3,793 matches
-
târziu, nu avea nici un sens. Dar șuieratul, foșnetul aerului despicat de glonț, a fost acela care a înmărmurit-o. Acolo, în hol, cu fața la ușă, se opri ca moartă. —Întoarce-te. Făcu ce i se spusese. Gândurile i-o luară la goană. Un gând, aproape euforic, le întrecu pe toate celelalte. Bun: acum am ocazia să explic totul! Dar altul mult mai sumbru îl prinse din urmă. E înnebunit de durere! Nu va asculta nimic din ce-i spun! Încercă oricum. Negocierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
masă; încearcă să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dar, în clipa următoare, un necunoscut cu barbă își face loc din mulțime și, îngenunchind, ochește cu carabina. Principele Luiz Filip cade, grav rănit. Se mai aud câteva împușcături, care rănesc pe al doilea Principe, Don Manuel. Landoul pornește în goana cailor către Arsenalul Marinei, Regina, încercînd zadarnic să susțină capul însîngerat al lui Don Carlos. Regele murise, iar Principele moștenitor își dă sufletul puține minute după ce trăsura regală ajunge la Arsenal. Tânărul care ucisese pe Rege se numea Alfredo Costa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Închisă la culoare pe un cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei, indescifrabilă. Adormeam prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa mea era cuprinsă de o stare amețitoare de confort, Îndată ce aranjam frumos totul - pasagerii lipsiți de griji se bucură În compartimentele lor de călătoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În sus râzând și bătând În balustradă cu mănușile pe care le ținea În mână. Mi-am dat seama imediat că nu avea loc nici un duel, că provocarea fusese Întâmpinată cu scuze, că totul era În regulă. Am trecut În goană pe lângă unchiul meu și am ajuns sus. Am văzut chipul senin, de fiecare zi, al mamei, dar nu mă puteam uita la tata. Și atunci: inima mi s-a ridicat În piept ca valul pe care s-a ridicat vasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scris Contrôle des Informations. Cu toate acestea, abia acum, după atâția ani, informația ascunsă În simbolurile mele șahiste, care au trecut de control, poate fi și este de fapt, divulgată. Capitolul 15 1 Trec anii, se scurg, trec anii În goană - ca să folosesc o tonalitate horațiană răscolitoare. Anii trec, draga mea, și În curând nimeni nu va ști ceea ce știm tu și cu mine. Copilul nostru crește; trandafirii din Paestum, din cețosul Paestum nu mai sunt; niște idioți cu Înclinații mecanice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zilnic aici, să controleze operațiunea. Raportează personal sus de tot.“ Și inginerul arătă cu capul undeva spre înaltul cerului din care continua să cadă năvala aceea de fulgi jucăuși, rotindu-se unul după altul, învârtejindu-se, urmărindu-se într-o goană bucuroasă, hârjoană tăcută, clăbucită de minunea libertății, într-o zbenguială nepăsătoare, așezându-se peste pietrele acelea bătrâne, rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
femei, ce-or fi fiind? Privighetori le zice doar la zoologie. În viață, ești tot femeie și tot omoară nebunu’ la tine, dacă nu i-ai pus ciorba cum vrea el sau dacă nu ai chef s-o iei la goană când vrea el s-o facă pă armăsaru’. Tot femeie e și d-astea care-și chinuie bojocii.“ Se răsuci spre mine, întinse mâna și-mi mângâie obrajii, ca și cum mi-ar fi șters un șuvoi de lacrimi. „Nu vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
evocări - fulgerări ale trecerilor mele pe aleile lui, cu zăbovirile pe băncile lui. Descopăr, scriind astfel de pagini, că textul poate fi început de oriunde, în cele din urmă el descoperindu-se același. Aș fi putut începe cartea aceasta cu goana speriată, înciudată cu care am traversat într-o seară Cișmigiul alergând să-mi iau textele pe care trebuia să le citesc la „Tinerimea“. Când Roha m-a invitat să citesc, am scos din servietă alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stare să rostească, și vorbele-i se revărsau șuvoi din el, fără să le mai poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-o bruscă legănare. Urmăream veverița cum gonea acum spre băncile dinspre lac. Dintr-odată am avut imaginea dimineții de demult când, împreună cu Pu și cu însoțitorii ei, soțul și soția achizitori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
