6,309 matches
-
pe elastic. Era foarte modestă și foarte simplu-elegantă fiindcă eleganța îi venea din chip. O salutam fără să mă uit în ochii ei. Abia la sfârșitul anului IV am îndrăznit să o întreb câte ceva. Atunci mi-a zis: - Sigur că regret opțiunea dumneavoastră pentru sociologie. Poate Zamfir a fost mai convingător. V-aș fi vrut la catedră, alături de mine. Asta nu i se întâmplă prea des unui profesor, o să vedeți și singură cu timpul. Și mi-a zâmbit misterios. Iarăși n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care oricum le ținem în noi. Încerc să lucrez cât mă simt în stare. În definitiv, și de asta am venit aici, să mă încarc intelectual. Mereu plătim un preț pentru toate. 29 septembrie Un schimb de mesaje cu Adi. Regret că l-am încărcat cu nostalghia mea. Era atât de ocupat și de obosit! Nici Andrei nu stă foarte bine. Le lipsește o vreme de respiro pe care, uite, eu o am și nu știu de ce nu mă abțin de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lui Liviu îi revenea 10 martie), personajele se rotesc de Sfântul Mihai. O constanță revine Laurei și lui Petru. Restul: prietenii pe care ți-i dă Dumnezeu atunci. Nu-i nimic nici rău, nici aleatoriu în asta. Iar eu nu regret că ei sunt alții, atâta vreme cât ei sunt, iar eu știu că nimic din vocația mea pentru prietenie nu este știrbit. Mi s-a făcut dor de Eva. Uneori o sun scurt. Eva e ceea ce numeam eu odată în Sinegrafie una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
salvat, dar mai ales timpul acela care a căzut definitiv, nu mai are cine să-l salveze. Gândurile, sentimentele, mutațiile, negura, zorile, prăbușirile, toate câte au fost și nu se mai știu, în dinamica lor particulară. Cunosc un scriitor care regretă, asemeni mie, că n-a făcut războiul cu care am fost contemporani, o experiență fundamentală pierdută, absolut necesară pentru viziunea asupra lumii, cum au trăit de pildă Erich Maria Remarque sau Henry Barbusse... Și timpul scurs după aceea. Morman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al clădirii acesteia de pe bulevardul Saint-Germain, mă uitam cu impresia - realizată de câteva ori pentru mine - a unei mișcări de translație în destinul tău. Gândind, îmi dau seama însă că nu te-am înțeles niciodată; nici tu pe mine. Și regret că nu suntem împreună. Aici oamenii sunt liberi, parcă pe altă planetă, cum visai. Mă întreb: ne vom mai vedea vreodată? În lumea aceasta precis nu. Dar, peste toate, rămâne totuși ceva: o nelămurire; voiam să te întreb atunci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
teribil de lipsit de tact din partea mea. A luat-o, a ieșit cu ea și apoi s-a întors. — Îmi pare rău, a zis. Sincer. Nu aveam de a face cu un moment à la doamna Danvers 1. Părea să regrete sincer că m-a tulburat. — Poți să vii jos oricând ești gata pentru cină. Cina includea tacâmul complet de Ziua Recunoștinței: un curcan uriaș, munți de cartofi și legume, vin, șampanie și pahare de cristal, lumânări, tot ce vreți. Atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ar fi cazul să vă puneți în mișcare, fraților. Nu vă doriți apartamentul? Aidan i-a susținut privirea și i-a spus - trist, de parcă omul îi inspira o nesfârșită milă: — Nu atât de tare, amice. În stradă, am început să regret modul în care ne apăraserăm principiile. Abia atunci am înțeles că nu obținusem apartamentul. (În mintea mea, ne mutasem deja, locuiam acolo și cumpărasem o plantă.) Aidan mi-a strâns mâna în a lui. — Iubito, știu că ești necăjită. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
New York pe 1 martie. —Așa de curând? Asta e cu mai mult de două săptămâni înainte de nuntă. Oh, Doamne. Ne-am gândit să profităm de ocazie și să ne luăm o mică vacanță. Mama și tata iubeau New Yorkul. Tata regreta și acum că s-a terminat Totul despre sex; spunea că e „un serial minunat“, iar gluma preferată a mamei era „Puteți să-mi spuneți cum ajung pe strada 42 sau să mă duc dracului direct?“ — Unde stați? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
