3,541 matches
-
stările toxice, în cursul intoxicațiilor cronice cu alcool sau cocaină și la bolnavii schizofrenici. 5) Halucinațiile interoceptive și proprioceptive interesează sfera viscerală sau genitală. Au un caracter imprecis, fiind resimțite ca niște stări cenestezice difuze, uneori ca un delir de posesiune sau sunt semnalate în cursul sindromului Cottard. 6) Halucinațiile polisenzoriale, nu sunt modalități rare și ele se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin asocierea mai multor modalități de halucinații prezente simultan la același bolnav psihic. Asupra mecanismelor producerii halucinațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și perpetuarea speciei; 3) instinctul de asociere, privind gregaritatea, instinctele colective, altruiste, în raport cu viața comună din cadrul societății. Fiecăreia din grupele de instincte, de mai sus, îi corespund anumite caracteristici proprii. Instinctul de conservare se raportează la nevoile sau apetențele nutritive; posesiunea de bunuri materiale, respectiv instinctul de proprietate și, în fine, la sentimentul propriei sale personalități (egocentrism, ambiție, orgoliu, vanitate etc.). Instinctul de reproducere privește funcțiile genezice, viața si activitatea sexuală a individului, perpetuarea speciei, dorința de a avea copii, sentimentele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Groote, J. Postel și Cl. Quetel, H. Tellenbach, P. Bemer și H. Luccioni, Ph. Rappard). O analiză a modelelor care reprezintă nebunia, în ordinea succesiunii istorice a acestora, este prezentată în continuare: 1) Modelul magico-religios este raportat la ideea de posesiune, de factură benefic-divină (theamania) sau malefică (demonică sau demonopatia). 2) Modelul moral-religios care este legat de ideea de păcat, nebunia fiind considerată ca o „pedeapsă” în raport cu „virtuțile morale” ale individului, considerate ca daruri. Păcatul este legat de „vinovăția morală” a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale cursului gândirii, accese coleroase sau scurte impulsiuni. Epilepsia reprezintă o afecțiune psihoneurologică deosebit de importantă și de o mare complexitate. Cunoscută din antichitate și descrisă ca formă de manifestare clinică, ea este legată de numeroase credințe referitoare la „starea de posesiune demoniacă” a bolnavului. Denumită în antichitate și morbus sacer se credea că se datorează „pătrunderii în corpul bolnavului” a unui spirit malefic cu care acesta „se luptă” pentru a-l izgoni. Se mai credea că epilepsia este și „un semn
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături: hipertrofia Eului, sentimentul imperativ al luptei împotriva nedreptăților îndurate, excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice se citează următoarele: delirul de posesiune, sinistroza consecutivă unor procese pentru accidente de muncă sau invalidități de război, ipohondriacii revendicatori, cenestopați, erotomanii, geloșii pasionali. 2) Idealiștii pasionali Această grupă cuprinde indivizi înclinați în a adopta sau în a adera la o credință, sau sectă, care să
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din clinica psihiatrică, desemnează o boală psihică gravă a unei persoane, o tulburare psihică individuală, cu caracteristicile sale bine delimitate. Cunoscute de multă vreme, psihozele au fost denumite în mod diferit de-a lungul timpului: nebunie, vesanii, demonopatii, stări de posesiune, stări lunatice etc. Toate aceste denumiri sunt expresia concepțiilor medico-culturale despre boala psihică, dar și expresia atitudinii societății față de bolnavii mintali. Astăzi termenul de psihoză este rezervat unei clase de afecțiuni clinico-psihiatrice, care se diferențiază de nevroze, sociopatii sau psihopatii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracter „cultural” corespunzător mentalității epocii respective, reflectând concepția despre lume (Weltanschaungen) în modelele de reprezentare și interpretare ale acestora. În toate situațiile, indiferent de momentul istoric la care facem referință, s-a impus ideea că psihozele colective sunt stări de posesiune demoniacă, demonopatii, înrudite cu păcatul, pentru epoca premodernă; în epoca modernă, a civilizației tehnologice, ele continuă să aibă un caracter de posesiune dar aceasta trebuie înțeleasă în primul rând ca rezultatul unor acțiuni exterioare individului sau grupului social-uman, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