leafa ta, surâse popa, în timp ce Ketty reveni iar pe scaunul ei. Dar mai negociem, dacă vrei, luni, când vii cu proiectul. — Și chiar crezi că vin? l-am întrebat încercând să zâmbesc și eu. Nu că cred. Sunt sigur. În goană. Ai să te miri ce sprint zace-n tine. Ai aici adresa unde mă găsești. E pe Mămulari, lângă fosta sinagogă. Îmi întinse o carte de vizită. Ketty se simți datoare să precizeze. — La tanti Bombonica. Bombonica Dimitrof, poate ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor, însă fără vreo mahmudea ascunsă, fără vreun Balcic îngropat în amintire, fără dorul nopților încinse și al goanei prin câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sări Înapoi imediat, lăsînd capătul cel lung să se desfășoare fără piedici, urmărind animalul rănit În fuga lui nebună spre adîncuri. Părea să știe Întotdeauna momentul precis În care balena avea să se răzgîndească și să se lanseze Într-o goană disperată spre suprafața apei și presimțea - ca și cum ar fi avut un al șaselea simț - cînd era pe punctul de a ataca sau cînd doar căuta să tragă aer În piept pentru a Începe o nouă escapadă. VÎslașii și timonierii Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
creierul cu un fel de văl Întunecat și opac la orice rază de lumină sau la orice raționament logic. De cîte ori cunoștea fericirea, o respingea, și cu toate că mai tîrziu avea să se urască pentru asta, nu-și putea stăpîni goana dezlănțuită spre autodistrugere, cînd acea voce răgușită și profundă striga Înlăuntrul ei, poruncindu-i să o rupă cu toate și să pornească Într-o fugă nebunească spre libertate. Singură În grădina părăsită - sora ei se recăsătorise și locuia acum În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mei: mormanele de obiecte nenumărate ce-mi aparțineau mă asaltaseră, ca să spun așa, și nu puteam să-ncep să aleg ce să-mpachetez și să iau cu mine. Judy se ținea după mine de parcă se aștepta s-o iau la goană cu ceva de-al ei și m-am trezit că plec din sufragerie și urc scările spre dormitor fără să fi luat măcar o decizie. În mod prostesc, nu mă gândisem să iau cu mine vreo valiză sau un cufăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nu act de senilitate. Azimioară își săltă umerii masivi: ― Părerea mea ― dacă-mi permiteți ― e că nu-i normală! Spune-i cuiva că face conversație singură sau cu motanul. Nu cunosc un singur ins care n-ar lua-o la goană. ― Sânt o mulțime de inși, râse Cristescu, care vorbesc singuri. Dubioși devin atunci când treaba asta se întîmplă pe stradă sau în tramvai. ― Oricum, ce a făcut în afacerea cu tablourile mi se pare inadmisibil. Numai un creier bolnav poate elabora
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
jovial în dreapta și în stânga, strânse mâna unui coleg care aștepta tragerile loto în fiecare vineri și în sfârșit intră în birou. Când dădu cu ochii de maior încercă două dorințe simultane. Să intre în pământ sau s-o ia la goană. Cristescu arăta galben, cu privirea stinsă, și trăsăturile alunecate, trase parcă spre vârful bărbiei. Locotenentul se așeză pe o jumătate de scaun neîndrăznind să-l privească. Maiorul începu brusc, pe un ton egal ca și cum nu s-ar fi despărțit cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de câte două-trei ori un amănunt, exagera, amplifica și nu uita să precizeze că ceea ce povestește reprezintă un simplu rezumat, formulând o invitație pentru aceeași seară la o relatare detaliată. Ceilalți doi, sufocați, zdrobiți de senzațional își făcură cumpărăturile în goană nerăbdători să ajungă acasă unde aveau să prezinte o dare de seamă, în stil propriu, a evenimentelor. De aceea, când Șerbănică îl auzi pe maior că nu-l va reține mai mult de cinci minute se simți dezamăgit. Cristescu se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