numit „piatra lupului“, avea chiar darul de a îmblânzi animalele sălbatice pe capul cărora era pus. Într-o vreme când nu era lucru rar să dai nas în nas cu lei fioroși în regiunea Fès, mi s-a întâmplat să regret că nu aveam „piatra“ asta la îndemână; numai că nu cred că m-aș fi încumetat să mă apropii îndeajuns de acele fiare pentru a le pune talismanul pe coamă. Oamenii evlavioși consideră asemenea credințe și practici drept contrare religiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
printre strămoși, oricât de îndepărtați ar fi ei, nici un evreu și nici un maur. Și cu toate astea, însuși regele lor Ferdinand are sânge evreiesc, ca și Torquemada inchizitorul. Fie ca flăcările Iadului să-i chinuie până la sfârșitul veacurilor! Sara nu regreta așadar deloc că fugise cu familia în Portugalia, chiar dacă își dăduse iute seama că doar evreii bogați puteau să se stabilească acolo, și doar cu condiția de a-i scălda în aur pe rege și pe sfetnicii lui. Cât privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
douăsprezece luni ale anului latin și diverse alte semne. Această operație, numită zairaja, este lungă și complicată, iar eu nu mi-aș fi amintit de nici un amănunt dacă n-aș fi văzut-o desfășurându-se de trei ori în fața mea. Regret doar că n-am învățat s-o fac eu însumi, căci dintre toate științele oculte, ea este singura ale cărei rezultate sunt indiscutabile, chiar și în ochii unor ulema. După ce și-a isprăvit desenul, astrologul a întrebat-o pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tonul ăsta! Nu știu ce mi-a venit în clipa aceea. Aveam impresia că altcineva vorbea cu gura mea: Nu ți-aș fi vorbit niciodată pe tonul ăsta dacă nu te-aș fi văzut stând într-o tavernă! În clipa următoare deja regretam. Voi regreta până la sfârșitul zilelor mele că am rostit acel cuvânt. Aș fi preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul îngropat în palme. La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu știu ce mi-a venit în clipa aceea. Aveam impresia că altcineva vorbea cu gura mea: Nu ți-aș fi vorbit niciodată pe tonul ăsta dacă nu te-aș fi văzut stând într-o tavernă! În clipa următoare deja regretam. Voi regreta până la sfârșitul zilelor mele că am rostit acel cuvânt. Aș fi preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul îngropat în palme. La ce ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu se mai punea problema vreunei înțelegeri, vreunei căsătorii, și în nici un caz a creșterii de viermi de mătase, că-l soma să restituie neîntârziat dinarii pe care îi dăduse avans, că măsurătorul și toți ai lui aveau curând să regrete amarnic ceea ce fusese făcut. Îngrozit, Mohamed a încercat să-l asigure de nevinovăția lui, dar a fost dat afară fără menajamente de paznici. Adesea, când o căsătorie este astfel anulată în ultimul moment, într-o atmosferă de ranchiună, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un regat? În timp ce vorbea, a intrat profesorul, cu mers încet, cu înfățișare maiestuoasă. Din respect, întreaga clasă s-a sculat în picioare. Cum vrei tu ca un om să se poată bate când ține pe cap chestia aia mișcătoare? Deja regretam că Ahmed venise lângă mine. M-am uitat la el, îngrozit. — Vorbește mai încet, te implor, o să te audă magistrul. Mi-a dat o pălmuță paternă pe spate. Nu mai fi așa de fricos! Când erai copil, nu spuneai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
neguțătorii cei grași, unii făcând-o din joacă, alții din superstiție, alții spre a se feri de înțepăturile insectelor, cu excepția unchiului meu, care a socotit că demnitatea lui de sol îi interzicea soiul ăsta de ștrengării. Amar avea s-o regrete. Eram deja în munții cei mai înalți, peste care suflă, chiar și toamna, un vânt înghețat și imprevizibil dinspre miazănoapte. Nu mă așteptam ca, în locuri atât de înalte, cu climă atât de aspră, să dau peste oameni așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
repezeală trupul, în vreme ce buzele ei schițau un zâmbet complice, apoi a tras-o pe maică-sa, sub un pretext oarecare, într-o altă sală. M-am grăbit să ies, neizbutind să mă dumiresc că eram teafăr. În ziua aceea am regretat că Mariam nu e sora mea; abia peste trei ani m-am bucurat că nu sunt decât prietenul fratelui ei și că pot visa la ea așa cum un bărbat visează la o femeie. Apoi nenorocirile au început să se abată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
