4,049 matches
-
obișnuirea educaților cu sensul nou al strategiei de învățare. • Au cel mai mare efect în asigurarea înțelegerii și păstrării în memorie. • Antrenează mai mult comunicarea în clasă și perfecționează interrelațiile. • Mare efect au problematizarea și exercițiile mentale de prelucrare, pentru generalizare și conceptualizare proprie. Dificultăți constatate în practica reală, curentă Ipoteze. Soluții. Reflecții • Educatorul nu folosește decât o gamă restrânsă de procedee, deși teoria este foarte diversificată, el punând accentul pe conținut, nu pe diversificarea situațiilor în care să fie puși
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
tipurilor, după etapa lecției: introductive, în învățare, chiar în predare, în consolidare, în aplicare, în transferul în alte condiții sau situații, în evaluare. • De alternare a tipurilor, după etapa învățării: înaintea înțelegerii regulilor și după, pentru părți ale sarcinii, după generalizare, în reactualizare. • De alternare a tipurilor, după modul de efectuare: rezolvări de sarcini și probleme, rezumate, sinteze, eseuri, aplicații, compuneri, completări, proiecte, reprezentări grafice ș.a. • De rezolvare prin muncă independentă: de aplicare, de dezvoltare, de recuperare, de creație, unice, diferențiate
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
îndrumare, relații, timp (lat. situs situat, plasat, așezat, lăsat). • Este recunoscută valoarea a trei principale situații în temă: de acțiune directă și independentă asupra problemei date, de formulare a propriilor interpretări și soluții, de validare a construcției realizate prin confruntarea, generalizarea soluției. • Cerințe necesare: raportarea sarcinii la un scop autentic, prezența îndrumării și stimulării, implicarea directă a educatului în rezolvare, apelul la resursele proprii, colaborare. • Acțiuni specifice: educatul intră în acțiune, se mobilizează, își valoriCategorii Caracteristici. Procedee. Instrumente fică reprezentările anterioare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
stereotipizate, • recursul la sesizarea empirică sau prin încercare-eroare și nu științifică sau reflexivă a nevoii de eficientizare, • repetarea unor reușite în noi situații care nu au însă aceleași particularități, • respectarea întocmai a metodicilor clasice și exprimarea neîncrederii în noi variante, • generalizarea la orice lecție a unor structuri recomandate în anumite cercetări, • slaba colaborare în grupul de educatori pentru valorizarea experiențelor de succes proiectiv. Exemplificăm prin posibilitățile de flexibilizare proiectivă, determinată metodologic, a două dintre cele mai frecvente tipuri de lecții din
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
228-235). Tabel 15: Flexibilizarea proiectivă a lecțiilor clasice Sistemul de lecții clasice Alternative metodologice în proiectarea lecțiilor clasice Lecția de dobândire și comunicare • Varianta clasică: organizarea condițiilor/reactualizarea celor necesare/ anunțarea temei, a obiectivelor/transmiterea noilor informații, dirijarea învățării/fixarea, generalizarea, aplicarea, evaluarea/ tema pentru acasă. Lecția introductivă în unitatea de învățare. • Lecția bazată pe alternarea predării cu studiul pe mijloace de învățământ. • Lecția bazată pe studiul independent a manualului și a altor surse informaționale. • Lecția bazată pe învățarea prin cooperare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
specifice sunt precizate în termeni largi, fără standarde în evaluarea continuă, neputând altfel fi apreciată clar eficiența instruirii, • educatorul nu are responsabilitatea organizării dirijării învățării, • mai ales se prevăd condițiile cunoașterii, decât ale învățării, • intervenind căutările individuale și negocierile de generalizare, nu se poate face o planificare, în termeni exacți, • decizia de desfășurare a activității devine dificilă din cauza multiplelor alternative. Flexibilizarea proiectării poate fi ilustrată și prin compararea modelului ilustrativ pentru designul instrucțional de tip behaviorist, ca o concretizare a antrenării
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
