3,561 matches
-
Transilvaniei a existat sub diferite forme (inițial ca voievodat, în final ca arhiducat și „Mare-principat”) din secolul XII până în 1867, așa-zisul "Regat al Ungariei Răsăritene" nefiind alteva decât Principatul transilvan, mărit prin Tratatul de pace de la Oradea la părțile răsăritene ale regatului ungar propriu-zis, cum de altfel o arată limpede însuși textul acestui Tratat, care precizează că Ioan Sigismund Zápolya va fi recunoscut ca « "princeps Transsylvaniae et partium regni Hungariae dominus" » (« Principe al Transilvaniei și domnitor al unei părți din
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
fost condusă de mama sa, Isabella, ajutată de Gheorghe Martinuzzi și cu sprijinul sultanului Suleiman Magnificul. Începând cu anul 1541, Ungaria a fost împărțită în trei regiuni: Ungaria Regală, ai cărei nobili îl aleseseră rege pe împăratul Ferdinand, Regatul Ungariei Răsăritene, cel care avea să se transforme în Principatul Transilvaniei, și Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin), regiunea controlată de Imperiul Otoman. La jumătatea secoluli al XVI-lea, Regatul Ungariei Răsăritene era format din comitatele Máramaros, Szabolcs, Szatmár, Közép-Szolnok, Bihar, Külső-Szolnok, Békés, Csongrád
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Regală, ai cărei nobili îl aleseseră rege pe împăratul Ferdinand, Regatul Ungariei Răsăritene, cel care avea să se transforme în Principatul Transilvaniei, și Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin), regiunea controlată de Imperiul Otoman. La jumătatea secoluli al XVI-lea, Regatul Ungariei Răsăritene era format din comitatele Máramaros, Szabolcs, Szatmár, Közép-Szolnok, Bihar, Külső-Szolnok, Békés, Csongrád, Arad, Csanád și Temesköz. Orașele mari precum Várad ori Lippa erau și centre ale puterii de stat, care garantau puterea asupra magnaților locali. Unul dintre cei mai bogați
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
tolerați” prin statutul țării denumit "Unio trium nationum". Cea mai obiectivă definiție este așadar „un voievodat apoi principat multietnic și multireligios, vasal al Regatului ungar, condus de nobili maghiari, și cuprinzând o importantă populație românească”. Prin urmare, expresia „Regatul Ungariei Răsăritene” desemnează practic Principatul Transilvaniei în cea mai mare extindere a sa, care, în schimbul tributului plătit ca vasali ai Imperiului Otoman s-a bucurat de un grad de autonomie ridicat, intrând în jocul sferelor de influență austriacă și otomană pentru mai
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
în ceea ce privește dogma (Hristos este), (punctul 57), declară: "Nașterea lui Hristos nu a afectat fecioria desăvârșită a mamei sale, ci dimpotrivă, a sanctificat-o." Doctrina eternei feciorii este deasemenea susținută de către o parte a bisericilor și luterane. Rugăciunile din liturghia ortodoxiei răsăritene se termină de obicei cu următoarea formulă: "Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și ." Fecioria Mariei în timpul conceperii lui Iisus este un subiect fundamental în , de obicei reprezentată prin Buna-Vestire a Mariei de către Arhanghelul Gabriel că va
Pururea Fecioară Maria () [Corola-website/Science/328049_a_329378]
-
astfel de frescă ce conține anunțarea Mariei de către Arhanghelul Gabriel datează din secolul IV și poate fi găsită în din Roma. Fecioria Mariei chiar și după nașterea lui Iisus este o prezență obișnuită în arta creștină în ambele biserici ortodoxe, răsăriteană și orientală, (ca și în arta occidentală religioasă de început), prin includerea în scena nașterii lui Iisus a , despre care evanghelia lui Iacob (Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia Copilăriei lui Iisus) spune că a verificat și descoperit personal păstrarea fecioriei
Pururea Fecioară Maria () [Corola-website/Science/328049_a_329378]
-
ducele Widukind de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone și botezat în 785, pământurile sale au fost integrate în Imperiul Carolingian, iar saxonii s-au convertit la creștinism. De asemenea, au fost instituite episcopatele de Halberstadt și Hildesheim în partea răsăriteană a Saxoniei, mărginită de râul Oker, în 804 și respectiv 815. Ducatul medieval de Saxonia a fost divizat în districtele Estfalia ("Ostfalahi"), Westfalia și Angria (Engern). Teritoriul estfalian din zona lanțului muntos Harz a constituit pământul ereditar al lui Henric
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
