4,088 matches
-
Ghinion. Sunt Martina. Martina Twain. Am simțit - am simțit mai multe lucruri în același moment. Am simțit împunsătura neașteptată a rușinii. O clipă am simțit abcesul zvâcnind slab din cauza ciudatei încrețiri a obrazului. Am simțit cum bâzâitul din cap se potolește - și am simțit că nu eram pregătit pentru așa ceva, nu acum, poate că niciodată. Tăcerea mea a făcut-o să râdă. Parcă ar fi râs de un pierde-vară sau de unul care trăia doar pentru bârfe și distracții - fără însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coridor în salopeta lui albastră, Alec, omul pentru care îmbrăcămintea conta atât. M-am întors pe același drum pe care venisem. Criminalii își îmbrățișau și încurajau femeile, dintre care multe își începuseră deja plânsul mut de fiecare zi. Copiii fuseseră potoliți și făcuți să tacă cu amenințări proaspete. Am trecut pe la punctul de control, prin vestiarul cu bănci înșirate pe margini, până dincolo de lăzile de gunoi pline și de clemenții de calorifere vechi. Următorul val de familii era adunat în grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Dar amândoi mor foarte curând. Dacă sunt sigur de un lucru, atunci acel lucru e că trebuie să mă însor cu Selina. Cred că de asta sunt cât se poate de sigur. Da, de-o bucată de vreme m-am potolit, m-am maturizat. Nu mai există nici o altă alternativă: faptul de a nu mă ști așezat într-un loc, și nici maturizat, mă omoară. Trebuie să renunț la tinerețe înainte de a fi prea târziu. Trebuie să mă însor cu Selina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am transformat cecurile turist în bani lichizi și am ocolit bălțile puturoase din Times Square oferind hârtii de douăzeci de dolari unor cerșetori aleși pe sprânceană, curve scormonitoare prin gunoi și bătrâni ologi. Doi polițiști s-au văzut obligați să potolească mica sfadă care s-a stârnit. — Ești al naibii de țâcnit, mi-a spus unul din ei cât se poate de convins. Dar nu m-am mai deranjat să-i explic cât de mult se înșela. Întors în camera mea, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Butch Beausoleil... Așa că, în cele din urmă, am luat-o la sănătoasa și m-am ascuns într-un bar cu un telefon în poală. Dar aproape că se înserase deja: Fielding își petrecuse toată după-amiaza liniștindu-i, așa că lucrurile se potoleau încet-încet. Eu, totuși, nu eram câtuși de puțin liniștit. Era încă devreme pentru întâlnirea cu Martina, așa că mă plimbam prin Times Square de pe la începutul numerelor cu patruzeci, până la capătul celor cu treizeci. Pe o străduță perpendiculară întunecoasă am văzut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lampa cu gaz, lucra. Curioșii, destui, distingeau printre scândurile obloanelor doar mișcarea, nu și obiectele, dar cu toții, acum, știau că e vorba de un ceas. Se cățărau unii pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul era nepotrivit; singura imagine mai clară era o parte din pălăria meșterului, agățată în cui. S-au scurs așa mulți ani. Ceasornicarul era chiar bătrân. Chelise aproape de tot, iar puținul păr ce-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
dea gata; o vreme nu-l mai băgase nimeni în seamă. Or, caricatura - i se mai înroșise și nasul, „bea pe ascuns”, ziceau unii - le făcea, de-acum, zile fripte! Se jucaseră niște copii cu chibriturile. Cu greu a fost potolit prăpădul, spre seară; au ars și câteva case. Ceasornicarul, în acest răstimp, ieșise, de vreo două ori, doar până în ușa atelierului. De acolo văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cel asediat, amuțind iar gloata. „E un dar făcut târgului: nu poate fi înapoiat și nici distrus! Chiar dacă e unul otrăvit! O bomboană în care vă rupeți dinții!” Își agăța funia de gât. Când fluierăturile și huiduielile s-au mai potolit, Starostele postăvarilor i-a strigat: „De-acum nu mai e loc!... Aleargă și dă-l jos! Mai multă înțelegere nici Dumnezeu nu are! Nu te pune cu puhoiu’!” Dezmeticit oarecum, Ceasornicarul a luat-o mai domol. După care a sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai fidelă: G. făcea una, luciul acesteia proiecta altceva. Totul era asincron și nici un efort nu a fost suficient pentru „reconcilierea” celor două imagini. Tipul din oglindă era chiar el, nu încăpea nici o îndoială. Obosit, dușmănos, chiar dacă gesturile îi erau potolite, pornit să-l sfideze pe G. cel viu și adevărat. Era o situație cu totul neobișnuită și G. nu găsea nici o explicație. Când a atins oglinda cu degetul, vrând parcă să se convingă de materialitatea acesteia, vizaviul și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de sorginte iudeo- moscovită prin slugile nelegiuite ale abominabilei securități, a inspectorilor K.G.B., și cozile de topor alogene dar și unele românești. Când ecoul genocidului(holocaustului roșu) a trecut prin ziduri spre occident, și-n consecință furtunile s-au mai potolit, rugăciunile în gând - altcum nici nu era cu putință!