3,749 matches
-
singurul lucru de care părea să-i pese, și se comporta ca o mașină de război ce rădea totul În calea ei, numai pentru a-și atinge obiectivele. Acei bărbați, acele fiare sau acele lucruri, pentru că lui oricum nu-i păsa de diferență, erau „ai lui” și nu aveau dreptul să existe decît dacă Îi erau lui de vreun folos. De asemenea, femeia pe care o ținea Închisă În peșteră era numai un obiect pentru plăcerea personală - ca În Don Quijote sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bine pe restul prizonierilor și, cu toate că În acea Împrejurare nu le puse căluș, avertismentul dat fu suficient de explicit: - Nu voi fi departe... Și dacă vă aud, o să vin să vă tai două degete fiecăruia dintre voi, fără să-mi pese cine a strigat... Camuflă cu grija dintotdeauna intrarea În peșteră și Începu, calm și metodic, să-l caute pe pilotul portughez. Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, fostul pilot prim de pe Río Branco, Își găsi refugiu sub o ieșitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu vrea să treacă prin viață fără să fie băgat În seamă, iar tu mai mult ca oricine... SÎnt sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
aplecă, luă arma și se Întoarse spre ea În timp ce Îi trăgea cocoșul. — Diferența dintre noi, spuse el În vreme ce o țintea fără să pregete, este că tu nu ești În stare să-ți omori nici măcar călăul, În vreme ce mie nu mi-ar păsa dacă ar trebui să-mi ucid propria mamă... ZÎmbi arătîndu-și dinții murdari. Hotărăște-te, fiindcă nu ai la dispoziție decît trei secunde... Ea Încercă să citească adînc În ochii lui. — N-ai să tragi, Îl asigură. — Ești sigură? — Da. Detunătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ieșit În cale și a rămas pe loc, petrecîndu-și ani de zile așteptîndu-l. - Tu nu l-ai fi așteptat? - Bineînțeles că nu, răspunse ea rapid. Bărbatul care pleacă voluntar la război nu merită altceva decît uitarea și moartea. Ce naiba Îi păsa lui Ulise dacă Elena se culca sau nu cu Paris...? De ce trebuia Penelopa să rămînă acasă, În vreme ce soțul ei Încerca să i-o Înapoieze pe Elena unui moșneag zaharisit? Odiseea asta care-ți place atît de mult nu e altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sfîrșitul veacurilor. Apa era raționalizată, mîncarea puțină și efortul controlat la maximum de către Oberlus, hotărît să-i țină În viață pe acei oameni chiar Împotriva voinței lor. Ar fi trebuit să vîslească zile, săptămîni sau chiar luni Întregi, nu-i păsa de timp, și singurul lucru pe care-l dorea era să vadă că funia de la pupa rămînea În urma lor, ceea ce Îi arăta că mai cîștigase un metru din cei o mie de kilometri care-l despărțeau de țintă. - N-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din nou la barcă, atît de Încet Înainta aceasta. Nu-i era teamă de imensitatea mării liniștite care o Înconjura, de inimaginabila adîncime care se deschidea sub picioarele lor, nici măcar de posibila prezență a rechinilor. Singurul lucru de care-i păsa era să simtă mîngîierea apei de-a lungul trupului, care i-ar fi Îngăduit să uite, fie și pentru numai cîteva clipe, Înspăimîntătoarea monotonie de a sta așezată, ore și zile Întregi, la prova unei bărci care nu Înaintase nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a trecut, iar felicitarea acesta va fi redundantă, așa că ți-aș fi recunoscător dac-ai putea ruga pe cineva să i-o ducă atâta timp cât e bolnavă. Știam c-am terminat de vorbit și sunasem ca un idiot, dar nu-mi păsa. Mi-a fost mai ușor după ce mi-am dat seama că n-aveam altă scăpare decât să-i dau felicitarea lui Stacey; îmi dădeam acum seama că e categoric ceea ce trebuia să fac, iar riscul pe care mi-l asumasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Trebe să-i zic mâine lu’ Denisha, m-am gândit, mă simt ca o prințesă din poveste, cam așa ceva, cu tipu’ ăsta care mă ia de mână și m-ajută. Era așa delicat și mă privea așa blând, parcă-i păsa de-adevăratelea să-mi fie bine. —Mersi, am zis. Și acuma nu-mi mai era deloc frică, naiba știe de ce. Era ceva în felu-n care se uita la mine care mă făcea să mă simt în siguranță și se trăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
