5,195 matches
-
în infinitatea aceleiași clipe suprema voluptate cu suprema durere? Sau vreo muzică, plecând din toate zorile și apusurile acestei lumi, - putea-va ea transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de toate valurile, izbit de toate stâncile, chemat de toate întunecimile - și care-ar ține soarele în brațe! Epavă rătăcind cu izvorul vieții la piept, strîngîndu-i strălucirea lui mortală, înecîndu-se cu el în valuri, căci fundurile mării așteaptă din veșnicie lumina și groparul ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în nopțile albe ne dă, mai mult decât orga sau deznădejdea, imaginea imensității. - Ideea de infinit nu e decât spațiul creat în spirit prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O mare greutate pare că apasă creierul și-l strânge ca pentru a-l reduce la o iluzie, deși numai aceste senzații ne descoperă îngrozitoarea realitate organică din care izvorăsc experiențele noastre. Și în această apăsare, care vrea să te izbească de pământ sau să te arunce în aer, apare groaza ale cărei elemente sânt greu de definit în asemenea caz. Nu este acea groază de moarte, persistentă și obsedantă, care pune stăpânire pe om și-l domină până la sufocare, ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față, gândești tot atât de mult ca după lectura lui Schopenhauer. Cine s-a oprit însă prea mult cu gândul la cultura olandeză? Culturile mesianice sânt flori rare ale devenirii. Să mai amintim profuziunea de genii ale Norvegiei și Suediei? Ne-am izbit cu toții de Strindberg, de Ibsen, de Hamsun și de celelalte figuri nordice. Dar în viața spiritului european cultura norvegiană sau suedeză n-au putut constitui nici măcar un moment istoric. Ele au fost "mode". Ceea ce înseamnă că au fost acceptate cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Când se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond și văratic, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Dionis, izbeau fața sa palidă și împleau sufletu-i plin de lacrimi c-o nespusă melancolie. "Da - repetă el încet ideea lui fixă - sub fruntea noastră e lumea - acel pustiu întins - de ce numai spațiul, de ce nu timpul, trecutul". Privi din nou la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
închiși. Când mă deșteptai din reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, în salon întuneric, și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond * și văratec, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fața sa, cu care era el culcat în sus. Ea era mai palidă decât altă dată și mi se părea că două raze ale lunei aureau două mici lăcrimioare pătrunse din ochii lui închiși. - Plîngi? zisei încet și mișcat și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Visez ca copilul ce vorbește pin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă transport în ceri, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul acelor umbre divine - visuri care mă poartă din lume-n lume si mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în ceri. O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit... Când deodată un întuneric rece izbi obrazul și ochii mei ce-i deschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei și o ploaie amestecată cu piatră îmi izbea fața, pe când norii cei negri ai ceriului se sfârtica în mii de bucăți prin fulgere roșii ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit... Când deodată un întuneric rece izbi obrazul și ochii mei ce-i deschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei și o ploaie amestecată cu piatră îmi izbea fața, pe când norii cei negri ai ceriului se sfârtica în mii de bucăți prin fulgere roșii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe mormanul de hlei și o ploaie amestecată cu piatră îmi izbea fața, pe când norii cei negri ai ceriului se sfârtica în mii de bucăți prin fulgere roșii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de hlei ], și m-am covrigit în clopotniță, cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi - mânuțele mele slabe și reci le băgam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
189} Mi-aruncai o haină mai caldă și ieșii cu el. Era ger. Pașii noștri trosneau pe zapada înghețată - și noi zburam alături pe stradele orașului: eu învelit și cu fața înfundată în manta, el, țiind fața în dreptul zapadei ce izbea ca acele, rece. Sufla un vânt cumplit. Din când în când treceam pe lângă o lampă... Când priveam în fața sa așa de albă ca [a] unui mort, îmi părea că merg alături cu o umbră, cu un om ce murise de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sceptici, într-un convoi care numai râsul nu era apt de a-l escita. Rătăcit, în neputință de - a-mi da cont de ceea ce cugetam și simțeam, urmării convoiul până la biserică. Mulțimea se grămădea la ușă și-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără cruțare în toți ce-mi sta în cale; în ochii mei rătăciți, în împregiurarea că nu-mi ridicasem pălăria intrând în biserică, în pumnii mei strânși în dinții mei rânjiți într-un râs sălbatec o fi fost
