KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

selvei, Universitatea yubani-lor, unde bunicul le povestea copilașilor tot ce știa despre lume, cunoștințe de care ei vor avea nevoie mai târziu ca să se descurce în viață. Geografia era o parte foarte importantă a acestui învățământ și cei mai faimoși războinici și exploratori explicau întruna care erau drumurile, potecile ascunse, râurile, văile și trecătorile de la fiecare punct cardinal al teritoriului yubani. Astfel - repetate până la saturație - băieții vor putea, mai târziu, să străbată aceste drumuri aproape cu ochii închiși, fără să aibă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
sale gânduri, mișcă din cap de parcă ar fi dorit să alunge o idee năstrușnică și aruncând o ultimă privire spre băieții care continuau să îngâne monoton, se întoarse în sat și se opri în fața colibei mari, în care erau strânși războinicii. Kano îl pofti să intre și se așeză pe același loc din ajun. José Correcaminos, „Curierul lui Dumnezeu“, se așeză pe vine în fața lui, îl privi stăruitor și îl întrebă: — Ai deja răspunsul? Încuviință, aruncă o îndelungă privire către grup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
din cap satisfăcuți și se grăbiră să traducă răspunsul pentru cei care nu vorbeau spaniola. José Correcaminos zâmbi, liniștindu-l: — Vei merge și vei vorbi, și te vor asculta, sunt sigur. Kano vrea război de îndată, chiar acum, și câțiva războinici tineri și aprigi sunt de partea lui, dar majoritatea poporului yubani crede că albii nu sunt atât de proști, încât să vină să moară în mlaștinile și igarapés ale noastre, și se vor întoarce la pământurile lor. Pacea Tratatului va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cap, preocupat. Apoi ridică din umeri, nehotărât: — Măi, omule! protestă el. Nu e atât de ușor. Nu e vorba să se ajungă la lupta armată. — Și ce altă cale a mai rămas? Ce vreți să-i spun lui Kano și războinicilor lui? Că părintele Carlos o să înceapă să țipe în Misiunea lui ca să-l audă Dumnezeu și să împiedice distrugerea yubani-lor? Nu, bineînțeles. Atunci? Să fim practici! Nu rămân decât două soluții: ori ridicăm din umeri - asta e ideea mea - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să rupă, în sfârșit, cercul vicios. Și a venit în cele din urmă singurătatea în fața războiului și a morții, în fața chipurilor copiilor înfometați, a bătrânilor înfrânți, a bărbaților muribunzi și a femeilor cu mințile zdruncinate. Și aceea nu era singurătatea războinicului victorios, nici măcar a celui învins, pentru că n-a fost niciodată nici una, nici alta. Era singurătatea neadaptatului care nu-și cunoaște locul în cadrul jocului, care privește împrejurul său și se întreabă cine este el și cine sunt cei care îl înconjoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
hotărât să-i ceară să-l însoțească pentru a afla motivul împușcăturilor. De pe malul mlaștinii, îl surprinse activitatea din sat și observă că tribul era adunat în jurul unei mici piațete formate de colibele mari, lângă apă. Când ajunse până la ei, războinici, copii și femei îi deschiseră calea în tăcere, fără să-și ia privirea din mijlocul cercului. A trebuit să facă un efort ca să nu țipe și să o ia la goană. De la înălțimea unui butuc, capetele a doi garimpeiro: negrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nicăieri și, din capetele retezate, încă mai curgea un firicel de sânge care îmbiba lemnul și aluneca până pe pământ. Se îndepărtă scârbit. José Correcaminos veni lângă el: — Ne-au invadat teritoriul, se scuză el. Și când i-au descoperit pe războinicii noștri, au început să tragă cu armele lor. Dădu din cap în tăcere. Se sprijini de un copac cu un gest către rămășițele macabre: — Era necesar...? — Este un vechi obicei de război. Și acum suntem în război. Sau nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
poți sta deoparte. Dacă e război, trebuie să fii cu unii sau cu alții... Ori ești aliat al yubani-lor, ori ești prieten al albilor, și, în acest caz, vor fi trei „tzanza“. — Mă ameninți? — Eu, nu... Dar îmi cunosc neamul. Războinicii vor voi să știe unde te afli, de partea cui. Cum spui tu, sunt sălbatici, dar nu admit altceva decât da și nu... — Nu pot înțelege că prefer să fiu neutru? — Nu. Nu înțeleg. Dacă trăiești pe pământ yubani, prieten

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
