3,967 matches
-
menționăm, în continuare următoarele situații (A. Porot): Patologia psihosomatică din sfera digestivă (spasmele esofagiene, gastrice, intestinale sau ale căilor biliare, precum și ulcerul gastro-duodenal) sunt tulburări specifice unui tip de personalitate cu o mare nevoie de independență, agresivitate, competiție în raporturile interpersonale. Conflictul este dat de împiedicarea aspirației la autonomie a persoanei respective. Ne aflăm în fața unei persoane cu tendințe orale receptive a căror frustare va determina apariția unor tulburări funcționale gastrice. Patologia psihosomatică din sfera respiratorie și alergică, reprezentată prin astmul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și pe cei care l-au îngrijit, socotindu-i vinovați de suferințele lui”. La acest tip de „bolnavi dificili”, ideea de boală are un caracter foarte sever. Ea influențează profund personalitatea, sfera emoțională și judecata, comportamentul bolnavului și relațiile sale interpersonale. În aceste situații, suferința poate lua aspectul unui „sindrom ipohondriac” grav, la care să se asocieze și tulburări de tip depresiv-melancoliform, anxietate permanentă și idei de suicid. Al treilea tip de „bolnavi dificili” reprezintă, după A. Păunescu-Podeanu, o „varietate de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
emoțional-afectivă a individului, incapacitatea acestuia de a avea și de a-și putea controla relațiile emoționale, stăpânirea de sine, participarea emoțională sau indiferența afectivă, intensitatea și durata reacțiilor emoționale. Deficiența de comunicare privește capacitatea persoanei de a putea stabili relații interpersonale cu ceilalți, de a comunica. Aceasta se referă, în primul rând, la „deschiderea către lume”, la nevoia de contacte interumane sau, dimpotrivă, la „închiderea patologică în sine”, refuzul de a comunica sau imposibilitatea de a putea realiza acest act. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tine” prin iubire (Mit-einander-sein-von-mir-und-dir). Modul de a fi în prietenie, înrudit cu cel de mai sus, este bazat pe dualitatea dintre un „Eu” și un „Tu”. Este modus amicitiae, un mod de comunicare marcat în primul rând de o coparticipare interpersonală directă și sinceră. Modul de a fi al agresivității este expresia unui tip de relație pluralistă, atât în ceea ce privește contactele cu mediul, cât și cu lumea socială. În sensul acesta pot fi diferențiate două aspecte relaționale ale agresivității ca mod de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fost deja discutate mai sus. Primele privesc organizarea și dinamica sistemului personalității, fiind prin aceasta interioare subiectului și strict personale. Celelalte interesează întreaga comunitate social-umană de indivizi, fiind, prin aceasta, desemnate cu un termen comun psihoze colective. Ele vizează comunicarea interpersonală, comportamentul și adaptarea socială sau familială; sunt conflictual-agresive (conduite violente de tipul criminalității sau a suicidului), conduite de refugiu (alcoolism, toxicomanii etc.) etc. Psihozele colective recunosc drept cauză frustrări colective, presiuni sociale asupra maselor, influența unor modele sociale negative etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
naturale sunt suprimate. Acest tip de societate supusă unui control riguros, extins asupra tuturor domeniilor, va duce la acumularea unor tensiuni interioare care vor avea ca efect schimbarea oamenilor în planul sensibilității, gândirii, atitudinilor, conduitelor și al acțiunilor, al comunicării interpersonale. ***lipsește pag. 8*** automatizarea activităților, a conduitelor și a timpului liber. Toate acestea închid individul, îi îngustează orizontul și-l obligă să gândească și să se comporte în mod strict obligatoriu în conformitate cu un sistem de norme represiv care îi sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorității social-politice, iar autoritatea social-politică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell despre care am vorbit mai sus. Nesiguranța închide cercul comunicării interpersonale, și dă naștere la suspiciuni între indivizi. În locul încrederii va interveni neîncrederea. Fiecare individ se va simți spionat și, la rândul său, îl va suspecta pe celălalt. Această atitudine de neîncredere generalizată va dezvolta o atmosferă de factură paranoiacă în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
