5,945 matches
-
nu era greu de ghicit!...) Poate altcuiva i-ar fi stârnit bănuiala și mai puține elemente decât acestea. Numai eu n-ajungeam s-o bănuiesc, chiar dacă mi-ar fi dat să înțeleg pe șleau. Într-atât eram de orbit de orgoliul fără margini care mă stăpânea. ― Ai văzut, tată, ce soi bun este femeia oare roșește? Și tu, Alexa, care spuneai c-o să trăim o sută de ani în casa lui Coleșiu? Hotărât, ne-ai dat prea mult. Poate nici n-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
târziu... Am coborât scările ușor, plutind într-o dispoziție sufletească de plenitudine. Ce nerozie! În loc ca nesăbuita patimă cu care avusesem soția să mă pună pe gânduri, asemeni unui clopot de alarmă al ființei pândite de primejdie, dimpotrivă, îmi gâdila orgoliul avid de satisfacții: ― Măcar de și-ar da ea seama ce-a pierdut înșelîndu-mă! IV Eram așa de calm și de împăcat cu situația încît mi se părea că mă aflu într-o zonă din stăpânirea neverosimilului. Cum? Mă despărțeam
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lor rămaseră goale. Plecase cu bărbatu-său, nereușind să reziste până la urmă în vecinătatea mea și a polonezei. Mi-am frecat mâinile cu o satisfacție diabolică. În noaptea aceea am chefuit până în zori. Reușitele acestea mărunte îmi gâdilau, nici vorbă, orgoliul, dar erau departe de a mă satisface. Îi dăruisem casa, transferasem pe soțul ei, îl avansasem, și de curând colaboram regulat la ziarul pe care-l citea. Egal cu zero! Simțeam nevoia să înfăptuiesc ceva extraordinar, afară din obișnuit, să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
voiam să moară Mihaela? În fond ce rezolva dispariția ei? Setea de răzbunare a unuai soț înșelat oare între timp și-a refăcut viața pe baze mult mai largi și solide? Dar asta nu era decât pedeapsa celui mai nesăbuit orgoliu. Ar fi prea monstruos să cred așa ceva, m-aș coborî în subsolul ființei omenești, chiar mai jos... Alexa m-a condus în odaia moartei. O femeie tânără zăcea întinsă pe pat, ou mâinile puse cruce pe piept. Părea străină, avea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
numele meu de familie pe frontispiciul cavoului care avea s-o adăpostească. Cea dintâi impresie care se desprinse din lectura scrisorii fu aceea că tot ceea ce se întîmplase între noi se datora nu numai unui crâncen conflict dintre crâncenele noastre orgolii, ci a unei tragedii a erorilor generate de ele. O gravă eroare am comis părăsind fără motiv pe Mihaela; altă eroare, tot atât de gravă, a fost divorțul, fără să știu sigur dacă m-a înșelat sau nu. Acum știam sigur că
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ar fi îndurat acest amor propriu atât de sensibil, bolnăvicios de sensibil, umilința cumplită a unei infidelități,. când el însuși era mai puternic decât dragostea cea mai puternică? Pornisem, așadar, pe lume având în centrul ființei, ca trăsătură dominantă, un orgoliu nesăbuit, chiar cinic. Voiam să cuceresc, să îngenunchez viața, să fiu pretutindeni în frunte, fie în societate, fie în dragoste, călcând fără scrupule peste învinși, zdrobind obstacolele care-mi stăteau în cale, subordonând universul persoanei mele pentru a-mi asigura
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mers bine și n-am avut de ce mă plânge. Iată însă că a apărut în viața mea Mihaela, care nu semăna cu nici una din fetele pe care le cunoscusem până atunci. Semăna mai degrabă cu mine, fiind dotată cu un orgoliu la fel de atotputernic. Așa că hotărârea de a o părăsi ca și pe celelalte era perfect îndreptățită, pe linie caracterologică. Numai că de rândul acesta se întîmplă ceva neașteptat, care frânse echilibrul. Gândul despărțirii se născu prea târziu, când eram deja iremediabil
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
erezînd că face o operă durabilă. Ceva în mașinăria subtilă a ființei mele a fost dereglat în permanență, poate chiar din copilăria mea tristă când duceam morții închipuiți la cimitir, ori poate încă de la naștere când mi-a fost transmis orgoliul îngrozitor care a dat peste cap viața bunicului... În orice caz numai dragostea și creația fac viața vrednică de a fi trăită și, totodată, de a fi părăsită fără regret. N-am creat nimic care să rămână generațiilor viitoare, dar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu-mi explic de ce am detestat întotdeauna necroloa gele. Ins cu naturelul simțitor, degrab’ vărsător de lacrimi la emoții estetice violente și evocator cu voluptate, am refuzat totuși, fără excepție, retorica îngropăciunii verbale, stilistica de cenotaf. Menit adeseori să lustruiască orgoliul vorbitorului, fie acesta glacial, fie patetic, necrologul îl transformă pe răposat într-un simplu pretext diplomatic, ori stilistic, de compătimire studiată, cu mize din cele mai diverse. Cum bine știm, simpla prezență, însoțită de-o strângere de mână în tăcere