Hemming a încheiat tratatul de la Heiligen cu Carol cel Mare în 811, în virtutea căruia Eider ar fi urmat să marcheze granița dintre Danemarca și Francia. Totuși, dispute între cele două părți vor continua vreme de peste un secol, până când regele Franciei Răsăritene, Henric I "Păsărarul", a învins în cele din urmă forțele daneze ale regelui Gnupa la Hedeby, în 934. După moartea lui Carol cel Mare din 814, saxonii nordalbingieni au fost iertați, iar pământurile le-au fost restituite de la obodriți. Potrivit
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
(în germană "Stammesherzogtum", nume provenit din termenul "Stamm", semnificând "trib") au fost în principal domeniile vechilor triburi germanice din regiunea care mai târziu va fi asociată statului francilor, în special cele din Francia Răsăriteană, la începutul evului mediu timpuriu. În cele din urmă, atunci când Francia de răsărit a început să se transforme în Sfântul Imperiu Roman, regiunile vechilor triburi au căpătat tot identități, în funcție de diviziunile regatului, alături de Lotharingia (Francia de Mijloc propriu-zisă). Spre deosebire de ducatele
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
administrat aceste regiuni prin comiți (conți) și prefecți, iar uneori au distribuit conducerea către un membru al dinastiei, precum a operat Ludovic Germanul în Bavaria. După divizarea imperiului prin tratatele de la Verdun (843), Meerssen (870) și Ribemont (880), Regatul francilor răsăriteni a fost format din Bavaria, Alamania și Saxonia, alături de părțile estice ale teritoriului franc. Regatul a fost divizat în 864-865 între fiii lui Ludovic Germanul, în mare în baza liniilor care demarcaseră triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu rapiditate
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
care demarcaseră triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu rapiditate după 899 sub domnia lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui ducate erau considerate ca unități regionale administrative lipsite de orice coeziune etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J. Flach și Kienast, și ducatele din
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
doi ani, în vreme ce Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR) sub conducerea lui Bolesław Bierut deținea control ferm asupra țării, care avea să facă parte din sfera de influență sovietică a Europei de Est. După decesul lui Stalin în 1953, în Europa Răsăriteană relațiile politice s-au îmbunătățit iar acest fapt le-a permis comuniștilor polonezi ai lui Władysław Gomułka au ajuns la putere. La mijlocul anilor 1960, în Polonia începeau să se simtă tot mai mult dificultățile economice dar și cele politice. În
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
Partidul Popular Unit) și altul al intelectualilor numit Partidul Democratic. A urmat apoi o perioadă de sovietizare și Stalinism. Consecințele rupturii Iugoslaviei de Uniunea Sovietică au ajuns și la Varșovia în 1948. La fel ca în celelalte țări ale Blocului Răsăritean, în Polonia exista o epurare politică sovietică a comuniștilor, acuzați de manifestări „naționaliste” sau „deviaționiste”. Noul guvern a fost condus de comuniștii polonezi care în timpul războiului se aflau în Uniunea Sovietică, ajutați de Ministerul Securității Publice și de „consilierii” sovietici
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
i-a pus pe staliniștii din Polonia într-o situație dificilă. În aceeași lună a discursului lui Hrușciov, pe când frământările și dorința de reformă și schimbare se făceau prezente în rândul intelectualilor și a muncitorilor de-a lungul întregului Bloc Răsăritean, decesul radicalului Bierut în martie 1956 a agravat divizare existentă în cadrul PZPR. Succesorul lui Bierut a fost Edward Ochab ca Prim Secretar al PZPR iar Cyrankiewicz a reocupat funcția de Prim-Ministru. În iunie 1956, muncitorii orașului industrial Poznań au
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
urmă 500 de ruble în fiecare an pentru traiul lui, apoi aceasta destul de bine va înlătura nevoile lui.”" Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Iași din 11 februarie 1792, când granița Imperiului țarist a ajuns la Nistru, la fruntariile răsăritene ale Moldovei. Tratatul de pace de la Iași a confirmat toate paragrafele păcii de la Kuciuk-Kainargi și a Convenției din Ainalî-Kavak. Imperiul Rus a încercat să mențină teritoriile principatelor române sub jurisdicția Patriarhiei Ruse numindu-l după încheierea păcii pe episcopul Gavriil
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
