5,860 matches
-
slab, cu riduri adânci pe frunte, cu barba și cu părul încărunțite, cu ochii duși în fundul capului și cu cearcăne negre. M-am mirat și eu oleacă, apoi i-am zis lui Ansoald în glumă: - Să fii mulțumit că am izbutit să îmbătrânesc și sunt încă în viață. Singura alternativă era să mor de tânăr. Nici el nu știa de ce mă chema Rotari înapoi la Pavia, de vreme ce lucrurile mergeau bine în regat. - Poate, a spus, fiindcă simte pur și simplu lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de cea a lui Iisus față de neguțătorii de la templu; a pus pe fugă toți preoții, bizuindu-se pe protecția mea. Regele n-a mai îndrăznit să intervină, văzându-l atât de mânios, în ciuda bătrâneții. Bătrânele și slăbitele lui mădulare au izbutit chiar să-l dea jos din pat, furios nevoie mare. Rotari nu era nici prost și nici superstițios, și, când Amos i-a explicat cu lux de amănunte simptomele bolii, s-a predat: - Maestre, i-a spus, tu știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Gailei. Eu mă duc la ea, oriunde s-ar afla locul de tihnă al sufletelor, te vom aștepta împreună. După aceste cuvinte, s-a prăbușit în încremenirea morții ce căutase să-l surprindă cel puțin de trei ori înainte de a izbuti. S-a luptat precum o acvilă care nu mai poate să zboare, bâjbâind în gol cu mâinile ca să aibă din nou aer, chinuindu-mi brațele întinse spre el și pe care mi le însângerase. În cele din urmă, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prin faptul că pur și simplu și-a apărat onoarea. Între timp, vicleana Gundeperga a cumpărat cu aur cea mai mare parte a ducilor - doar Grimoald de Benevento și Ago de Cividale au rămas să o înfrunte fățiș - și a izbutit să pună la cale alegerea unui nou rege în persoana nepotului ei Ariberto. La o săptămână după încoronare, a revenit la curte, primită fiind cu mare fast și cu binecuvântarea papei. Ariberto, asmuțit de catolici, după un an de domnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
direct, din start, cea mai complexă și pretențioasă specie epică - romanul, de parcă s-ar fi maturizat dintr-odată, sărind peste bâlbâielile primelor încercări. Și, sine ira et studio, cu admirație și bucurie, trebuie să recunosc că unii dintre ei au izbutit s-o facă. Doina Ruști se numără printre aceștia. Am remarcat încă de la apariția Omulețului roșu, cum au făcut-o de altfel și alți cronicari, simțul construcției, fina translație de planuri, ochiul panoramând satiric și urechea sesizând atât derizoriul, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
chemat pe cei doi băieți și i-au sfătuit să cârmuiască înțelept țara, să nu lase împărăția să se destrame ori să fie cucerită de cei râvnitori de pământ străin și împreună, unindu-și forțele, să fie încredințați că vor izbuti să iasă victorioși din orice încercare. Ca să poată conduce împărăția, va fi nevoie atât de neînfricarea și vitejia lui Amirion, care era potrivit pentru a conduce lupte, misiuni și războaie, cât și de înțelepciunea și diplomația lui Sturion care datorită
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și alte variante... Variante... banale. Deja îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat: „Nu e posibil ca un copil să moară pe asfaltul rece și umed al unui parc pustiu. Nu, nu, nu, nu! L-am privit pentru încă o clipă, izbutind să deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele mele... Se duc departe! Văd, nu mai văd întuneric... Mama m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ei, zîmbise scurt, vrînd parcă să tempereze ardoarea cuvintelor, conchizînd apoi rapid: - N-am chef să ne ia drept niște bădărani, asta e tot. Dar, pînă la urmă, tu hotărăști. Pentru Christian, lucrurile erau deja hotărîte. Dacă acest Patrick Ryan izbutea s-o facă pe soră-sa să zîmbească, era bine-venit, fie că era sau nu insular. Berea curgea gîrlă de cîteva ceasuri cînd sosi scriitorul. Dădu roată cu privirea peste sala unde tăiai fumul cu cuțitul, văzu mica orchestră improvizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sărată, Începu să se sufoce și se simți trasă la fund de un curent violent. Rezistă, dădu din picioare În apa mării, zgîrie cu unghiile stînca pentru a urca spre suprafață, insensibilă la muchiile ascuțite care Îi sfîșiau carnea, și izbuti să iasă la aer. Sub ochii ei holbați de spaimă, spuma se colora de sînge... Urlete stridente sfîșiară noaptea, ca un ecou la țipătul ei mut... Ghemuită În poziție fetală, cu genunchii sub bărbie, cu brațele adunate strîns În jurul trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mi-a vorbit mult de dumneata... Mă numesc Patrick Ryan. SÎnt... Cuvintele i se opriră pe buze cînd Marie se Întoarse cu fața spre el. Privirea aceea verde Înecată de durere, bărbia micuță pe care o Înălța curajoasă, fără să izbutească s-o Împiedice să tremure... Preț de o fracțiune de secundă, Ryan se crezu pradă unei iluzii, dar se scutură ca să alunge fragila fantezie și Își Încheie fraza : „Îmi pare rău“. Rostită de el, expresia Își pierdea banalitatea, desigur pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ultimele fețe de masă brodate de mînă pe care bunica lui le păstra pentru ocazii speciale. Căsătoria mătușii lui, Marie, trebuia să fie una din ele. Lăsă un nou mesaj, rugînd-o să-l sune, și Închise telefonul. Nicolas nu mai izbutea să gîndească deloc coerent de cînd Marie Îl Încolțise, cu un ceas mai devreme. Fusese uluit să afle că-l văzuse cînd se Întorcea acasă, cam pe la ora trei noaptea, dar Își pierduse cumpătul cînd ea dăduse la iveală brățara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Prefer să nu-l slăbesc din ochi. Și să mai arunc cîte o privire și prin lucrurile lui dacă e necesar... Fratele ei o privi cu neîncredere, ca pe o străină și avu pentru ea o căutătură pe care nu izbuti s-o priceapă. Își goli paharul dintr-o sorbitură, Își Înșfăcă impermeabilul, luă cheile mașinii și trecu fără o vorbă pe dinaintea ei, Îndreptîndu-se spre ieșire. - Unde te duci? - Să iau aer, zise el laconic Înainte de a pleca, fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
insulta fără nici o măsură. - Ești mai rău ca un cîine! Ce ai făcut e abject, mă scîrbești! - Dar ascultă-mă! Nu e ce crezi, Chantal și cu mine ne iubim... Furia lui Loïc spori și mai mult, lovitura țîșni, Nicolas izbuti să se ferească, dar tatăl lui, dezechilibrat, se izbi puternic de o mobilă. Atunci lovi cu vorba Încă și mai tare decît cu pumnii. - Chantal e o destrăbălată, toată insula știe! TÎrfa asta se duce să se culce la Brest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi dădu un pumn atît de puternic Încît Îl expedie, făcut ghem, pe jos. - Nicolas! urlă Marie care Își făcu tocmai atunci apariția. Se așeză Între ei, dar tînărul, dezlănțuit, o Îmbrînci, repezindu-se din nou la tatăl lui. Ea izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de era cu putință un asemenea lucru, Încercînd să se descotorosească de micile animale de pe spatele ei, care scîrțîiau ca nisipul sub tălpi. Picioarele păroase o zgîriau, scăpă volanul din mîini. Mașina făcu o Întoarcere de 180° , căci nu mai izbutea s-o controleze, și Începu să alunece inexorabil spre rîpă. O lumină orbitoare se apropie foarte repede, făcînd-o să nu mai distingă nimic. Pradă unei panici de nestăpînit, Marie nu mai Înțelegea ce se Întîmplă, nu mai putea controla nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pierd... Marie alungă o Îndoială care i se strecura În suflet: s-o piardă? Într-un accident de mașină datorat unei invazii de crabi, de pildă? Se mulțumi să murmure că avusese nevoie să iasă la aer. Oare de ce nu izbutea să-i vorbească de tot ce i se Întîmpla? Se simți Înciudată că nu reușea să aibă complet Încredere În el, Înciudată de bănuielile stupide care Îi treceau uneori prin cap, dar și de faptul că-l mințea prin omisiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fabricii de faianță. Abia cînd Înțelesese că Pierric nu era rănit, că sîngele de pe mîini nu era deci al lui, și cînd Îl