27,702 matches
-
pragul bisericii, o evlavie neînțeleasă îi cuprindea pe loc toată făptura, îndemnându-l cu putere la căință. Însă, din păcate, acestea erau numai stări de moment, căci el făcea parte din acea mare categorie de oameni, care, mai cu seamă, preferă să învețe din cărți despre Domnul Dumnezeul său, decât să-L trăiască viu în suflet și în cuget zi de zi, toată viața. Cu alte cuvinte, gândea bine, dar trăia prost. Cititorul, cu siguranță, ar vrea a i se dezvălui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
a rămas fără făină de grâu în casă. I se poate întâmpla oricui. Luiza nu avea încredere deloc în pâinea care se găsește prin magazinele alimentare și, fiindcă dintotdeauna privise cu adâncă 140 Rareș Tiron venerație la alimentația sănătoasă, încă prefera să își prepare singură pâinea acasă la ea, zilnic. Iar acestea nu sunt mofturi deloc, sunt numai niște „ideale năzuințe fiziologice”, după cum ei însăși îi plăcea, cu mândrie și cu multă afectare în glas, să le numească de fiecare dată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să viseze cu ochii deschiși, dar asta numai câteodată, repet. Râdea rar. Nu simțea absolut nicio nevoie să aibă pe vreo cineva alături de el; prezențele străine întotdeauna îl sufocau enorm; tocmai de aceea, era el într-atât de inaccesibil și prefera să-i țină pe toți la distanță. Numai de la distanță putea el să-și permită să-i contemple și să i măsoare cu privirea. Un aspect însemnat este faptul că el știa că le este superior multora dintre cei care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
iubiri ideale. Dragostea neîmpărtășită este adesea cauza „sechelelor adânci ale sufletului” personajelor sale. Bătrânul frustrat din proza omonimă își face grave procese de conștiință, așa cum, de Istorisiri nesănătoase fericirii 199 altminteri, procedează absolut toate personajele prozei lui Rareș Tiron, care preferă „preumblarea prin sufletul cuiva”, găsind cu abilitate „punctele nevralgice” în expunerea intrinsecă sau extrinsecă a amintirilor lor, iluzii pierdute de multe ori, care produc respectivele „sechele adânci ale sufletului”. În Voință împlinită, personajul principal, Eugen, este medic rezident la un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
pățit este, împrumutând o metaforă tocită din Istoria ieroglifică, o struțocămilă. La rigoare, ea nu intră nici în sfera literaturii artistice, nici în cea a literaturii științifice. Pentru a fi cât mai fideli obscurului și întortocheatului modus vivendi japonez, am preferat o scriitură ambiguă și implicată emoțional uneia clare și reci. De asemenea, ori de câte ori ne-a permis spațiul, am încercat o punere în abis a temei tratate prin apelul ferm la exemple cunoscute din spațiul apusean. Mai mult, veți observa că
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
am reînceput să cred în bătrânelul fără talie șapte sau opt ani mai târziu, când, realizând că oamenii se măcelăresc între ei cu pasiune atât de Sărbători, cât și în restul anului și că tot mai mulți indivizi ajung să prefere mirosul de napalm parfumului cozonacului cu stafide, încrederea în rațiunea antropică mi s-a șubrezit considerabil. Astfel, am decis că este infinit mai comod să reaprind flacăra credinței în grăsani joviali care se strecoară pe coș decât să-mi fac
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
înaintea morții, sugerând impermanența vieții; foarte populare în cultura niponă). Romancierul credea cu tărie în adevărul Bushido (etos pus la punct între secolele al XI-lea și al XIV-lea), unicul ghid al luptătorilor medievali, care, din fidelitate și onoare, preferau cel mai adesea să-și însoțească stăpânii în lumea de dincolo. Imaginea acestui cod moral și comportamental în ochii lui Mishima (care, desigur, ca om al timpurilor moderne, nu slujea ca vasal nici unui senior) era însă puternic infuzată de accente
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de raportul individual-colectiv). Finalmente, ultimul tip este exemplificat de suicidul anomic, o consecință directă a unei modificări bruște și radicale în existența unui individ, care, confruntat cu pulverizarea efectivă a universului familiar, nu poate face față situației nou create și preferă această formă ultimă de evaziune (act determinat de un raport plasat, oarecum paradoxal, dincolo de cele două enunțate mai sus). De cele mai multe ori, sinuciderile din Japonia pot fi grupate sub semnul celei de-a doua categorii descrise de Durkheim: atent, în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
