4,965 matches
-
închide și deschide uși ascunse, creează false așteptări, cheamă actorii în avanscenă sau trage spectatorul în spatele fantoșei, plasate altminteri în contre-jour. E binecunoscută fraza uneori barocă a autorului, cu adresări directe către cititor, cu la fel de cunoscutul clin d'œil disimulat retoric sau cu atenționările care nu sunt altceva decât îngroșări ale cadrelor, reflectoare puse pe colțuri umbrite ale istoriei, ridicări cinice de cortine, gros-plan-uri sau chiar aparente neglijențe ale camerei de filmat, "uitate" deschise în apartamentele cuplului domnesc. Fie din tainițe
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
chipul privit frontal anterior cu un statut dramatic, de "mască", în spatele căreia vede actorul, care, la rândul lui, (parcă) nu vede că poartă o mască. Lipsește ultima scenă din această noua metodă de cercetare literară, în locul căreia rămâne o întrebare retorică: avea să ajungă vreodată autorul de studii culturale "să vadă" fața actorului său? Scriam acum un an [în 2008, n.n.] despre faptul că, în sistemul de lectură al profesorului Dan-Horia Mazilu, Voievodul însuși, "blestemat", părăsește sala tronului și astfel lumea
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
problema creativității a cunoscut o abordare singulară în 1938-1939 când St. Odobleja în psihologia consonantistă a numit creativitatea arta de a crea, euristica, concretizându-se prin zece clase de procese elementare:interogare, analiză, sintetizare și clasificare, definire, divizare, verificare, obiectivare, retorică, critică, elaborare verbală. Termenului i s-a dat o mare elasticitate, fiind schimbat cu cel de tehnică a gândirii, știință a creației, mijloace de creație a forței inteligenței. Creativitatea presupune a dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
norme în delimitarea obiectelor de artă de obiectele fără însușiri artistice. Astfel, un obiect sau o expresie este o operă de artă doar dacă ea prezintă un subiect care trebuie să aibă o natură expresivă (în funcție de stil) prin diferite procedee retorice sau metaforice prin care se atrage atenția publicului. Totodată, obiectul sau expresia trebuie să se afle într-un anumit context cultural. Îndeplinirea acestor condiții pare să fie suficientă pentru convenționaliștii contemporani, însă nu putem explica natura ontologică a operei. Existența
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
gândire despre subiecți tehnici. Ea poate fi înțeleasă drept capacitatea gândirii discursive ce intră în contrast cu înțelegerea imediată (noesis) specifică 40. Lexis, sau cântul, este împărțit de Platon în mimesis sau imitație și diegesis sau narativitate simplă. Prin lexis se mediază retorică ce poate forma phantasia prin care toate imaginile ne sunt prezentate. Melos și opsis reprezintă muzica și spectacolul. Opsis înseamnă și posibilitatea teatrului, întrucât face posibilă prezența teatrului, totodată este elementul final al tragediei. Tropii sunt activi numai în cadrul relației
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
redate de imaginea în mișcare. "Spectatorul trebuie să se miște de la perceperea obiectelor prezente într-un anumit fel pentru o înțelegerea a situației (filmului), povestea sau argumentul, și, în cele din urmă, pentru a-i înțelege semnificația sa poetică și retorică"15. Conținutul imaginii și al ideii - noema - este determinat de relația dintre obiectul reprezentat și subiect. Dar obiectul reprezentat nu suferă modificări din partea subiectului întrucât subiectul nu ia parte decât la desfășurarea conțintului său, nu și la procesul apariției sale
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
tăcere și cu nădejdea că, existând fără doar și poate o dreptate, o justiție implacabilă (Dreptate, Există o dreptate), binele are să învingă în cele din urmă. Idealismului moral al lui V. i se adaugă o însuflețire patriotică, exprimată în manieră retorică. Dacă nu concepe arta ca pe o armă, în schimb, sub înrâurirea lui C. Dobrogeanu-Gherea, el va susține în paginile revistei „Literatură și știință” arta cu tendință. Literatura exprimă o stare socială, arta e un produs al mediului, de aceea
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
strategii specifice care contribuie la efectul poetic al textelor epice. Contradicția dintre narativ și liric, categorii distincte, este abordată prin intermediul paradigmelor cercetării moderne spre a defini rolul narativității în poezia modernă. Cadrul teoretic alătură domenii diverse: teorie literară, estetică, poetică, retorică, stilistică, psiholingvistică. Ele se dovedesc apte să releve punerea în mișcare a mecanismelor „care pot fi descrise adecvat doar de sintaxă în relația ei cu semantica și cu fenomenele de origine discursivă”. Pentru demonstrație, este selectat un corpus de texte
ZAFIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
