38,669 matches
-
i-am ales să fie negri. Doar bluza era galbenă, dar speram să se vadă și bustiera neagră de sub șifonul subțire. Apropo, pe aceasta din urmă am umplut-o cu șosete În loc de batiste, ca să capete fermitatea necesară. Capsele bustierei Îmi strângeau umerii În mod plăcut, combinația de culori mă ducea cu gândul la numele cu care mi se adresa portarul rus. „Domnule Honig“: poate că eram mai degrabă viespe, decât albină. Îndrumat de senzații imperceptibile cu ochiul liber, voi recupera Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tot nu reușeam să-mi aduc aminte dacă purtau așa ceva. Într-un final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându-mă, simțindu-mă din ce În ce mai liber. Hainele mă ardeau, sângele Îmi cânta, eram În sfârșit eu! Pentru prima dată În viață eram o doamnă, nu o fată - e drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
inspectaseră casa. Apoi mi-am amintit de labirintul În care mă aruncase tendința asta de a construi scenarii imaginare, așa că am alungat gândul acesta. Nu de un impas nou aveam nevoie, ci de o ieșire din el. Timorat, mi-am strâns geanta la piept și am făcut câțiva pași timizi spre recepție. N-ar fi trebuit să-mi fac griji. Portarul Își acoperise fața cu un ziar, prima pagină tremura Încet. Nu exista nici un risc să fiu văzut, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un dispreț amuzat. Ajustându-și expresia de pe față, Închise ușa. Tu ce vrei? Crăpătura de o palmă nu prea lăsa loc pentru ochii mei Înguști, nasul pricăjit și buzele pline. Aranjându-mi flanelul pe care-l purtam pe umeri, mi-am strâns poșeta la piept și am recurs la minciunile pe care le pregătisem În caz că bănuielile mele nu s-ar fi adeverit. — Bună ziua, am spus pe un ton cât puteam de demn. Sunt o prietenă bună a Dorei. Eram prin zonă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Dora l-a vizitat pe Karp acum câțiva ani - și aproape În fiecare zi În ultimele săptămâni. — Cu siguranță că mi-a povestit despre aceste Întâlniri, și poate a menționat chiar și detalii care ar fi putut ajuta Brigada să strângă lațul. Nu? Inspectorul mă anunță că Brigada de la Moravuri avea date care l-ar fi uimit până și pe cel mai experimentat coleg. Legătura dintre sexualitatea deviantă și activitățile ilegale era, desigur, binecunoscută. Cu toate acestea, ceea ce s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu, nu, domnule Knisch, mă Îndoiesc că ați fi În stare să comiteți un act violent atât de studiat. Doar un medic experimentat ar fi putut Înțepa inima conaționalului dumneavoastră cu atâta precizie. Cu alte cuvinte: doctor Karp. Mi-am strâns poșeta la piept. — Cercetând hotelul, nu l-am găsit doar pe austriacul mort, dar și pe dumneavoastră, zăcând inconștient - cu stiletul În mână. Și Încă unul plin de sânge, aș putea adăuga. Dar sunt convins că totul a fost Înscenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
află În libertate. Wickert le făcu semn lui Pieplack și lui Diels, care stăteau afară, apoi se Întoarse din nou către mine. După cum vedeți, suntem de partea dumneavostră. Desigur, e pur Întâmplător că numele victimei și al dumneavoastră coincid. Îmi strânse mâna cu complicitate. Domnule Knisch, atâta timp cât priviți lucrurile din perspectiva noastră, chestionarul dumneavoastră va fi În mâini sigure. Capitolul douăzeci si doi Mă așteptam ca Manetti să-mi bată la ușă din minut În minut. Se Întunecase și era cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adevărata natură a lucrurilor. Așa cum paginile smulse din cărțile mele puteau fi aranjate conform unui principiu aleatoriu, la fel se putea proceda și cu elementele poveștii acesteia. Mi-am amintit de profesorul suplinitor de la școala mea din Viena. După ce a strâns desenele colegilor mei, Polster le-a Întors și le-a potrivit În așa fel Încât cotul de pe o schiță a devenit nasul alteia, iar urechea de pe a treia s-a transformat În ochiul celui de-al patrulea desen. