4,124 matches
-
Înălțimile Muntelui; Într-un cer gol, dar nu zeii mă preocupă; fără un munte, cîmpia s-ar mulțumi să-și satisfacă pasiunile, n-ar ridica piramide, și nici sfincși cu ochii Împăienjeniți de nisip, Însă ea singură ne Îngăduie să strivim Între brațe o fericire concretă și să lăsăm un răspuns după noi. Totul În jur se referă cu prisosință la faptul că n-am visa nemurirea dacă n-am iubi viața. Și chiar dacă grecii au inventat sfinxul pentru a sărbători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă ficatul, dar ceea ce urmărește Zeus este să-mi ucidă memoria, să mă facă să uit că am furat focul și l-am dat oamenilor. Zeii știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
supliciului său. Prometeu ar continua astfel să fie pentru totdeauna, simbolic, legat de stînca sa. Poetul beoțian Îl coboară de pe munte pentru a-l degrada punîndu-l să poarte ca un stigmat acest fragment de stîncă la deget, semnul unui orgoliu strivit de mărinimia zeilor Titanul se plimbă aparent În libertate, dar inelul de fier legat de ciobul de stîncă Îl ține mai departe Înlănțuit moral și, În plus, lipsit de disprețul care constituia grandoarea lui. În fond, acest ciob de stînca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu este o soluție a labirintului, ci graba de a-l părăsi; or, cîtă vreme n-am renunțat, declară barocul, galeriile labirintului mai pot duce undeva; abia firul Ariadnei face ca ele să nu ducă decît afară. În schimb, Oedip, strivit de singurătate, sîngerînd, caută cu ochii lui orbi o speranță; dintre el și Tezeu, numai el e capabil să ne dăruie ceva nou, care n-a mai fost spus; omul deschis Întrebărilor e În același timp deschis remușcărilor și speranțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Într-un fel e vinovat. Dar, ca și Oedip, face din vină o sursă de libertate... (...Am avut atunci o clipă de șovăiala. Pe urmă mi-am spus: Trebuie! Altfel niciodată nu voi ști adevărul... Pașii aceia ai nimănui Îmi striveau inima, mă răsuceau ca un arc Întins spre trecut... CÎtă vreme această amăgire mă urmărește, mi-am repetat ca să-mi dau cura), nu mă pot smulge din trecut. Privirea Înapoi mă va elibera. Mă voi Întoarce, voi vedea muntele gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Într-o Grecie În care statuile n-au sîngerat niciodată, să fie adus În cele din urmă Procust Însuși, ucis de Tezeu. S-a vorbit uneori cu o mirare pe care n-o Înțeleg despre faptul că În loc să Înăbușe, să strivească arta, canonul grec i-a dat strălucire. Dar acest canon era chiar forma unui ideal de frumusețe. Departe de a fi o Închisoare, el era templul grecului. Acesta era cerul său și pînă acolo vroia să zboare aripa sa. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
albește dormind, În vreme ce el se visează tînăr. În grota aceasta vom afla doar că timpul nu se lasă trișat... Aș vrea o beție a lucidității atît de copleșitoare, Încît să accept calm ideea că Într-o zi nu voi mai strivi În pumni aceste boabe roșii de măceș, pentru ca bucuria să-mi rămînă Întreagă și să-i pot restitui vieții tot ce mi-a dat... Destin Grecii s-au justificat pentru foarte multe lucruri penibile prin destin. Mi-aduc aminte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la tine în circumscripție au început să cam moară oameni. Nu mai spune. De unde-ai auzit, de la morgă sau de la administrația cimitirelor? Gérard se uită pe notițe și începe să-i citească: — Luni, 7 mai, a murit un imigrant bulgar, strivit de... — ...un obiect zburător neidentificat, îl întrerupe Clovis. Asta ca să ți iasă reportajul mai interesant. Când am ajuns noi la fața locului, am găsit un om cu craniul sfărâmat, fără acte, cu treizeci de mii de euro în buzunar și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
curajul să fiu închis, de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți, suprapopularea închisorilor, așa bombănea recepționerul, privind furnicarul oboist neobosit, să apuce clipa, într-o clipă, înainte ca imensa talpă neagră a surdomutului Gulliver să strivească brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
