6,831 matches
-
speranță, dar niciodată cu speranța deplin satisfăcută, În care nu există adevărate identități personale, Sfântul Maxim Îi opune eterna odihnă mobilă În dragostea și contemplarea lui Dumnezeu etc.” De o parte, un Dumnezeu limitat și impersonal; de cealaltă, un Dumnezeu infinit și personal; de o parte, o lume statică, Împietrită În ritmul ei glacial și deznădăjduit; de cealaltă, o lume dinamică, pentru care libertatea este legea Întemeietoare. „Este evident”, conchide Stăniloae, „că opera De principiis abundă de tot felul de idei
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ucigașului, Gheorghiță cismarul ș.a. Epatarea practicată de simboliști și retorica teribilă avangardistă sunt în fapt bine topite într-o atitudine romantică, disimulată, din oroare de clișee „poetice”. Dar marea literatură specifică acestui autor începe odată cu revelațiile reportericești, străbătute de o infinită generozitate și de o simbolică poetic-umană, din Țări de piatră, de foc și de pământ (1939). Sunt reportaje despre minele de aur din ținutul moților, cărora le urmează altele, despre Valea Jiului, despre lumea petrolului, a tăbăcăriilor, a periferiilor marilor orașe
BOGZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
în romanul Hidra (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și în Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999) în tradiția novalisianului „cobor în mine și găsesc lumea” (sau „lumea ca trup al spiritului”). Oniria încearcă exorcizarea realului prin supralicitarea fantasmaticului. Autoscopiile infinite, ca un soi de levitație morală, bine îmbibată cu lecturi, fac din halucinație o realitate la puterea a doua. Dominantă este senzația de lichefiere („ceasurile moi” ale lui Dalí pot să ilustreze perfect un volum de B.): „Lumea era din
BRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
bogat colorat, marea în lumină mereu schimbătoare: „E oara când s-aprinde a lui Lial făclie / Și varsă valuri d-aur pe marea azurie, / Lăsând ca să se vază mișcând din aripiori / O pulbere-argintoasă de mii de peștișori; / Frumoase mozaice, divine, infinite...” B. prinde irizări, imaginea dobândește uneori, în mod fericit, o transparență luminoasă, somptuozitate, versul are o legănare domoală, somnolentă, jocul de tonuri și limpezimi acvatice anticipă rondelurile lui Al. Macedonski. Reușite sunt, adesea, portretele de femei, descrierea costumelor lor. Atmosfera
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
tot ce-i nuanță în splendidul eter, / Azur, lumină, purpur și cete-ntunecate, / Se miră, se răsfrânge c-o dulce voluptate. / Și fața sa cerească răsfrânge-n împrejur / Miriade de tablouri de purpur și d-azur”). Poemul conține, odată cu viziunea infinitei perindări a formelor care lasă neschimbată esența răului în viața lumii, accente care îl anunță pe Eminescu, dar și numeroase anticipări ale orizonturilor clasice din poezia lui Duiliu Zamfirescu sau Ion Pillat. Fără succes, în prolixa epopee Traianida B. s-
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
proze scurte Insula albă (1984) explorează și mai insistent teritorii puse sub semnul oglinzii. Rosa mundi, poate cea mai reușită povestire a volumului, este un fel de mise-en-abîme a scriiturii autoarei: universul, a cărui unitate se corupe în răsfrângeri partenogenetice, infinite și necontenit oglindite în conștiință, se recompune prin veșnica înlănțuire a povestirii (spunerii). Este atâta concentrare în orice demers al său, atâta dorință de a nu scăpa nici o nuanță încât nu pot așeza literatura Alicei Botez decât sub suveranitatea subtilității
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
feluri de lucruri: Care erau și care nu erau. Sau, fiecare lucru putea avea două fețe, dacă nu mai multe.” În condițiile date, în lumea imaginară de la Metopolis, ca și în literatura lui B., se intră într-o circularitate teoretic infinită a repetițiilor, a reluării, a translației. Ia naștere un spațiu continuu unde prefacerea este justificată de existența unui mit al originilor și nutrită de o memorie generică difuză. Toate personajele mai importante din roman stau sub semnul acestui sindrom, îndeosebi