indiferent de momentul istoric la care facem referință, s-a impus ideea că psihozele colective sunt stări de posesiune demoniacă, demonopatii, înrudite cu păcatul, pentru epoca premodernă; în epoca modernă, a civilizației tehnologice, ele continuă să aibă un caracter de posesiune dar aceasta trebuie înțeleasă în primul rând ca rezultatul unor acțiuni exterioare individului sau grupului social-uman, în care mijloacele tehnicii moderne și de comunicare joacă un rol esențial „explicativ” al acestor stări. Revenind la forma clasică a demonopatiilor ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grave conflicte între demonizați și autoritatea statală și ecleziastică; fapt care a dus la persecuția acestora, la culpabilizarea lor moral-religioasă și la condamnarea la moarte ca eretici. Formele cele mai cunoscute la sfârșitul Evului Mediu erau delirurile colective de tipul posesiunii demoniace cu caracter de contagiune epidemică, extrem de rapidă și de extinsă ca difuziune: posesiune, demonolatrie, demonopatie, vrăjitorie etc. Ele aminteau, în epoca la care facem referință, de „ritualurile bahice” și de „cultul coribanților” din Antichitatea clasică elină. Stările de posesiune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persecuția acestora, la culpabilizarea lor moral-religioasă și la condamnarea la moarte ca eretici. Formele cele mai cunoscute la sfârșitul Evului Mediu erau delirurile colective de tipul posesiunii demoniace cu caracter de contagiune epidemică, extrem de rapidă și de extinsă ca difuziune: posesiune, demonolatrie, demonopatie, vrăjitorie etc. Ele aminteau, în epoca la care facem referință, de „ritualurile bahice” și de „cultul coribanților” din Antichitatea clasică elină. Stările de posesiune demoniacă au constituit teme de numeroase studii și deosebit de interesante (T.K. Oesterreich, W. Szumowski
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
posesiunii demoniace cu caracter de contagiune epidemică, extrem de rapidă și de extinsă ca difuziune: posesiune, demonolatrie, demonopatie, vrăjitorie etc. Ele aminteau, în epoca la care facem referință, de „ritualurile bahice” și de „cultul coribanților” din Antichitatea clasică elină. Stările de posesiune demoniacă au constituit teme de numeroase studii și deosebit de interesante (T.K. Oesterreich, W. Szumowski, A. Cabanés, C. Ginsburg, M. Sendrail, A. Laignel-Lavastine, J. Vinchon, J. Lhermitte, M. Ristich de Groote). O altă formă de psihoză colectivă menționată istoric este reprezentată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Bagenoff fac o trecere în revistă a „psihozelor mistice” cunoscute în istoria Europei începând cu secolul al XV-lea și pe care le consideră adevărate epidemii psihotice. Ele au caracterul menționat mai sus, al demonopatiilor, al epidemiilor convulsionare, stări de posesiune colectivă sau de profetism, histerodemonopatii etc. Un rol important în epocă l-au avut experiențele lui A. Mesmer referitoare la magnetismul animal și observațiile clinice ale lui J. Charcot asupra hipnozei și isteriei. Ambele au adus în discuție cu această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de cercetări vom menționa ca direct implicate în tema de care ne ocupăm, studiile lui E. Kretschmer, M. Dide și P. Guiraud. E. Kretschmer studiază și explică mecanismele delirului senzitiv de relație care reprezintă forma modernă a vechiului delir de posesiune. La rândul lor M. Dide și P. Guiraud, delimitează cadrul psihozelor delirante pasionale în cadrul cărora sunt incluse forme specifice tematic de paranoia: delirul mistic, delirurile reformatoare, utopice etc. Din aceste studii reținem faptul că, în cazul psihozelor colective ne găsim
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
categorii de factori de referință: normalul și patologicul. Dar din punct de vedere cultural, la acești doi factori menționați se mai adaugă și un al treilea, specific acestei dimensiuni, și anume supranaturalul, care cuprinde ideea de mister, de magic, de posesiune a bolnavului de către spirite benefice sau malefice. E. Tanzi (1890) va face o interesantă remarcă privind similitudinea care există între credințele magice și superstiții, pe de o parte, și ideile delirante ale bolnavilor psihici pe de altă parte, în special
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morală. Din aceste considerente înțelegerea nebuniei ne conduce către două surse: miturile nebuniei și epistemologia psihiatrică, ambele având pretenții explicative. Miturile nebuniei, dincolo de aspectul lor formal, raportează nebunia la o răsturnare a sistemului de valori moral-spirituale și cultural-religioase. Nebunia ca „posesiune demoniacă” este abaterea de la normă, de la lege. Ea este impurificare și păcat. Nebunul este „un alt fel de om”. Un damnat. În cazul acesta „nebunia” apare ca o pedeapsă pentru păcatele comise de individ, pentru abaterea acestuia de la legea morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
boală este resimțită ca suferință, dar nebunia este trăită ca o suferință morală, care apasă, care răscolește conștiința. Semnificația morală a nebuniei rezidă în faptul că ea este percepută și etichetată ca vinovăție. Ca o pedeapsă. Ca o stare de posesiune a individului de către ceva impur, care-i alterează natura sfârșind prin a o schimba. Omul bolnav este suferind. Bolnavul psihic sau nebunul depășește suferința. El devine altul prin nebunie. Este o ființă stranie, de neînțeles, schimbată. Bolnavul seamănă cu noi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cele care caracterizează dinamica normală a pulsiunii respective. Piromanie: impulsiunea obsedantă, irezistibilă și subită a unor bolnavi psihici de a produce incendii. Pitiatism: ansamblul tulburărilor psihice de natură isterică induse prin sugestie și susceptibile de a fi anulate prin persuasiune. Posesiune: termen ieșit din uz, desemnând un delir tematic sistematizat, în cursul căruia bolnavul are convingerea că în interiorul lui „a intrat” o ființă