socială are un caracter global și ea se exercită asupra tuturor categoriilor de indivizi care intră în grupele sociale, indiferent de statutul acestora. Generalizarea „crizei” va antrena o schimbare socială, sufletească și morală profundă atât a instituțiilor tradiționale, a relațiilor interpersonale, dar mai ales se va produce o importantă și profundă schimbare a oamenilor. Acest aspect al „crizei sociale” pune o dublă problemă: cea a efectelor imediate și cea a consecințelor la distanță. Referitor la aceasta, F. Nitti scria în 1938
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
multiple asupra instituțiilor sociale, asupra vieții individuale, a modului de a gândi și a conduitelor umane, manifestat prin următoarele: centralizare, impenetrabilitate și rigiditatea regulilor impuse de puterea politică, absența responsabilității, dependența de servicii, lipsa de contacte emoționale directe etc. Relațiile interpersonale și cele cu instituțiile statului, sunt pur formale și bazate pe interese materiale, concurențiale, reduse la „nevoi pulsionale”. P. Ricoeur denumește acest fenomen „bulimia dorințelor”, iar P. Raynaud îl consideră un nou „hedonism”. Indivizii, sub influența incitațiilor publicitare, sunt antrenați
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
personalității de procesul patologic”. După L. E. Hinsie și R.J. Campbell, psihozele se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: severitatea procesului morbid, intens și distructiv, tinzând să afecteze întreaga viață a bolnavului; izolarea, închiderea în sine patologică a bolnavului, slăbirea relațiilor interpersonale ale acestuia; schimbarea afectivă în plus (euforie), în minus (depresie) sau cu caracter bizar, discordant (ambivalență, disforie, inversiune afectivă); tulburări în sfera intelectuală de tipul ideilor sau a interpretărilor delirante asociate cu tulburări de percepție de tipul halucinațiilor; regresiune globală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau chiar anularea efectelor psihotraumatizante ale factorilor etiologici asupra grupului social-uman. 4) Manifestări în plan relațional În plan relațional, asistăm la importante modificări incriminate în configurarea psihozelor colective. În primul rând trebuie avut în vedere faptul că schimbarea naturii relațiilor interpersonale din interiorul grupului uman, este efectul secundar al acțiunii factorilor etiologici, și schimbărilor sociale și psihologice ale grupului respectiv de indivizi. Un al doilea aspect deosebit de important este o „redistribuire” a statutului și rolurilor în interiorul grupului. Aceasta constă în apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
condițiile de echilibru social, economic, cultural și moral, individul ca și grupul de indivizi, este singur. El își găsește identitatea în modelul socio-cultural căruia îi aparține. Progresul social și siguranța socială sunt resimțite ca siguranța și prosperitatea sa personală. Relațiile interpersonale și dintre individ sau grupele umane și stat sunt firești. Statul este cel care „lucrează” pentru mase, iar masele se simt protejate de stat, văzând în acesta siguranța și garanția unei vieți normale. Normalitatea și forța valorilor care guvernează statul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diferită de cea medicală, iar bolnavul psihic va avea un statut particular, așa cum rezultă din raporturile acestuia cu statul. Semnificația social-politică a bolii psihice Abaterea de la normalitate în planul vieții psihice (mod de a gândi, acțiuni, conduite, relații și comunicare interpersonală) are semnificații multiple. Deși, în esența ei, ea reprezintă același fenomen psihic morbid, interpretarea care i se dă și semnificația care decurge din această interpretare sunt diferite. Acest aspect al nebuniei pune probleme deosebite și mai ales, impune o redefinire