crime fără să-l fi dojenit. Izbucnise, zice-se, în lacrimi în fața magistraților, care rămăseseră înlemniți: sultanul era într-adevăr un bărbat impunător, foarte înalt și foarte trupeș, cu o maiestuoasă barbă adusă rotund din foarfecă. Jurându-se că-și regreta amarnic purtarea față de bătrânul calif, făgăduise să repare neîntârziat răul pe care-l pricinuise. Și, cât ai zice pește, dictase, adresându-se înaltului personaj decăzut, un mesaj care fusese imediat transmis de către comandantul fortăreței. Biletul era conceput astfel: Îți aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai iubi. N-am spus nimic. Și-a întărit spusele: — Din ce fel de aluat ești plămădit ca să accepți să pierzi un oraș după altul, o patrie după alta, o femeie după alta, fără să te lupți niciodată, fără să regreți niciodată, fără să întorci niciodată capul? — Între Andaluzia pe care am părăsit-o și Raiul care îmi este făgăduit, viața nu e decât o traversare. Nu mă duc nicăieri, nu râvnesc nimic, nu mă agăț de nimic, mă încred în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mamelucii. Acestea fiind zise, sări în picioare și își luă rămas-bun, mulțumindu-ne iarăși. Așezată într-un ungher întunecos al încăperii, Nur nu luase parte la discuție. Dar se arătă mulțumită: — Fie numai și pentru întâlnirea asta și tot nu regret că am bătut atâta drum până aici. Evenimentele au părut să-i dea dreptate destul de repede. Am aflat într-adevăr că sultanul se hotărâse în cele din urmă să plece. I-am văzut batalionul ieșind din hipodrom, străbătând Piața Rumaila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în capela Sixtină, primul an ce se scursese de la moartea lui Raffael din Urbino, pe care Leon al X-lea îl iubea mai mult decât pe toți ceilalți protejați ai săi. Îl evoca ades, cu emoție adevărată, făcându-mă să regret că-l cunoscusem atât de puțin. Din pricina îndelungatei mele recluziuni, nu-l întâlnisem pe Raffael decât de două ori: prima oară, repede, pe un culoar al Vaticanului, a doua oară când fusesem botezat. După ceremonie, venise, ca atâția alții, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a-i face loc și dinspre care veneau totuși câteva aclamații. — Florența e de acord să fie cârmuită de un principe, cu condiția să fie sub formă de republică. De fiecare dată când strămoșii noștri au uitat acest lucru, au regretat amarnic mai apoi. Astăzi familia Medici este reprezentată în orașul ei natal de acest tânăr îngâmfat, Alessandro. Are abia cincisprezece ani și își închipuie că dacă e un Medici și odraslă de papă, Florența îi aparține cu tot, cu femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-l ocărască, însă toți cei de față l-au făcut să tacă. Mulți știau într-adevăr, la fel ca mine, că acel om, de o mare rectitudine, nu se putea bucura de dezastrul care se abătuse asupra orașului, că regreta cu siguranță mișelia de care se făcuse vinovată familia sa, și că el va face tot ce-i stătea în putință pentru a repara această greșeală, încercând să salveze ce mai putea fi salvat din Roma și din demnitatea pontificală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui Nero. Valerius ridică privirea. Câinele nu mai era la picioarele lui. Dispăruse. Inima începu să-i bată nebunește. Încercă să-și controleze respirația. Își zise că somnul - chiar și simulat - l-ar fi salvat de o lovitură de cuțit. Regretă că nu avea firea curajoasă a fratelui său, Antonius Primus, care fusese întotdeauna soldat, iar acum era tribun în Legiunea a șaptea Galbiana, în Pannonia; el nu fusese niciodată cuprins de teamă, iar curajul său devenise legendar printre soldați. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajutoarele sale, se îndreptă spre masa unde aveau să prepare mâncarea. O plasase în așa fel încât să-i poată supraveghea pe servitori, dar destul de departe pentru ca aceștia să nu-l poată auzi. — Nu știu ce credeți voi, zise îngrijorat, dar eu regret vremurile de la Colonia Agrippinensium. Acolo eram în siguranță, eram departe, într-o provincie sigură... Aici suntem chiar în centrul puterii, iar să fii în centrul puterii, știți și voi, e ca și cum ai sta pe marginea unui vulcan care, mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]