- această de minune „taină a unirii cu Dumnezeu” (Dumitru Stăniloaie-Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939), prin dragoste, credință, căință, au redeșteptat conștiințele atâtor martiri trecuți prin sfâșietoarele chinuri ce păreau a nu
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
lacrimi, lui Strinu, scoasă din minți de guițăturile lui. „Mă duc, dacă mă duceți dumneavoastră-n spate!“, rân jise el. Pentru asta directorul îl bătuse zece minute-n șir în fața clasei, de-l umpluse de sânge. Dar tot nu se potolise. Afară ningea de rupea, vedeam pe geamurile cla sei. Se lăsase întunericul. Fulgii păreau acum roz și, dacă te uitai mult la ei, ți se părea că toată clasa zboară în sus, spre cer. Petruța stătea acum cu mine în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
suferința, a intervenit râzând Ionel Manea. Ați auzit că Noica e bolnav? — Lasă-l dom’ne pe Noica, aici nu discutăm despre boala lui Noica! i-a strigat indignat din celălalt colț al Încăperii Tronaru. — Hei! a intervenit șeful cenaclului. Potoliți-vă, să vedem ce ne răspunde domnul Ionescu. Ionescu Însă nu putea răspunde nimic, se făcuse vânăt, iar buzele Îi pâlpâiau În gol ca unui pește; nu se aștepta, deși asta se Întâmpla la mai fiecare ședință de cenaclu, ca
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
mai sus. Asta l-ar putea costa scaunul, fiindcă nici prezența Gloriei Buzău, echipa de fotbal În care investise atâta, pe un loc fruntaș În Cupa Balcanică, nici economiile la curent și la apă, substanțiale până la exasperare, nu ar fi potolit isteria celor din Comitetul Central. De ani de zile tovarășul Birică venea la Buzău ca să-și facă aprovizionarea cu nestematele cireșe de Buzău, cu babic, cu prune de Pogoanele, cărnoase ca sânul de fecioară. Și anul ăsta ce o să poată
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Însă, nici unul, să Îl Întrebe măcar ce i s-a Întâmplat, să Îl liniștească, să Îl mângâie, dacă mângâierea lor ar fi avut o cât de mică importanță. — Mă duc peste ei! Îi omor! Cine plânge aici? De ce plângi, Vasile? — Potolește-te, măi băiete, o să fie bine. Ai să vezi, n-o să ți se Întâmple nimic. Ajunge, că dăm amândoi de necaz, Vasile... Încerca maistrul să-l domolească. Hai să mergem de-aici, tocmai aici te ai găsit tu să faci
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
bulbucați, el Însuși isteric, Îl luase În brațe pe Vasile și Îi mângâia ceafa, dacă te-ai fi uitat la ei de departe ai fi zis că sunt doi Îndrăgostiți nebuni, absurzi. — Gata, Vasile, dacă vine miliția? Ce-o să facem? Potolește-te, Vasile, Îți spun eu despre ce e vorba, dar potolește-te. Vasile sughița, iar aerul părea că se strecoară În pieptul lui ca o sabie, arcuș asasin care scotea zgomote metalice, inumane. Căreală i-a pus mâna la gură
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Îi mângâia ceafa, dacă te-ai fi uitat la ei de departe ai fi zis că sunt doi Îndrăgostiți nebuni, absurzi. — Gata, Vasile, dacă vine miliția? Ce-o să facem? Potolește-te, Vasile, Îți spun eu despre ce e vorba, dar potolește-te. Vasile sughița, iar aerul părea că se strecoară În pieptul lui ca o sabie, arcuș asasin care scotea zgomote metalice, inumane. Căreală i-a pus mâna la gură, și cu ultimele puteri i-a șoptit la ureche, iar Vasile
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cândva și cât Îl scârbea În clipa de față. — Nu, nu e cu putință așa ceva , Își zise. Vru să facă o mișcare, nici el nu știa prea bine ce intenții avea, mai bine să aștepte, poate ăla Își va fi potolit setea de răzbunare și o să plece. Cristian gemea trântit la pământ, acoperindu-și fața cu mâinile, lui Vasile i s-a părut chiar că plânge. La urma urmei, de ce să nu-i lase să-și rezolve problemele Între ei, doar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
