3,923 matches
-
reale posibilități de dezvoltare a acțiunii prin multiple tablouri și scene în care personajele au toate șansele prin dialogul textului să treacă de la o situație fie chiar conflictuală la alta, oferind atât cititorului cât și publicului spectator acea stare emoțională lăuntrică, specifică iubitorilor de teatru autentic.“ Ne putem pune tot felul de întrebări în legătură cu această prezentare: Dramaturgul are reale posibilități de dezvoltare a acțiunii sau chiar o dezvoltă? Personajele au toate șansele să treacă de la o situație la alta sau chiar
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în legătură cu această prezentare: Dramaturgul are reale posibilități de dezvoltare a acțiunii sau chiar o dezvoltă? Personajele au toate șansele să treacă de la o situație la alta sau chiar trec? Ce înseamnă „dialogul textului“? De ce se precizează că starea emoțională este lăuntrică? Există și stări emoționale nelăuntrice? Dincolo însă de aceste posibile întrebări, rămâne principala întrebare: cum poate fi considerată „teatru autentic“ o piesă strident-naivă, cu „dialogul textului“ de un umor pueril? Iată un eșantion: „Dodo (apare de la bucătărie și se repede
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cioc. Gânguritul lor sună, din nefericire, fals: „— Ce-ți inspiră imnul beethovenian al bucuriei? m-a întrebat soția mea într una din seri. — Să-ți spun ce simt cu adevărat? Ei bine! Află că ori de câte ori ascult acest imn, un îndemn lăuntric de-a străbate treptele devenirii mă cuprinde și mă îndeamnă să trec dincolo de granițele eului meu profund.“ Constatând că nu poate să aibă un copil, Elvila se adresează unor ginecologi, care se dovedesc ineficienți. Găsește, în sfârșit, un medic capabil
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
apologetice, astfel încât efectul de somnifer al cărții în ansamblul ei sporește: „În căutarea unui adevăr sau a unor adevăruri compatibile cu realitatea vieții firești, palpabile, recognoscibile și cu realitatea adesea aproape la fel de concretă, prin semne ale sale, a vastelor câmpii lăuntrice, a mișcătoarelor himere, a gândului neșoptit sau a tainei de neatins, poetul cântărește mereu cuvinte și tăceri, logos și infinite calme pajiști liniștite - tăcerea dintâi și tăcerea din urmă.“ Este greu de înțeles cum poate poetul să cântărească pajiști. Cuvinte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
decanteze jaloanele individualității din substanța fluidă, anamorfică și insidios cromatizată a unui timp înțepenit (parcă) primordial între eschatologii și soteriologii vicariante și orbiculare, George Vulturescu are tăria de a face din vocabulă un monstru cu două chipuri, într-o durată lăuntrică a rostirii narante, dialogale și reflexive, știe să-și înzestreze definițiile lirice suculente, figurările imaginative și arsenalul acribiei perceptive cu armătură alegorico-parabolică ce merită a fi menționată, apelează fără intermitențe contraproductive la fulgurațiile expresivității și valențele de precisă circumscriere a
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nici măcar rău Îmbrăcată, luată piesă cu piesă. Efectul complet nu ar fi trecut mai jos de vulgar, dacă nu era clar o nebună. Apărea Într-un mini verde ca masa de biliard, etalând picioare senzuale În contur, dar fără senzualitate lăuntrică; la brâu o centură lată de piele; peste umeri, bust, o cămașă guatemaleză trainică, aspră, brodată; pe cap o perucă precum acelea purtate de comicii În travesti la convențiile de comis-voiajori. Părul ei de fapt era ușor cârlionțat, avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cartof, avocado, plante de cauciuc. Doctorul Lal se gândea la hamei și sfeclă de zahăr. Sammler se gândi: Nu ăsta e modul de a scăpa din temnița spațio-temporală. Îndepărtat Încă Înseamnă finit. Finit Încă Înseamnă pipăitul prin văl, examinarea realității lăuntrice dezgolite cu o mână Înmănușată. Cu toate astea, se pot vedea avantajele plecării de aici, construind igluuri de plastic În vid, sălășuind În colonii liniștite, În mod necesar austere, bând apele fosile, punând numai problemele de bază. Fără nici o Îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
vina de sânge. În viziunea lor o elită trebuia să-și dovedească valoarea prin această capacitate de a ucide. Pentru asemenea oameni un sfânt trebuia Înțeles drept unul care este egal În spirit Învârtejirii arzânde a crimei În cele mai lăuntrice fibre ale inimii. Supraomul punându-se la Încercare cu o secure, zdrobind țeste de bătrâne. Cavalerul Credinței, capabil să taie gâtlejul Isacului său pe altarul lui Dumnezeu. Iar acum ideea că Îți poți recupera sau stabili o identitate prin ucidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
