KorAP: Find »[drukola/base=stăpânire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...135 136 137 ...512 >

12,786 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre Panonia. După plecarea lor, teritoriile acestea au intrat în stăpânirea pecenegilor. Instalați în Europa răsăriteană, în nordul Mării Negre, în scurt timp, pecenegii s-au întărit considerabil și s-au transformat într-o puternică forță militară. Cu toate acestea, acțiunile lor erau mai curând dispersate, ei nefiind constituiți într-o singură

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sudul Dunării), survenită în 1046 sau 1048, urmată de devastări distrugătoare, a provocat perturbații mari în regiunile nordice ale Imperiului, mai ales în Paristrion. În urma acestor tulburări, Bizanțul a pierdut temporar controlul politic asupra teritoriilor dintre Dunăre și Haemus, unde stăpânirea sa a devenit pur nominală. Numai în 1091, după ce a mobilizat o armată puternică (inclusiv vlahii sud-dunăreni) și după ce și-a asigurat sprijinul cumanilor, împăratul Alexe I Comnenul a înfrânt pe pecenegi, la Lebunion, fapt ce a dus la eliminarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rezultă că pecenegii veneau de la nord de Carpații meridionali, așadar din Transilvania. Și Notarul anonim (Anonymus) spune că, la începutul secolului al XI-lea, regele Ștefan cel Sfânt a luptat cu pecenegii în Transilvania. P. P. Panaitescu, după ce precizează că stăpânirea pecenegilor se întindea de la Don până la zonele deluroase ale Siretului, spune că ei s-au stabilit în Câmpia munteană, în Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu corăbiile pe Nipru și unitățile de cavalerie, apoi, intimidați, ei nu au mai revenit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este menționat un atac al lor, alături de pecenegi, asupra Adrianopolului, an

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ideologiei civilizațiilor sedentare, chineză și iraniană, ca și influențelor creștine și budiste. Ca și predecesorii lor, mongolii se considerau (se credeau) chemați de o putere superioară (divină) "Cerul veșnic albastru" să înfăptuiască unitatea întregii lumi și a tuturor popoarelor sub stăpânirea lor. Ei spuneau: Există un singur Dumnezeu în cer, iar pe pământ un singur domn (stăpânitor), Gingis-han". Acest enunț a fost proclamat de însuși întemeietorul Imperiului mongol. El punea astfel temelia ideologică a aspirațiilor sale și ale neamului său mongol

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păreau de neînvins. În timpul campaniilor lor, mongolii dovedeau o cruzime excesivă, ei au măcelărit fără milă pe cei ce le stăteau împotrivă, luau în robie comunitățile supuse, jefuiau și distrugeau bunuri, clădiri ș.a. Numai treptat, mongolii au înțeles că o stăpânire chibzuită a teritoriilor cucerite era de natură să le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În toată lumea, nu pot exista pământuri mai frumoase ca acestea". După întoarcerea din expediție, Gingis, bucuros de cele aflate, a acordat lui Djuci, primul său fiu, dreptul de a lua în stăpânire teritoriile est-europene. Dar înfrângerea cumanilor, în 1223, nu a rămas fără urmări, deoarece i-a silit pe aceștia să caute alianța statelor puternice din răsăritul Europei, fie și prin acceptarea convertirii la creștinism. Expedițiile mongole spre Europa răsăriteană au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
uriașă. În acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și dincolo de hotarele apusene ale Imperiului mongol, după 1229, fiind vizate teritoriile ce aparțineau unor cumani, bulgari, saksini și alte populații din stânga Volgăi. Ei și-au asigurat, în această împrejurare, stăpânirea asupra stepelor dintre Ural și Volga, pregătindu-și baza de atac asupra Europei. În "anul șoarecelui", 1235, "marele kuriltai", sfatul nobilimii mongole, întrunit de către Ogodai, succesorul și fiul lui Gingis-han, hotăra relansarea ofensivei în vederea împlinirii misiunii universale atribuite ulusului (statului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
49-50, 74, 89-90). Identitatea acestora a provocat dezbateri în istoriografia românească, unii istorici afirmau că acești canesi ar fi dregători (cnezi) ai românilor, dar cruzimea lor (măcelărirea locuitorilor unor sate) dovedește că ei erau mai curând reprezentanții în teritoriu ai stăpânirii mongole. Regele Bela IV, care și-a stabilit temporar reședința (curtea) la Zagreb, în Croația, scria papei, la 18 mai 1241, despre "întâmplările jalnice și vrednice de plâns ce s-au abătut asupra regatului Ungariei" și-i cerea sprijinul. El

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se pare că ei controlau direct Bărăganul (sud-estul Munteniei), aflat în vecinătatea sudului Moldovei și nordului Dobrogei. În Bugeac (sudul Basarabiei) au fost descoperite complexe funerare din secolele XIII-XIV, cu ritul de înmormântare specific triburilor (popoarelor) turanice ale cumanilor, aserviți stăpânirii mongole. Dacă, pe de o parte, Hoarda de Aur a aservit politic teritoriile românești, pe de altă parte, aceasta a frânat tendințele expansioniste ale regatului Ungariei la sud și est de Carpați. Alți migratori După ce-am urmărit pătrunderea în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu locuitorii vechi (autohtoni), care devin asociații lor militari, primind de la acești stăpâni ("domni") și așezăminte fundamentale, în care vor trăi mai departe (Iorga). Cumanii, noii barbari, au conviețuit cu autohtonii din regiune, românii. Trebuie să ne întrebăm, ce însemna stăpânirea hoardei, în cazul cumanilor, ca și al pecenegilor și turanicilor, în general. Un scriitor spunea: "Hanul cel mare locuiește totdeauna în câmp, din cauza mulțimilor care-l urmează, căci în oraș n-ar putea să steie a patra parte, astfel, merg