în analiza elementelor problemei, în corelarea cu alte experiențe, în formularea de întrebări de orientare, în ordonarea acțiunilor de căutare, în consemnarea observațiilor și ideilor conturate. 3. Construirea argumentelor, a explicațiilor pentru înțelegere, a interpretărilor proprii (Explain), pe baza comparării, generalizării rezultatelor obținute individual sau prin colaborare, cu formularea de raționamente, de ipoteze, cu corectarea interpretărilor greșite, cu confruntarea cu alte idei și argumente sau o nouă explorare sau documentare. 4. Elaborarea sintezei, a noi corelații, aplicații (Elaborate) sau extinderea câmpului
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de deducții, implicații, idei derivate. 2. Efectuarea de experiențe concrete pentru aplicarea conceptelor într-un context, sprijinirea formulării de noi interpretări pentru înțelegere. Anticiparea perspectivei practice ulterioare. 3. Faza experimentală de introducere în cercetarea științifică, verificarea ipotezelor formulate, efectuarea de generalizări. 4. Efectuarea de reflecții pentru analiza scopurilor și a sarcinilor, a condițiilor, a procedurilor de rezolvare, în baza dialogului critic. Conturarea a noi idei asupra experienței de construcție, a oportunităților, a modificărilor posibile. Autoevaluarea. Modelul CECERE, ca model constructivist (experimentat
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
proiect, să fie utilizată fie în faza dezvoltării procesului de învățare, fie în acțiunile directe din clasă în etapa predării-învățării, fie înainte de sinteză, fie chiar în evaluarea sumativă. • Să se realizeze științific procesul decizional, argumentarea cauzală a ipotezelor formulate, fără generalizări incorecte, decât după mai multe experiențe, să se considere reușite a procesului ca o responsabilitate egală pentru educatori și educați. • Să se selecteze sarcinile, acțiunile care să fie evaluate, iar nu orice manifestare, dificultate, ca semn și al organizării eficiente
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
eficace, adică să surprindă conceperea și realizarea formării în complexitatea ei. Tradițional, în sens pozitivist, cercetarea este definită ca fiind activitatea științifică care contribuie la dezvoltarea cunoștințelor acumulate prin colectarea sistematică a datelor, apoi analiza lor, interpretarea rezultatelor, efectuarea de generalizări și comunicarea rezultatelor validate, pentru valorizarea lor în comunitate. Dar practica reală semnalează existența unor dificultăți în relația între cunoștințele date sau obținute prin cercetarea pedagogică și cunoștințele profesionale despre educație și educatori-formatori. Nu sunt încă suficient clarificate problemele aici
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
în cercetarea explicită, cu relative puteri de interpretare variată, de reflecție, de afirmare a atitudinii de schimbare. Acțiunea-cercetare are tradiții multiple, ca tradiții intelectuale mai ales în sociologie, dar nu a avut ținută științifică, intrând în experiența pozitivă câștigată, fără generalizări teoretice. Baza ei teoretică, începând cu Dewey, evidențiază rolul experienței umane în generarea cunoașterii, ca o sursă pentru dezvoltarea cunoștințelor, a experienței de instruire. Sau argumentele posibilității extinderii acțiunii-cercetare provin și din cercetările lui Schön (1983) asupra rolului profesorului reflexiv
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
condițiile reale, fără izolare de laborator, cu cuplul cercetător-practician sau cercetătorul-actor direct ca practician) și • cu formarea (ca scop, formarea spiritului științific prin exersare continuă, prin acumularea și prelucrarea științifică a datelor, prin exersarea formulării de idei noi și de generalizare, adică formarea pentru reflecție științifică și apoi recunoscută chiar oficial ca certificare instituționalizată ca o formă a perfecționării). Alți autori (Charlier, 2005) apreciază complexitatea cercetării-acțiune-formare ca realizându-se într-un parcurs de patru etape: • un timp al acțiunii corespunzând formării