premiați la nu știu ce concurs, în fine partitura completă. ― Și? ― Când a dat cu ochii de ipochimenă, nenorocitul a prins o expresie sfâșietoare. Și-a adus aminte că a uitat reșoul în priză ― era un spontan ― și a luat-o la goană! Acum înțelegeți, sper, de ce Valerica n-o înghite pe Panaiteasca. Pe aia n-a premiat-o nimeni pentru gogoșari, în schimb avea un bărbat. ― Am discutat și cu domnul Popa, începu maiorul. Sculptorul își vîrî adânc mâinile în buzunare. ― Și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
relevanță, cum ați spune dumneavoastră. Mi-aduc aminte de o chestie... Mă aflam întîmplător pe străduța aceea din spatele Bisericii Albe. Așteptam pe cineva. La un moment dat, văd doi indivizi care sar gardul de la Athenee Palace și o iau la goană. Au trecut chiar prin fața mea... Mă ascultați? ― Evident, răspunse maiorul. ― Mi-am dat imediat seama că sânt niște pungași ordinari care ciupiseră niscai cosmetice, eventual vreun ceas de la hotel, mai ales că unul din ei ținea mâinile sub centură ca să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
stomacul victimelor, folosite ca pansament dentar, aveau toate aceeași proprietate. Erau extrem de aderente. Oamenii nu riscau să piardă "plomba" înainte de a fi cazul. Emoții probabil v-au dat Melania Lupu și tânărul Matei. Ei nu erau pacienții dumneavoastră și în goana plecării n-ați găsit o modalitate convenabilă de a-i "trata". Ați mizat însă pe faptul că unul din ei îl va exclude pe celălalt, ceea ce într-un fel s-a și întîmplat. Cu învingătorul, erați eventual dispus să împărțiți
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
făcută din șifon și muselină. Avea un corsaj mic, iar tivul atingea pământul, rotindu-se În vârtejuri, Într-o mare de tul. —Aceasta este rochia Grace. Thackeray a creat-o pe baza uneia dintre rochiile purtate de Grace Kelly În Goana după hoț, i-am spus Ninei. Ăsta este taman filmul meu preferat. Chiar pot să o Împrumut? i se tăie Ninei răsuflarea de emoție. —O să-ți facem una special pentru tine, am spus. — Nu mă deranjează să o iau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
e, dar cred că în ea se găsește un mesaj pentru noi, un fel de avertisment legat de cum ar trebui să procedăm. — Gata cu preambulul, Tom. Începe odată povestea. Iar trăncănesc, așa-i? Tot soarele ăsta, toate mașinile astea, toată goana de pe autostradă cu nouăzeci, o sută la oră. Parcă îmi explodează creierul, Nathan. Mă simt energizat, gata de orice. — Foarte bine. Acum povestește-mi. — Bine. Povestirea. Povestirea despre păpușă... E ultimul an din viața lui Kafka, iar el s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
bancheta din spate înainte ca el să îi poată ajunge din urmă. Și-a vânturat pumnul în direcția lor, s-a oprit o clipă ca să strige două cuvinte - „Criminalilor! Criminalilor!“ - și apoi, complet scos din minți, a luat-o la goană pe Seventh Avenue cât îl duceau picioarele, izbindu-se de pietoni, clătinându-se, căzând, adunându-se de pe jos, dar fără să se oprească până nu a ajuns la colțul următor și taxiul a dispărut din raza lui vizuală. Rufus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
un testament redactat de firma de avocatură Flyn, Bernstein & Vallero de pe Court Street, legal semnat și înregistrat cu martori pe 5 iunie 2000, cu numai o zi înainte să vorbesc cu el la telefonul de la Chowder Inn. Am parcurs în goană documentul și, în trei minute, am înțeles ce dorise să spună cu „gestul măreț“, „cireașa de pe tort“ și „saltul amplu al lebedei în eternitatea măreției“. Făcea referire la testamentul pe care îl țineam acum în mâini, care era într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]