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o umanitate lipsită de liber arbitru, care asistă, impasibilă ori neputincioasă, la infinita repetare a acelorași evenimente și întâmplări tragice. B. a tradus câțiva mari scriitori sârbi din acest secol (Milos Crnjanski, Vuk Drasković), precum și, prin intermediul unei versiuni în limba sârbă, poeți chinezi contemporani. SCRIERI: Averse izolate, Timișoara,1984; Radiografia unui caz banal
BAISKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
cremă Noxzema pe față, ștergându-se apoi cu șervețel. Tatăl meu nu trebuia decât să spună un cuvânt tandru și ea l-ar fi iertat. Nu eu, dar cineva ca mine ar fi fost creat În acea noapte. Un număr infinit de euri posibile stăteau Îngrămădite În prag, cu tot cu mine printre ele, fără să am totuși vreun bilet rezervat, și orele treceau lent, planetele se roteau În ceruri În ritmul lor obișnuit, iar vremea Își spunea și ea cuvântul, pentru că mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acolo, yia yia? Papou era vărul tău? ― Văr de-al treilea. ― Păi asta e-n regulă. ― Nu numai văr de-al treilea. Și frate. Îmi sări inima din piept. ― Papou era fratele tău? ― Da, scumpete, spuse Desdemona cu o oboseală infinită. De mult de tot. În altă țară. Exact În acel moment se auzi interfonul: ― Callie? Tessie tuși, corectându-se: ― Cal? ― Da. ― Ar trebui să te pregătești. În zece minute vine mașina. ― Eu nu vin. Am făcut o pauză. ― O să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
această lege nu spune limitele până la care se poate aplica, nici cazul și nici persoanele sau contextul politic. Nu voi scrie în aceste pagini tot ceea ce a spus Ministrul, pentru că e plictisitor, ci numai un rezumat al discursului. El, în "infinita" lui deșteptăciune, a lărgit numărul de ore de școală, de la zece, la treisprezece. Elevii sunt obligați să meargă la școală chiar și duminica. Se vor plăti taxe exorbitant de mari pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor de învățământ. Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
stat"1745. Cu toate că "nimeni nu s-a mai interesat de soarta acestei părți constitutive a statului", Dobrogea avea "un oraș maritim în dezvoltare vertiginoasă (...) grupuri de bordeie și colibe devenind sate puternice, bogate și pline de viață; o diversitate, aproape infinită, de populațiuni"1746. Dezvoltarea rapidă a economiei Dobrogei era reliefată prin faptul că dacă "până acum câțiva ani nu se încărcau în portul Constanța decât 25-30 de vapoare (...) pe an, astăzi (...) e marfă gata în magazii poate pentru 100 de
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
variate, tot cerul cu soarele îl procură. Răsăritul și mai ales apusul de soare de câmpie, merită anume drum ca să-l vezi.” (Ion Simionescu) În lunci Și în Delta Dunării Citiți cu atenție textele: „ Delta!...o imensă pace. O pace infinită. O vastă întindere cu apă și stuf... Vastă și reconfortantă, inspirând o liniște și un calm desăvârșit”. (E. Panighiant, Delta Dunării) ...ce este delta...O neîntreruptă rostogolire de ape, o înșiruire de grinduri și coliere de lacuri, o întreagă gamă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Au Încercat să găsească cuvinte care să descrie ceea ce simțeau, faptul că ei Întrupau fiecare gând pe care Îl avuseseră vreodată și pe cele ale celorlalți, un cufăr deschis care conținea particule luminoase și fire nesfârșite, stele microscopice și traiectorii infinite, constelații veșnice care erau holograme În holograme ale lor Înșiși, invizibilul ca vizibil, imposibilul ca evident, cea mai mare cunoaștere Înțeleasă acum fără efort, iar cea mai mare cunoaștere era dragostea. Doar dragostea. Și eu știam asta. —Amin, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sufletește. Dar asta înseamnă că suntem cu zece ani... mai aproape de personajele sale. în orice caz, textul nu are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-ar