KorAP: Find »[drukola/base=mătușă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...269 >

6,722 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423

vă rog, liniștiți-vă odată, că o să treziți copiii“. I-au trimis să-l caute repede pe Julius, fiindcă mai mult ca sigur Îl treziseră, mai bine să nu știe nimic, bietul copil, pînă se Întorcea maică-sa. Pe urmă, mătușa și unchiul Lastarria au Început să se plictisească tot uitîndu-se la servitorii care plîngeau și au intrat În birou, să-și mai revină puțin. Ea se ruga. El a stat nemișcat cîtva timp, dar n-a mai putut suporta liniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
care plecau seara lăsînd Chosica plină de hîrtii și coji de fructe. Trebuiau să iasă totuși din casă, pentru a face o vizită călugărițelor franceze de la mănăstirea Belén din Chosica; n-ar fi putut să nu se ducă, fiindcă o mătușă a domnului Juan Lucas, care era călugăriță, le lăsase o carte de vizită de curtoazie. De trei ori pe săptămînă, lunea, miercurea și vinerea, apărea domnișoara Julia, monstrul ăsta cu brațele acoperite de păr negru, ca să-l Învețe o groază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
nu dădea o ceapă degerată pe tînărul acesta strălucit și Lima creștea fără nici o noimă fiindcă arhitectul nu știa cine-i Lastarria. Cu toate că ar fi putut să-l intereseze... Desigur că toate mîncărurile erau delicioase, ca Întotdeauna la palat și mătușa Susana, sluta, ar fi vrut să afle rețetele atîtor minuni culinare, dar nu le-ar fi cerut s-o pici cu ceară, Doamne ferește. Citise o bibliotecă Întreagă de cărți de bucate și totuși niciodată nu pregătise nimic asemănător, oricum copiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
văzuse și el că se Întîmplă ceva. — Ascultă, băiete, spuse În glumă; ce faci acolo treaz la ora asta? — Mă uit, unchiule. Vrei să-ți trimitem un whisky? Julius nu răspunse, În orice caz nu se auzi ce spune; dar mătușa Susana era neînduplecată și o ținea Întruna că trebuie să-l culce imediat. — Darling... — Lăsați-l să se uite și el, spuse Juan Lucas. O noapte pierdută nu contează. Mătușa Susana, sluta, se gîndi că așa se petreceau lucrurile În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
răspunse, În orice caz nu se auzi ce spune; dar mătușa Susana era neînduplecată și o ținea Întruna că trebuie să-l culce imediat. — Darling... — Lăsați-l să se uite și el, spuse Juan Lucas. O noapte pierdută nu contează. Mătușa Susana, sluta, se gîndi că așa se petreceau lucrurile În fiecare noapte și nu-i mai făcea nici o plăcere să stea. O opri Însă accentul Încîntător al lui Lester Lang al III-lea. CÎți au foust incașii? Întrebă, aruncînd o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Juan Lucas, făcîndu-i semn să se apropie. — Ce-i? Întrebă Santiago, Încercînd să zîmbească, dar vădit stînjenit. — Vino puțin aici, prietene. Santiago se apropie trecînd printre grupurile de invitați. Juan Lucas Îl luă prietenește de braț și se aplecă ușor. Mătușa Susana era numai ochi și urechi, să moară de curiozitate, nu altceva. — Ce hotărăște judecătorul? Întrebă unul dintre jucătorii de golf, prăpădindu-se de rîs. — Tell us all about it, Santiegou. Pe toate voia să le știe străinul ăsta. — Duhnește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
mea, dacă te frămânți atîta... Cum toți erau pe jumătate răzvrătiți În palat, nimeni nu se Împotrivi cînd Carlos folosi Mercedesul pentru a o duce pe Vilma la ea acasă, o odăiță pe o străduță din cartierul Surquillo, la o mătușă. Celso și Daniel Îi dădură o mînă de ajutor ca să Încarce cufărul vechi, de carton și cu muchiile de tablă, arăta Îngrozitor, În culori țipătoare și fără Îndoială lucrat undeva la țară; unul din cuferele pe care le poți vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Susan, moartă de emoție. Veneau și doamna și domnul Lastarria pînă cînd copiii au terminat Inmaculado Corazón. Juan nu Îndrăznea să-i sărute mîna lui Susan din pricina călugărițelor și pe urmă se Întorcea acasă cu păreri de rău. În schimb mătușa Susana era În culmea fericirii; știa numele, prenumele și starea socială a tuturor elevilor și Își petrecea după-amiezele lăudîndu-și copiii În fața prietenelor ei, de parcă ar fi fost giuvaeruri de mare preț. Se oprea să stea de vorbă cu toate călugărițele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
