4,829 matches
-
tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă. Și totuși, la sfârșitul piesei, după un lung dans nocturn, atunci când se arată zorii, se mai apropie încă o dată realitate sau vis pentru a dispărea apoi cu desăvârșire. Ca și cum, în ultima clipă, după ce s-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cărei desăvârșire este simbolizată de „floare”, y-gen (concept corespunzător măiestriei, „maestrului” în teatru) e arta unui shite care cântă și dansează. Într-adevăr, în opinia lui Zeami, doar dacă este dansator și cântăreț, un shite poate fi socotit actor, adică făptura care incarnează invizibilul în vizibil, nesubstanțialul în substanțial. Plenitudinea artei sale se datorează acordului perfect dintre cânt și dans, suflu și mișcare, dintre ceea ce se vede și ceea ce se aude, dintre privire și voce. Dansul ca acțiune izvorăște din muzicalitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
the Thing) care revine pentru a doua oară și căruia nu i s-ar putea găsi decât cu greu un nume, și mai apoi de Hamlet, care i se adresează, la rândul lui, acelei forme nedefinite ce înaintează aidoma unei făpturi misterioase, „in such a questionable shape”. Spectrul, iată marea necunoscută. Căci toate celelalte întrebări din Hamlet se vor articula în jurul acestei forme aproape imposibil de numit, acestui cineva sau ceva (who, what, the Thing) care își anunță prezența, subiect sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
minister of the hell”). Și totuși aceeași Lady Anne - sau, mai exact spus, tocmai ea, Lady Anne - va ceda atracției pentru hidoasa alteritate a viitorului rege. Ca și Gorgo, Richard al III-lea îngrozește și, în același timp, fascinează. E făptura în fața căreia poți rămâne împietrit. E creatura ce pare venită dintr-un spațiu aflat în afara umanului sau dincolo de acesta. Iar Lady Anne nu este singura subjugată, hipnotizată parcă de Richard. Iată cum îi relatează acestuia ducele de Buckingham ceea ce se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt, sub bizarele lor înfățișări, întruchipări ale sălbăticiei (wild), ale non-umanului („not like th’ inhabitants o’th’earth”), veritabile figurări ale unui altundeva devenit dintr-odată aici și acum: ...Cine sunt Aceste iezme stranii-n portul lor De parcă nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt? Trăiți? Sunteți ceva Ce poate fi-ntrebat de către om?1 „Cine sunteți?” („What are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului bătrânului Hamlet), neștiind dacă nălucile pot vorbi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
raportul dintre teatru și magie, Shakespeare își încheie o serie întreagă de piese cu un epilog rostit de un magician, de o magiciană ori de cineva aflat în slujba lor. Piese în care, deseori, adevărații actori sunt duhurile, ele însele făpturi ale tărâmului ce desparte vizibilul de invizibil. Iar aceste epiloguri includ întotdeauna o reflecție asupra statutului a ceea ce a fost reprezentat, asupra veritabilului mod de funcționare a reprezentației pentru spectator. În finalul Visului..., Puck este cel care se adresează spectatorilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care leagă strâns tema reîntoarcerii moartei de tema asemănării, pregătește cu multă îndemânare terenul pentru viitoarele evenimente, anunțând încă de pe acum episodul statuii ce va prinde viață. Mai mult decât atât, pentru a apropia și mai mult fantoma de o făptură asemănătoare ei, înainte de a introduce în scenă statuia, Shakespeare tratează întoarcerea Perditei ca și cum ar fi vorba despre revenirea unei „arătări” ce seamănă izbitor cu propria-i mamă. Reîntâlnirea cu Perdita sau scena dublei fantome: fantoma Perditei (crezută moartă) și, prin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Pericle, i se adaugă aceea la fel de „neadevărată” a fiicei sale Marina. Dublarea e cu atât mai tulburătoare cu cât amândouă sunt legate de cultul Dianei-Artemis, protectoarea Marinei „cea fără de pereche”, copil născut pe mare în plină furtună, ca și cum nevinovata făptură ar fi pătruns, încă din primele sale clipe de existență, într-un spațiu unde viața se împletește neîncetat cu moartea. Iată de ce în ultimul act, cel al dublei recunoașteri - mai întâi cea a Marinei de către Pericle, apoi cea a Thaisei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se ascunde uneori sub masca frumuseții, după cum în spatele privirii încărcate de dragoste se ghicește câteodată privirea înghețată a morții - iată un bine-cunoscut laitmotiv shakespearian. Când, la sfârșitul prologului din Pericle, intră în scenă, în acordurile muzicii, fiica lui Antiochus, încântătoarea făptură are toate podoabele și tot farmecul primăverii, frumusețea ei e aproape supranaturală. Să-i privești chipul e ca și cum ai privi cerul senin. Și totuși cel ce vrea să-i câștige iubirea trebuie să treacă prin grele încercări, să înfrunte riscul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