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
bicisnice gâlcevi literare, în greul, multiplu etajatul peisaj mediatic. Ca idee de final, oricum aș întoarce-o, nu-mi vine-n minte decât formula Andreei Esca: „Toți suntem un casting în capul lui Sârbu...“ 8 martie 2012 Cultura bogăției și orgoliul sărăciei Când l-am auzit la telefon, am fost convins că-i o farsă. Corneliu Cojocaru, director executiv de Comunicare la Banca Comercială Română, dorea să organizeze o seară colocvială pe tema „bogăției la români“, cu oameni din presa financiară
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
scuturată de pofte drăcești, ce mai: bampirul care suge sân gele poporului... De la „ciocoii“ lui Filimon la „cronica“ lui Petru Dumitriu, sute de nume literare, din vârful până-n subsolurile ierarhiei, s-au simțit atrase (ori obligate) să veștejească bogăția în numele orgoliului sărăciei. O sărăcie resimțită invariabil ca simbol al cinstei, neprihănirii, moralității fără fisură. Formula „sărac, dar cinstit“ nu are atât menirea de-a idealiza simplitatea armonioasă a pauperității (!), cât echivalarea automată a bogăției cu hoția, sperjurul, corupția, lipsa de scrupule
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Soțul fiind ceferist venea seara târziu așa că încetul cu încetul făceam mâncarea împreună cu doamna a cărei venerabilă vârstă nu depășea 42 de ani. Eu abia intrasem pe 20. Am reușit să îmbunătățesc meniul oferit de păsări și văcuță apelând la orgoliul domnului Matios, astfel încât banii de salariu au început să treacă de la birt către gospodărie spre bucuria ambilor soți până la urmă. Munceam pe brânci. Eu aveam clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, directorul celelalte. Ne înțelegeam
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de unde, atunci când ploua tare și veneau șuvoaie, ieșeau din pământ cranii și oase omenești. Toate craniile erau sparte, probabil că fusese vre-un cimitir de război acolo. Și câte seminții o fi amestecat pământul acesta românesc mereu strecurat printre degetele orgoliilor și puterii?! Primarul, Atanase Demirov, un om foarte bogat și foarte rău, avea cârciumă, peste o mie de oi, 500 hectare de pământ pentru izlaz și foarte mult pământ. Noi aveam o scroafă pe care o așteptam să facă purcei
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
direcția școlii. Umbla îmbrăcat militar, cu mănuși albe, defilând pe ulițele satului în disprețul majorității. S-a impus și a reușit să preia președenția Cooperativei de consum dar și comanda subcentrului militar. Dar nici lumea nu-i croită după mintea, orgoliul și obrăznicia cuiva. Comanda subcentrului premilitar a fost trecută învățătorului Ion Dănăilă, trecere de care nici eu n-am fost străin. De asemeni, pentru a-l scoate din provizoratul direcției școlii pe Dobru, care avea numai defi nitivatul, am făcut
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
noi nu știm adevărul despre numele acelui castel, domnule? îl știm foarte bine, dar aceasta nu ne deranjează deloc. Dimpotrivă... - Mă bucur să aud așa ceva, țigăncușo. De altfel și eu știu câte ceva despre generozitatea voastră. Voi nu suferiți de boala orgoliului, așa cum se întâmplă în cazul altor viețuitoare, cu pretenții mult mai mari, dar nu întotdeauna justificate. - Mi se pare că sunteți cam aspru cu semenii dumneavoastră, domnule... - în nici un caz, bună prietenă. Cred că chiar și eu sufăr câteodată de
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
n-aș ezita să zic: Nu, n-aș fi în stare". Dar, dacă aș avea de ales între a muri și a mă tîrî la picioarele cuiva pe care-l disprețuiesc profund, cred că aș prefera să mor. Sinucidere din orgoliu? Nu. Sunt lucruri pe care nu le pot accepta. Încolo, încep să înțeleg că modestia este inevitabilă, ca moartea. Adevărurile în care am crezut mi se par tot mai relative, tot mai precare. Timpul mi le șubrezește, mi le surpă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o pușcărie americană sau britanică n-aș reuși să învăț această limbă care tinde să devină un fel de latină modernă. Apoi, lipsa mea desăvârșită de spirit practic pe care, printr-o chimie misterioasă a complexelor, am transformat-o în orgoliu nu era de natură să-mi facă simpatică mentalitatea pragmatică de la baza "reușitelor" americane. Așa cum se poate constata în jurnalul pe care-l public acum (cele din precedentele traversări ale Oceanului le-am pierdut), m-a cam sâcâit greutatea pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de vedere tehnic (mi se întîmplă destul de des să mă trezesc în fața unui buton care nu știu la ce folosește), și, dacă vor, pot computeriza chiar absurdul, lăsîndu-ne pe noi să ne pierdem vremea cu discuții sterile despre absurd... Probabil, orgoliul meu de european, stânjenit de temerea că oboselile Europei nu mai fac față dinamismului Americii, vrea o compensație. Dar nu e vorba doar de atât. Încă la Los Angeles, mă gândeam într-o seară (tot comparând rolurile jucate de Roma
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mult evoluția Americii încît a înlăturat tot ce ar fi putut s-o împiedice să ajungă la eficiența pustiitoare de azi? Învins, Sudul n-a mai putut să stânjenească progresul care a pârjolit psihologia americană? S-a cufundat în ruinele orgoliului său, lăsîndu-i pe învingători să transforme America într-o mare putere mondială în care civilizația pregătește cu febrilitate o nouă barbarie, dotată cu cele mai moderne mijloace de uscare a sufletelor? Sudul își ajungea sieși. Îi era de ajuns să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de partea cealaltă a barei, pe această bancă, fără să fi fost vreodată bun și fără să fi suferit vreodată din pricina înșelăciunii? Sunt liber, nu mă puteți osândi, și totuși cine sunt eu? Un cetățean-soare, dacă e să judecăm după orgoliul care mă însuflețește, un țap desfrânat, mânios ca un faraon, trândav ca un rege. N-am omorât pe nimeni? încă nu, e adevărat. Dar n-am lăsat oare să moară făpturi vrednice de toată iubirea? Poate că da. Și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
greșelile îmi îngăduie s-o iau din nou de la capăt, cu inima ușoară, și să mă bucur îndoit, mai întâi de firea mea și apoi de o plăcută căință. De când am descoperit această soluție, mă las în voia voluptății, a orgoliului, a plictiselii, a mâniei și chiar a febrei pe care chiar acum o simt cu bucurie cum urcă. În sfârșit, sunt iar stăpân și pentru totdeauna. Am mai descoperit o înălțime, pe care nu mă cațăr decât eu și de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
rebus, ce-i făcea un cap de sfinx hilar și comic, a cărui enigmă era, desigur, mulțumirea. Era natural ca între grijile bănești și bucuria casnică Lina să nu mai aibă mult loc pentru prietene. Profesorul îi infiltra și el orgoliul de proprietar. Această satisfacție împreună cu desfătările boalei fără dureri predominau acuma în casa. Rim. El prospera între cele două achiziții: casa și infirmiera. ,, S-a întors și Mini! O să petrecem frumos la iarnă!" se gândi bunii Lină, care încă mai
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pentru lupta cu puzderia de ispite, prigoane, torturi...etc. La Căpitan, răbdarea este o formă a jertfei purificatoare, tonifiante pentru noi bătălii... E o aserțiune că-n eul nostru intim avem mereu ceva de reconstruit. Acest adevăr ne îndepărtează de orgolii, invidii, ură, deschizându-ne calea spre modestie (=smerenie) spre simplitate cum scrie filosoful martir al închisorilor comuniste, Ernest Bernea (vz. Îndemn la simplitate...), spre iubirea-cheie a tuturor virtuților, a atitudinilor empatice, aflătoare de soluții pentru orice probleme, a calmului senin
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
ca un șoarec cufundat în apă, bătrânul se liniști. Bine dispus, tăietorul încă mai hohotea când un fior zvâcni în Voicea : deși îl slăbise din strânsoare, moșul rămânea nemișcat. Aproape mângâietor, țiganul puse mâna pe el. - Haide, moșule, scoală... Cu orgoliul rănit de împotrivire, Voicea nu voise decât să-și arate puterea. Furișă o privire către ceilalți. Cutremurat, căpitanul fixa fața plină de scursuri a bătrânului. Pe un ochi îngălbenit i se prelingea o pată groasă ; obrajii erau mânjiți ; grosul murdăriei
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ipostază, Neculai se ridica hotărât de pe banca pe care hodinise până atunci și, cu indescriptibila-i privire opacă, declara fără adresă : - De-ar fi lumea credincioasă, ar milui-o Domnul cu o ploaie! De obicei oamenii nu-i dădeau atenție. Orgoliul lui Neculai însă nu suferea prea mult. Cu mâinile la spate, ostașul Domnului plimba trista-i figură dea lungul întregului peron. Nepăsarea sa părea plină de sens. - Dacă nu-i credință, nu plouă !... Aflat la vârsta de gură-cască, câte un
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]