6,312 matches
-
exemplare). O renaștere, deci, a lumii imaginare, astfel încât tot ceea ce fusese expulzat de modernitate religie, sacru, irațional să se întoarcă în doze masive și cu un nou chip. Cheia de boltă nu va mai fi una preponderent etică, ci una estetică cu mesaj etic inclus. Intenția autorului, în rezonanță cu evenimentul istoric al integrării României în Comunitatea Europeană, a fost cea de a oferi un fel de roman al Europei și al lumii, așa cum se conturează în oglinda unor prozatori europeni
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o veritabilă sarabandă a măștilor narative oferită de unul și același martor-actor, de la răstignirea și învierea lui Iisus până în zilele noastre. Narațiunea postmodernă se deapănă și se edifică prin însumarea algebrică a vocilor-personaje (Tracy Chevalier, Lobo Antunes), prin recurs la estetica suspiciunii detectiviste și reconstituirea realului prin grilă onirică (Petru Cimpoeșu). Izvoarele de ficțiune populară (imaginarul colectiv) coroborate alchimic cu istorii documentate, livrești, apocrife sau fabuloase devin materie primă pentru romanele unor Umberto Eco, Milorad Pavič, Victoria Comnea. Un alt motiv
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de morfologia veacului romantic, de resurgențele marilor mituri europene. Trebuie amintit că epoca este plină de valorificarea constelațiilor intimiste, de prelucrarea tematică a marilor mituri apolinice sau dioniziace, de reluarea imagistică a complexelor orfice, oedipiene, menadeene, faustice, demetrice. Dar o estetică comportamentală, behavioristică care să ne deslușească o concepție de viață, un modus interpretativus pare să răzbată din versurile poemei. Un așa personaj centrat pe o filozofie nihilistă a plăcerii, un anti erou romantic, o copilă care se opune tentațiilor iubirii
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
42 Engelmann atrage pentru prima dată atenția asupra unor corelații care ar fi putut fi cu greu înțelese de către un cititor neprevenit al scrierii. Iată doar un singur exemplu. În paragraful 6.421, se spune, într-o paranteză: „Etica și estetica sunt unul și același lucru.“ O afirmație, la prima vedere, derutantă. Relația dintre estetic și etic, ne atrage atenția Engelmann, a stat la baza criticii făcute de Kraus limbajului poetic. „Kraus a fost (după Weininger) primul care a avertizat în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mai mare parte în Norvegia. La scurt timp, va anunța însă editura că renunță la publicare. Desigur, în speranța că va putea produce gânduri mai bune. Drury își amintește că în același an, când Wittgenstein a predat lecțiile sale despre estetică, psihanaliză și credința religioasă, el s-a adresat unuia dintre studenții care se străduiau să noteze ce spunea: „Dacă scrieți aceste observații spontane, s-ar putea întâmpla ca într-o bună zi ele să fie publicate drept ideile mele bine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu adevărat talentat nu are dreptul să trăiască așa cum trăiește un „om normal“. Deviza lui Otto Weininger „Fii geniu sau dispari.“ lăsase o pecete de neșters asupra modului său de a gândi și de a simți. Pentru Wittgenstein etica și estetica reprezentau unul și același lucru, cum a scris el în Tractatus, poate în sensul că cel înzestrat cu o autentică sensibilitate pentru bine și frumos trebuie să se străduiască să trăiască în lumea spiritului, adică în mod înalt și pur
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și al înfățișării. "Scriitura albă și ternă" mărturisește, nu-i așa?, "o imposibilitate/ asumată cu dispreț și orgoliu", în capcana căreia niciun poet nu ar mai putea cădea benevol. Și cu atât un poet precum Liviu Antonesei, atras deopotrivă de estetica modernistă și cea neomodernistă, altfel spus, de celelalte jocuri ce au marcat poietica secolului XX dacă unele versuri par a pastișa lirica generației sus-citatului Nichita Stănescu ori creația onirică, altele jonglează, în structuri silogistice pe jumătate jucăușe, pe jumătate solemne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