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
casa pe din dos, astfel încît venii lângă calul sur fără de a trece pe dinaintea ușei deschise. Iau cuțitul den brâu și tai repede curelele legate de gard, pui mîna-n coama calului și-ntr-o clipă sânt pe el și-l izbesc de-i răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul] fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgând cu corpul lui fierbinte și fumegând de sudoare aerul cel rece al nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o țineam de-a umere fulgera
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai putea merge decât în pas. Il îndreptai spre orășel. In curând însă suflarea cea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai rece și mai iute. Deși cerul era senin, ace mici de ninsoare începură a-mi izbi fața și fruntea, îi dedei un impuls nou calului, care-o începu în treapăt. Din ce în ce vântul creștea și prindea aripi, până ce, mai repede decât treapătul calului meu, începu să mă pătrundă cu frigul lui pin toți porii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și duceau lăzi, cu fața speriată și ochii holbați la soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i nevasta noastră a tuturora... Nu trebuie să moară. - Eu am căzut întîi la sorți, zise canibalul, lăsați-mă cu ea singur!... Ceilalți se sculară spre a ieși din casă... C-o deciziune teribilă, sărmana fată se repezi cu furie, izbindu-se cu creștetul capului de părete, însă, numai leșinată, ea recăzu în brațele canibalului care, c-o strânsoare murdară, cu hainele dehamate și camașa descheiată la piept, astfel încît i se vedea pieptul plin de păr roșu - el voi să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era, pentru că n-am ținut neciodată mult la viață, și-apoi eram decis de-a mi-o vinde cam scump în cazul unei lupte. - Hehe! zise hâdul cel roșu, ai murit, bată-te-ar Dumnezeu, fată de popă! și-o izbi una cu piciorul. Într-adevăr ea era moartă... Haina ei cea neagră se răslățise pe pământ... ochii cei mari se-nchisese și, cu toate durerile, un zâmbet amar, dar sublim, înseninase fața ei cea moartă, fără sânge, albă ca pânza
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea mare a curței din țâțâni, o trântii peste fereastră, iar sub ea aprinsei paiele cari, uscate și-n vânt, începură a arde. In momentul acela cei din casă părură a se trezi, căci c-o furie teribilă începură a izbi în ușă. Dar ușa era îndoită, de brad uscat și bătută peste tot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră, însă poarta-n fereastră se aprinsese, și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și, izbindu-l în coaste, începui să iau drumul înapoi pin oraș, flacărele erau mai domoale, stradele - pustii, și cadavrele erau pe - alocurea așezate claie pe grămadă. Călării repede până ieșii din oraș afară, unde, la drumul împărătesc, luîndu-mi lancea din șanț
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în tot ce venea înaintea mea. Dădură și ei foc și rândurile se răriră. - Înainte! țipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o repezire și dușmanii, curmați în două lături, ne deschiseră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stelele luceau ca aurul, [ca] albinele păreau a roi pe lângă noi, iar razele lunei atingeau patul nostru, astfel încît el se rădica, încet, încet în sus cu noi cu tot. Pământul dispărea și ajunserăm în locul unde stelele roiau împrejur, se izbeau de fețele noastre palide, plouau și ningeau pe noi ca o ploaie de picături de aur. Noi dormeam pare-că, deși vedeam totul, ea părea albă ca argintul, iar o mână a mea era pusă pe nevrute între sânii ei rotunzi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
morții, fug de umbra unui zid, căci îmi pare un uriaș de piatră ce-și ridică pumnii ca să mă zdrobească. Gândesc să-mi împletesc din razele lunei un lanț ca să mă spânzur de el și să mor. Gândesc să-mi izbesc fruntea idioată de pietrele negre și patrate ale murilor ca să-mi sparg țasta, să umplu pietrișul umed cu sângerații mei creieri. Adeseori mă prind pe mine însumi asupra acestor cugetări, mă, prind de piept, mă zgudui, mă-ntreb: "Ce vrei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a bazat pe o combinație de surse publice occidentale și donații private. Multe dintre aceste organizații au oferit modele de practică bună și oportunități de formare a specialiștilor naționali. Se pot identifica însă și abordări extremiste, programe idealist naive care, izbindu-se de rezistențe în societățile lor, sperau să găsească în țările în tranziție un spațiu cu receptivitate ridicată. Asemenea acte de misionarism, nu lipsite uneori și de fanatisme paranoice, au indus în societățile în tranziție, deschise la maxim față de influența
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]