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Să verifice ipoteza dacă au dreptul practicienii să aspire la cercetarea științifică a activității lor educative, dacă și practica reală duce la teorie, în ce condiții și cum. • Să armonizeze modelul teoretic al cercetătorului (de tip 1 discurs analitic, justificativ, generalizări teoretice) cu modelul de teorie empirică a practicianului (de tip 2 discurs explicativ, justificativ a propriei practici, fără generalizări). Armonizarea este necesară pentru validarea și acceptarea modelului teoretic în creșterea eficacității practicii, dar și pentru valorificarea inovației practicianului Criterii Cercetarea-acțiune-formare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
reală duce la teorie, în ce condiții și cum. • Să armonizeze modelul teoretic al cercetătorului (de tip 1 discurs analitic, justificativ, generalizări teoretice) cu modelul de teorie empirică a practicianului (de tip 2 discurs explicativ, justificativ a propriei practici, fără generalizări). Armonizarea este necesară pentru validarea și acceptarea modelului teoretic în creșterea eficacității practicii, dar și pentru valorificarea inovației practicianului Criterii Cercetarea-acțiune-formare expertă Acțiunea formare-cercetare a practicianului • Implicarea în actualele transformări ale practicii educative: identificarea problemelor practicienilor, realizarea unei abordări apropiate
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
critice reale, încurajează analiza lor critică diferențiată în contextul real, promovează propria dezvoltare profesională astfel, se documentează, se întreabă, propune ipoteze de ameliorare sau schimbare, verifică, reflectează, argumentează decizii-consecințe, caută șanse de implementare și apoi de includere în teorie, în generalizări. • Analizează ce decizii poate lua pentru reglarea acțiunilor, pentru dezvoltarea individuală a educaților. • Exersează practicarea discursului pedagogic științific. Indicatori • Fezabilitatea (posibilitatea testării unei ipoteze). Dubla coerență (prin sistematizare cognitivă). • Rigoarea științifică (fidelitate, validitate, pertinență, consistență, transferabilitate, obiectivitate). Validitatea cercetării pedagogice
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de cercetător însăși practica sa, ca aspect crucial al dezvoltării profesionale și personale, pentru a se implica în cercetarea oricărei probleme profesionale, pe baza competenței de reflecție, de analiză critică, de concepere și rezolvare a unui proiect, de formulare de generalizări, de a stimula însăși teoria pedagogică. Concluzii Apelul la paradigme în interpretarea conceperii și realizării educației, la nivelul metodologiei, reprezintă o căutare în nevoia identificării și explicării schimbărilor petrecute în practica educațională, dar încă neabordate explicit la noi, potrivit teoriei
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
specific de concepte, de modele interpretative, de principii și metodologie, ci și o derivare de la general la particular, încât identificăm (în capitolele demersului) derivarea metaparadigmelor în macroși microparadigme și apoi, din nou, de la fapte semnificative, microparadigme la ridicarea la alte generalizări pentru metodologia practicii educaționale. În abordarea interpretativă a evoluției procesului educațional și a metodologiei sale, schimbările de paradigme identificate au putut evidenția modificările privind: idei, modele și moduri de percepere și reprezentare a practicii educaționale, experiențe și experimente semnificative, aspirații
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
românesc cuprind în esența lor și referiri la educarea creativității, înțeleasă ca un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul școlii. În acest sens, se are în vedere: dezvoltarea la elevi a operațiilor gândirii logice (analiza, comparația, sinteza, abstractizarea, generalizarea) și a operațiilor specifice obiectelor de specialitate; dezvoltarea imaginației creatoare, a capacităților de inovație și invenție; existența în școală a unor laboratoare și ateliere bine dotate, a unor cercuri tehnico - științifice și literar artistice conduse de profesori creativi; asigurarea unui
