4,656 matches
-
zădărnicească planul... În sfârșit, în ziua stabilită soții Bologa luară loc în strana dreaptă, ca de obicei, iar Apostol, în fața lor, în hăinuțe noi, mai palid și cu ochii aprinși de emoție. Doamna Bologa lăcrima și tremura, închinîndu-se înfrigurată și frământând neîncetat cărticica de rugăciuni... Apoi venind momentul rugăciunii, se plecă speriată peste strană și-i șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul lui subțire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar nu, nu se poate! Trebuie să apară... Trebuie... Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau, muiați de gânduri. Peste un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă. Din clipa când și-a făcut convingerea că, distrugând reflectorul buclucaș, va dobândi de la generalul Karg
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, încît Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. Afară însă, în tăcerea frământată de vânt și în întunericul necăcios, îi veni inima la loc și-și zise că Cervenko a început să nebunească, de vreme ce visează numai încăierări, atacuri... Sublocotenentul dârdâia în observator și salută pe Bologa ca pe un mântuitor. ― La infanterie se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au pierdut peste două mii de oameni și în care era să-și dea ortul popii, nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. Se mângâia numai cu speranța într-un lung concediu de convalescență. Pe măsură ce Varga vorbea și se frământa, Bologa se întuneca. Toate cuvintele lui, chiar privirea lui i se păreau dușmane și se mira, cum a putut omul acesta să-i fie simpatic? Ca să nu mai trebuiască să stea de vorbă cu dânsul, își procură un vraf de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu fulgerări de aur. Ochii lui Apostol se încăpățînau să înfrunte razele ce izvorau din trupul crucii, parcă lumina lor orbitoare și triumfătoare ar fi încercat să-l sfideze sau să-l dojenească tocmai în momentele când creierii lui se frământau cu necredința ființei care i-a frânt în două viața. Apoi deodată privirea lui coborî de la cruce, jos, în cimitirul de lângă biserică, și descoperi piatra cu inscripția aurită, însemnînd mormântul și amintirea tatălui său. I se părea că literele s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot pentru accelerarea lucrărilor. În sfârșit, avea un "caz excepțional"! își freca mâinile și umbla de ici-colo, lovindu-se de colțurile meselor. Pe față îi juca mulțumire și emoție. La o parte, lângă un birou, ședea plutonierul cu fața cenușie, frământând între degete un toc cu penița nouă. Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese, ascultă grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele" prizonierului și iscăli ceremonios o dovadă de primire. De îndată ce plecă însă sublocotenentul, fața pretorului își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De-abia o oră a trecut de când sunt aici... Dacă va trece vremea tot așa de încet, am să-mi pierd mințile!" Sări jos și începu să umble de ici-colo, încercînd să-și lămurească deplin situația. În creieri i se frământau numai crâmpeie de gânduri, dar inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frunți, cu toate că noi - cred că sunteți În asentimentul meu - reușim să ne păstrăm luciditatea și În momentele cele mai crâncene, atunci când nu ne mai ajută picioarele și strada valsează ca valurile Dunării... Da` ce-i cu tine, Gore, ce te frământă? Viața, Gicule, viața mă ia la bani mărunți, mă frământă cum frământă nevastă-mea aluatul, așa Îmi face. Mă lasă la dospit, iar mă ia... Adică te mai lasă cinci minute? Și-ți mai dă drumul prin curte? Sandu râde
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să ne păstrăm luciditatea și În momentele cele mai crâncene, atunci când nu ne mai ajută picioarele și strada valsează ca valurile Dunării... Da` ce-i cu tine, Gore, ce te frământă? Viața, Gicule, viața mă ia la bani mărunți, mă frământă cum frământă nevastă-mea aluatul, așa Îmi face. Mă lasă la dospit, iar mă ia... Adică te mai lasă cinci minute? Și-ți mai dă drumul prin curte? Sandu râde În hohote: Gardianul strigă tare, dă-i hoțule, dă-i
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
păstrăm luciditatea și În momentele cele mai crâncene, atunci când nu ne mai ajută picioarele și strada valsează ca valurile Dunării... Da` ce-i cu tine, Gore, ce te frământă? Viața, Gicule, viața mă ia la bani mărunți, mă frământă cum frământă nevastă-mea aluatul, așa Îmi face. Mă lasă la dospit, iar mă ia... Adică te mai lasă cinci minute? Și-ți mai dă drumul prin curte? Sandu râde În hohote: Gardianul strigă tare, dă-i hoțule, dă-i, nu pot
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