purtat o haină mai ca lumea, O scurteică veche doar aveai, Dar și pe aceeaʹtotdeauna 81 Doar la sărbători o îmbrăcai. Ochii tăi ardeau ca două stele. Le mai văd luminile și azi. Boabe mari de lacrime, ca jarul, Le striveai cu mâna pe obraz. Tot așa ai fost de când țin minte, Pe picioare‐ai mers la drum mereu, Nici în car nu te suia de teamă Boilor să nu le fie greu. Ce păcat că n‐ ai trăit, măicuță, C
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
îi place să-și "aplece" eternitatea și să rămână ca o simplă "dantelă" lângă iubita care nu cunoaște "otrava gândirii". Căci, spune Arghezi: "Dar de stai să te gândești,/ Mai bine să fii cum ești,/ Să te-nțepi, să te strivești / Prin bucate omenești". Infinitul cu toate bolțile sale se reduce la un șuier prelung, la o simplă săgeată care pătrunde făptura omenească. Moartea este văzută ca o plecare ceva mai îndelungată, un joc "de-a v-ați ascunselea" povestit copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
l-a pus Goncea diplomat în Sudica, ce crezi că păzește? Actele alea crezi că le-a adus Tomnea de la el din seif? Nu le-a ștampilat Jambirică? Vorbea, tot întorcând capul după rotocoalele fluturelui. Vergilică se îndură și-l strivi, pocnindu-l tocmai când se așezase pe umărul lui Chiosea. - Tomnea e mare, Vergilică. Nici nu-ți închipui tu cât de mare este. Auzii că s-a’ntors acuma în oraș, să-l facă cetățean de onoare. Să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de trandafiri, Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - Apoi noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se mistuește prin plânsorile pustie... Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stânge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plînge! VI O, tu craiu cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
bucuria întâlnirii, voința și visarea, dar nu știm să ne armonizăm după muzica sufletului... Nu întotdeauna pașii ascultă muzica. Forțăm pe undeva, lucrurile; ne luăm la întrecere cu timpul, lumina, pacea, și când suntem în vârf ne credem infailibili. Orgolioși, strivim sub pași, partenerul de lângă noi. Nici geniile nu rămân în vârful piramidei; li se frâng aripile de la picioare și cad pe pământ. Până își revin, trebuie să construiască pas cu pas, înainte și înapoi, ca și cum atunci ar învăța tangoul. Unii
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
curat, ca o gazdă primitoare îi poftești pe umărul drept, să se odihnească pe gândurile tale, pozitive. Dar ei nu pot ține pasul cu tine rămânând ancorați undeva, într-un labirint, oricâte încercări de bunăvoință ai face, vor să-ți strivească chiar aripa pe care le-ai împumutat-o. Pentru adăpost și-au construit colivii din poleieli amăgitoare; firele sunt împletite din orgolii bătute cu pietre de trufie ... Dacă teau prins în lațul pe care îl țin întotdeauna la îndemână, libertatea ta
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
fluturi se scaldă tremurând, zboară descătușați către lumină și aerul de neiertat al iernii îi transformă-n țurțuri, curgând doruri la streașina ochilor mei, neîncetat... Stare 4 timpul se scurge siluit de clipa singurătății... bogația clipei o simt atunci când, îmbrățișați, strivim timpul sub noi... Stare 5 Aș vrea să mușc din timpul inutil petrecut pe muchia unei zile fără tine... Să-mi iau repaosul binemeritat când sunem împreună, strivind în palme stele. Stare 6 Stăm spate în spate la o distanță
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
se scurge siluit de clipa singurătății... bogația clipei o simt atunci când, îmbrățișați, strivim timpul sub noi... Stare 5 Aș vrea să mușc din timpul inutil petrecut pe muchia unei zile fără tine... Să-mi iau repaosul binemeritat când sunem împreună, strivind în palme stele. Stare 6 Stăm spate în spate la o distanță de ani. Uitarea a prins rădăcini nu ne mai găsim amintirile. Ele au stat cândva agățate într-un vis pe care l-a omorât trădarea... Stare 7 Am