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
subiectivitate și responsabilitate în lumina unei etici a celuilalt, sau a alterității. "Etica redefinește subiectivitatea ca ... responsabilitate heteronomă" (Levinas, citat în Campbell 1994: 463, 1998a: 176). Astfel ia naștere o noțiune a eticii ce se abate de la principiul kantian al generalizării și simetriei ce poate fi găsit în teoria critică. În loc să înceapă de la Sine pentru ca apoi să generalizeze imperativul universal la o comunitate de egali, Levinas începe cu Celălalt. Celălalt are anumite cerințe pentru Sine, astfel existând o relație asimetrică între
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
identități universale, transistorice, dezrădăcinate, autonome cultural. Astfel, majoritatea constructiviștilor consideră urmărirea unei teorii generale a relațiilor internaționale o absurditate, și își limitează ambițiile la oferirea de interpretări și explicații clare despre aspecte discrete ale politicii mondiale, fără a depăși stadiul "generalizărilor contingente" extrem de precaute. De fapt, au insistat ei în mod repetat, constructivismul nu este o teorie, ci mai degrabă un cadru analitic. Singura excepție notabilă a acestei tendințe este Wendt, care s-a angajat în proiectul ambițios de a formula
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
acea inteligență -, În loc să-și adapteze ideile În funcție de cursul evenimentelor din realitate; o astfel de inteligență, rigidă și Îndrăgostită de ea Însăși, a caracterizat, de exemplu, comportamentul caraghios și, totodată, absurd al lui Don Quijote). Μ „Tipul psihologic”, ca expresie a unei generalizări de trăsături și atitudini comportamentale, nu este o invenție a psihologilor, ci o creație a vieții Înseși: putem astfel observa cu relativă ușurință faptul că oamenii care se aseamănă sunt mânați de o atracție instinctivă, uneori irezistibilă, de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nume, Gheorghe Popescu, dramaturgul vrea să spună că toți am fost la fel sau am fi putut fi la fel dacă am fi fost puși în situația de a colabora. Chiar dacă exagerează, aruncînd anatema asupra tuturor, dramaturgul are dreptatea lui, generalizarea nefiind prea departe de realitate. Au scăpat zice el doar aceia de care securitatea n-a mai apucat să se ocupe. Chiar dacă aici piesa ar suporta unele amendamente, chestiunea pusă în dezbatere rămîne în picioare. Ideea că toți suntem vinovați
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
personală, totul pornind de la o înscenare. Sunt aduse dosarele de la Securitate în care cei doi sunt consemnați cu Gheorghe Popescu 1 și Gheorghe Popescu 2, de altfel acestea sunt și numele pe care personajele le poartă în notația autorului, ideea generalizării fiind vădită. Aceeași întrebare revine obsesiv: am fost sau n-am fost colaborator? Am făcut poliție politică sau nu, iar dacă am făcut sunt vinovat pentru asta? A treia seară este a "spovedaniei" și cea în care se extinde întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nou profet). Înțelegi În primul rînd că alter ego-ul ficțional al scriitoarei se află În cabina unui local de noapte pentru a-l aștepta pe alter ego-ul ficțional al celui de-al doilea. Înțelegi, apoi, după un scurt efort de generalizare, că, În comparație cu literatura profetică a lui Houellebecq sau, dar cu vreo cîteva trepte inferioară, a lui Dantec, cea trash se mulțumește să descrie și joacă doar cartea naturalismului de fier, nu și pe aceea a taumaturgiei redemptive. Se va putea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cade tot mai adînc În neutralitate are Învățămintele ei. În jurnalul său apărut cu cîteva luni În urmă În Ziua literară, Marin Preda are o scăpărare de luciditate, așa cum nu le au filozofii aproape niciodată, circumspecți cînd vine vorba de generalizări: “În rest, omul care necesita cum necesitau rușii odinioară cu ochii prea holbați În viață (a necesita, cu sensul de a se implica, aici, n.m.), căutîndu-i sensul dincolo de ceea ce este În realitate, n-o să găsească decît ori neantul, ori tot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]