clasei, În schimb Julius era printre primii. Aflaseră asta de curînd, cînd maica stareță l-a chemat, l-a mîngîiat pe creștetul capului și i-a prins la gît o medalie. La Încheierea anului pregătitor era al treilea din clasă. Mătușa Susana era cît pe-aci să moară de invidie, dar a venit să-și felicite verișoara. Și biata Susan, ce n-ar fi dat să poată pleca! Imposibil: urma recitalul. Era frumușică măicuța de la pian. Într-adevăr frumoasă și pistruiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
mai facă să rîdă și-i spunea lui Julius să nu cumva să repeți those horrible things pe care le spuneau despre unchiul lui. Dar Juan Lucas nu s-a lăsat pînă nu i-a explicat pe Îndelete cum era mătușa Susana În costum de baie și atunci au hohotit cu toții Într-un rîs bărbătesc și au cerut gin and tonics care erau aduse dinăuntru, de la barul clubului, de cîțiva chelneri tineri care treceau impasibili de parcă ar fi fost de piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
punea mîinile pe marginea bazinului și sărea afară ca un acrobat, Își potrivea costumul de baie, lăsînd buricul descoperit și alerga pînă la scara trambulinei, urca, se uita cu coada ochiului să vadă dacă ea Îl privește, Își lua avînt, mătușa Susana nu l-ar fi lăsat niciodată și cînd ajungea În capătul trambulinei de scîndură se Înălța În zbor, transformîndu-se mai Întîi În pescăruș, apoi În avion În picaj deasupra mării, pe urmă se Învîrte ca spițele unei roți, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
să intre În pămînt cînd văzu că ceilalți erau Îmbrăcați În culori Închise. Dar Își reveni curînd de pe urma șocului amintindu-și că era jucător de golf și Își redobîndi stăpînirea de sine. Venise cu soția lui și se vedea că mătușa Susana era fericită că putea asista la Încă o ceremonie a primei Împărtășanii; copiii ei trecuseră prin asta, cum zboară timpul, cum trece viața, acum erau la Santa María. Dar măicuțele nu o uitaseră, desigur și se Îndreptă spre ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
se poată Întîlni cu alți copii ca ei, unde să poți ști Întotdeauna cine sînt părinții copiilor și că aparțineau cu toți unei clase privilegiate, avem nevoie de colegii vrednice de copiii noștri... Îngrozitor de nesuferită și nespus de fericită era mătușa Susana cu șalul ei de dantelă; și mai avea un motiv să fie fericită: În sfîrșit, Susan Își adusese aminte de ei, s-ar fi cuvenit ca ei să fi fost și nașii de botez măcar ai unuia dintre copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
călugărițe. În sinea ei se bucura: cu o seară Înainte el conversase o oră Încheiată cu soția ambasadorului chilian, acum e rîndul meu să mă răzbun. — Darling, vino să ți-o prezint pe maica stareță; spune-i că ai o mătușă călugăriță la Sagrado Corazón... Cu asta o s-o dai gata, darling. Le pregătiseră o masă foarte lungă, acoperită cu o pînză albă și așezaseră peste tot, rezemate de paharele pentru oranjadă, o mulțime de gravuri colorate Înfățișînd scene din viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
lor erau mai grozave, a mea e mai frumoasă și chiar: Îți dau una din astea dacă-mi dai două de-ale tale. Susan Îi făcu semn lui Julius să se apropie și să le dăruiască o gravură unchiului și mătușii Lastarria, ia să vedem dacă nu pleacă și ei cumva. Dar tocmai În clipa aceea se apropie de ei părintele Brown și Începură să vorbească În engleză spre disperarea lui Juan Lastarria, care nu Înțelegea o iotă. În schimb, Susana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
plecăciunea de mai Înainte, mai-mai să atingă pămîntul cu fruntea de data asta, Julius era fericit, „La revedere, Gumersindo“, Îi spuse, dînd mîna cu el, foarte mîndru de prietenul lui acum, de față cu părinții, de față cu unchiul și mătușa Lastarria, dar mai ales foarte fericit că Susan Își dăduse seama cine era și cît de mult Îl iubea. Juan și Susana Lastarria Își luară rămas-bun și se Îndepărtară pe bulevardul Arequipa, În căutarea mașinii lor parcate pe o stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-i Întrebi: cît vă datorez, domnule doctor? sau alte asemenea dovezi de lipsă de finețe; unul din medicii care Îți trimit cînd te aștepți mai puțin o notă piperată și pe care niciodată nu-i găsești cînd Îți moare o mătușă săracă, săraca de ea. La cîteva minute după prima injecție sosi și Juan Lucas, Îmbrăcat anume pentru acea Împrejurare, aproape că ai fi putut spune, În orice caz cu o expresie cum nu se poate mai potrivită cu Împrejurarea. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