supranaturală (demon) sau extraumană (animal etc.) a cărei victimă este, obligându-l să execute ordinele acestuia în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Mânie Megalomanie Melancolie Menopauză Mentismul Mitomania Mongolism Monomanie Moria Mutism Narcisism Narcolepsie Narcomanie Negativism Neologism Nevroză Nimfomania Normalitate Nozofobie Obsesie Obtuzie Oligofrenie Onirism Oniroidie Onomatomanie Opoziție Palilalie Panică Pantofobie Paralizie Pasivitate Pederastie Pedofilie Persecuție Perseverare Perversitate Perversiuni sexuale Piromanie Pitiatism Posesiune Potomanie Predispoziție Prodrom Prosopagnozia Psihastenie Psihobiografie Psihochirurgie Psihogenie Psihopatie Psihoplasticitate Psihotraumatism Psihoză Puerilism mintal Raptus Reacție Refugiu Refuz Retard Sadism Satiriazis Sănătate mintală Senilitate Sevraj Simptom Simulare Sindrom Sitiofobia Sociogeneza Status Stereotipii Stigmate Stupoare Sugestibilitate Suicid Surmenaj Tensiune psihică Ticul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rupă alianța cu Tipătescu și de aceea susține de la început teza plastografiei. Ca mai toate personajele din piesă, pe Zaharia Trahanache și pe prefectul Tipătescu îi leagă mai multe interese care-i împing până la complicitate. Îi unesc prietenia, interesul și posesiunea comună a coanei Joițica. Există totuși o „mică“ diferență între aceste două personaje, și anume că Ștefan Tipătescu este mintea cea mai vie și mai lucidă din piesă, reușind să judece pe cei din jur cu destulă detașare, râzând de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
De fapt, după cum menționează Hegel însuși (Știința logicii, p. 16), ideea apare la Aristotel: "știința aceasta însă [filozofia], necăutată pentru un anume folos, e singura liberă în sine și pentru sine și, de aceea, ea pare a nu fi o posesiune omenească". 361 Aderența sau neaderența generalizată la aceste idei nu reprezintă un aspect relevant din acest punct de vedere. 362 Vezi, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Fenomenologia spiritului, Editura Academiei, București, 1965, p. 108 și 276. 363 Eugeniu Coșeriu, Prelegeri și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu doar căderea dinastiei Hohenstaufenilor ci, și începutul unei noi perioade pentru Germania. Rudolf I (1273-1291), originar din Elveția, inaugurează urcarea pe tron a familiei de Habsburg 134. În viitor, așezământul material al Imperiului nu va mai fi constituit de posesiunile imperiale, din ce în ce mai reduse, ci de "domeniul personal" al fiecărei dinastii: puterea propriei lor case devine cea dintâi grijă a împăraților. Cu prilejul alegerii lui Rudolf I de Habsburg s-a născut și sistemul "consultării prealabile" între cei 7 principi electori
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
consilieri, reprezentanți ai celorlalți principi electori; un principe laic; câte un reprezentant al țărilor austriece și burgunde, al prelaților și comiților, și câte doi ai orașelor imperiale; un reprezentant al fiecăruia din cele șase "cercuri teritoriale" care nu erau în posesiunea directă a principilor electori ori a împăratului. Reichsregiment-ul instituia conducerea Imperiului printr-o reprezentanță a stărilor privilegiate, cu continuitate permanentă. Dacă instituția ar fi durat, ea ar fi asigurat acestora o preeminență deplină asupra autorității imperiale. Maximilian I a făcut
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
catolicism. Calviniștii, încă puțin numeroși în Germania, se simt tot mai amenințați, și, pentru a se apăra, pun bazele Ligii Uniunii Evanghelice, sub conducerea electorului Frederic al V-lea de Palatinat, soțul Elisabetei Stuart (fiica regelui Iacob I al Angliei). Posesiunea sa din Palatinatul renan era unul dintre teritoriile din valea Rinului la care tindea Spania, pentru a-și putea deplasa în mod liber trupele din Milano către Țările de Jos208. Ca răspuns, catolicii s-au unit în 1609, sub conducerea
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
a hotărât să dezaprobe actul arbitrar prin care împăratul, prin autoritatea sa personală, l-a numit pe Frederic în funcția de ban al Imperiului. Condițiile de stăpânire a Boemiei au fost definite prin Constituția din 1627, care o asimila celorlalte posesiuni ale Habsburgilor 225, în vigoare până în anul 1848. Monarhia a fost declarată ereditară în linia masculină a Habsburgilor. Carta promulgată de împărat în anul 1627 "a ucis nervul rezistenței și al vechii libertăți cehe", astfel că stările vor păstra până în
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
1630 conflictele s-au amplificat. Pentru regele Frederic I al Danemarcei, ca și pentru Gustav Wasa al Suediei, convertirea la luteranism răspundea unui profund sentiment antigermanic 228. Fiul lui Frederic I, Christian al IV-lea (1588-1648), principe al Imperiului prin posesiunea asupra Schleswig-Holstein, era legat de principii protestanți din Germania de nord. Aliat cu orașele luterane ale Hansei, el viza extinderea influenței daneze asupra estuarelor germane. De aceea, în fața acțiunilor Habsburgilor din Spania împotriva Provinciilor Unite și ale împăratului împotriva protestanților
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]