turnă puțin. De unde avea ignorantul nespecialist puterea să facă față acestor miracole ale tehnologiei care Îl făceau să pară un fel de sălbatic din junglă lipsit de orice capacitate de Înțelegere? Cum putea fi prin viziune, printr-o inocență arhaică, lăuntrică, premergătoare științei de carte, prin forță naturală, un Întreg nobil? Copiii dădeau foc la biblioteci. Și se Îmbrăcau În șalvari, lăsându-și favoriții să crească. Aceasta era deplinătatea lor simbolică. O oligarhie de tehnicieni, ingineri, oamenii care manevrau mașinăriile grandioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
manuscrisele și nu teancuri de hârtii În mape. Nu, nu credea asta. Era doar puțin nebună. Sărmanul lui copil. O ființă cauzată de el și În derivă Într-o lume fără formă, nemărginită. Cum ajunsese să fie așa? Poate că lăuntricul, intimul, scumpa viață - lucrul care e sinele din zilele cele mai de Început - când pentru prima oară află de moarte adesea Înnebunește. Aici puterile magice trebuie să ajute, să aline, să consoleze, iar pentru o femeie, acele minunate puteri sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
e detestabilă - chinuitoare, apăsătoare. — Da? spuse Sammler, cu Îndoială. Când știi ce e durerea, ești de acord că e mai bine să nu te fi născut. Dar odată născut respecți puterile creației, te supui voinței lui Dumnezeu - cu orice rezerve lăuntrice impuse de adevăr. Cât despre datorie - vă Înșelați. Durerea datoriei dă verticalitate creaturii, iar această verticalitate nu e deloc neglijabilă. Nu, susțin În continuare ceea ce am spus la Început. Există și un instinct Împotriva aruncării În Lumea de Apoi. Punerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se putea face; ca să spună ce se putea spune si ce trebuia să se spună. Ce anume trebuia sau putea fi spus Sammler nu știa cu exactitate. Nu putea găsi acel lucru anume. Trăind așa ca el, În stilul acesta lăuntric, consumându-și condensările sau contracțiile, deveneai necomunicativ. Să-și explice sau să-și dezvolte gândurile Îl obosea și Îl irita, după cum bine aflase cu o seară În urmă. Dar nu se simțea necomunicativ față de Elya. Dimpotrivă, voia să spună tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
moartea lui, totul pare a fi permis. În acest moment, al morții lui Dumnezeu, apare spaima, acea spaimă kafkiană care sfârșește printr-o cufundare în angoasa absurdă. Dar în romanul lui Matei Vișniec nu este vorba doar despre „o conspirație lăuntrică“ împotriva propriei tale persoane, ca în cazul lui Kafka, ci despre o frică ce vine mai mult din exterior, din lume, din realitatea haotică, „tulbure“: „În ultimul timp realitatea devenise pentru el un acvariu tulbure în care plutea de sus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
să răspund în chip explicit și relativ logic. Așa că, iată: înseamnă să știi cine ești (adică să îți posezi și să îți domini coordonatele interioare, artisticește vorbind), să ai perspectiva asupra ta însuți ca scriitor, prin dexterități precum impetuozitatea, coerența lăuntrică, luciditatea auctorială. Impetuozitatea este esențială, pentru că angrenează o viteză amețitoare, un vârtej al rostirii poetice, să spunem. Despre coerența lăuntrică nici nu mai trebuie să vorbesc (ea este necesară inclusiv atunci când înveșmântează incoerența lăuntrică!). Luciditatea auctorială nu înseamnă orgoliu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
să îți domini coordonatele interioare, artisticește vorbind), să ai perspectiva asupra ta însuți ca scriitor, prin dexterități precum impetuozitatea, coerența lăuntrică, luciditatea auctorială. Impetuozitatea este esențială, pentru că angrenează o viteză amețitoare, un vârtej al rostirii poetice, să spunem. Despre coerența lăuntrică nici nu mai trebuie să vorbesc (ea este necesară inclusiv atunci când înveșmântează incoerența lăuntrică!). Luciditatea auctorială nu înseamnă orgoliu și trufie ori superbie, ci conștientizarea specificului propriu și asumarea acestuia ca spectacol artistic. Și încrederea în propria structură creatoare. Cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
scriitor, prin dexterități precum impetuozitatea, coerența lăuntrică, luciditatea auctorială. Impetuozitatea este esențială, pentru că angrenează o viteză amețitoare, un vârtej al rostirii poetice, să spunem. Despre coerența lăuntrică nici nu mai trebuie să vorbesc (ea este necesară inclusiv atunci când înveșmântează incoerența lăuntrică!). Luciditatea auctorială nu înseamnă orgoliu și trufie ori superbie, ci conștientizarea specificului propriu și asumarea acestuia ca spectacol artistic. Și încrederea în propria structură creatoare. Cred că este de-ajuns. Ce este poezia autentică? Nu există un notariat special de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