corectă și trebuie să mă lăsați să contribui la mâncare și așa mai departe. — Va trebui să-mparți camera, bineînțeles. Se apropiaseră cât de mult se putea de a râde de mine, dar eram prea beat de încântare ca să-mi pese sau ca să mă-ntreb la ce cameră se referea Lena - ce naiba, nimic nu era prea mult pentru a fi luat în considerare. Aveam să i-o trag mamei, ca iubitul Lolitei, dacă asta urma să mă ducă la Stacey. — Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sunt sigură că am starea adecvată ca s-o fac cum trebuie. Ideea de a judeca ceva sau pe cineva acum este greu de luat în calcul și toate astea au făcut-o deosebit de neimportantă. Sincer, nu poate să-mi pese nici un pic cât de bine sau cât de rău își educă țara asta mizerabilă tinerii: îmi vreau doar viața înapoi. Dar apoi mi-am amintit cum m-a privit Charlie ultima dată când l-am văzut și știu că viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în caz de ceva. (Am un telefon lângă pat și un televizor al meu și parcă-i la hotel aici, că-s în rezervă! Mișto!!) Asta m-a supărat rău, că nu suportam gându’ s-o las singură. Nu-mi păsa de mine- chiar nu-mi păsa, că mă cam hotărâsem că nu mai vreau să trăiesc așa oricum, da’ știam că ea-i așa-ngrijorată și speriată și de asta mă simțeam așa nasol. Da’ am făcut-o și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
telefon lângă pat și un televizor al meu și parcă-i la hotel aici, că-s în rezervă! Mișto!!) Asta m-a supărat rău, că nu suportam gându’ s-o las singură. Nu-mi păsa de mine- chiar nu-mi păsa, că mă cam hotărâsem că nu mai vreau să trăiesc așa oricum, da’ știam că ea-i așa-ngrijorată și speriată și de asta mă simțeam așa nasol. Da’ am făcut-o și-am reușit să nu plâng prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că și el avea aceeași părere ca mama dacă nu mă-ntorc, da’ nu puteam să mă agit din cauza asta. Adică, mă știe doar de-un an sau cât o fi, ce mama naibii, deci nu se poate să-i pese de mine cum îi pasă ei, indiferent cât de mult îi place să mă pipăie și din astea. Știi la ce mă refer? Da’ m-am prefăcut că-s supărată și din astea, că bietu’ prostănac plătește și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
un asemenea lucru îngrozitor, pur și simplu îngrozitor? Au trecut deja câteva săptămâni și nu mă mai pot gândi la nimic altceva. M-am întors la magazin peste câteva ore și porcăria dispăruse. Vreme de câteva minute nu mi-a păsat cine mă vedea - fie și groaznicul de Chipstead sau... sau ea însăși. Jur pe Dumnezeu c-am vrut doar să-ndrept lucrurile: am intrat fără să mă uit în jur și m-am dus direct la culoarul pentru bebeluși - voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
repede că nu era acolo. Am ieșit din nou și m-am agitat în sus și-n jos pe stradă cuprins de frenezie- știam că oamenii se uită la mine și că probabil eram un personaj ciudat, dar nu-mi păsa. Trebuia doar să fac ceva - să găsesc pe cineva căruia să-i spun. Am apucat-o pe o femeie cu cărucior și am încercat s-o-ntreb dacă nu cumva tocmai cumpărase niște orez pentru bebeluși, dar biata de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
embrionului. Medicul îmi explică lucrurile și îmi zise clar că riscam să nasc un copil bolnav. Acasă, și rudele și toți mă îndemnau să fac avort. Îmi ziceau că, dacă nu-mi pasă de mine, măcar de copil să-mi pese, că el se va chinui și va avea de suferit toată viața. Mă lua groaza când mă gândeam că mi-aș putea ucide copilul, dar și gândul că se va naște bolnav mă făcea mult să sufăr. Treceau zilele și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Întinse mâna nesigur spre paharul oferit de inginer și zâmbi jalnic, scuzîndu-se. ― Mi-e frig. Oboseala... Nevastă-sa îl privi uscat: "Poate face o apoplexie. N-are voie să bea alcool". Simțea că nu-i mai pasă, sau nu-i păsase niciodată cu adevărat, cum nu-i mai păsa de ceea ce lăsase acasă. Avea sentimentul că nu se va mai întoarce niciodată acolo, că încheiase un capitol îngrozitor de lung, se gândea înfrigurată că era pentru prima oară după foarte mulți ani
