3,617 matches
-
cu un nivel deasupra peronului metroului, iar omul ședea pe o bancă de lemn plasată pe partea stîngă, cum coborai panta spre tunel. Bărbatul ședea acolo liniștit, la un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin trasă pe frunte, cu capul pe jumătate plecat. În clipa aceea am văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În jos, brațul Îi lunecă peste spătarul băncii și rămase așa, cu mîna atîrnată, cu pălăria ponosită așezată strîmb pe cap, cu haina descheiată, cu piciorul drept tras rigid spre spate. Chiar sub ochii polițistului care-l clătina de umăr, fața bărbatului se făcu cenușie. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca o ființă care-și revine de sub efectul năucitor al unui narcotic. — Cum? Ce-ai zis, draga mea? Nu, n-am nimic, spuse ea slab și, ridicîndu-se cu ajutorul celeilalte femei, Își trase repede pe ea rochia, care fusese aruncată pe spătarul scaunului de lîngă pat. Apoi se ridică În picioare și luă zîmbind o țigară din pachetul de pe toaletă, o aprinse și, Întorcîndu-se spre băiatul care rămăsese În ușă, rosti ironic, pe tonul aspru al celeilalte femei, dincolo de care se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lua cu el, poate din orgoliu, poate din plăcere, copilul care abia depășise un an și era foarte vânjos, ca un adevărat fiu de munteancă hrănit cu laptele gras al vacilor de acolo. Pus Într-un fel de rucsac cu spătar, deschis, Între perne umplute cu fân, copilul face primul său drum În afara satului natal. Trece prin pădurile de fagi, prin zmeurișuri și pe platouri unde pasc turme de oi. Ajung În cele din urmă amândoi Într-un sat de sub munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
venit bunica Ștefania la mine și mi-a adus o rochie albă, lungă, fără mâneci, ținută simplă dar foarte elegantă, de ocazie. Pe rochie erau biluțe de aur. Multe, ca niște buline. Eu m-am așezat pe un scaun cu spătar înalt, pe care mi-l pregătise cineva din spatele și din laterala dreaptă, persoane cunoscute și totuși neștiute fizic. Bunica a venit din față și a pus rochia pe mine. Eu mam uitat la bobițele de aur și cred că am
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
scaun, dreaptă, ca să nu-mi cadă bobițele. Bunica mi-a răspuns: - Nu-ți fă griji, n-o să-ți cadă nimic! Dar grija mea era în continuare să nu pierd aurul de pe rochie. Cei din spate mă asistau cu mâinile pe spătarul jețului (scaunului). Mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru ajutor! 4. Nu rețin exact dacă în aceeași noapte sau în noaptea (nopțile) următoare lam văzut pe îngerul meu păzitor (pe unul din ei - nu știu precis care). Dar de data asta
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
reacționă în alt mod; întoarse capul și închise ochii... nu vroia să-l mai vadă. Plângea fără lacrimi în interiorul ei, nemișcată psihic, ca o păpușă moartă, fără viitor iar el se agita continuu, înghesuind-o fără milă între banchetă și spătarul scaunelor din față și gemând. Ploaia răpăia deasupra lor potolită... o căldură incipientă țâșni depărtat din răceala mormântului său. Îi era silă de corpul ei care reacționa contrar voinței sale atât de ciudat. Un flash țâșni ca o poruncă din
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
față. Fâș fâș. O roată din dreapta a trecut peste un capac de canal. Fâș fâș. O picătură de apă agățată de parbriz încearcă să ajungă și ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a trecut peste un capac de canal. Fâș fâș. O picătură de apă agățată de parbriz încearcă să ajungă și ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
capac de canal. Fâș fâș. O picătură de apă agățată de parbriz încearcă să ajungă și ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen nedeterminat cu pictorul. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de apă agățată de parbriz încearcă să ajungă și ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen nedeterminat cu pictorul. Îl doare drept în cot de rotația pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen nedeterminat cu pictorul. Îl doare drept în cot de rotația pământului, ba chiar și de ecliptică, e un tip tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu facem nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui scaun o pânză întoarsă cu spatele. Ce e? întreabă Pascal. ─ E sabia lui Mihai, răspunde pictorul și răsucește pânza cu fața, perfect neagră. Asta-i tot? spune dl. Mihai învârtind în mâini petecul de hârtie. ─ Nu e chiar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
legat cu sfoară. Când a plecat de-acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou drumul după dânsul la ora patru. O să tragă o fugă până pe Spătarului, poate chiar înainte de prânz. La fel cugetase și în privința costumului bun, îmbrăcat pe sub paltonul mai degrabă uzat; altul oricum n-are. Izabela o să se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
