KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

1.1.1: în secolul al 16-lea, franceza nu mai este o limbă V2; dat fiind procentul gramaticii V2 în perioada veche, nu se poate spune că în secolul al 16-lea (ca, de altfel, nici pe parcursul perioadei vechi) româna este o limbă V2, ci mai degrabă că în româna veche este prezentă o opțiune V2 reziduală, păstrată până spre sfârșitul epocii vechi când este, în cele din urmă, eliminată • natura reziduală a gramaticii V2 explică în mod direct valențele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai este o limbă V2; dat fiind procentul gramaticii V2 în perioada veche, nu se poate spune că în secolul al 16-lea (ca, de altfel, nici pe parcursul perioadei vechi) româna este o limbă V2, ci mai degrabă că în româna veche este prezentă o opțiune V2 reziduală, păstrată până spre sfârșitul epocii vechi când este, în cele din urmă, eliminată • natura reziduală a gramaticii V2 explică în mod direct valențele funcțional-pragmatice (v. §3.2.2.1 supra și §3.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
opțiunea mai slab reprezentată proporțional este opțiunea marcată (e.g. Adams 2013: 653; Ledgeway 2012: 137, pe baza rezultatelor din Adams 1991 pe marginea structurii HABERE + infinitiv / infinitiv + HABERE) - din această perspectivă, opțiunea V2 este în mod clar opțiunea marcată în româna veche, ceea ce explică și valorile funcțional-pragmatice ale structurilor inversate • întrucât cele mai vechi texte românești sunt atestate relativ târziu, prin comparație cu celelalte varietăți romanice, este greu de spus dacă, în mod asemănător cu celelalte limbi romanice vechi, gramatica V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ceea ce explică și valorile funcțional-pragmatice ale structurilor inversate • întrucât cele mai vechi texte românești sunt atestate relativ târziu, prin comparație cu celelalte varietăți romanice, este greu de spus dacă, în mod asemănător cu celelalte limbi romanice vechi, gramatica V2 a românei a fost într-o fază fără atestări opțiunea generalizată, fiind treptat eliminată de gramatica V-la-I, sau dacă cele două opțiuni, V-la-C și V-la-I, au fost într-o permantă competiție • ceea ce adâncește într-o oarecare măsură enigma este și faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
eliminată de gramatica V-la-I, sau dacă cele două opțiuni, V-la-C și V-la-I, au fost într-o permantă competiție • ceea ce adâncește într-o oarecare măsură enigma este și faptul că, spre deosebire de franceză (de exemplu), care a evoluat către tipul sintactic SVO, româna nu a evoluat către acest tip sintactic - ci, din contră, atribuirea postverbală a nominativului este liberă, și în limba veche, și în limba modernă; astfel, dispariția gramaticii V2 din română are o cauză diferită (de franceză, de exemplu, unde structurile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016) asimilează acest tip de efecte unor strategii de focalizare, focus prezentativ (engl. presentational focus). Structurile V1 rematice (întreaga propoziție conține informație nouă și introduce referenți neactivați în discurs) sunt bine reprezentate în textele din româna veche, ca și în alte limbi romanice vechi (Ledgeway 2007: 134; Wolfe 2015a; §3.1.3 supra): (125) Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul Fost-au gândul mieu, iubite cititoriule, să fac létopisețul țărâi noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintăi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
va scoate în evidență aportul interpretativ al deplasării verbului la C: dacă ambele tipuri de structuri au valori discursive comune, atunci aportul pragmatic al inversiunii se va diminua. Un rezultat de acest tip ar întări ideea că deplasarea V-la-C în româna veche se asociază în primul rând cu codarea forței asertive (ca și alte faze V2 ale altor limbi romanice vechi), idee conturată din ce în ce mai clar de analizele propuse mai sus, în care am arătat că inversiunea/deplasarea verbului la C nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
altor limbi romanice vechi), idee conturată din ce în ce mai clar de analizele propuse mai sus, în care am arătat că inversiunea/deplasarea verbului la C nu se asociază cu o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de analizele propuse mai sus, în care am arătat că inversiunea/deplasarea verbului la C nu se asociază cu o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C prin inversiune se explică prin aceea că strategia generalizată de deplasare a verbului în română (atât faza veche, cât și faza modernă) este deplasarea grupului verbal (engl. VP-movement); cel puțin în analiza formelor sintetice și a structurilor analitice cu auxiliar, diagnosticele sintactice conduc în mod sistematic către ideea că aceste forme nu se derivă prin

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se derivă prin deplasare centru-la-centru (engl. head-to-head movement). Alte limbi romanice prezintă ambele strategii de deplasare a verbului, după cum arată formele analitice: sunt atestate atât construcțiile cu deplasare a auxiliarului la C, cât și inversiunile de tipul celor prezente în româna veche (§3.1.4 supra). (ii) Deplasarea V-la-C din română manifestată prin inversiune reprezintă o formă reziduală de gramatică V2 relaxată specifică limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1.4 supra). (ii) Deplasarea V-la-C din română manifestată prin inversiune reprezintă o formă reziduală de gramatică V2 relaxată specifică limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ii) Deplasarea V-la-C din română manifestată prin inversiune reprezintă o formă reziduală de gramatică V2 relaxată specifică limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului la C; asimetria propoziție principală/propoziție subordonată; periferie