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și zâmbi jalnic, scuzîndu-se. ― Mi-e frig. Oboseala... Nevastă-sa îl privi uscat: "Poate face o apoplexie. N-are voie să bea alcool". Simțea că nu-i mai pasă, sau nu-i păsase niciodată cu adevărat, cum nu-i mai păsa de ceea ce lăsase acasă. Avea sentimentul că nu se va mai întoarce niciodată acolo, că încheiase un capitol îngrozitor de lung, se gândea înfrigurată că era pentru prima oară după foarte mulți ani când nu știa ce se va întîmpla mâine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la voi prin sat să fie Voinicel a-i fi pe plac, Să-i dea fata de soție. Cât v-am spus-o, iaca tac. 69 {EminescuOpVI 70} Abia el sfârși s-audă, De la sat ia ziua bună, Nu-i păsa de drum și trudă, Căci mereu părea că-i sună Vestea mândră în ureche, Ca și o poveste veche. Ș-a pornit în toiul lui, Năsdrăvan într-o ureche Ca feciorul nimărui. Și la curtea - mpărătească A ajuns într-un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dânsa; De-o ajungi fără de veste Ea atunce astfel este Ca și când ar fi a ta; Căci ea face tot ce peste Dânsa ca să treacă - ai vrea. El a mers, a mers într-una Făr de drum, de - orice să-i pese, Când pe vârfuri trece luna El văzu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce lucește parc-ar arde. El intră pe scări de - oglindă Și prin salele deșarte Pe covoarăle din tindă. 80 {EminescuOpVI 81} Și-n lumina blândei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Să nu reușești nimic în viață e un succes cu mult mai aproape de revelația înțelesului și, sigur, mult mai îndepărtat de finalitatea falsă pe care ne-o atribuim. * Țelul, în viață, l-ai pierdut sau începe să nu-ți mai pese de el. Trăiești ca să dai de lucru trupului, eforturile minții tale se îndreaptă către a-i căuta și rafina extazurile, bucuriile jalnice, evadările închipuite. Spiritul unei coafeze e de mii de ori mai viu, Duhul Sfânt ar trebui să i-
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mă scufund Într-o groaznică depresie duminicală. Nici măcar telefonul voios ca un ciripit din partea lui Milton, prin care mă anunța că găsise cel mai frumos candelabru vechi la Les Puces, nu a avut darul să mă Înveselească. Cui Îi mai păsa de corpuri de iluminat din cristal venețian, când nu era nici un soț care să fie luminat de ele? —Te-ai văzut cu Hunter? am Întrebat. —Ăăă... făcu Milton. —Poftim? Asta ce Înseamnă? — Nici măcar nu l-am zărit. Candelabrul este minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mă Întrebam dacă vom ieși vreun pic din el. Patul era făcut, așternut cu lenjerie scumpă, peste care era aruncată o cuvertură din blană. Era mai grozav decât Într-o reclamă pentru gama vestimentară Ralph Lauren Ski. Cui Îi mai păsa că de fapt eu habar nu aveam să schiez? Este splendid, Hunter, am spus, În timp ce ne lăsam lucrurile În dormitor. Ajunsesem pe la mijlocul după-amiezii, iar soarele Își trimitea ultimele raze argintii peste versantul muntos imaculat. Cu un zâmbet pe chip, Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ținu după ea și am rămas, În sfârșit, singură. Am lăsat să cadă la pământ rochia la care lucram și m-am uitat În gol pe fereastră. Toate astea mi se păreau foarte superficiale și lipsite de importanță. Cui Îi păsa de niște toalete stupide pentru o petrecere sau dacă pusese ori nu Salome câteva grame la Încheieturi? Cum aveam să supraviețuiesc acestei nebunii fără soțul meu alături? Mi-am șters o lacrimă de pe obraz. Trebuia să trec de orele următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]