s-a Întâmplat ceva cu mine. Mă simt cu totul alt om. Soția sa tăcea, privindu-l ciudat. Se rezemase de banchetă, În timp ce Macomber stătea pe margine și vorbea cu Wilson, care se Întorsese Într-o parte, răspunzându-i peste spătarul banchetei din față. — Parcă mi-aș mai Încerca o dată mâna pe un leu. Până la urmă ce poa’ să-ți facă? — Exact. Cea mai rea chestie pe care ți-o poate face e să te omoare. Cum e chestia aia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rămas doar tu și gazda. Mă plictisesc să mor, cum mă plictisesc de toate.“ — I-o plictiseală, zise cu voce tare. — Ce, dragul meu? Tot ce faci prea mult timp. O privi, așezată Între el și foc. Se rezemase de spătarul scaunului și lumina focului Îi juca pe fața cu trăsături plăcute; se vedea că-i e somn. Auzi hiena, nu departe de foc. Am scris, zise el. Da’ am obosit. Crezi c-o să poți dormi? — Da, sunt sigur. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai atinsese vreodată, dar Își spuse: „A venit, În sfârșit, la mine. A venit cu adevărat“. Stătea nemișcată, pentru că-i era așa de frică și nu știa ce să mai facă, și atunci Jim o trase, strângând-o puternic de spătarul scaunului, și o sărută. O năpădi o senzație atât de ascuțită, de usturătoare, de dureroasă, Încât nu crezu c-o s-o poată suporta. Îl simțea pe Jim prin spătarul scaunului și nu putea suporta asta, apoi ceva cedă În interiorul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai facă, și atunci Jim o trase, strângând-o puternic de spătarul scaunului, și o sărută. O năpădi o senzație atât de ascuțită, de usturătoare, de dureroasă, Încât nu crezu c-o s-o poată suporta. Îl simțea pe Jim prin spătarul scaunului și nu putea suporta asta, apoi ceva cedă În interiorul ei și senzația deveni mai caldă și mai blândă. Jim o ținea lipită de spătar și acum ea voia, iar Jim Îi șopti: — Hai să ne plimbăm. Liz Își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de dureroasă, Încât nu crezu c-o s-o poată suporta. Îl simțea pe Jim prin spătarul scaunului și nu putea suporta asta, apoi ceva cedă În interiorul ei și senzația deveni mai caldă și mai blândă. Jim o ținea lipită de spătar și acum ea voia, iar Jim Îi șopti: — Hai să ne plimbăm. Liz Își luă haina din cuier și ieșiră. Jim Își ținea brațu-n jurul ei și se opreau la fiecare doi pași, se lipeau unul de celălalt și Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îl privea. Credeam că te-au omorât, spuse. Manuel ciocăni cu degetele pe birou. Bărbatul Îl privea. Câte lupte ai avut anul ăsta? — Una, răspunse Manuel. — Doar aia? Da, atât. — Despre aia am citit În ziare. Retana se rezemă de spătarul scaunului, privindu-l În continuare pe Manuel. Manuel se uita la capul de taur Împăiat. Îl mai văzuse de multe ori până atunci. Avea un soi de interes familial față de el. Acum vreo nouă ani, taurul ăla Îl ucisese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a trimis ducele pentru duminică o să provoace un adevărat scandal. Toți stau prost pe picioare. Ce se vorbește despre ei la cafenea? — Nu știu, abia am ajuns. — A, da. Ai valiza cu tine. Se uită la Manuel rezemându-se de spătar. — Stai jos. Scoate-ți basca aia. Manuel se așeză. Arăta cu totul altfel fără bască. Era palid și coleta prinsă de creștetul capului ca să nu se vadă de sub bască Îi dădea un aer ciudat. — N-arăți prea bine, spuse Retana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din cât mi-ai dat. Nu m-apuc să-mi mai plătesc și o cuadrilla din asta. Retana nu-i răspunse, Îl privi doar din spatele biroului. Știi că-mi trebuie un picador bun. Retana Îl privea În continuare, rezemat de spătar, se uita la el de foarte, foarte departe. — Ai picadorii obișnuiți, Îi spuse. — Știu. Îi știu eu pe picadorii tăi obișnuiți. Retana nu zâmbi. Manuel știu că se sfârșise. — Nu-ți cer decât o șansă de bun simț, spuse Manuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-mi merge grozav acum. Zurito se aplecă-n față, cu mâinile pe masă. — Ascultă-mă. O să fac pe picadorul pentru tine și dacă nu iese ceva măreț mâine noapte, te lași. Înțelegi? Facem așa? — Sigur. Zurito se lăsă ușurat pe spătarul scaunului. — Trebuie să te lași, spuse. Pe bune. Trebuie să-ți tai coleta. — N-o să fie nevoie. O să vezi. Știu ce-am de făcut. Zurito se ridică-n picioare. Toată cearta Îl obosise. — Tre’ să te lași. O să-ți tai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o dată-n bucătărie ca să-i facă unuia un sendviș cu șuncă și ouă la pachet. Acolo Îl văzu pe Al, care, cu pălăria dată pe spate, stătea pe un scăunaș lângă ghișeu.Țeava tăiată a unei puști stătea rezemată de spătarul scaunului. Nick și bucătarul erau Într-un colț, legați spate-n spate, cu câte-un căluș făcut din șervete În gură. George Încălzise sendvișul, Îl Învelise În hârtie cerată, Îl puse Într-o pungă, Îl aduse și omul care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai mică, unde dormea. — Mă duc să mă culc puțin, Îi spuse adjutantului, care, În acea armată, nu era un ofițer numit de o comisie. Termină tu ce mai e pe-aici. Da, signor maggiore, răspunse adjutantul. Se lăsă pe spătarul scaunului și căscă. Scoase din buzunarul hainei o carte cu coperțile Îmbrăcate-n hârtie și o deschise. Apoi o lăsă jos și-și aprinse pipa. Se aplecă cu coatele pe masă ca să citească și pufăia din pipă. Apoi Închise cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]