3,448 matches
-
ales la Anglia, se construiește o politică externă care, puțin cîte puțin, devine europeană și, prin aceasta, excesivă. În ceea ce-i privește pe englezi, trebuie să păstreze supremația asupra mărilor și de asemenea o piață europeană fără de care, economic, se sufocă. În ceea ce-i privește pe francezi, trebuie ca, prin arma economică sau militară, să impună autonomia sistemului continental pe care să-l elibereze de sub jugul englez și, pentru a reuși, Napoleon trebui să zdruncine din temelii vechiul regim european. În
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
scufunda foarte încet și chiar tacticos, dîndu-i lui Queequeg răgazul să-și execute din mers ca să zic așa, îndemînatica operație. Dacă Tashtego ar fi pierit în adîncurile acelui cap, ar fi avut o moarte foarte aleasă, căci s-ar fi sufocat în miezul alb și parfumat al celui mai gingaș spermanțet; ar fi fost vîrît în sicriu și înmormîntat în sfînta sfintelor, în tainița cea mai secretă a balenei. Cu o asemenea moarte nu s-ar putea asemui decît încîntătorul sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Eroii nu trăiesc, ei sunt purtați de viață [...] Cu tălpile în noroi, pentru ei desprinderea rămâne pe un soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului de viață în care obsesia a sfredelit miezul, i-a acaparat seva, instalându-și definitiv cangrena. Universul caragialian pe alocuri grotesc își găsește înfățișarea din perspectivă personal-regizorală în scena
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Schechner, Tudor Vianu, Aureliu Manea... Personal, după ce mereu prea devreme închei o astfel de întâlnire cu el, mă simt îngreunat de întoarcerea într-o realitate în care nici Bergman, nici Vianu, nici Visarion nu își mai găsesc locul. E realitatea sufocată de falsele repere ale nonartei, marcată de lipsa criteriilor și de o derivă constantă a rațiunii. Realitatea indiferenței. E realitatea privită cu atâta cinism și amărăciune în finalul crud al Înghițitorului de săbii: lumea nu merită sacrificiul "maistrului" sau al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
unei exigențe izvorâte dintr-o luciditate ca o lamă de oțel. [...] ...ceea ce primează este ideea patimii erotice... Masa... o sursă de judecată... caracterul dur al lecturii care a renunțat complet la aura folclorică și pastoral-melodramatică în care nu o dată se sufoca verbul lui Caragiale datorită unor regizori cuminți... (Dinu Săraru) Actuala reprezentație a Studioului de la Giulești, înseamnă prin concepție și valorificare a operei marelui nostru clasic. Creatorii sectacolului au descoperit în piesă dimensiuni mult mai vaste întrupate și transmise integral cereației
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
plasate în mijlocul cadrului, împart spațiul în trei zone distincte (exterior interior exterior), creând, pe lângă o interesantă succesiune de lumină-întuneric-lumină, o senzație pregnantă de izolare, izolarea unor ființe sortite să fie solitare într-o lume care nu le înțelege și le sufocă. Ar mai însemna, în sfârșit, să nu remarcăm perfecta colaborare dintre un regizor cu un deosebit simț plastic și o nemărginită încredere în puterea de expresie a imaginii (al cărui prim film Înainte de tăcere a obținut un premiu internațional pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