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
1973. Smythies, J.R., Biologische Psychiatrie, DTV, München, 1970. Stéphane, A., L’univers contestalionaire. Etude psychanalythique, Payot, Paris, 1969. Strauss, E.W., ș.a., Psychiatry and philosophy, Springer, Berlin, 1969. Strian, F., Angst, Grundlagen und Klinik, Springer, Berlin, 1983. Sullivan, H.H., Teoria interpersonale della psichiatria, Feltrinelli, Milano, 1962. Sutter, J., L’anticipation. Psychologie et psychopathologie, PUF, Paris, 1983. Szasz, Th., Ideology and insanity. Essays on the psychiatric dehumanization of man, Anchor Press, Doubleday, 1970. Szasz, Th., The myth of mental illness, Harper and
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizată prin oprirea bruscă a actelor voluntare sau provocate ale bolnavului, în plin proces de desfășurare ale acestora. Boală psihică: tulburare a stării de echilibru sau de organizare a vieții psihice, de diferite forme, intensități și durată, afectând conduitele, relațiile interpersonale și activitatea acestuia, de care bolnavul poate fi sau nu conștient. Se opune stării de sănătate mintală. Bovarism: tulburare specifică în cursul căreia individul are despre sine o impresie diferită de ceea ce este în realitate. Se caracterizează prin dezgustul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Deteriorare psihică: deficit mintal global, tranzitoriu sau definitiv, datorat unor leziuni grave și extinse ale creierului, cu caracter ireversibil. Dezechilibrul psihic: tulburare psihică de natură constituțională, dizarmonic-caracteriopatică, cu implicații asupra capacității de adaptare, reacție, conduită și activitate, precum și a relațiilor interpersonale ale individului. Dezorientare: tulburare constând în imposibilitatea de orientare autoși allo-psihică a bolnavului. Dipsomanie: tendința irezistibilă de a bea cantități crescute de băuturi alcoolice, cu caracter periodic. Discordanță: stare psihopatologică particulară caracterizată prin bizarerii, contradicții și manifestări paradoxale, creând un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau cu slăbiciunea psihică sau astenia. Scăderea tensiunii psihice este starea de „atonie psihologică”. Ticul: gest scurt, repetat involuntar, fără o necesitate obiectivă, de care individul este conștient. Timiditate: dispoziție emoțională caracterizată prin inhibiția conduitelor sociale și morale în relațiile interpersonale, ducând la dificultăți de adaptare. Tip: constelația de trăsături morfologice, fiziologice și psihologice ale unui individ care-i conferă o anumită configurație psihică (psihotip) și somatică (biotip) și care poate constitui terenul neobligatoriu, pe care se pot dezvolta anumite tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morală și socială J. Delay (1907-1975 P. Deniker (1917-1999) Franța Utilizarea clorpromazinei (largactilul) în tratamentul bolilor psihice J. Cade (1912-1981) Australia Utilizarea sărurilor de litiu în tratamentul bolilor psihice M. Jones Anglia Therapeutic Community (1953) H.S. Sullivan (1892-1994) S.U.A. The Interpersonal Theory of Psychiatry (1953) J. Masserman S.U.A. Psihiatrie dinamică (1956) A. Meyer (1866-1950) S.U.A. Psychobiology (1957) H. Ellenberger S.U.A. Etnopsihiatria. Psihiatria transculturală H. Kuhn Elveția Antropologie psihiatrică. Tratamentul depresiei cu imipramină (1958) D. Cooper Anglia Psychiatry and Anti-psychiatry C. Koupernick
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în situații de criză microeducațională (indisciplină, violență, nonimplicare etc.) și a evitării consecințelor negative ale acestora, prin exercițiul microdeciziilor educaționale”. Ca activitate distinctă, managementul clasei presupune: managementul conținutului, a problemelor disciplinare și managementul relațiilor interpersonale. Cât privește managementul conținuturilor, acesta are în centrul atenției capacitatea dascălului de a organiza eficient, de a planifica și coordona spațiul, materialele și echipamentele necesare, modul de dispunere a elevilor, precum și materialul de studiu. Managementul problemelor disciplinare vizează în mod