văzuse cum lovește frenetic cu arătătorul Într-un punct precis de pe harta insulei agățată pe perete, Marie izbutise să decodeze mimica mutului și Îi forțase literalmente mîna lui Lucas pentru ca acesta s-o ia cu el. - În ce calitate? se zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mea mi-ar fi spus-o... cel puțin așa cred, adăugă ea, vîrÎndu-și iarăși nasul În ceașca aburindă. Cum putea ea pretinde că știe ce-ar fi zis sau ce-ar fi făcut o familie pe care nu mai izbutea s-o Înțeleagă? Scriitorul păru că citește În ea ca Într-o carte deschisă - Cu toții avem zone Întunecate, temporiză el amabil. - Eu nu am. În sfîrșit, nu cred, oftă ea. Măcar de-aș ști de ce am mereu acest coșmar... - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întregi, Marie golise sticluțele-mostre cu alcool din frigiderul camerei, dar rezultatul scontat nu era suficient. Coborî la bar și Își turnă o porție bună din prima sticlă peste care nimeri. Se văzu nevoită să facă mai multe Încercări pînă să izbutească să se cocoațe pe unul din scaunele Înalte de bar, și se puse pe golit conștiincios paharul. Nici măcar nu remarcase prezența lui Lucas: pitit Într-un fotoliu din hol, acesta o observa de departe. Văzînd-o cum se clatină periculos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
poată desluși ceva. Ieșind la suprafață cu respirația tăiată, scrutînd talazurile fără să vadă vreo urmă a Mariei, avu În mod frapant senzația unei absențe intense. Brusc văzu niște plete ivindu-se nu departe de el, agăță la nimereală ce izbuti să prindă și tînăra femeie ieși la suprafață alături de el, gîfÎind. Ușurarea pe care o simți fu atît de mare Încît polițistul se pomeni, tocmai el, necredinciosul, mulțumindu-i lui Dumnezeu. Înotară pînă ce simțiră iarăși solul sub picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se simți aproape ușurat că starea de inconștiență În care căzuse o cruța de sinistra descoperire. Trupul fără viață al lui Nicolas. * * * Din superstiție, nici un localnic nu voi să dea o mînă de ajutor jandarmilor ca să degajeze tumulusul. Fersen nu izbutea să se Îndepărteze de Marie, doar mînia că nu vedea sosind mai iute elicopterul Protecției civile Îl făcea să se desprindă o clipă de neliniștea pe care starea ei i-o provoca. - Domnule comandant! Domnule comandant, veniți să vedeți! Jandarmii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se petrecea În haosul delirului ei? Imaginea lui apărea tulbure, iar la răstimpuri frînturi de voce răsunau În tîmplele ei dureroase. Să cunoască adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de murmurul tot mai firav, de imaginea tulbure și mișcată a acelui chip care semăna cu chipul lui Loïc... Istovită, se prăbuși iarăși În beznă. * * * Gwen are mutra ei de zile proaste, și are și motive, gîndea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se referea la ei doi. Pentru prima oară de multă vreme, ar fi vrut ca timpul să stea În loc. CÎnd Marie se trezi, energia ei regăsită nu mai suportă să rămînă Închisă nici măcar o clipă În camera aceea strîmtă. Lucas izbuti s-o domolească pînă ce ajunse la automatul de cafea. Marie analiza deja toate datele pe care i le Încredințase. - Copiii ei erau cu totul handicapați, iar asta se Întîmpla acum patruzeci de ani. Există prescriere de crimă, Yvonne nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și unul din picioarele mobilei. - Parcă ar fi bucăți dintr-un articol, spuse Lucas examinînd fragmentele. - Ajută-mă să trag mobila asta. Vocea aspră a tinerei femei Îl făcu atent. Patul cu panouri cîntărea greu și, În ciuda eforturilor lor, nu izbutiră decît să-l desprindă de lîngă perete pe o distanță de vrei treizeci de centimetri, un spațiu totuși suficient pentru ca Marie să se strecoare În locul gol și să tragă plicul cu vîrful degetelor. Atingerea hîrtiei veline o electriză. Mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Toată noaptea, bărcile de pescuit brăzdaseră cei o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]