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
servit drept călăuze pecenegilor și cumanilor. Prin urmare, conchide Iorga, având în vedere dominația celor două neamuri turcice, extinderea dominației regatului apostolic al Ungariei a fost oprită, până la 1200, de existența dincoace de munți (Carpați) a patronajului (prezenței), adică a stăpânirii unei alte hoarde (cumanii), păstrată astfel, rămasă în mare parte păgână și dedată numai războiului. O urmă a raporturilor strânse cu ei (cumani) nu se află în numele de locuri (Iorga), așa cum s-a crezut pentru localități precum Comana, Comănești ori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei noastre. Marea invazie mongolă a afectat din plin toate teritoriile românești a căror stăpânire era atât o sursă de pradă cât și bază de atac asupra altor țări. În primăvara anului 1241, după cucerirea teritoriilor rusești, inclusiv Haliciul, trupe mongole s-au apropiat de ținuturile noastre prin nord și au pătruns în Carpații păduroși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă nebotezați, cf. lui Geoffroi de Villehardouin. După această victorie, Ioniță pune stăpânire pe Tracia, în timp ce cumanii ajung până sub zidurile Constantinopolului; prezența lor pe câmpul de luptă era decisivă, iar fără ei țarul nu întreprindea nimic. Acțiunile militare devastatoare ale vlaho-bulgarilor și cumanilor în Tracia și Macedonia au continuat și în anii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin Imperiul latin de Constantinopol, în fond, prin lupta lor, cavalerii teutoni slujeau statul latin. Înstalați în teritoriile noastre, teutonii și-au îndeplinit cu brio misiunea în cei 11 ani, urmărindu-i pe cumani dincolo de munți, ei și-au întins stăpânirea spre răsărit până la "hotarele brodnicilor", iar spre sud până la Dunăre.2 Înaintarea cavalerilor teutoni dincolo de Carpați a pus capăt dominației cumane în teritoriile extra-carpatice, deschizând în același timp drumul spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la Kalka (1223), dar în forme mult mai riguroase și mai apăsătoare pentru cei supuși. Hoarda de Aur s-a desprins de sub autoritatea marelui han, devenind un stat mongol de-sine-stătător ce ducea propria sa politică. Reședința

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă în Europa de răsărit cu cea a stăpânirii cumane (Kâpciak). El spune: "acest teritoriu se întinde de la Don la Dunăre, cale de două luni de călărit". În realitate, întinderea stăpânirii mongole a avut în această vreme aspectul unei folosiri sezoniere a terenurilor de pășunat-misionarul continuă: "căpeteniile tătare și-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă în Europa de răsărit cu cea a stăpânirii cumane (Kâpciak). El spune: "acest teritoriu se întinde de la Don la Dunăre, cale de două luni de călărit". În realitate, întinderea stăpânirii mongole a avut în această vreme aspectul unei folosiri sezoniere a terenurilor de pășunat-misionarul continuă: "căpeteniile tătare și-au împărțit între ele Sciția, care se întinde de la Dunăre până la răsăritul Soarelui, iar fiecare căpetenie cunoaște marginile pășunilor sale". Istoricul Victor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un secol, mongolii aparținând Hoardei de Aur s-au turcizat.7 Misionarul franciscan Giovanni Carpini, trimisul papei la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima așezare aflată sub stăpânirea mongolă se situa pe Nipru, la sud de Kiev. Pe același râu s-a amenajat "hotarul" apusean al Hoardei de Aur, prima linie de apărare împotriva unui atac dinspre vest, unde era concentrat un corp mongol însemnat. Astfel, deducem că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a amenajat "hotarul" apusean al Hoardei de Aur, prima linie de apărare împotriva unui atac dinspre vest, unde era concentrat un corp mongol însemnat. Astfel, deducem că, între Nipru și Nistru, nu exista un control politic și militar efectiv, o stăpânire mongolă propriu-zisă. Din aceste teritorii direct (efectiv) dominate, organizate în jurul centrelor de putere, în care își instalase corpuri militare, îndeosebi de-a lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a prezentat la curtea lui Batu, de la Sarai, și a fost învestit ca mare cneaz, căpetenie a tuturor cnejilor și teritoriilor ruse, pe care le stăpâneau aceștia. În același timp, cneazul era răspunzător pentru ei față de han. Pe temeiul acestei stăpâniri recunoscute, confirmată în scris printr-un act emis de han (iarlâc) în favoarea marelui cneaz și a celorlalți cneji, Hoarda de Aur a impus întregii lumi ruse plata tributului (vâhod) în bani, prestații diverse în muncă și ajutor militar în expedițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu Apusul. În 1245, cneazul Daniil se afla la curtea lui Batu și prin închinarea lui, întreaga lume rusă intra sub obediența Hoardei de Aur. Teritoriile de pe țărmul nordic al Mării Negre au fost puse sub controlul mongolilor, imediat după statornicirea stăpânirii lor în sudul Rusiei. În 1253, când misionarul franciscan Guillaume de Rubruck a sosit la Soldaia, centrul comercial al Crimeii, căpeteniile orașului (capitanei) se aflau la curtea hanului Batu pentru a-i duce tributul. Același regim de tutelă mongolă îl

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]