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să afle ce se Întâmplase cu adevărat. Întrebarea care se punea era mai degrabă următoarea: de ce mă obligase Wickert să stau Încuiat În casă? Eram convins că am văzut numele lui Froehlich pe bucata de hârtie pe care Dora o strângea În pumn când a venit de la Kolberg. Probabil că acest Karp o lăsase să stea cu el, pe vremea când lucra ca asistentă la clinica lui Froehlich. Când am vizitat Fundația, Dora Îmi spusese că e cel mai vechi prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adevărata natură a lucrurilor. Așa cum paginile smulse din cărțile mele puteau fi aranjate conform unui principiu aleatoriu, la fel se putea proceda și cu elementele poveștii acesteia. Mi-am amintit de profesorul suplinitor de la școala mea din Viena. După ce a strâns desenele colegilor mei, Polster le-a Întors și le-a potrivit În așa fel Încât cotul de pe o schiță a devenit nasul alteia, iar urechea de pe a treia s-a transformat În ochiul celui de-al patrulea desen. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să afle ce se Întâmplase cu adevărat. Întrebarea care se punea era mai degrabă următoarea: de ce mă obligase Wickert să stau Încuiat În casă? Eram convins că am văzut numele lui Froehlich pe bucata de hârtie pe care Dora o strângea În pumn când a venit de la Kolberg. Probabil că acest Karp o lăsase să stea cu el, pe vremea când lucra ca asistentă la clinica lui Froehlich. Când am vizitat Fundația, Dora Îmi spusese că e cel mai vechi prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
telefon tuturor gospodinelor din bloc care își uscau rufele pe sfoară afară, în spate - într-un rând, mânată de noblețe și generozitate, a sunat-o și pe divorțata goite de la ultimul etaj -, să le spună să fugă și să-și strângă rufăria, că tocmai răpăise un strop de ploaie pe pervazul nostru. Ce radar avea femeia asta! Iar asta se-ntâmpla înainte de inventarea radarului! Câtă energie! Câtă grijă-n toate! Îmi verifica adunările, să n-am cumva vreo greșeală; șosetele, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fi, susține ea, singura care, atunci când se duce la cimitir, are „bunul simț“, „decența elementară“ să curețe bălăriile de pe mormintele răposaților noștri. E prima zi însorită de primăvară și a dat deja cu naftalină tot ce se cheamă lână, a strâns covoarele sul și le-a legat, iar apoi le-a târât în camera cu trofeele tatii. Nu-i e niciodată rușine de casa ei: n-are decât să intre un străin la orice oră din zi, să-și bage nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
asta. Ultima oară ai plecat fără să ne dai de veste și taică-tău era cât pe ce să sune la poliție. Ai idee de câte ori te-a sunat fără să primească vreun răspuns? Hai, ghici, de câte ori? — Mamă, o informez eu strângând din dinți, dacă o să mor, în șaptezeci și două de ore o să se simtă mirosul de cadavru. Te asigur! — Nu mai vorbi așa! Doamne ferește! strigă ea. Ei, și-acum urmează poanta drăguță, cea cu care știe c-o să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
jeleul tremurător. A terminat spălatul și a făcut checul; a frecat dușumeaua la baie și la bucătărie și a acoperit-o cu ziare; a șters, bineînțeles, și praful; e de prisos să mai adaug că a dat cu aspiratorul; a strâns masa și a spălat vasele după prânz și (cu ajutorul meu modest și drăgălaș) le-a pus la loc în bufetul milhiks din cămară - toate astea fluierând întreaga dimineață, veselă ca un canar, un cântecel fără melodie, plin de vigoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu puțulica mea cât degețelul, despre care mama spune în public (o singură dată, ce-i drept, dar data aceea mă va obseda toată viața) c-ar fi „lucrușorul meu“, ei bine, șlongul lui îmi amintește de furtunurile de incendiu strânse colac în hidranții de pe coridoarele școlii. Șlong: cuvântul, într-un fel, surprinde exact animalitatea, carnalitatea pe care o admir eu atât de mult, bălăngăneala absolut nepăsătoare, masivă, inconștientă a acestui furtun însuflețit, prin care pompează jeturi de apă groase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
