5,469 matches
-
Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac, apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat si șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amiciție și intenție luătoare mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta, mai ales că tablele de la crîșmă-l invitau cu dragoste - deci pretestă ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă, și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întru cât înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Archangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din sus în jos, [formă cu formă] până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume [prin mijlocul perdelei] pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi veni idea ciudată că pictorul are de gând să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în cabinetul alăturat.. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară [ușă afară] în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș - [și și] ascunse fața în perini, și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în [de] gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl dezmierdă, îl sărută... Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini de lacrimi și dorință. [pe jumătate închiși]. V Cezara către Ieronim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine.... vino cu mine acasă,.. Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer[uri ]... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! te mușc! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile, cari erau toate alese și-i promiteau multă petrecere; scrierile moșneagului, în cari fiecare cugetare era un monogram al acestui cap adânc și fericit și a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și - atîta-i tot. Într-o noapte venisem la Toma. Luna strălucea afară și în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui și fumând în lungi sorbituri din un ciubuc lung, și focul din lulea ardea pin întunericul odaiei ca un ochi de foc roșu ce-ar sclipi pin noapte. Eu stam lângă, fereastra deschisă, și priveam visând în fața cea palidă a lunei. În fața locuinței lui Toma era un mândru palat a unuia din... așa[-zișii ] aristocrați {EminescuOpVII 183
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrut ca astlaltă... - Taci, zisei eu, nu face un păcat. Astlaltă poate asemenea să facă un fericit, Ioane! E tot așa de frumoasă și pare-se tot așa de bună... Dar, în fine, aidem. Ajunși la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzită și familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliul cel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n brațe.... E frumușică și buzele-i sunt roși *. Curând e pe deplin dizbrăcată și marginea patului îi servește drept culcuș de nuntă. ["Față cu aceste ființe*... "] 2291 Față cu aceste
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferință, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur - Sionul ruinat - de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mai fantastic ca mai nainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de bucurie. - Ai sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
veche se cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăiei... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
smulge frâul calului din mâni, se uită-napoi, nu era nime. Dar nici calul nu mai era. Apoi simți o mână mică și dulce punîndu-se într-a lui. El voi să vorbească. șșt *! Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie în care era un fel de semiântuneric sau întuneric mai de tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
donațiune... Contele-i strânse mâna cu ochii plini de lacrimi... fata și vărul ei îngenunchease-nainte-i sărutîndu-i mînele... el îi binecuvântă și ieși repede. Trăsura era gata, caii sforăiau în hamurile lor... El se întoarse repede, intră într-o odaie slab iluminată unde dormea în pat un bătrân care, trăsură cu trăsură, era el. Haine ca ale lui erau așezate pe scaun... bătrânul visa adânc... " Da, da! zicea el pin somn... nu vă uimiți... renunț la mâna donei Ana... îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
surele hale ale castelului, cu păreții reci de piatră patrată, cu mobile antice și veștede, cu tablouri șterse și mohorâte, în cadruri de lemn negru... Astfel îmbla bătrânul, c-o lumânare de ceară într-un sfeșnic de argint, prin toate odăile largi și deșerte, și [ca] vise din bătrâni îl încunjurau acele portrete care, serioase în cadrele lor, se uitau parecă la el... El ajunse într-o cămară naltă și fără ferești... Afară de ușa pe care intrase nu mai era o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la țară? - Venit marchize... El sui iute scările... intră în apartamente... Găsi portofoliul lui propriu pe masă, pe care știa că-l avuse în oraș... "D-zeu cu mine! gândi el. Ce-nsemnează asta?... Căută urme de om strein pin toate odăile... Nimic... Ajunse doar la ușa apartamentului din urmă. Ah! aceea era închisă de o sută de ani. Broască ruginită... Apoi se cunoștea că nu îmblase nimenea... Toată ziua aceste cugetări nu-i putură ieși din minte... Sara, după ce închise ușa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea plângând, nu s-aseamănă nimic cu această răceală și cruzime de inimă... El ieși... Ea rămase-n fața portofoliului deschis... Mînele ei tremurau, ochii îi străluceau c-o lumină avară... Ea băgă portofoliul în sân... Ieși... Marchizul reintră în odaie... - S-a dus, zise el încet... O, aur... totuși nu poți orice. Părerea amorului doar... Amorul nu!... Să vedem amiciția... Mâne orașul va ști că sunt un cerșetor... Un cerșetor bătrân înamorat de chipul unui angel... A doua zi îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Iafit. Când îl văd intrând pe bătrân zic; Ce drac! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i? "... Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie. Întru-nlăuntru... moșneagul - la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu totul la față, ochii suri, mari și pătrunzători, apoi mirosea de departe a tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Am vrea să-i dăm a înțelege cititorului cumcă acesta nu era un salon principal de paradă, căci într-acelea l-ar fi uimit luxul sau mai bine zis acea barbară superfluență de mobile scumpe aduse din străinătate, ci o odaie mare destinată plăcerilor intime a băutului de ceai, a jocului de cărți și a limbuției răutăcioase asupra tuturor întîmplărilor, altfel atât de corupte, de pe vremea aceea. ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri cari nu se pot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără de dorințe. Fruntea ei, boltită sub un păr castaniu împletit cu multă măiestrie și unit dinapoia capul [ui ] cu un pieptene de aur, mînele dulci și pline, cu degete lungărețe, ea se primbla totdeuna gătită, când prin grădină, când pin odăi, fără a vorbi nici un cuvânt. Îmbla cu acea superbă maiestate în salele nalte ale casei sale, ca acele regine din epopeele nordice cari cu voința lor țin mărirea casei și a neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea s-apropie de mine, se uită mirată: - A cui ești tu, măi băiete?... - A mamei, zisei, nici nu știu cum îl chema pe tata... - Dacă ești a mamei, vin la tata, zise ea, și mă luă de mână... Intrai în niște odăi frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri de jur împrejur... iar un boier bătrân ședea pe divan și bea ciubuc. - Uite, tată, ce-am găsit în grădină, zise ea. Bătrânul mă dezmierdă și mă întrebă de știu să cânt. Știam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o știa altfel de mult. Apoi se suiră în trăsură - ei în fund, fata pe banca dinainte, înnoptase bine. El puse brațul împrejurul taliei ei și-o strânse tare, ea nu zise nimica. Venind acasă, fata plânse puțin în altă odaie și ea căuta chibrituri s-aprindă lumânarea. În întuneric el o cuprinse și o sărută pe gură. Când s-aprinse lumina amândoi aveau un aer foarte fericit. Dar ea urma iară să plece la țară și el se topea din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de două ori. Ea plecă a doua zi la țară cu fetiță cu tot și el îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi și începu o viață vinovată. Noaptea fetița dormea la părinți * atunci ea intra numa-n cămașă în odaia lui și *** el se-mbăta de frumusețile ei. A-i cuprinde șalele, a ține mâna la acele rotunzimi perfecte și pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai * era rușinoasă, încît actul amorului o făcea să tremure
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se prelungește, la un diapazon și mai Înalt, În etapa colaborării la unu: „Poemul sparge ferestrele poemului” - citim În comentariul liric la cartea lui Stephan Roll, iar În altă parte: „Poemul trebuie să fie o izbucnire temerară, o trecere din odaie În oglindă, din grădină În anotimp” - și: „Un risc, o aventură totală”. Intră, Însă, acum În joc „partea revelatoare a hazardului”, „acele armonii deșteptate de Întîmplare” (În A doua lumină poemul e definit chiar ca „o succesiune de hazarduri”), neprevăzutul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]