4,031 matches
-
industrializarea. Teză buharinistă sadea. Stalin s-a oprit iar și a clătinat din cap, parcă s-ar fi întristat: da, da, da da. Ana Pauker, da, da, da... Și a rămas mult timp pe gânduri. Pe urmă a ridicat o sprânceană, și-a pus pipa la loc și mi-a spus tot așa ca la început, ca unui frate: "Bine, Gheorghe, o să mă gândesc la problemele voastre, întoarce-te la hotel și îți dau eu de veste când ne revedem...". M-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vrei că în general gravele probleme... hm! nu sânt atât de grave și că existența putea fi abordată și sub alt unghi. Care? Ce fel de unghi? Ți-l sugera întîi înfățișarea sa. Părul abundent, negru, îi creștea aproape de lângă sprâncene, privirea vicleană, dar limpede, nu lipsită de o anume fermitate (care repede, prompt, putea deveni insolentă), era tot ce avea frumos acest chip rotund, ai fi zis buhăit, cu pomeți roșii, cu o mustață groasă care masca o gură hilară
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vedea că avea destul, ba chiar, după ce îmi dădea acest răspuns, se îmbrăca și ieșea la plimbare... dar plimbare îi oferisem și eu cu o oră înainte. Și nu zicea vino și tu, dacă de plimbare era vorba. Ridicai din sprîncene: omul are chef să se plimbe singur, da, singur, și să mai tacă dracului din gură, căci ajunsesem să simt cum se strecoară în mine regretul că pierd vremea ascultîndu-i vorbăria. Firește că începui să ies și eu singur, fără
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
veți deschide cursurile. Vă declar în mod formal și confidențial că prelegerea dumneavoastră va fi urmărită. Și dacă refuz? i-am replicat. A dat din umeri, dar nu într-un fel fără sens. A închis și ochii în timp ce își ridica sprâncenele și își îndepărta brațele. Adică riscurile nu vor fi suportate de el, ci de mine. M-a pus să semnez că am primit cele două broșuri, încît, după cum vezi, n-a fost vorba, acolo așa, de o simplă citare a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se fierbea, ca într-un creuzet, ideea pură, care avea să ghideze în viitor omenirea... Care ere această idee pură, pe care nici unul dintre ei nu îndrăznise s-o înfrunte, idee-balaur, care îi ucisese pe toți, zeița necruțătoare cu o sprânceană albă și una neagră, în fața căreia toți trebuiau să se închine, chiar dacă alături de ea se afla neantul, fiindcă nimic din ceea ce fuseseră ei nu trebuia să mai existe, ideile pentru care luptaseră și își riscaseră viața fiind negate de ei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în glas, ca și când s-ar fi întîlnit cu un vechi prieten: Păi dacă am scăpat de belea?" Se vede, i-am spus, că ați scăpat prin proprie voință." "Este foarte exact ceea ce spuneți dumneavoastră!" mi-a răspuns ri-dicîndu-și a uimire sprâncenele groase. "Exact! Prin proprie voință! Și avu apoi un gest cu degetul, arătând aleea: vă plimbați?" Da." "Permiteți, sânt adică nu mai sânt judecătorul Ștefan Pop." "Mă numesc Petrini, i-am răspuns și sânt adică nu mai sânt asistent universitar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vedem ce efect va avea tratamentul cu sus-numitele vitamine, ultima modă... "Ați mai avut cazuri ca al meu?", zisei. "Bineînțeles!", făcu medicul. "Și?" "Unul și-a pierdut glasul după un pahar de apă cu gheață! Asta e!" ridică el din sprâncene, cu humor. "Și nu și-a revenit?" Dădu din cap cu sensul: cum și-a revenit el să nu mai vorbim. "Mai rău decât vorbiți dumneavoastră acum... Alții au gâtul mai slab decât poftele și trage-i pe el, săracu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sparse cu zgomot sec în perete, apucai un altul, care i se făcu țăndări în frunte și îi deschise imediat o șuviță de sânge ca o râmă roșie și ezitantă, nu știa încotro s-o ia, spre nas sau spre sprâncene. El nu simți această gâdilătură, dar simți agresiunea și sări în picioare. Rămăsei liniștit la locul meu, ași fi vrut s-o încasez, ca pe urmă să pot să-i mut fălcile. Ceea ce se și petrecu, mă pomenii cu o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bolnav. La vârsta lui și un guturai poate fi... Îi cumpărai un pachet de țigări și ziare. De la moartea mamei începusem să-l vizitez mai des, mai ales după ce observai într-o zi, privindu-l cu