îl avea și asupra mea. Ah-Alice, cu pletele blonde săltându-i pe spate, încadrându-i chipul! Cum mai străbătea jumătate din lungimea terenului de joc, cu pasul ei elastic, exuberant! Ah-Alice, în fustița ei albă cu pantalonașii de satin albi strânși pe coapse și cu cizmulițele ei albe, care-i veneau până la jumătatea gambelor suple și puternice! Of, Iisuse, „Craci“ Dembosky, cu frumusețea ei goișe, tâmpă și blondă! O altă icoană! Faptul că Alice era atât de ostentativ șikse 1 provoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mai aud vreodată rostind cuvântul negrotei în prezența mea, o să-i bag un pumnal adevărat în inima aia de bigot. Ați înțeles ce-am zis? Nu-mi pasă că-i put hainele ca dracu’ când vine acasă după ce-a strâns datoriile coloraților, de trebuie agățate în pivniță, să se aerisească. Nu-mi pasă că ăia aproape-l scot din minți nerespectând termenele ratelor. E și ăsta un motiv pentru care-i compătimesc, fir-ar să fie, pentru care simpatizez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
curând: — Ah, micul Alex iar a făcut ceva îngrozitor, tăticule... În orice caz, o ia pe Hannah (auzi, dom’le, pe Hannah!), pe care până-n clipa aceea n-am considerat-o niciodată a fi obiectul real al iubirii cuiva, o strânge la piept și începe să-i copleșească cu sărutări moaca tristă și neiubită, spunând că fetița ei e singura făptură de pe lumea asta în care mai poate avea încredere... Dar dacă eu am opt ani, înseamnă că Hannah are doișpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Să nu mănânc așa ceva, dacă-mi cunosc interesul. — Sunt destule bunătăți pe lumea asta, Alex, chiar și fără homarii ăia de la care riști să rămâi cu mâinile paralizate pe viață. Uf! Câte nemulțumiri n-am adunat! Câtă ură n-am strâns fără măcar să-mi dau seama! De vină să fie procesul, doctore, sau ceea ce îndeobște numim „materialul“? Nu fac decât să mă plâng toată ziua, am adunat în mine un sictir monumental și-nceput să mă-ntreb dacă nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aiurit, plutind singuratic de colo-colo în cămășile alea sport, mult prea mari pentru el, cu mâneci scurte, cu reverele apretate și călcate atât de strașnic, de-ai fi zis că-s veste antiglonț... Și Ronald însuși, cu mădularele atât de strâns prinse de coloana vertebrală, de-ai fi zis că, dacă-l atingi, probabil o să-nceapă să scârțâie... și, bine-nțeles, degetele lui, chestiile alea grotești, lungi și albe, cu cel puțin șapte falange, unghiile roase cu grijă, mâinile alea gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să demonteze un motor și zice „îți rămân îndatorat“; am nevoie de-o fetișcană care nu se teme de-un contact fizic și, ah, cum o să se mai ghemuiască lângă mine pe sofa, în puloverul ei de Angora, cu picioarele strânse sub fusta de stofă groasă ecosez și cum o să se mai întoarcă în ușă, să-mi zică „Și-ți mulțumesc nespus de mult pentru această seară mai mult decât minunată“ - o fată căreia nimeni nu i-a zis niciodată „șa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în detaliu, în detalii cât mai exacte! Povestește-mi de țâțe! De sfârcuri! De coapse! Ce face cu coapsele, Ba-ba-lu, și le înfășoară în jurul curului tău, ca în cărțile cu porcării, sau îți prinde pula între ele și ți-o strânge până-ți vine să țipi, ca în visele mele? Și povestește-mi și de părul ei de-acolo, de jos. Povestește-mi tot ce se poate povesti despre floci, despre mirosul lor, nu-mi pasă dacă am mai auzit deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ales când sunt și lungane, ca tine. — Nu te mai căca atâta pe tine, Portnoy. Recită-mi poezia aia porcoasă. — Porte-noir, i-am răspuns eu, după care am început: Un suflu brusc... Aripa se mai zbate. Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
atâta pe tine, Portnoy. Recită-mi poezia aia porcoasă. — Porte-noir, i-am răspuns eu, după care am început: Un suflu brusc... Aripa se mai zbate. Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]