speriat" profunzimea lui Caragiale, contemporaneitatea sa. Din textele sale am înțeles că există două dimensiuni fundamentale care îi ordonează opera: demonismul politic și cel erotic, delirante amândouă, legătura între acestea făcând-o o altă forță la fel de tiranică: "bășcălia". Nimicul care sufocă întregul univers caragialian. Această lume se aruncă cu o patimă nebună într-o trăire falsă. Caragiale este o obsesie și încerc să-l deslușesc înțelegându-mă pe mine însumi. Spectacolele mele care apelează la un text caragialian nu delectează, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a opresiunii: agresivitatea și dominația b]rbaților. Ea arăt] c] eliminarea sistemului economic capitalist nu a transformat în mod real femeile în națiunile care au devenit socialiste; distinge tipul de opresiune la care erau supuși muncitorii capitaliști de opresiunea care sufoc] femeile, și deci neag] faptul c] inegalitatea între genuri poate fi explicat] în mod adecvat prin cauze economice. Tezele tehnologice și contractualiste nu merg mai departe în cazul feministelor. Cathrine MacKinnon, în Feminism Unmodified, susține c] noțiunile care caracterizeaz] acele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
judecăm însă opere, indubitabil sclipitoare, care, produse chiar azi, sînt roase de morbul unui comunism rezidual, insinuîndu-se perfid în perceperea noastră corectă? Trecînd peste Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu, nu neapărat ofensatoare, dar oricum jenantă la adresa României aristocrate, care se sufoca sub ocupantul extern și intern, să luăm aminte că două din capodoperele lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică și O vară de neuitat ne plasează într-o Românie jalnică, promiscuă și abjectă, singura existentă, vezi doamne, în ordine eternă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de față, scormonirea celor mai inimaginabile orduri ale vieții. Un fel de plăcere masochistă îi fugărește, zi și noapte, pe asudații scormonitori spre vintrele rău mirositoare, în ambiția că arătîndu-ni-le fac terapia intensivă mai eficace, negîndindu-se că ne și putem sufoca în parfumurile ei fetide. Arătam că telejurnalul de la ora 20 (și nu numai el) este un fel de buletin zilnic al Poliției, în care agresivitatea mizeriei și violenței nu numai că ne strepezește spiritul, dar se și instituie în permanent
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe incomozii prunci. În definitiv, rău au făcut, pentru că, dacă numele Rusiei a mai contat cîndva în arta secolului, asta s-a datorat acestor excepționali expluzați. Nicicum celor care, în lene pe ruble și pe kopeici cohorte fără număr au sufocat fostele incinte țariste și, mai tîrziu, sălile congreselor popoarelor cu hidoșeniile realismului socialist. Extrem de tentantă, această "nouă metodă de creație" și pentru maeștrii poporului din țările devenite satelite ale Moscovei. Cînd Tonitza se înverșuna, vag misogin, în fața "floristelor" timpului, confecționere
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vor mai vedea) niciodată: plăsmuirea din piatră a omului, într-unul din momentele lui astrale, îngemănată cu divinitatea mării, cerului. Bazilica San Marco, palatul dogilor, campanilla: reperele auguste. Aici voi veni atunci cînd labirintul orașului, cînd șuvoiul mărșăluitorilor mă vor sufoca chiar și de cîte două, trei ori pe zi. Miezul nopții, aici, în San Marco, întins desculț pe dalele veșniciei, te împacă măreț cu tine însuți. Măcar o clipă. Pe trotuarul din fața Casei Correr, unde se află expuse Ușile mele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în zadar. Să reziste, oare, prezumțiosul endecasilab: "S-a dus viața falnicei Veneții"? Schițez, de pe mărginașul chei, niște gondole ancorate. Venețieni dezabuzați mă ocolesc absenți, ducîndu-se în treaba lor. Dac-aș face asta pe Bahlui, în cîteva minute m-aș sufoca sub răsuflarea curioșilor. Da, dar aici e Veneția lui Guardi și Canaletto, plain-air-iștii lagunei. Firescul ca normă civică. La Standa, în față, nedezmințit, nebunul cu trompetă. Costumat cum altfel? marinar. Dar e nebun? Pentru că doar se preface a cînta din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