din domeniul fizicii solidelor, își pune ștreangul de gât pentru că, la capătul a trei ani de muncă intensă, echipa aflată sub conducerea sa nu obține rezultatul planificat. Un director de companie a cărui firmă de electronice urmează să dea faliment preferă să moară înainte de a-și dezamăgi angajații. Un arhitect proiectează greșit o clădire cu mai multe etaje, aflată în permanent pericol de prăbușire; mustrările de conștiință îl determină să se arunce într-o prăpastie. Exemplele tragice pot, evident, continua. Dar
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
imperativ categoric: "Supune-te măsurii cu care îi cântărești pe ceilalți". De altfel, una dintre ultimele însemnări din jurnalul tânărului este aceasta: Dacă eu, ca judecător, mănânc orez de pe piața neagră, cum îi pot judeca pe cei aflați sub acuzare? Prefer să mor împăcat că respect legea". Ceea ce, în cele din urmă, s-a și întâmplat. Epilog (aparent, fără nici o legătură cu cele înfățișate anterior): la scurtă vreme după bombardamentul atomic asupra orașului Nagasaki, genocid care a condus la capitularea necondiționată
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și la celelalte. Se cufundă în studiu, îndemnându-i pe profesori să ridice ștacheta". Pentru tânărul Yugiri, ca și pentru alți patricieni onești, competența intelectuală era singurul criteriu valid de ascensiune pe scara socială (deși, evident, mulți funcționari de stat preferau doar să-și cultive talentele artistice, fără a aspira la o educație academică). Aproape un mileniu mai târziu, la fel de junele Păturică știe exact cât și ce trebuie să învețe; el nu se încurcă în amănunte inutile: "Omer, Pindar, Sofocle, Euripide
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fi provocat neîndoielnice orgasme etice unui Daniel Defoe: "Acest soț fericit era Gheorghe [...]. Cât despre juna sa soție, ea este frumoasa Maria [...], care deși iubise pe Gheorghe (Gheorge, cum i-ar zice nemuritorul Tetelu, n. m.) cu multă pasiune, dar preferase mai bine moartea (finis coronat opus, n. m.) decât o fericire trecătoare și dobândită prin călcarea datoriilor sale de bună fiică; suferințele și disperarea ei erau acum răsplătite de ajuns (din păcate, delirul se sfârșește aici, n. m.)". Bref, cam
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
aspira vreodată condeiul său nedospit de gând, cum ar fi râs Noica. Îl vor trezi, cu sastiseală, doar oropsiții mei studenți din anul I, în preziua examenului... De la Calea Tămâiei la Chanel sau unde intră în joc guma de mestecat Prefer să nu miros a nimic decât să miros a parfum. Marc Aureliu Dacă vederea a fost, timp de secole, privilegiată de o întreagă tradiție estetică, acordându-i-se locul de frunte în ierarhia simțurilor, modernitatea a repus tactilul în drepturile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a fi foarte convingătoare. La drept vorbind, nici pe vremea lui Genji încăperile nu erau cu mult mai mari, chiar și cele ale nobililor. Eu o leg, mai degrabă, de obsesia japoneză actuală pentru natural: mirosul natural al pielii este preferat celui, resimțit ca artificial, oferit de parfum. Atât de înrădăcinată este această manie, încât iată ce notă de subsol găsesc de cuviință să facă autorii unui ghid de conversație japonez-român, destinat a-l pregăti pe delicatul nipon să dea piept
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de demnitate a corpului din care conștiința s-a refugiat pentru o bucată de vreme, privirilor celuilalt... Ba chiar, nu de puține ori, mi s-a întâmplat ca, întrebându-mi elevii japonezi ce hobby au, să primesc răspunsul că activitatea preferată în timpul liber este "să doarmă". Oricare dintre români (europeni?), cred, ar muri de rușine înainte de a da un astfel de răspuns, care te-ar transforma imediat în obiect de "bâză" (în cazul unui popor al cărui imaginar colectiv este bântuit
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
apare el, cât de sărac și de șters! Fără îndoială, îl putem admira și noi pe cel care se mulțumește cu datul imediat, fără freamăt în fața promisiunilor orizontului larg, dar să fim serioși: cine, cu capul pe umeri, îl va prefera vreodată pe Candide, cultivatorul de varză, sublimului Don Quijote? Cultura noastră, spre deosebire de cea japoneză, a glorificat și glorifică în continuare, sub diferite forme, dorul de nestăvilit pentru absolut, căutarea cu orice preț a fericirii totale, a împlinirii de sine pentru sine
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