ai puterii naziste căuta atragerea Poloniei în Pactul Anticomintern, care trebuia să se constituie într-un front comun împotriva Uniunii Sovietice. Germania era cointeresată de stabilirea unor noi granițe cu Polonia, care să rezolve problema izolării exclavei germane a Prusiei Răsăritene care era separată de trupul Reichului de "Coridorul Polonez". În Germania era foarte larg răspândită convingera că Orașul liber Danzig trebuia încorporat în Reich. Atâta vreme cât populația majoritară a orașului era în principal de etnie germană, Coridorul era un teritoriu puternic
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
împărțit în două prin Tratatul de la Nagyvárad (Oradea) din 1538 și, după ocupația otomană din 1541 în trei părți: o parte centrală controlată de turci, (Eyaletul Budin), una vestică aflată sub controlul Sfântului Imperiu Roman, (Ungaria Regală) și Regatul Ungariei Răsăritene, care avea să fie succedat de Principatul Transilvaniei. Ungurii au cucerit Bazinului Panonic la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul celui de-al X-lea. Societatea maghiară veche se paza pe familiile patriarhale. Mai multe familii formau un clan
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
acceptat vasalitatea regelui Bela al IV-lea și i s-a permis să se așeze cu oamenii săi în Alföld. Modul de viață nomad a cauzat însă numeroase conflicte cu populația locală. Batu Han, comandantul mongol care a invadat Europa Răsăriteană, și-a trimis împuterniciții în 1240 la curtea lui Béla, cerându-i să i se supună. Cum regele a refuzat, mongolii au decis să atace Ungaria. Béla al IV-lea le-a cerut nobililor săi să-și adune forțele în
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
regi maghiari, turcii s-au implicat în lupta pentru controlul regatului și au ocupat Buda și regiunea înconjurătoare, creând Eyaletul Budin în 1541. Regatul Ungariei a dispărut de pe harta politică a Europei, pe ruinele sale apărând Ungaria Regală, Regatul Ungariei Răsăritene (predecesorul Principatul Transilvaniei), restul teritoriilor intrând pentru o lungă perioadă de timp sub controlul Imperiului Otoman.
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
630 km², cu 482,630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile: Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată "Bessarabia". O dată cu încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878, victorios pentru armata rusă, după ce a fost salvată de la înfrângere de intervenția armatelor române conduse de Principele Carol (devenit
Rusofobie () [Corola-website/Science/328349_a_329678]
-
din rândul cărora luau sclavi pe care îi vindeau în au notat atacurile regulate ale maghiarilor asupra triburilor slave, din rândul cărora luau sclavi pe care îi vindeau în Kerci negustorilor bizantini. Există unele informații despre raidurile maghiarilor în Francia Răsăriteană în 862. În 881, ungurii și kavarii au atacat Francia Răsăriteană, ale cărei trupe le-au înfruntat în două bătălii, primii ("ungari") la "Wenia" (probabil Vienna) și ceilalți ("cowari") la "Culmite" (probabil Kulmberg ori Kollmitz în Austria). În 892, după cum
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
notat atacurile regulate ale maghiarilor asupra triburilor slave, din rândul cărora luau sclavi pe care îi vindeau în Kerci negustorilor bizantini. Există unele informații despre raidurile maghiarilor în Francia Răsăriteană în 862. În 881, ungurii și kavarii au atacat Francia Răsăriteană, ale cărei trupe le-au înfruntat în două bătălii, primii ("ungari") la "Wenia" (probabil Vienna) și ceilalți ("cowari") la "Culmite" (probabil Kulmberg ori Kollmitz în Austria). În 892, după cum este notat în "Annales Fuldenses", regele Arnulf a atacat Moravia Mare
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
("Zventibold", "Swentiboldo") (n. 1 ianuarie 870 - d. 13 august 900) a fost fiul nelegitim al împăratului carolingian Arnulf de Carintia. În 895, tatăl său, pe atunci rege în Francia răsăriteană, i-a conferit Regatul de Lotharingia, pe care l-a condus până la moarte.După moarte, el a fost declarat sfânt și martir de către Biserica Catolică. Zwentibold era fiul nelegitim al împăratului francilor răsăriteni Arnulf de Carintia, mama sa Vinburga ( d.
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
însă cei doi au început să coopereze împotriva lui Zwentibold, atunci când li s-a părut că acesta încerca să preia coroana Franciei apusene pentru sine. Pentru început, fiul mai mare al lui Arnulf a fost plasat în afara succesiunii din Francia răsăriteană. Potrivit tratatului de la Mersen din 870 și al celui de la Ribemont din 880, regatul Lotharingiei din fosta Francia de Mijloc trecuse sub stăpânirea regatului francilor răsăriteni. Atunci când, în 893, soția lui Arnulf, Ota a născut acestuia un fiu legitim și
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]