închipuiri comparabile cu cele născocite doar de mintea nebunilor ori a îndrăgostiților, niște shaping fantaisies. Iată însă că în acest moment își face loc, în discursul lui Tezeu, și poetul. Alături de nebun și de îndrăgostit, poetul este și el o făptură dăruită cu harul imaginației, cuvânt-cheie în acest discurs. Numai imaginația îl face pe nebun să vadă demoni, numai ea îl face pe îndrăgostit să vadă frumusețea chipului celui mai hidos. Imaginația, așadar, îți îngăduie să vezi ceea ce nu există: astfel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să scape de povara trecutului, de amintiri, dar și omul pe care cei întâlniți în cale îl fac „să-și descopere și să-și recunoască înrudirea cu muritorii de rând, cu oamenii obișnuiți”. Aidoma fantomei rătăcitoare, și el este o făptură a interstițiului, și el rătăcește într-un spațiu incert, în care desprinderea totală de viață nu s-a produs încă, dar nu s-ar putea spune nici că viața continuă. Un spațiu inseparabil de jocurile dublului sau de moartea vechiului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îi trece prin fața ochilor, se înspăimântă de-a binelea. În personajul Lăptăresei, Strindberg reunește toate ambivalențele acestui invizibil care semnifică moartea, moartea înfricoșătoare, dar și „frumoasa moarte” săvârșită în plină lumină. Lăptăreasa din Sonata spectrelor împletește tinerețea cu moartea. În făptura ei se aliază albul hrănitor al laptelui și albul funerar. Ea este, rând pe rând, figură vestitoare a morții și simbol al purificării, cum ne-o arată scena fântânii. Personaj cu desăvârșire mut, Lăptăreasa fascinează și terorizează deopotrivă. În spațiul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de fantome se ivesc, în sfârșit, spectatorii așteptați - Uriașii munților. Un pâlc de călăreți bizari intră în scenă făcând un zgomot asurzitor, în acordurile unei muzici „aproape sălbatice”. Strigăte răsună de pretutindeni, vacarmul ia proporții apocaliptice. În fața lor, în fața acestor făpturi telurice care amintesc de primele generații mitologice, „ai zice”, observă Cromo, „că asiști la năvala unei hoarde barbare”. Cum am putea să nu apropiem tabloul final din Uriașii munților de scena defilării Îngerului călare, urmat de alaiul sufletelor din Purgatoriu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realități șs. n.ț”. Ida este fără doar și poate o fantomă venită dintr-o altă lume, o lume superioară, căci femeia posedă harul cunoașterii, are acea „luciditate tipică a clarvăzătoarelor”; ea trebuie să rămână însă, în același timp, o făptură cu trup de carne, un trup real, iar actriței Domenica îi revine misiunea de a găsi mijlocul de a fi simultan fantomă și ființă „izbitor de reală”. Opoziția dintre personajul „virtual” și cel „în carne și oase” e dezvoltată de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se pare singura corectă, deoarece regizorul „acoperă chipul personajului central cu o mască și face astfel încât gesturile acestuia să sugereze prezența unei năluci”. În schimb, actrițelor li se poate reproșa că, „deși sunt foarte frumoase, au rămas totuși umane, adică făpturi din carne și oase, într-un cuvânt, actrițe. Atât ingenua, cât și mama au o consistență indiscutabilă, dar e o consistență de viață reală, nu de duh imaterial”. De la Pirandello Artaud învață, așadar, că actorul trebuie să fie cât se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
le desconsiderăm”. Textul lui Schulz continuă apoi cu un frumos pasaj ce evocă tânguirile omuleților de ceară închiși în barăcile din iarmaroace, care dau astfel glas suferinței unor vieți încătușate pe vecie în temnița jalnicelor lor trupuri. Căci în aceste făpturi neînsemnate, disprețuite și atât de „ieftine”, se ascunde patetismul sfâșietor al unei materii siluite, brutalizate. Modelul manechinului, modelul figurii de ceară oferit de Kantor actorului aparține, așadar, unei culturi marginale, admise „la limită” și situate, prin urmare, departe de „splendidele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al vanității omenești, este, dimpotrivă, pentru Kantor expresia unei mize teatrale considerabile, implicând o „COMUNICARE de importanță capitală”. Primul actor putuse, într-adevăr, să trezească în cei ce-l priveau sentimentul unei „înfiorări metafizice” tocmai pentru că el apărea ca o făptură de aici și, totodată, de altundeva, pentru că părea să semene cu toți ceilalți, fiind totuși