n-a fost evident pentru opinia publică sau pentru președinte că liderul responsabil de politica externă americană are datoria nu numai de a salva vieți, ci și de a proteja interesele pe termen lung ale națiunii. Același amestec de angajament retoric și inacțiune politică a asigurat sprijinul opiniei publice pentru politicile legate de Uniunea Sovietică, dar, în același timp, și ineficiența lor. Indiferent de interpretarea particulară a semnificației ocupației Afganistanului de către armata sovietică, reacția verbală belicoasă a președintelui era complet disproporționată
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
începând cu 1917, Uniunea Sovietică s-a identificat cu „revoluția mondială a sărmanilor” împotriva imperialismului național și a celui de clasă, China plasează cele două superputeri în aceeași barcă imperialistă falimentară și preia poziția tradițională lăsată vacantă (cel puțin conform retoricii chineze) de către Uniunea Sovietică. Mai mult, noua poziție americană referitoare la China a eliberat Japonia din strânsoarea apăsătoare care făcea în trecut ca relațiile sale cu China să fie foarte tensionate, în urma coordonării strânse între politicile externe nipone și cele
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
liberalism (deși în modalități diferite) în urma acuzației că reflectă o abordare normativă a științelor sociale: o ideologie. Scopul acestei secțiuni este de a reabilita abordarea normativă în relațiile internaționale, de care încearcă să se distanțeze Moravcsik și Wendt. Ca adversari retorici ai realismului, Carr (1964) a folosit „utopismul”, iar Morgenthau (1946) „idealismul” și „omul de știință”. Deși termenii pe care-i folosesc Carr și Morgenthau par destul de diferiți, ei se referă de fapt la un anumit tip de idealism liberal și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
publice din Statele Unite. Nici o administrație nu ar fi putut să nu reacționeze. Acțiunile țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice de inițiere și susținere a politicilor antisovietice au fost justificate. Războiul din Coreea a oferit un nou stimul temerilor față de ambițiile comuniste. Retorica stângistă a liderilor noilor state și asistența acordată lor de Uniunea Sovietică au fost percepute drept dovezi ale avansării comuniste continue; în viziunea americanilor, naționalismul se îmbina cu ambițiile sovietice. Pentru a rezista acestei amenințări în anii ’50, filosofia de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în încercarea de a restabili echilibrul cu mediul sau de a realiza echilibrul pe o treaptă nouă, superioară actul de comunicare fiind în acest caz un COD sintetic de informații utile. Gesturile pot fi împărțite în trei mari diviziuni: instrumentale, retorice și reactive. a) Gesturile instrumentale sunt cele prin intermediul cărora se efectuează o anumită activitate. Dintre mână și picior, rolul instrumental mai amplu revine mâinii. Desigur, piciorul deține și el un rol inferior celui al mâinii. Datorită funcției instrumentale la care
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
temporală a activității în favoarea calității. Această categorie de însușiri poate fi întâlnită mai frecvent la temperamentul flegmatic. Mult exagerate, luând forma pedanteriei, respectiv caracterul unei manii, ele pot apărea însă și la alte tipuri temperamentale, de pildă la melancolic. Gesturile retorice sunt cele care, fie însoțind, fie înlocuind vorbirea, au drept scop să convingă interlocutorul sau, ceva mai mult, să provoace acestuia o anumită stare emoțională sau afectivă. Limbajul gesturilor reprezintă cel mai vechi sistem de comunicare, el apărând pe scara
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
importanța gesturilor ca mijloc de comunicare, cea mai bună dovadă fiind acea că adesea abia gesturile care însoțesc un anumit mesaj verbal precizează sensul în care trebuie să fie interpretat acesta. Ca urmare a celor spuse mai sus, semnificațiile gesturilor retorice sunt tot așa de numeroase și variate ca și cele ale vorbirii propriu-zise. Din acest motiv, nu vom putea oferi prea multe criterii pentru analizarea și interpretarea lor. O serie de concluzii psihologice pot fi desprinse în primul rând din
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat; • mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract și nu trezește interes, producând plictiseală; • comunicarea este numai unidirecțională, producând pasivitate; • elevii nu sunt angajați în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice; • eficiența comunicării este blocată și de fondul stresant creat de emițător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de a nu greși în expunere etc.); 63 65 • elevii nu au cunoștințele necesare pentru a înțelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
în continuare sau ce dificultăți pot să apară. Înaintea oricărei comunicări didactice, profesorul va efectua mai multe operații: stabilirea obiectivelor și a conținutului esențial al comunicării, a unor explicații, exemple, fapte, date cu valoare motivațională, a întrebărilor problemă, a întrebărilor retorice sau care determină reflecții (Ce se întâmplă dacă? Din ce cauză? Ar putea fi și altfel? La ce credeți că vă folosește această informație? Etc.). De asemenea, profesorul va aprecia și strategia comunicării (inductivă, explicativ-demonstrativă, euristică, deductivă, prin analogie sau