atenție, că ochii și sprâncenele lui semănau aievea cu ale ei, restul chipului fiind desfigurat de bătrânețe ca să mai pot descoperi și alte asemănări. Nu uitam cum reușise el s-o intimideze pe Matilda, în acea seară când sărbătorisem cu întîrziere nașterea și botezul Silviei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rău) ar fi rămas tot domnișoară. Până târziu, dimineața întîi se dregea și se sulemenea și apoi se apuca de treabă. Ce treabă?! Femeia care iubește Spală noapte și cârpește Se scoală de dimineață Și-și dă buza la roșeață Sprâncenele la albeață. De unde! Le punea tot pe ele, pe fete, să spele și să gătească, încît mâinile lor erau veșnic înroșite, în timp ce pe ale ei și le păstra albe și catifelate. Iar "împăratul" cu pantalonii rupți în fund le făcea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vrând să arate veselă, și o mișcare a picioarelor rău prinsă, vrând să arate grațioasă? În poza următoare același chip apărea din alte unghiuri... precocitate de fetiță neînzestrată cu inocența vârstei, focar plin și din față, fără putință de iluzie: sprâncene groase, frunte incertă (dar nu incertitudinea miraculoasă a îmbobocirii), oval asimetric, dar care nu te asigura că acest oval n-ar putea deveni pătrat, sau cabalin, pentru ca apoi în paginile următoare ale albumului să apară surpriza, dar nu era cea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noroc, cerul era total senin. "Să vedem, zise unul dintre ei, dacă o să avem noroc și cu celelalte"... "Să sperăm, i se răspunse, dacă nu, urcăm la cabană." "Și dacă nici la cabană nu găsim locuri?" reluă altul ridicând din sprâncene, parcă ar fi vrut să adauge: ei, să te vad, ce-o să facem atunci? Și ne privi circular, surâzând cu ironie subțire, cu siguranța celui care știe că astfel toate soluțiile sânt epuizate și numai el mai posedă una, foarte
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Hei, șefu', întrebă Hudson. Ce-i cu misiunea asta? ― Așa, întări Frost șorbăcăind în ceai. Știu numai că m-am îmbarcat așa repede că nici n-am apucat să-mi iau rămas bun de la Myrna. Rangul doi Wierzbowski ridică o sprânceană stufoasă ― Myrna? Parcă o chema Leina? Frost șovăi. ― Leina, asta a fost acum trei luni. Sau șase? ― Avem de îndeplinit o misiune de salvare, declară Apone gustând cafeaua. O să găsim în mod sigur niște fete frumoase de coloni care abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înaintă cu un mers greoi spre marfă. Clești enormi se întinseră și intrară în cavitățile inferioare ale containerului cel mai apropiat. Ripley vorbi, tare pentru a acoperi bâzâitul motorului: ― Unde-l pun? Hicks aruncă o privire sergentului și ridică o sprânceană pentru a-și exprima admirația. Pregătirile personale s-au desfășurat la fel de rapid ca și încărcarea navetei, dar infanteriștii au fost și mai grijulii. Își puteau permite să mai aibă mici probleme cu vehicolul blindat, cu marfa, comunicațiile sau susținerea logistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Vasquez. Gorman voia să pară indiferent. ― Păi... două. Trei cu ăsta. Vasquez și Drake schimbară priviri cu înțeles. Comentariile erau inutile. Expresile lor erau destul de elocvente. Ripley îi adresă lui Burke o uitătură acuzatoare, acesta răspunse printr-o ridicare de sprâncene, ce putea însemna: Eu sunt civil. Nu eu numesc pe ofițerii pentru misiunile militare. Ceea ce era un argument jalnic în apărarea lui. La ce bun să mai discute? Se apropiau de Acheron și se găseau foarte departe de meandrele birocrației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
bizare. Ripley fu străbătută de un fior de gheață. Știa care era cauza acestor stricăciuni. Hicks își trecu mănușa peste metal. ― Ați văzut? Panoul s-a topit. ― Nu topit, îl corectă Ripley. A fost ros. Burke o privi cu o sprânceană ridicată. ― Hmmm. Acid în chip de sânge. ― Rezultă din toate astea că un colon a izbutit să rănească pe unul din amicii lui Ripley. Hicks era mai puțin impresionat decât reprezentantul Companiei. Hudson, care încheiase inspecția uneia din încăperile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu este același lucru cu teritoriul; și, pe urmă, ai cam încurcat hărțile. În fond, tocmai venim de la o întâlnire cu șeful guvernului acestui continent. Urmă o pauză, apoi îl auzi: - Oh, acela! Altă pauză, urmată de o încruntare a sprâncenelor și de cuvintele: - Ce vrei să spui cu harta? - Mai târziu, spuse Gosseyn. O să-ți explic. Dar nici lui, cu sau fără ajutorul conceptelor Semanticii Generale, camerele de locuit prin care se uita acum nu-i inspirau dragoste la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