atât de diferit de ei. Un străin, un trimis al morții, dar și un om viu, aidoma spectatorilor, despărțit însă de aceștia printr-o barieră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în viziunea ei mecanicistă în care materialitatea și materialul, obiectul și nu subiectul contează. Or, în aceste repere apar ca ireverențioase inițiativele unor teoreticieni de a analiza ceva numit Economie spațială, dând mâna cu geografia și alte discipline ale ambientului. Făptura iluministă a Economiei nu se simte confortabil cu mediul ambiant, nu doar pentru că natura nu s-ar supune pretențiilor ei de a multiplica prin creștere accelerată, de azi pe mâine, consecința randamentală, dar și pentru că este habitatul omului. Cucerirea (citește
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
prin preajmă, aidoma unui zeu căruia el, biet om vânat cu insistență, îi uzurpă statutul de omniprezență invizibilă tocmai prin faptul că a aflat de existența lui, că îl „simte” pândindu-l... Într-adevăr, prin „anonimizare”, supraveghetorul se erijează în făptura divină care, odinioară, judeca muritorii de rând de la înălțimea tronului său ceresc. Numai că postura lui de supraveghetor pământean este complet lipsită de legitimitate spirituală și asta îl face detestabil: ceea ce putea fi acceptat ca un drept de netăgăduit al
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și programată de către Tatăl, atunci lumea nu mai este o creație arbitrară, În timp ce liberul arbitru al Logosului este serios pus sub semnul Întrebării. Într-adevăr, nu este cu putință să fie salvate și omnisciența lui Dumnezeu și liberul arbitru al făpturilor sale. Cum se poate ca o lume, bună și rea În același timp, să apară datorită liberului arbitru al unei entități care acționează În afara responsabilității superiorilor ei, fără a fi totuși necunoscută acestora, deoarece ei știau totul despre ea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ar părea, drept o erezie iudaică. Revenind la scenariul ofiților, Demiurgul este zămislit ulterior de Pistis (aici Sophia este o imagine, adică o copie devitalizată a ei), cînd vizitează Haosul și se Întristează văzînd Înfățișarea Materiei. Confuzia ei devine o făptură spre care Pistis Își Îndreaptă atenția și căreia Îi transmite, suflîndu-i În față, ceva din spiritul ei (Pneuma). Ialdabaot, Arhontele androgin cu cap de leu, apare din Materia apoasă. El Își ignoră mama, Însă nu complet, căci i-a văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
1:26), Însă Mama lor le inspiră Într-ascuns proiectul unei creaturi umane al cărei scop va fi să-l deposedeze pe Ialdabaot de puterea lui spirituală. Prea slabi pentru a-i da viață, Arhonții făuresc trupul imens al unei făpturi tîrÎtoare, incapabilă să se țină pe picioare. Ialdabaot Îi suflă În față Spiritul Vieții (Gen. 2:7), primit de la Mama sa, și de acum Înainte omul va poseda Spirit, iar Arhontele nu. Dotat cu Intelect (Nous) și cu Intenție (Enthymesis
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din urmă prefigurat printr-o imagine (eikon) reflectată de Ape. Arhonții zăresc imaginea și Își spun Între ei: „Hai să-l facem pe om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; și după asemănarea lui (sau a noastră)”66. Modelează o făptură (plasma) ca imitație (mimesis) a imaginii reflectate În apă, care este, după cum știm, o copie imperfectă a Omului Perfect (teleios)67. Numele acestei făpturi este Adam, iar cele Șapte Puteri (exousiai) Îi fabrică fiecare cîte un suflet (psyche), lăsînd În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; și după asemănarea lui (sau a noastră)”66. Modelează o făptură (plasma) ca imitație (mimesis) a imaginii reflectate În apă, care este, după cum știm, o copie imperfectă a Omului Perfect (teleios)67. Numele acestei făpturi este Adam, iar cele Șapte Puteri (exousiai) Îi fabrică fiecare cîte un suflet (psyche), lăsînd În seama Îngerilor să-i alcătuiască apoi corpul celest, În conformitate cu datele stocate În aceste suflete: Divinitatea făurește sufletul osos; Stăpînirea - sufletul fibros sau nervos; Gelozia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
demoni diverselor părți ale corpului 70, prin Înșirarea, În manieră stoică, a celor cinci părți ale hegemonikon-ului sau „simțului interior” al sufletului-spirit, ca și a celor patru calități elementare și a celor patru principale pasiuni ale sufletului 71. Însă această făptură, Înzestrată cu tot ce i-au putut dărui Puterile și cei 360 de Îngeri, rămîne inertă și nu se poate ridica În picioare decît atunci cînd, la intervenția Sophiei pe lîngă Tatăl Suprem, acesta trimite un mesager să-i comunice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]