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
Pentru a evita aprofundarea problemei, am fi tentați să vorbim despre o „incivilitate” și să ne mulțumim să-i aplicăm elevului „o mustrare”. Realizăm Însă care este semnificația mai adâncă: acceptarea ignorării și nerespectării legilor. Să precizăm care sunt procesele retorice și ideologice subiacente. Luc Borot a consacrat un articol aparițiilor acestui termen În presa franceză. Studiul său este o ocazie de a preciza ce este „civilitatea”: „modul corect de a trăi și de a vorbi În lume” (Dicționarul Academiei, 1694
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Între politețe și cetățenie. În forma sa pozitivă și la singular, ea devine o școală a responsabilității etice și politice: de aceea, scrierea de manuale sau tratate marchează, Încă de la Erasmus, istoria umanismului. Totuși, pentru a ieși din jocul utilizărilor retorice și ideologice, este fără Îndoială important să apelăm la noțiunea de societate decentă, ca să reluăm expresia lui Avishai Margalit: cetățenii vor da dovadă de „civism” și vor fi „civilizați” atunci când vor simți că fac parte dintr-o societate care nu
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
din respectarea maximei cantitative conform căreia locutorul nu trebuie să exprime ceea ce interlocutorul știe deja. Aceste cunoștințe pot fi enciclopedice (astfel, toată lumea știe că o mașină funcționează pe bază de benzină, de motorină sau de gaz), dar și lingvistice și retorice (de exemplu, cunoașterea normelor literare și de argumentație dintr-o limbă) sau legate de situația de comunicare (este vorba despre deicticele care privesc interlocutorii, momentul și spațiul enunțării). Am definit ansamblul acestor cunoștințe drept „cunoașterea Împărtășită”, expresie pe care am
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cuvinte. Ambiguitatea stilistică poate fi realizată prin omonimie, polisemie și încadrare sintactică în context. Ambiguitatea contextuală stilistică se poate obține și prin intervenția tropilor: astfel, metonimia și antanaclaza sînt considerate figuri definite prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) conduc la concluzia că ambiguitatea nu poate fi considerată o figură propriu-zisă, ci un procedeu stilistic emblematic și înglobant, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative; unele dicționare de retorică tratează chiar într-o clasă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
literaturii, fie ca o specie a tipului filozofic, fie ca o specie amalgamă, adică se află în condiția de binaritate discursivă. V. dialogism, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN BRAHILOGIE. Definită ca procedeu retoric (figură sintactică) prin care se omite într-o comunicare o secvență deductibilă contextual, are diferite manifestări în funcție de tipul de discurs și de scopul lui. În cazul discursului dialogic, de exemplu, se poate produce elipsa unor enunțuri emise de interlocutori: Nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din semnificația lui sau, altfel spus, semnificația adițională a semnului lingvistic, care are relații cu limbajul figurat și cu expresivitatea, ce intră sub incidența stilisticii. Ea se realizează prin intermediul sugestiilor, al asociațiilor și al valorilor afective proprii vieții emotive, figurile retorice și de stil fiind în principiu căi pentru realizarea ei. Exersată întîmplător, în perspectiva unor tradiții, sau construită intenționat, conotația este prezentă, sub diferite forme, în diverse tipuri de discurs, precum cele literare, oratorice, publicitare etc. Sursa valorilor conotative este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
n a l i z a d i s c u r s u l u i, contradicția pune proble la nivelul conținutului, la cel al structurării și la cel al selecției elementelor de expresie. De altfel, mai multe figuri retorice și de stil sînt construite pornind de la intenția etalării unor contradicții: antimetabola, antiteza, discordanța, distincția, ironia, oximoronul, paradoxul. Asemenea figuri, identificabile în discurs, pot indica în mod satisfăcător repartizarea lui la unul dintre stilurile limbii. Studiile de pragmatică au stabilit
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
concept deja constituit și prin care se rezolvă o problemă de extensiune sau de identificare (d. ex., acesta este un acid dacă înroșește hîrtia de turnesol). În textele literare, există o serie de formulări care sînt apreciate ca alcătuind definiția retorică (sau informală), folosite de autori pentru a atribui narațiunii implicații conotative pentru elementele limbii. Acest tip de definiție se poate baza pe analogie (x este o adevărată enciclopedie) sau pe negație (x nu este o persoană comunicativă). Ca element component
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]