latinești sau clopoțelul paracliserului și Julius Îi făcea semn să urmărească slujba cum se cuvine. El se ruga cu cartea deschisă În față, avea un liturghier cu scoarțe de sidef și ferecătură de aur, cadou primit la prima Împărtășanie de la mătușa Susana, Împreună cu trusa de creioane de la Juan Lastarria. Într-o dimineață, cînd se Întorsese de la biserică, Juan Lucas Îl surprinsese cu cartea de rugăciuni deschisă pe genunchi și-și zise În sinea lui, hotărît că Între el și copilul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Rochia ei nu se asorta cu florile, dar bineînțeles că nici nu distona: era pur și simplu cea mai bună prietenă pe care ele ar fi putut s-o aibă. Dacă ai fi adoptat un ton de profesor sau de mătușă bătrînă și le-ai fi Întrebat: spune-mi cu cine te-nsoțești și-o să-ți spun cine ești, toate florile și-ar fi Îndreptat privirile spre Susan. În schimb, nici o garoafă ofilită mi s-ar fi uitat la Celso, care mergea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
capului de fiecare dată cînd venea pentru a primi o nouă medalie. Susan se gîndi că femeia care se uită la ea cu ură ar fi putut fi mama lui Lange și-și dori s-o fi avut alături pe mătușa Susana, ca să simtă sprijinul ei Într-un moment atît de greu. Dar era singură și toți cei de față știau că e mama lui Julius și se uitau la ea zîmbind, așteptîndu-se să vadă o mamă mîndră de copilul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
acum din nou strălucitor și că În momentul de față nu mai semăna cu nici un alt moment din viața lui Susan, dinainte de o premieră la Londra, de exemplu. Julius Înfuleca cel de al doilea sendviș și Susan se gîndi că mătușa Susana le-ar fi spus copiilor ei, awful creatures, nici o Înghițitură mai mult, pe urmă la ora mesei nu mai vor să mănînce nimic. Se uită la Julius, o văzu pe mătușa Susana cea Îngrozitoare și se uită la Șobolanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
al doilea sendviș și Susan se gîndi că mătușa Susana le-ar fi spus copiilor ei, awful creatures, nici o Înghițitură mai mult, pe urmă la ora mesei nu mai vor să mănînce nimic. Se uită la Julius, o văzu pe mătușa Susana cea Îngrozitoare și se uită la Șobolanul atît de cenușiu, Îi venea să-i strige lui Julius să mănînce sendvișuri pe săturate. Și simțea că nu mai poate suporta, biata de ea: Șobolanul era la fel ca pe vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
jos, drept În fața lui și Încărcată de un dispreț a cărui origine trebuia căutată fără Îndoială În timpurile viceregatului. Și cînd te gîndești că grasul trăia Într-o căsoaie veche cu tindă, ca pe vremuri, În centrul Limei și doar mătușa lui mai avea ceva bani și-i dădea săptămânal o sumă derizorie și uneori ceva pe deasupra ca să-și cumpere cîte o carte. N-avea mașină acest Lalo Bello, dar mergea cu taxiul și se ducea la toate petrecerile de felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
de ură, Lastarria fu cuprins de spaimă și Într-o clipă, În sfîrșit, Lalo Bello se dezumflă În norul cald al primului și imensului fum pe care-l trase În piept și se ascunse furios În spatele norului de fum fiindcă mătușa lui Îl certase din pricina articolului, iar bietul Lastarria nici nu se mai vedea prin perdeaua aceea de fum Înăbușitor și pe Lalo Bello Îl apucă un atac Îngrozitor de tuse. CÎnd răsună din nou muzica pentru Lastarria și apărură iarăși invitații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
serviciu ca să știe cine era domnul Bello și să-l trateze cu respectul cuvenit, dădu fuga să-l cheme pe chelnerul cel mai apropiat și numai așa putu Lalo Bello să bea un pahar de whisky și să uite de mătușa lui. După cîteva clipe, ceva mai liniștit, istoricul Își ridică ochii și se uită spre locul unde era arhitectul și-l văzu Întorcîndu-și fața pentru a se alătura din nou grupului său. Dar tot apucă să vadă cum arată arhitectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]