discursiv în care poetul alunecă adesea. Chiar și unele texte din Oglinda sumară (Editura Opera Magna, Iași, 2009), deși au osatura subțire, nervoasă, chiar rafinată, devin supraponderale din cauza aluviunilor păsturoase și a combinațiilor stridente de teme dintre cele mai variate: "estetici transcendentare și definitive/ peste traficul rutier/ (sinistru să mai auzi și motoare în patru timpi)/ sertare pierdute volume rescrise prost/ lumea ca întâmplare iubitele necesare// nopțile și daimonii.../ proiecte pentru amăgirea stelei/ nevoia de a fi postmodern/ (se pune la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca un exercițiu al reflecției autodirijate. Sigur că Veneția pare prin excelență spațiul-receptacul al unei priviri dilatate de Alternative incitante (inclusiv de interpretare), dar alegerea urbei în care carnavalescul, măștile, teatralitatea devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale culturalului atemporal, mereu viu), iar în ordinea esenței, de însemne ale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iași, 2011), texte pluriforme, adesea spectaculare, ce conferă atelierului poetic al lui Traian Mocanu aspectul unei pânze imbricate. Pe de o parte, rețin atenția numeroasele referințe culturale, de cele mai multe ori interpretate cu finețe și umor de un remarcabil cunoscător al esteticilor (în particular) moderne și postmoderne. În textele fără titlu, numerotate simplu, sunt mai întâi invocați sau interpelați Ulyse și Calypso, Don Quijote și copiii lui Faust, Achim Von Arnim și Creangă, Dostoievski și Bulgakov, Muzil și Freud. Eroul captiv în atelier
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
adevăr, apelul constant la figuri retorice sau jocuri de limbaj și cu atât mai mult raportarea directă a lui Ioanid Romanescu la receptorul direct al textului. În mare parte din poemele incluse în primele sale cărți, se articulează adesea o estetică a superiorității (auctoriale) și se postulează un cod (hermeneutic) al dialogismului, doar uneori contras abil în soliloc. După cum am văzut, creatorul universului poetic deschis de Singurătatea în doi pare a-și exprima tranșant conștiința superiorității sale vădite, demonstrându-și-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
parodia cu fast și gravitatea cu nonșalanță", la "intersecția gratuității cu efuziunea metafizică și a gestului clovnesc cu cel hieratic, în registre ce nu se sabotează reciproc" (Al. Cistelecan). Bine cunoscutul, des comentatul Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican este cea mai bună dovadă în acest sens. Niciuna dintre cheile hermeneutice anunțate de uvertura peritextuală nu se regăsește în aparență cel puțin în cele două versuri din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cea pariziana pot fi abordate pe mai mulți versanți, dintre care Revoluția franceză și modernitatea sunt cei mai adecvați, ca punct de referință și eveniment definitoriu al unei societăți noi4 în Franța și în restul Europei, al unei etici și estetici diferite, caracterizată de Hugo în prefață la Cromwell și mai târziu în William Shakespeare: "La Révolution, toute la Révolution, voilà la source de la littérature du XIXe siècle". Este semnificativ faptul că în Franța celebra disputa dintre Antici și Moderni 5
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
șont belles au-dedans, d'une certaine façon par conviction. C'est pourquoi, elles peuvent se permettre leș choses leș plus extravagantes dans la coloration de leurs visages et la coupe de leurs vêtements" [Hasenclever, p.129-130]. Acest personaj găsește în estetică axa să existențiala: "Mais notre amie de Burne est plus savante en coquetterie, plus femme, j'entends femme moderne, c'est-à-dire irrésistible par l'artifice de séduction qui remplace chez elle l'ancien charme naturel. Et ce n'est pas
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Observăm astfel că variantele Parizienelor depistate la diferiți autori trimit vizibil la unul și același etimon, făcut din originalitate, extravaganța, egoism, snobism și pretenții. Accedem prin urmare la descifrarea unui profil social, având o anumita poziție în lume și pregnanta estetică bine conturate. Pariziana este personajul feminin ne-ordinar care ilustrează condiția femeii și revendicarea să de libertate și independentă. Femeia pariziana este o "intersecție" de ambiguități, este locul de predilecție al problemelor secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nu sunt ceea ce par: își joacă rolul în spectacolul pe care il organizează (Tartuffe), în spectacolul organizat de alt personaj (Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj. Reîntoarcerea la etimologie plasează noțiunea de personaj sub semnul iluziei teatrale. "Identitatea să nu mai este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