brazi, cât să se coloreze zăpada în galben, ceea ce nu poate fi decât bănuit. Acum chiar ninge și-mi acoperă urmele. Mă ia cu fierbințeală pe frigul ăsta. Sunt copleșit de ceva care se apropie de sentimentul de fericire. Șușoteli lăuntrice: ei da, or să toarne chestia asta în ei, chiar dacă îndulcită cu zahăr cubic, pe care și l-au pus deoparte cine știe cum. Acum, imediat, încă la micul dejun, pe urmă la prânz și, după ce au pus-o la încălzit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aproximativ fierbinte. Așa cum mi-am dorit cu adevărat. Este chiar de presupus că gestul meu repetat de neputință, răzbunarea din fiecare dimineață, m-a ajutat să fac față la instrucție și chiar la cele mai scârboase șicane cu un rânjet lăuntric; în compania învecinată cu a noastră, un recrut s-a spânzurat cu cureaua de la masca de gaze cu puțin înainte să-și înceapă serviciul de pedeapsă. Încolo, am îndeplinit fără crâcnire tot ce mi s-a ordonat, de pildă târâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
jazz. Scândura de spălat și degetarele au rămas pe peron. Am lăsat în urmă multe alte lucruri. Am plecat cu trenul interzonal, pe întâi ianuarie ‘53 în plin semestru de iarnă: cu puțin bagaj, dar bogat în cuvinte și personaje lăuntrice, care încă nu știau încotro s-o apuce. Aerul Berlinului Ah, prietenii mei! Când trenul s-a pus în mișcare, Franz Witte încă se mai prostea. Șontâcăia pe peron, o siluetă aeriană, imposibil de fixat fiindcă lua tot mereu poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
deopotrivă de concrete. Unde era însă, azi, omul cel vinovat? Părea că pe acolo trecuse o femeie, acea fetiță: Mika-Le. Sau poate că de vină era azi ea singură, Mini, care, în loc să se hrănească ca de obicei din gândurile ei lăuntrice, care îi dau sucuri, privea lucrurile zise moarte, suna cu ciocanul întrebărei în fiecare din ele, și le cerea să scoată din legătura inerției puțina viață ce 14 aveau, acel singur atom viu, în jurul cărora erau solidificate. Le ..... să se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pilpîie felinare melancolice sau fulgeră ochiul orbitor 37 al vreunui far de automobil răzleț. Clișeuri, rămase acolo pe retină, acum evocate, apăreau în transparența ochilor. - Drumuri tăiate de suflet! Felicitări! . . . Noroioase, desfundate! . . . bombănea Nory. - Da! Până când se vor îndruma căile lăuntrice, atunci. - Atunci vom avea un dublu exemplar suprapus de tout a l'egout. Mare spor! . . . Eu mă uit la dosuri și deduc sufletele. Tu vei consulta harta sufletului și vei deduce cartierul respectiv. Te asigur că va fi același: Lipscanii
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și nomadă. Nici ca nu îi mai confunda acum cu trecutul. îi păreau acum doi oameni oarecari în Cetate, la un moment al vieței, care cerea adăpost, și umblând rătăcitori pe străzile orașului cu pasul nesigur, pe cinci turburarea lor lăuntrică și-o petreceau în mersul lor pribeag. Cuprinse cu privirea orașul, profilat în transparența negurii, li iubi. Se gîncli la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. în aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ingineri și de actori, de medici și arhitecți. Ceea ce ai - diplomă, funcție, titluri - ține de întâmplările vieții. Ceea ce ești, felul tău de ființă, aceasta ți-i măsura. E în noi ceva mai adânc decât noi înșine. Suntem separați de prăpăstii lăuntrice de netrecut și, totuși, viața ne pune alături: femei, bărbați, copii, sensibili, insensibili, indiferenți, credincioși, atei, frumoși urâți, scunzi, înalți... În adânc, nu există decât extazul creativ al Vieții și expresiile lui sunt multiple. Nu există, nu este Real decât
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
ele. Erau negre și simple, fără podoabe. El însuși era semeț și slab și adevărul e că, atunci când și-a dus mâna la piept, nimeni nu a bănuit că inima lui exploda în cascade de sânge vinețiu, că inunda văi lăuntrice ale memoriei, că zăgăzuia amintiri, că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave, luminate de inelele unui prinț, năruite, apoi, de amintirea ascuțită și fierbinte ca un pumnal a stăpânului
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la groapă, mama nu l-a putut conduce pe ultimul drum, fiindcă zăcea la pat. Am fost nevoiți să vindem o vacă din cele trei pe care le aveam ca să plătim cheltuielile de înmormântare. Mama n-a murit. O forță lăuntrică i-a spus: „Ridică-te din boală și crește-ți copiii! Cui vrei să-i lași?” Și mama pe nume Elisabeta, dar toți îi spuneau Veta, a înțeles că trebuie să trăiască pentru noi. Avea 38 de ani când a
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]