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
justifică atunci când problematica echilibrării celor două dimensiuni ale disciplinei acceptare și respectarea unor cerințe, reguli traversează situații de criză, iar impunerea unei decizii raționale reprezintă rezultatul scontat în vederea construirii un climat sănătos în clasa de elevi. Cât privește managementul relațiilor interpersonale, acesta are ca obiect aptitudinile manageriale în domeniul relațiilor sociale pe care cadrul didactic le exercită în raport cu elevii percepuți ca grup. Această dimensiune a manageemntului educațional are în atenție clasa văzută ca microsistem social. Rolurile și așteptările cadrului didactic și
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
determinată și poate fi „tradusă” printr-o formă de subordonare. Astfel, disciplinarea/ tratarea situațiilor de indisciplină constituie un subdomeniu de analiză și intervenție al managementului clasei de elevi. II. Strategii de intervenție în crizele educaționale 2.1. Managementul problemelor relațiilor interpersonale învățător - elev Managementul problemelor relațiilor interpersonale învățătorelev se focalizează asupra aptitudinilor manageriale pe care profesorul le exercită în raport cu elevii percepuți ca grup. Din galeria deprinderilor manageriale specifice, se cuvine să amintim: implicarea învățătorului în problemele elevului: pentru a facilita rezolvarea
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
o formă de subordonare. Astfel, disciplinarea/ tratarea situațiilor de indisciplină constituie un subdomeniu de analiză și intervenție al managementului clasei de elevi. II. Strategii de intervenție în crizele educaționale 2.1. Managementul problemelor relațiilor interpersonale învățător - elev Managementul problemelor relațiilor interpersonale învățătorelev se focalizează asupra aptitudinilor manageriale pe care profesorul le exercită în raport cu elevii percepuți ca grup. Din galeria deprinderilor manageriale specifice, se cuvine să amintim: implicarea învățătorului în problemele elevului: pentru a facilita rezolvarea problemelor disciplinare, profesorul se poate implica
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
faptul că toate sunt funcționale, dar prezintă grade diferite de eficacitate în utilizare. De asemenea, ele trebuie adaptate fiecărei situații educative în parte (de exemplu, negocierea ar putea fi cea mai eficientă strategie de soluționare a unui conflict normativ sau interpersonal). 2.3. Strategii de intervenție în cazul abaterilor comportamentale Mecanismele de a preveni, interveni și rezolva problemele disciplinare presupun anumite strategii de intervenție ale cadrului didactic. Succesul unui management al clasei presupune, până la un punct și prevenție, înainte de dezvoltarea situației
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
să vă facă să credeți că vă face să vă pierdeți de timpul, dar nu e așa. Avantajele pe care le obțineți din creșterea performanței merită osteneala de a trata oamenii ca indivizi - asta ca să nu mai menționez îmbunătățirea relațiilor interpersonale. La urma urmei, ce vor? Găsirea factorilor întăritori. Există trei modalități de a afla ce este motivarea: prin întrebare, prin încercare și prin observare. Deși bunul-simț le spune celor mai mulți oameni că primul lucru pe care ar trebui să-l facă
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
înlănțuirea lor potrivit anumitor rigori, b) competența referențială, adică aplicarea corectă a limbii la domeniul de realități la care se referă textul, c) competența textuală, ce reprezintă realizarea unei coerențe din perspectiva conținutului comunicării, a cerințelor retorice etc., d) competența interpersonală, bazată pe relațiile dintre interlocutori, relații care pot fi epistemice (de nivel de comunicare), sociale sau afective 260. Competența lingvistică, considerată în acest caz ca fiind cea care privește folosirea formelor limbii, nu se manifestă, așadar, în mod singular, ea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]