 V, situația se schimbă din
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
o ciocnire inelastică, vor pierde 4,9 eV, dar vor continua să fie accelerați. În acest fel, curentul crește din nou după ce potențialul de accelerare depășește 4,9 V. La 9,8 V, situația se schimbă din nou. Acolo, fiecare electron are atâta energie cât să poată participa la "două" ciocniri inelastice, să excite doi atomi de mercur, și apoi să rămână fără energie cinetică. Din nou, curentul observat scade. La intervale de 4,9 volți acest proces se repetă; de
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
energie cât să poată participa la "două" ciocniri inelastice, să excite doi atomi de mercur, și apoi să rămână fără energie cinetică. Din nou, curentul observat scade. La intervale de 4,9 volți acest proces se repetă; de fiecare dată, electronii suferă încă o ciocnire inelastică. Același fenomen se observă și dacă în loc de mercur se folosește neon, dar la intervale de aproximativ 19 volți. Procesul este identic, doar pragul diferă semnificativ. O altă diferență este că apare o strălucire lângă grila
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
grila de accelerare la 19 volți—una din tranzițiile atomilor de neoni se face cu emisie de lumină roșie-portocalie. Această strălucire se mută mai aproape de catod cu creșterea potențialului de accelerare, aflându-se mereu la poziția din tub la care electronii ating energia cinetică de 19 eV necesară pentru a excita un nou atom. La 38 de volți, apar două străluciri distincte: una între catod și grilă, și una chiar în dreptul grilei. La potențiale mai înalte, din 19 în 19 volți
Experimentul Franck-Hertz () [Corola-website/Science/310979_a_312308]
-
(n. 26 august 1882, Hamburg, Germania - d. 21 mai 1964, Göttingen, RFG) a fost un fizician de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, pentru descoperirea legilor care guvernează impactul dintre un electron și un atom. După ce a urmat cursurile școlii Wilhelm Gymnasium, acesta a studiat în mare parte chimie timp de un an la Universitatea din Heidelberg iar apoi a studiat fizica la Universitatea din Berlin unde i-a avut drept profesori
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
ani, Franck a fost numit profesor emerit la Universitatea din Chicago, el însă continuând să lucreze la Universitate drept Coordonator al Grupului de Cercetare al Fotosintezei până în 1956. În timpul șederii în Berlin, principalul domeniu al Profesorului Franck a fost cinetică electronilor, atomilor și moleculelor. Primele cercetări ale sale au constat în, conductivitatea electricității prin gaze (mobilitatea ionilor în gaze). Mai târziu, împreună cu Hertz, acesta a investigat comportamentul electronilor liberi în diferite gaze, în mod special impacturile inelastice ale electronilor care în
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
1956. În timpul șederii în Berlin, principalul domeniu al Profesorului Franck a fost cinetică electronilor, atomilor și moleculelor. Primele cercetări ale sale au constat în, conductivitatea electricității prin gaze (mobilitatea ionilor în gaze). Mai târziu, împreună cu Hertz, acesta a investigat comportamentul electronilor liberi în diferite gaze, în mod special impacturile inelastice ale electronilor care în cele din urmă au condus la dovedirea experimentală a unor concepete ale teoriei atomice ale lui Bohr și pentru care au și primit Premiul Nobel în 1925
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
fost cinetică electronilor, atomilor și moleculelor. Primele cercetări ale sale au constat în, conductivitatea electricității prin gaze (mobilitatea ionilor în gaze). Mai târziu, împreună cu Hertz, acesta a investigat comportamentul electronilor liberi în diferite gaze, în mod special impacturile inelastice ale electronilor care în cele din urmă au condus la dovedirea experimentală a unor concepete ale teoriei atomice ale lui Bohr și pentru care au și primit Premiul Nobel în 1925. Multe din investigațiile lui Franck au fost conduse de colaboratori și
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
este o tehnică folosită pentru a studia materia, prin bombardarea cu electroni a unei probe și observarea șablonului de interferență rezultat. Acest fenomen are loc din cauza dualității undă-particulă, conform căreia, o particulă de materie (în acest caz electronul incident) poate fi descrisă ca o undă. Din acest motiv, un electron poate fi
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]
-
este o tehnică folosită pentru a studia materia, prin bombardarea cu electroni a unei probe și observarea șablonului de interferență rezultat. Acest fenomen are loc din cauza dualității undă-particulă, conform căreia, o particulă de materie (în acest caz electronul incident) poate fi descrisă ca o undă. Din acest motiv, un electron poate fi văzut ca o undă, ca sunetul sau undele de pe suprafața apei. Această tehnică este similară cu difracția razelor X și difracția neutronilor. este cel mai adesea
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]
-
bombardarea cu electroni a unei probe și observarea șablonului de interferență rezultat. Acest fenomen are loc din cauza dualității undă-particulă, conform căreia, o particulă de materie (în acest caz electronul incident) poate fi descrisă ca o undă. Din acest motiv, un electron poate fi văzut ca o undă, ca sunetul sau undele de pe suprafața apei. Această tehnică este similară cu difracția razelor X și difracția neutronilor. este cel mai adesea folosită în fizica semiconductorilor și în chimie pentru a studia structura cristalină
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]
-
difracția neutronilor. este cel mai adesea folosită în fizica semiconductorilor și în chimie pentru a studia structura cristalină a solidelor. Aceste experimente sunt de regulă efectuate într-un microscop electronic cu transmisie (MET), sau cu scanare (MES). În aceste instrumente, electronii sunt accelerați de un potențial electrostatic pentru a căpăta energia dorită și a fi făcuți să aibă o anume lungime de undă înainte de a interacționa cu proba de studiat. Structura periodică a unui solid cristalin împrăștie electronii într-o manieră
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]
-
În aceste instrumente, electronii sunt accelerați de un potențial electrostatic pentru a căpăta energia dorită și a fi făcuți să aibă o anume lungime de undă înainte de a interacționa cu proba de studiat. Structura periodică a unui solid cristalin împrăștie electronii într-o manieră previzibilă. Analizând șablonul de difracție observat, poate fi posibil să se deducă structura cristalului care produce acel șablon. Totuși, tehnica este limitată de problema fazei. Afară de studiul cristalelor, difracția electronilor este și o tehnică utilă de studiu
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]