interstelară se operează o traducere automată; și principalele limbi pământene au fost adăugate după ce, draga mea soră - se opri și aruncă o privire spre Patricia Crang - a venit aici și, uh, și-a găsit un soț. Tânăra femeie ridică din sprâncene, dar nu zise nimic. Iar Gosseyn n-avea de gând să comenteze problemele personale. Dar, în mintea sa, acest aspect - Enro și situația lui specială - căpătă brusc un înțeles special, neîntârziat. Cu capacitatea lui specială, făcu o fotografiere foarte precisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
urâtă pe cap care semăna a păr: un smoc de țepi se răsfira în creștet. Dar fața: o gură mică, aproape lipsită de buze, un nas ciudat, mic și deasupra, dominând, doi ochi mari, rotunzi, cu pupile negre, dar fără sprâncene. Păreau să aibă un fel de pliuri de piele deasupra și dedesubtul ochilor. Înainte de a mai observa și altceva, la dreapta sa se deschise o ușă și cinci Troog și o ființă umană intrară ducând niște platouri. Ființa umană - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
oprire, nesimțit, cu vocea din ce în ce mai tare. Minutele treceau, le povesteam aproape orice, improvizam sau îmi repetam ideile, bucuros că le-am obținut atenția. Dintr-odată, grămada amorfă, buimăcită de plictiseală, se trezea la viață. Apăreau chipuri și ochi, buze întredeschise, sprâncene ridicate amenințător. Telefoanele mobile, până atunci silențioase, începeau să sune-n toate felurile: pe muzică populară, manele, rap, tehno. Dintr-unul se-auzea vocea răgușită a lui Nicolae Ceaușescu: „Á-lo! Á-lo!“; altul declanșa soneria cu „Atențiune, domnilor! S-a furat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fițuici. Trepidau din pantofii lor clonați. Alianțele se formau pe loc, rânduri întregi căutau să mă supună, în grup, mișelește. Fetele se uitau fix, cu cârligele de rimel în colțul ochilor; băieții, mai puțini și mai prudenți, mă urmăreau pe sub sprâncene sau bretoane. Nu le mergea. Zâmbeam neclintit, mă plimbam printre ei, sfidând amfiteatrul desfăcut îndrăzneț, ca un fluture Cap-de-mort. În plus, aveam ochii verzi și, dacă nu mă născusem fiul unei vrăjitoare, asemenea lui Corto Maltese, fusesem oricum inițiat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate!“, am protestat, „Un domn mare, înalt și unul mic, îndesat; mi-au arătat legitimațiile și scria clar: secția unu Poliție, crimă organizată.“ Tipul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
M-am aplecat peste cutia luminoasă și, printre pete sau poate chiar din ele, din alăturarea lor care acum nu mai era întâmplătoare, am observat cum apare chipul unei fete. O tânără, poate brunetă, poate roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochii ei mari și negri, se uita după mine și i se lumina toată fața. Era suficient să știe că sunt acolo. Frumusețea ei se punea imediat în mișcare, se activa în contact cu privirea mea: pupila i se dilata, sprâncenele se-arcuiau, sângele urca-n obraz. Pielea se întindea, buzele începeau să se întredeschidă, milimetru cu milimetru. Mecanismul fragil și complicat al feței era repus în funcțiune printr-un schimb de priviri: ca fluturele, când trebuie să-și lepede coconul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din săptămâna respectivă, am dat peste un personaj nou, desenat în alb-negru: un indian musculos, cu pletele șiroind pe omoplați. Tipul vibra de masculinitate, totul pe el arăta viril și încordat, așa cum îi stă bine unui războinic: mușchii rotunzi, proeminenți; sprâncenele încruntate; forma puternică a pulpelor; degetele groase și lungi, strângând energic hățurile calului. Și totuși, într-un mod plăcut și neclar, carnea trecea prin desenul bărbătesc și se recompunea altfel în mintea mea, mângâindu-mi imaginația: mameloanele mici și rotunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]