mărgăritare. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun sătean, adult sau vârstnic, care să treacă nepăsător pe lângă un mănunchi de spice, un știulete sau un cocean, un cartof sau o sfeclă, aflate pe drum, fără să le ridice. După ce își potolea foamea („cu ce da Dumnezeu”), ceea ce mai rămânea din bucate și chiar firimiturile erau strânse cu grijă și date animalelor și păsărilor. Aruncarea, irosirea unei bucățele de mămăligă sau pâine era socotit un păcat. Pâinea, „pâinea cea de toate zilele
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
lor și îneca ariergarda. Iar noi, cei care ajunseserăm sus, vedeam dedesubt oamenii și caii cu apa până la piept, gleznele lor cedau, iar ei erau înghițiți de vâltoare. Doar trei ne-am salvat, agățându-ne de stânci. Apoi fluviul se potolise și cei înecați - oameni și cai -, striviți de pietre, se iviseră în vale. După acea povestire, băiețelul își urmă în liniște paznicul până în praetorium. Erau zile de iarnă petrecute într-o inerție liniștită, oamenii se îngrijeau de arme și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe marea întunecată, marea violentă a lui Poseidon, și oamenii nu știau încotro îi împingeau vânturile Aquilones. În zori, văzură în apropiere linia coastei și, în ceață, un munte acoperit de păduri de pini. — Muntele Ida, spuse Zaleucos. Vântul se potolise, iar ei înaintau pe apă, care se umfla în ultimele valuri mari, spre mal. Puteau vedea o câmpie pe care creșteau stejari, chiparoși și tamarisce, un râu și un torent plin de pietre albe care se vărsa în el. — Simois
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fură câmpii devastate de jafuri, necultivate, copaci tăiați, maluri surpate, diguri în ruină. Pe alocuri, mici sate prădate fără milă, urme ale incendiilor, ruine îngropate în nisip, țărani cu câteva animale, câte o turmă. Marea revărsare anuală a Nilus-ului se potolea treptat în nenumăratele brațe ale deltei, dar în canale rămânea o apă verzuie, lângă care măgari legați la ochi se învârteau în cerc, ridicând palele roții cu apă mâloasă. — Aici s-au dat lupte îndelungate, murmură Germanicus. Aceasta era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alunecă singur de pe degetul descărnat. Cu greutate, de parcă ar fi ridicat o piatră, Germanicus îl lăsă să cadă în mâna fiului său, care îl strânse în palmă. Germanicus murmură, cu buzele arse de o sete pe care nimic n-o potolea: — Am vorbit mult, noi doi. Și, văzând cât era de mic, îl întrebă: — O să-ți aduci aminte? — O să-mi amintesc totul, răspunse băiatul cu un glas în care nu se ghiceau lacrimile, și-și sărută apăsat și hotărât tatăl, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încredere, îi duse lui Calpurnius Piso, în insula Coos, vestea morții lui Germanicus. Și atât de mare fu bucuria lui - și, încă mai zgomotoasă, a soției sale -, încât organizară serbări publice. Un prieten îi șopti însă violentului senator să se potolească: — Cei care se bucură mai mult de moartea lui, Tiberius de pildă, afișează în public o durere adâncă. Iar maică-sa plânge mai tare decât el. Trimițând înainte curieri rapizi, Agrippina se întoarse la Roma pe mare, împinsă de iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
niște ambasadori îndoielnici să spună că amândoi erau sfâșiați de durere. — S-au închis acolo fiindcă le e frică de Roma, zise Agrippina imprudent, cu dispreț. Însă Germanicus nu mai era, ca s-o strângă în brațe și să-i potolească pornirile. Ipocrită, Livia o împiedică până și pe Antonia, bătrâna mamă a lui Germanicus, să ia parte la funeralii. Antonia se supuse, iar cineva observă: „Vor ca absența mamei disperate și a ucigașilor să pară că sunt pricinuite de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răzbunat cumplit. I-a luat mamei și mica rentă pe care i-o dăduse Augustus, i-a interzis să vadă oameni, oricare ar fi fost ei, să iasă din casa aceea mizerabilă unde era surghiunită. Ura lui nu s-a potolit până când n-a găsit-o prăbușită pe jos, moartă. Își împreunase mâinile și le frământa, încât încheieturile degetelor se albiseră. Cât despre sora mea, n-am mai văzut-o; e izolată acolo și în ziua de azi... Și nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]