fi cu putință. P.S. Septembrie 2005. Uite că au trecut alți zece ani de la rândurile de mai sus și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din cine știe ce deteriorări în interior, fizice sau morale. Oricât aș fi de nevinovat, trebuie să am remușcări că am intrat în viața ei și am pricinuit atâta dezordine. O mângâi, îi vorbesc cât mă pricep mai bine, în timp ce o tiristețe infinită mă învăluie pentru soarta noastră așa de desperată sau dacă ne-am despărți, sau dacă am rămâne împreună, și nu văd nici o posibilitate de ameliorare. Deseori, Viky face impresia că este o ființă ușoară, dar cunosc viața ei modestă, familia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am spus mai târziu uimirea mea Ioanei, ea s-a revoltat. - Îmi vezi și tu tragedia! Mie mi-a sugerat imediat povestea luiviața noastră, și tu te-ai gândit la preocupările tale, fără nici o legătură cu mine. Și, cu o infinită tristețe: Nu mă iubești. - Mă chinui îngrozitor din pricina ta tot timpul, asta nu e dra-goste? Dar Ioana arăta în clipa aceea așa de nenorocită, că n-am mai putut continua discuția gravă, în care nu voiam atât s-o conving
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu sunt naturale, și vizibile perfect pentru firea bănuitoare o Ioanei. Atunci izbucnesc certuri puternice ca și odinioară, constat că nimic nu s-a schimbat și că păcatul n-a avut cel puțin meritul de a o potoli puțin. Cu infinită ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă de mine că nu am avut curajul să mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
artă; cu alte cuvinte, "opera scuză mijloacele". Ioana este, ca și O moarte... sau (mai cu seamă) Jocurile Daniei, un roman a cărui textură narativă s-ar putea dilata la nesfârșit. În Ioana nici peisajul aspru-vîrtos al Cavarnei, nici perspectiva infinit schimbătoare a mării nu modifică imaginea unui spațiu închis, în care personajele s-au claustrat cu bună știință, încercînd apoi, inutil, o evadare (de care sunt tot mai mult convinși că nu este posibilă, încît definitorie pentru psihologia eroilor va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
așa fel încât să-i afle ieșirea. De altfel, regele Babiloniei, în dorința de a ridica un edificiu nemaivăzut, cheamă la el nu doar arhitecții timpului, ci și magii de atunci. Odată ce aceștia trec la lucru, construcția atinge o complicație infinită. Nici măcar cel care a imaginat planul ei nu avea cum să știe unde duc acele coridoare lungi și nenumărate. Ceea ce regele a putut imagina, în orgoliul său imens, era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de limite. Aduce în față doar întinderi nesfârșite de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriitorul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în povestirea Cei doi regi și cele două labirinturi, de Borges. Surprinzător într-un fel, acest labirint nu se supune tipologiei de mai sus. Nu este complicat în sensul obișnuit al cuvântului, chiar dacă am vorbi despre o complicație haotică sau infinită. Se arată mai curând indeterminat și indisponibil. Amintește într-o privință de felul în care se descoperă lumea însăși. să-l comparăm însă cu cel oferit de modelul rețelei. Ambele induc ideea infinitului: deșertul apare infinit, rețeaua este extensibilă la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deșertul apare infinit, rețeaua este extensibilă la infinit. În consecință, nu comportă un exterior și un interior, un afară și un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel obținut prin extensie continuă. Deșertul apare infinit nu întrucât nu ar avea margini, căci nu e vorba de întinderea sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dându-se indefinit și deodată. În această privință, este de-a dreptul copleșitor. Știm apoi că o rețea se poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se referă la ceva necondiționat. Și e 82 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 71. 72. 73. 74. 75. absurd să cauți într-o experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]