încă în viață. — Poate. Dar nu e momentul să vorbim despre avantajele albilor. Ceea ce dau nu compensează ceea ce cer... Trebuie să te hotărăști. Ești cu yubani-i sau împotriva yubani-lor? — Trebuie să mă gândesc. Rămâi și gândește-te. Arătă spre patru războinici care ieșeau din coliba cea mare, în urma unui bătrân adus de spate și acoperit cu amulete: Câtă vreme te gândești, vei vedea ceva pe care puțini albi l-au văzut: micșorarea capetelor... — Or s-o facă deja? — Încep acum. Bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
vorbi decât între ei. — De ce? — Spiritele morților bântuie în jurul capetelor. Caută să se răzbune împotriva celor care i-au biruit și împotriva tribului yubani. Dacă ritualul micșorării nu se îndeplinește în toate amănuntele lui, spiritele vor reuși să se răzbune. Războinicii și vraciul sosiseră împreună la butuc. La trecerea lor, tribul se dădu în lături cu respect și acum forma un larg și tăcut cerc. Xudura se postă dinaintea capetelor și începu să le acopere cu blesteme, strigând din răsputeri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în fața lor un fel de apărătoare de muște din pene. Îi insulta pe morți cu cele mai rele epitete și, nu o dată, se întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către războinici, arătând cu un gest mut capetele nemișcate, lăsând să se înțeleagă faptul că nu au răspuns la insulte. Spiritele morților se simțeau înspăimântate și nu mai erau în stare să i se opună. Apoi, înmână o sulă de lemn de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
dintre ajutoare, care o folosi ca să extragă ochiul stâng al lui Lucas. Încheiată sarcina, îi trecu sula lui Kano, care extrase celălalt ochi. Operațiunea se repetă încă de două ori, acum cu ochii negrului Rafalo și apoi, la unison, fiecare războinic aruncă ochiul corespunzător în mlaștină, pe deasupra capetelor spectatorilor. Timp de câteva minute, nu se întâmplă nimic. Războinicii se așezaseră pe vine și fiecare puse dinaintea lui un cuțit ascuțit, în vreme ce vraciul rămânea nemișcat, cu ochii dați peste cap și privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lui Kano, care extrase celălalt ochi. Operațiunea se repetă încă de două ori, acum cu ochii negrului Rafalo și apoi, la unison, fiecare războinic aruncă ochiul corespunzător în mlaștină, pe deasupra capetelor spectatorilor. Timp de câteva minute, nu se întâmplă nimic. Războinicii se așezaseră pe vine și fiecare puse dinaintea lui un cuțit ascuțit, în vreme ce vraciul rămânea nemișcat, cu ochii dați peste cap și privirea îndreptată spre cer, ascultând. — Xudura știe că spiritele morților încearcă să adune ochii și îi caută în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
fiecare zi în pâine și în vin? — Împărtășania nu este altceva decât actul simbolic al uniunii credincioșilor cu Dumnezeu... — Un yubani se ascunde de dușmani în mlaștini, iar mlaștinile sunt apărate de anaconde, care îi împiedică să treacă. Se întrerupse. Războinicii își dădeau silința să le taie victimelor pielea capului, din creștet până la gât, și cu cea mai mare grijă o desprindeau de țeastă, folosindu-și degetele și cuțitele lor foarte ascuțite. Când au terminat - murdari și însângerați -, arătară mândri pieile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
folosindu-și degetele și cuțitele lor foarte ascuțite. Când au terminat - murdari și însângerați -, arătară mândri pieile goale, moi ca niște baloane dezumflate, rămășițe respingătoare pe care le așezară din nou pe butucul de lemn. Kano luă țeasta negrului, alt războinic, pe cea a lui Lucas, și la unison le aruncară tot pe deasupra capetelor privitorilor și auziră lovitura căderii lor în apă. Xudura își reluă acum cu și mai multă furie insultele la adresa pieilor jupuite, iar strigătele și vânturile lui fură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
care încă mai caută să se răzbune. Spiritele par deja biruite când îi permit lui Xudura să se așeze deasupra lor, dar sunt foarte viclene și în orice clipă se pot răzvrăti. Apa lui güio e de ajutor împotriva lor. Războinicii așezară vasul pe foc, aruncară înăuntru pumni de plante și rădăcini, amestecară totul și se așezară pe vine așteptând să fiarbă. Stăteau în continuare fără să rostească alte vorbe decât descântecele și procedau de parcă ar fi fost singuri și restul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Stăteau cu ochii ațintiți în apă și, când aceasta a început să dea în clocot, își ridicară privirile spre vraci. Xudura se ridică în picioare, luă pielea lui Lucas și înaintă spre vas. Întinse mâna dreaptă, care fu luată de războinicul cel mai apropiat, care, la rândul său, îngădui ca vecinul lui