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului la C; asimetria propoziție principală/propoziție subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
234): apariția crescândă a cliticelor pronominale în prima poziție se corelează în manieră invers proporțională cu restrângerea enclizei pronominale (i.e. a deplasării V-la-C). Este adevărat că pronumele clitice pot apărea în prima poziție a propoziției (principale) în primele faze ale românei vechi - mai des în textele originale decât în traduceri, fapt care stă mărturie pentru sintaxa mai inovativă a originalelor -, însă acest context (inițială absolută a propoziției) este destul de rar în secolul al 16-lea; secolele al 17-lea și al

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
destul de rar în secolul al 16-lea; secolele al 17-lea și al 18-lea cunosc un număr crescând de clitice la inițială absolută, fenomen care se corelează cu eliminarea treptată a gramaticii V2. Eliminarea treptată a gramaticii V2 pe parcursul românei vechi corespunde cronologic în linii mari eliminării fenomenului din alte limbi romanice; trebuie menționat că tranziția de la o gramatică V2 la o gramatică V-la-I nu este simultană nici în celalate limbi romanice. Adams 1987; Roberts 1993 arată că în secolul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 în franceză, ci doar de niște reziduuri ale gramaticii V2 în această perioadă, însă Ribeiro 1995 arată că reziduuri ale gramaticii V2 s-au păstrat în portugheză până spre secolul al 19-lea. Natura reziduală a gramaticii V2 din româna veche face ca gramatica V2 să constituie opțiunea marcată, iar gramatica V-la-I, opțiunea nemarcată. Deși în multe situații deplasarea V-la-C se asociază cu focusul, focalizarea este doar una dintre valorile/funcțiile acestui fenomen. O analiză mai permisivă atribuie deplasării la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
FOCP, și (b) posibilitatea de a deplasa verbul în diferite proiecții din periferia stângă, în funcție de interpretarea cu care se asociază, linie de analiză propusă de autori ca Poletto (2014) i.a. Cea mai elaborată analiză care abordează acest aspect pentru româna veche este cea din Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016), unde se propune - pe baza unui corpus mai restrâns, constituit în principal din cronicile moldovenești - că proiecția de focus din periferia stângă găzduiește verbul. În §3.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
care permite deplasarea neconstrânsă a verbului în domeniul C nu suprinde constrângerile asupra inversiunii și trebuie abandonată în favoarea unei analize mai constrângătoare: deplasarea verbului la C în poziție fixă. 3.3. Dinspre latină înspre limbile romanice. De la latina dunăreană la româna veche 43 În această secțiune ne propunem să aducem în atenție unele fapte ale latinei târzii și ale variantei sale folosite în teritoriul danubian, latina dunăreană (v. Fischer 1985 și bibliografia), care au fost considerate ca prefigurând sintaxa V2 relaxată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în trecerea de la latină la limbile romanice. Această categorie include situații în care verbul se deplasează la C în condițiile în care este precedat de propoziții subordonate condiționale sau temporale, de ablativul absolut, de negație, de adverbe/grupuri adverbiale. Cu privire la româna veche, este de reținut și observația Rodicăi Zafiu (2014), conform căreia inversiunea (deplasarea V-la-C) din propozițiile principale este o strategie de "solidaritate" între anumite blocuri sintactice (relativă liberă/propoziție condițională - propoziție principală; propoziții principale coordonate). Ledgeway (2012: 153) ilustrează această

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
C, eventual acompaniată și de avansarea unui alt constituent în periferia stângă a propoziției, stă la baza apariției unei gramatici V2 relaxate în limbile romanice vechi. Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată, care caracterizează fazele vechi romanice (§3.1.2), inclusiv româna (§3.2.2.2), este vizibilă încă din latină. Se cuvine în acest punct să ne îndreptăm atenția asupra datelor pe care le oferă inscripțiile din Dacia și Scythia Minor. În primul rând, se poate observa că latina dunăreană prezintă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
gramatica V2 relaxată a limbilor romanice vechi; aceste linearizări coexistă cu structurile cu centru final, instanțiate prin plasarea verbului la sfârșitul propoziției • încă din latină se manifestă asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (142), continuată în limbile romanice vechi, inclusiv în româna veche • deși atestată mai ales în inscripții stereotipe, latina dunăreană, variantă teritorială care stă la baza românei, dispune atât de structuri conservatoare cu centru final, cât și de structuri inovative de tip V1 sau XP + V care premerg gramatica V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
plasarea verbului la sfârșitul propoziției • încă din latină se manifestă asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (142), continuată în limbile romanice vechi, inclusiv în româna veche • deși atestată mai ales în inscripții stereotipe, latina dunăreană, variantă teritorială care stă la baza românei, dispune atât de structuri conservatoare cu centru final, cât și de structuri inovative de tip V1 sau XP + V care premerg gramatica V2 din limbile romanice vechi și (dacă analiza din §3.2 supra este corectă) gramatica V2 a limbii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de-ai hidomiatasârguitsă fiipână acmuvenit(DÎ.1593: XCIII) c. se-aumăria luisculat den moarte (CM.1567: 255r) d. Și nepre noislobozi (FT.1571−5: 3r) e. și așa fu a setoțimântuispre pământu(CV.1563-83: 48r; Stan 2013: 282) Cu referire la română, fenomenul a fost semnalat în repetate rânduri în bibliografia de factură tradițională (Densusianu 1961, II; Rosetti 1968; Dragoș 1995; Todi 2001; Sala 2006; Avram [1975] 2007; Stan 2013), fiind discutat în detaliu de Dragomirescu (2014, 2015a). În lingvistica romanică, Poole

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]