consens euforic, ca în piesele lui Molière. Aparențele arată partea frumoasă a lucrurilor, recreând atmosferă hedonista din perioada cercetată. A părea înlocuiește categoriile clasice ale frumosului/uratului 161. Pentru Pariziana, forma e deasupra fondului. Pariziana instituie o poetica și o estetică nouă cea a aparentei. Conform acestui program, ea își construiește viața că opera de artă162. În ipostaza să creatoare, de artist, Pariziana privilegiază partea estetică a căutării propriei identități. Cât privește femeia, teatralitatea ei este inerentă, așa cum afirma academicianul Mihai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
clasice au fost posibile datorită perceperii societății că un teatru global și a deplasării genului românesc către genul dramatic. O puternică dramatizare a acțiunii însoțește personalul românesc de la stadiul inițial la cel final. Tentativele de a transpune în teatru principiile esteticii realiste sau naturaliste sunt numeroase pe parcursul secolului al XX-lea171. Zola vizează extinderea naturalismului asupra teatrului, considerând că ultimul poate deveni cel mai important propagator al curentului. Pentru Zola, literatura este salvarea teatrului. Zola se declară adeptul teatrului care iese dincolo de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry Becques (Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că scena poate evocă, la fel de bine ca și românul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că scena poate evocă, la fel de bine ca și românul lui Flaubert sau al lui Zola, legătura cu cotidianul. Teatrul sau este lipsit de efecte de teatru și, conform esteticii naturaliste, este o "felie de viață", realitatea socială nefiind decorul, ci chiar subiectul. În acest context am dori să menționam și comedia lui Henri Becques La Parisienne, pentru că este reprezentativă pentru subiectul cercetat și pentru că piesa este considerată și astăzi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să se pună în valoare: "On s'aperçoit dans toutes ces promenades, que leș femmes ont grand besoin de voir et d'être vues", constată Mercier [1990, p.188, subl.n.]. Teoreticienii secolului al XIX-lea insistă asupra unei veritabile "estetici" a omului monden: Nous voyons que, pour posséder ce qu'on appelle l'air du monde, îl faut joindre, aux agréments du maintient et du geste, d'heureuses dispositions du corps, une expression gracieuse du visage, une éloquence du regard
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mai mult decât pentru un oarecare alt personaj, teatralitatea Parizienei este o artă a sintezei a imaginii și a cuvântului. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Femeia Nouă a devenit în Franța o realitate, iar Pariziana paradigmă să estetică. În secolul al XIX-lea, femeile sunt mai ales imagini: ornamentale, simbolice, spectacole, ele fac parte din decorul urban. Femeia este, într-o anumită măsură, o problemă de aparenta. Pariziana însă dezminte aparentă superficială a lucrurilor, demonstrând că ele sunt
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
spectacol este, în realitate, consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana este, prin esență, un personaj care se înscrie, prin jocul aparentelor, în teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana este, prin esență, un personaj care se înscrie, prin jocul aparentelor, în teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii, accelerarea stilului de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii, accelerarea stilului de viață și al activității etc. Cu veleități de independență și de alegere liberă, voluntară și doritoare de dominație, femeia pariziana o prefigurează pe urmașa să de astăzi. Vom constata în actualitatea imediată a contemporaneității că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]