motivelor care ar determina acest mut, neștiut unison, refuz în continuare să cred că cineva ar putea găsi drept firească poziția japoneză. Totuși, dintr-o lașitate pe care mă văd nevoită să o mărturisesc în acest punct al confesiunii mele, preferând să nu mă confrunt cu perspectiva, oricât de îndepărtată ar fi fost ea, a demolării eșafodajului meu antropologic, mi-am limitat numărul subiecților la patru (având grijă să asigur însă o minimă reprezentativitate etnică). Au fost solicitați să se exprime
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu un mijloc (precum în Vest). În loc de a încerca să-și pună la punct modalități de a scurta și eficientiza programul de lucru, pentru ca, la sfârșitul acestuia, să se poată dedica în exclusivitate intereselor personale și loisir-ului, niponul obișnuit preferă să inventeze pretexte pentru a petrece cât mai mult timp posibil în sfera publică, în detrimentul celei private. Astfel, cele două opțiuni între care Japonia părea a oscila inițial se dovedesc, în realitate, o diadă de simulacre, de forme vidate de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
spirit rătăcitor în nemurire... -Tu, ești doar în imaginea mea... nu ești aievea, nu ești nimic... Nu, Spirite, nu se poate, mergi în pace, vântul să te poarte. Trebuie să înțelegi că mai mult ai suferi dacă te-ai căsători. Preferi, tu oare prin veacuri să alergi și-n nemurire să culegi o posibilitate? Nu, așa ceva nu se poate! exclamă Magnolia, în speranța că l-a convins pe Spirit să renunțe. -O zână! Ori prea mult te doresc, ori am mintea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Atunci ce-o fi ? a mai întrebat doar pentru el Căiță. -Stăpâne! i se adresă gărgărița. Vom fi nevoiți să-i provocăm indiferent dacă sunt gigantici sau nu. -Cum, drăguțo? a întrebat în batjocură Zvârluga. -Mai întâi, să hotărâm cine preferă să-l provoace pe acest animal diform. -Eu, zice Ciric. -Ba eu, zice la rându-i Zvârluga. -Nu, eu pentru că sunt cel mai nimerit, zise Trotinel. -Niciunul, nu este bun, zise Cârtița. Cred că cel mai nimerit ar fi Stup
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Însumi cum se cuvine“. Revolta Împotriva acestei vieți de dragul fabricării unui Rothschild viitor se află la un stadiu oedipian, semănînd cu uciderea tardivă a imaginii tatălui prin dezavuarea sistemului său de valori : „Ei bine, iată despre ce‑i vorba : eu prefer să fac tămbălău rusește sau să mă Îmbogățesc la ruletă. Nu vreau să fiu Hoppe et Comp. peste cinci generații. Banii Îmi trebuie pentru mine Însumi, nu mă consider drept ceva necesar și accesoriu pe lîngă capital“. „Banii Înseamnă totul !“ exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
contrarii pentru a obține în final o soluție care să rezolve conflictul: e nevoie de credință! Credință? Dar acesta nu este un răspuns. Eu am nevoie să cunosc! Deodată am tresărit în mijlocul discuției -, înțelesesem. Nu vreau să o numesc iluminare, prefer să o definesc experiență spirituală; în orice caz această intuiție nu venise doar de la interlocutorul meu și nu era nici măcar rezultatul efortului meu intelectual. Poate venise din afară, de sus? Credință? Este evident că această întrebare fundamentală nu se referă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
goes astfel încât viața este o distracție. O știință veselă sau un stil de viață superficial. A discredita sau defăima persoana altora sunt gesturi foarte îndepărtate modului meu de a fi. Dar nu este necesar să fim moraliști aroganți pentru a prefera să rămânem la distanță de reprezentanții unui astfel de comportament, în special când aceștia se consideră cinici (în greacă Kynikós = câinesc, fără rușine). Nu am nimic împotriva unui spectacol politic glumeț și distractiv sau a comediei de bun gust, ironică
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Am trăit des în marile orașe, iar în ciuda faptului că fiecare își poate permite o floare de apartament, îmi lipsea foarte mult natura. Natura este precum soarele, o forță vitală pentru bunăstarea fizică și psihică. Încă din timpul tinereții am preferat să lucrez în aer liber. Îi înțeleg foarte bine pe cei care, dacă nu au o grădină, își cultivă ceva asemănător pe balcon, dar și pe cei ce se îndrăgostesc de un petic de pământ sau de un peisaj. Zilnic
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
căuta un sens profund existenței în epoca crizei prezentă la nivel mondial este un act de mare curaj!... Am încercat acest lucru deseori personal, din păcate. La diverse întruniri în ziare sau reviste, în locul unor răspunsuri la aceste întrebări se preferă gluma, sau ironia... Dar, am observat și faptul că, dacă cineva este într-o situație limită, răspunsurile sunt dictate de emoții: ce sens are totul? Din ce cauză se întâmplă? Nu știu... Evident sunt și indivizi cinici, astăzi chiar și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]