să-i ia mâna, și așa, toți patru, până când au format un lanț, pentru că ultimul războinic și-a folosit mâna liberă ca să se prindă de piciorul vraciului. Era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lui Lucas și înaintă spre vas. Întinse mâna dreaptă, care fu luată de războinicul cel mai apropiat, care, la rândul său, îngădui ca vecinul lui să-i ia mâna, și așa, toți patru, până când au format un lanț, pentru că ultimul războinic și-a folosit mâna liberă ca să se prindă de piciorul vraciului. Era un moment grav. Când defunctul va simți durerea îngrozitoare pricinuită de apa clocotită, spiritul lui se va zbuciuma furios, încercând să-și atace dușmanii, dar se va găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și lăsă să cadă pielea, care se cufundă în lichidul gălbui. — „Fierbem capul în apa lui güio“ - murmurară întruna ajutoarele, ca într-un refren monoton... „Fierbem capul în apa lui güio...“ Repetară ceremonialul cu pielea negrului și apoi toți, vraciul, războinicii și spectatorii, se așezară încredințați că apa, rădăcinile și plantele își vor face efectul. Trecu o oră, și a doua, și a treia. Începea să cadă înserarea și cerul se vopsea în roșu. Stârcii brăzdau cerul spre asfințit, iar papagalii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
scape șuierătura în depărtare. Selva se pregătea să-și petreacă noaptea. Se întoarse către Correcaminos: — Mai era și un al treilea garimpeiro. Unde este? — A scăpat în barca cu motor. A intrat în largul apelor adânci ale râului Napuari și războinicii noștri n-au putut să-l urmărească. — Napuari nu e teritoriu yubani. Unde erau ei, da. Altă dată, nu s-ar fi întâmplat nimic, dar acum suntem în război. — Yubani-i l-au început. — Nu. Nu voiam decât să plece. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pe învingătorii lor. Văzând scheletele care umblă, ele cred că și aceia sunt morți, că sunt spirite ca și ei și îi lasă în pace fără să fie atente la ce fac. Nu spuse nimic, atent la manevrele celor patru războinici care începeau să umple cu nisip niște recipiente pe care le puseră pe foc, împreună cu niște pietre mari și rotunde. În vremea asta, Xudura părea mai concentrat decât oricând, înșirând trestii pe niște lungi ace de os pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
arătându-l ajutoarelor sale, care se strânseră în jurul lui. Se făcu o liniște impresionantă și s-ar fi zis că și păsările din pădure, maimuțele, chiar și vântul amuțiseră. Bătrânul începu atunci să coasă gura cu acul, pe când cei patru războinici intonau la unison un cântec monoton. Ce spun acum? „El coase gura mortului...“ „Niciodată nu va mai vorbi acest mort...“ Încheiată macabra sarcină, Xudura reluă lucrarea cu ochii și cei patru schimbară ușor refrenul. — „El coase ochii mortului...“ „Niciodată nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și cei patru schimbară ușor refrenul. — „El coase ochii mortului...“ „Niciodată nu va mai vedea acest mort...“ - traduse Correcaminos. Când ochii și buzele celui de al doilea cap fură și ele cusute, comunitatea scoase un suspin de ușurare și chipurile războinicilor și vraciului se destinseră. Scăzu încordarea, pentru că, din acest moment, morții nu mai puteau nici să vadă, nici să vorbească, iar capacitatea lor de răzbunare slăbise. Acum vor trebui să meargă prin lume pe bâjbâite, fără să comunice cu alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de răzbunare slăbise. Acum vor trebui să meargă prin lume pe bâjbâite, fără să comunice cu alte spirite, și, în asemenea împrejurări, le-ar fi foarte greu să pună stăpânire pe yubani. Urmară niște momente de odihnă și, în continuare, războinicii începură să introducă nisip încins prin singura gaură ce rămăsese în capul gol: cea a gâtului. Sub efectul nisipului, porii se deschiseră și pielea începu să transpire, lăsând să cadă picături de grăsime. Luară, atunci, cu ajutorul unor frunze de palmier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nu păreau să-l fi simțit, căci toți erau atenți la ceremonie. Încet, fără să se piardă flexibilitatea pielii, prăjindu-se, dar prezentând încă aspect natural, capetele începură să se micșoreze pe măsură ce pierdeau grăsimea și astfel, de fiecare dată când războinicii înlocuiau nisipul încins, aveau nevoie de o cantitate tot mai mică. Când, la ultima oră a după-amiezii, Xudura își încheie sarcina, erau de mărimea unei portocale. Le înălță, câte unul în fiecare mână, ținându-le de păr și le prezentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]