par că lasă-n urmă o voce suspinînd? Durere!... și-i profundă când România plânge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormânt; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge În valea și Carpatul ce-i-romînesc pământ. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frământă Și spre un țărm sau stâncă se-mping a se opri: Așa durerea sparge o țară și s-avîntă Colo spre mănăstire la Putna a lovi. De printre munți, câmpie, din unghiuri depărtate, Din târguri, municipii, cotune, un popor De-același
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, invidia o stinge - Ce ochiu veghiază umed? Ce suflet se frământă, Ce suflet țipă-n doliu, ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!.. Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. {EminescuOpIV 59} Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul puternic după ea. Cîntarea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândră cât o țară, o cetate Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum o mare se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. {EminescuOpIV 112} Acel rege - o lume-n mîna-i -, schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire - Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nunta ei grozavă turnuri negre ea aprinde Și făcliile-uriașe cătră stele le întinde... Evul arde - Roma este oceanicu-i mormânt. Norii sunt o spuză-n ceruri și prin ei topite stele. Și, ca oceanul negru răscolit de visuri grele, Urbea își frământă falnic valuri mari de fum și jar; Din diluviul de flacări, lung întins ca o genune, Vezi neatins cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de secoli cu vieți, gândiri o mie, Adormite și bătrăne s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De vânturi s-alungă prin nouri și-și strică Aripa de stînce, se clatin-în văi. Sub el vijelia cea neagră, turbată, Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
blonde de stele guverne-îndărătnici Vai! nu făcuse șosea cum se cade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămîe ciubotele-n glodul de nouri. Hei ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită. Norii roșesc de rușine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
grămadă stau una pe alta. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor chaos, O stea nu lucește pe bolta cea largă - Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. {EminescuOpIV 327} Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am scoborât din stele Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele? Voiu să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători, {EminescuOpIV 463} Voiu să le-ngînn viața
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pace, Când palida gândire prin țara morții trece Și moaiă-n visuri de-aur aripa ei cea rece, Și cu acea aiasmă a lumei frunte-atinge Și-n creeri fantasie și-n suflet vis încinge, Ce ochiu veghiază umed?... ce sânge se frămîntă?... Ce suflet țipă-n doliu?... ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!... Privesc trecutul, o marmoră barbară, Pe ea-i gravată aspru ursita-ne amară - Și când văd viitorul cu norii roși de sânge Atunci sufletu-mi geme și inima-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lei sunt zdrobiți! 11. Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, și puii leoaicei se risipesc. 12. Un cuvînt s-a furișat pînă la mine și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. 13. În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sunt cufundați într-un somn adînc, 14. m-a apucat groaza și spaima, și toate oasele mi-au tremurat. 15. Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s-a zbîrlit ca ariciul... 16. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
17. ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mîndrie, 18. ca să-i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile săbiei. 19. Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele. 20. Atunci îi este greață de pîine, chiar și de bucatele cele mai alese. 21. Carnea i se prăpădește și piere, oasele care nu i se vedeau rămîn goale; 22. Sufletul i se apropie de groapă și viața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
de altă cultură, de o aventură a vieții care distruge tradiția, și care la urma urmei, era liantul solidarității și a spiritualității românești. Cartea se numește „Rădăcinile continuității”. Acum le știm. Sunt și altele și mai vechi. Problema ce mă frământă este ce fel de continuitate frecventăm? Drumul ei de astăzi vopsit în roz-bombon de politicieni versați în promisiuni, pare să nu aibă un țel, un punct de sosire la un liman luminos pentru toată suflarea. Gospodăria țărănească este zdruncinată din
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93049]
-
adânc? Tu când spui că te gândești la ceva, he-hei! Ești departe cu cine știe ce poveste... Ei, nici chiar așa. De data asta, îi o trebușoară mai cu dichis. Adică cum devine treaba cu dichisul ista? Apoi de multă vreme mă frământă un gând. Mai degrabă mă urmărește o idee. Dacă nu-i cu supărare, pot să aflu și eu cam despre ce ar fi vorba? Mă-i crede, nu mă-i crede, dar tare mă tem că n-oi putea să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]