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
mâinile prin el, te umpli de mătreață. Chiar și pielea lui are un aspect cenușiu. Își ține umerii lăsați tot timpul, iar abdomenul e așa lipit de spate, încât ai mereu impresia că de-abia respiră din cauza coastelor care îi strivesc plămânii. Mereu am impresia că nu se simte bine cu noi, mai ales că stă mereu pe brațul unui fotoliu, parcă pe punctul de-a o șterge. Nu bea nimic, deși i-ar face bine și l-ar mai relaxa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ridic și mă strecor afară din cameră. La modul suprarealist, se aude în hol muzica lui Eminem, muzica dezmoșteniților suburbiei americane, acompaniată strident și prostesc de răcnetele băiețașilor de bani gata, care se plâng în gura mare că și-au strivit părțile moi de balustradă. Vreau să mă duc în camera mea să-l sun pe Jake și mi-e teamă să trec prin Capcana Morții - m-ar putea strivi vreun intermediar de fuziuni în cădere liberă, rostogolit de pe balustradă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
bani gata, care se plâng în gura mare că și-au strivit părțile moi de balustradă. Vreau să mă duc în camera mea să-l sun pe Jake și mi-e teamă să trec prin Capcana Morții - m-ar putea strivi vreun intermediar de fuziuni în cădere liberă, rostogolit de pe balustradă, dar mă hotărăsc să intru printre draperiile din fundul holului, ca să urc pe scara servitorilor, când dau cu ochii de Tooty și de Flopsy (sau poate să fi fost Mopsy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care mă strivește de fiecare dată când Roverul cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație, că sărim ca greierii din mașină; imediat ne dăm seama că nu am chibzuit câtuși de puțin cum să procedăm. Să intrăm toți odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
prin camera web a computerului, au luat măsurile cu o meticulozitate soioasă, fapt reprobabil care a și dus la concedierea lor. Golit de inspirație, maestrul italian și-a scos delicat pistoletul. Un întreg cimitir de Ferrari se prăbușise peste el, strivindu-i geniul. Baronul metaforei aștepta o idee, un miros sau un gust de verb printre pixeli. Moso, Dragoș, Doinița căutau pe telefonul mobil un SMS din Astral, dar cum spiritele modei erau în grevă, au trimis un e-mail extratereștrilor de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sus de 4 m și are și stele și Lună, câteodată, soare, care stă atât timp cât parcurg 200-300 de camere, 1000-2000 de camere, uneori, vara, iarna mai puțin, sigur, toate acestea ea avea să le adune în florile pe care le strivea între paginile cărților pentru ca, mai târziu, să i le arate lui Mitică la Paris, fiecare floare uscată având în petalele ei, în tija fragilă, în nervurile putrede suma ridicată la cub a tuturor pătratelor distanței dintre camera reală și camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe Fați: Du-te și cumpără un antinevralgic. Continuați șopti apoi stins, ghemuit într-un ungher în care Luna nu-l putea vedea, cu degetele în urechi pentru a nu mai auzi joagărul, o mogâldeață pe care puteai să o strivești cu o paletă de muște sau să o folosești ca balast pentru o parașută din batistă. Prima care a ieșit pe fereastră a fost pistruiata de Tomaida, cu ochii lucind straniu, nespus de frumoasă în lumina aceea, mergând în transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se întâmple acum, când planurile mele erau răvășite. Era un dezastru, dar cum să le spui acest lucru mulțimilor care te-au sprijinit și care vedeau în tine un succes, un lider... un Mesia al cauzei lor? Cum să le strivești speranțele când în ochii lor promisiunea unui viitor mai bun sclipea ca o stea? Am ajuns cu greu în amfiteatrul în care îi convocasem pe colegii mei. Am închis ușa în urma mea și mi-am trântit spatele de lemnul tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]