gesturi vivant-extravagante, cu țiganii înțelegîndu-i amuzați. Cînd însă cei doi străini vor să se desprindă, țigăncile, văzînd că nu obțin nimic, tabără pe ei, gata să le înșfece sculele ultramoderne. Dar chiar și după ce asiaticii se arată galantoni, țigăncile îi sufocă. Speriați, japonezii uită de drăgălășenia companionilor lor de-o clipă și recurg la unica delimitare: police! police! În San Marco, fotografia la minut presupune un mic scenariu. Fotograful, profesionist, instalat chiar în mijlocul pieței (ca să cadreze perfect Domul), e dotat cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de hipnotizase lumea acum patruzeci de ani? Ușor de întrebat, greu de răspuns. Pentru că, iată, văzînd recent un documentar cu miraculosul ei traseu, observi cîteva elemente care, culmea! în loc să-i fi descurajat pe fanatizații ei admiratori, îi fascina. Zîmbetul tinerei sufocate de reporteri și de cameramani era mai degrabă al unei ființe dacă nu chiar nătînge, în orice caz cu minime haruri spirituale. Apoi, dispunerea rară, spațiată a dinților (augmentată de pelicula alb-negru văzută) denota o carență de rasă, iar buzele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
riviere, decît cea... bahluviană, se întîmplă lucruri demne de luat în seamă. Ba, am zice (numai să nu deranjăm prea mult patriotice estetici "bahluvioase") că aerul tare al depărtărilor face totdeauna bine atunci cînd halenele fetide ale apei "iașiote" ne sufocă. De regulă, intervențiile noastre se circumscriu, firește, ariei în care ne mișcăm cu oarecare onestă competență, ferindu-ne a ne da cu părerea acolo unde nu e cazul (cum aceiași esteticieni "bahluvioți", vreun prozonimeni de-o cinzeacă-n plus, o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai mulți intruși, atît de străini stilistic de întrucîtva legitimii Soulages, Manessier, Bazaine. (Comică, în altă ordine de idei, clonarea progresivă a optzecismului literar autohton în mai toate județele.) Dar Școala de la Tîrgoviște? În afară de frumosul climat emulativ, ivit în atmosfera sufocată de comunism a deceniului șapte, prin convergența spirituală a cîtorva scriitori de excepție, ce poate spune... conceptul? E, de altfel, de presupus amuzamentul unor ironiști ca M.H. Simionescu, Costache Olăreanu sau, și mai și, Alexandru George, de cîte ori au
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Dar, hai, și la această invazie (de jumătate de secol), însă dintr-o cu totul altă perspectivă decît cea sugerată de elefanții dictaturii. Crede dumnealui cu adevărat că aceste cancanuri ale unei mizerabile forțe malefice de import moscovit, care a sufocat Regatul României, se pot converti în fapte de istorie demnă a se supune exercițiului istoriografic? După ce ne face a înțelege că tovarășul Mizil nu a fost chiar un yesman de rînd în anturajul lui Ceaușescu, îi provoacă totuși acestuia interminabile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de imbecilul activism local. Cît de sterp și de perfid sunau preceptele venite de la birourile propagandei (alături de muncitor, de țăran, artistul-cetățean: activist în slujba poporului), dar și cît de profitabil erau ele preluate de... inginerii sufletelor omenești, otrepele care au sufocat atîta amar de ani scrisul și artele românești, defazîndu-le de la canonul european. Dar ce-a mai rămas, în fond, din sonora găunoșenie? Pentru că sucombarea dictaturii dejist-ceaușiste nu a însemnat, implicit, și cea a proteinelor care au întreținut molohul. Deceniul scurs
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
încapă cartea nepoatei pictorului, Marina (evident, Picasso, evident, pentru că misticul nume avea să-i aducă, pe lîngă substanțiale beneficii, mai cu seamă după moartea hulitului bunic, și ponoasele aceluiași nume, mai cu seamă în anii cruzi ai copilăriei și adolescenței, sufocați de apăsătoarea tutelă). Crescînd în umbra colosului discreționar, acesta, mai întîi cu cei apropiați, apoi cu inombrabilele cohorte de admiratori Marina a fost și singura supraviețuitoare a "genocidului" produs cu voie, fără voie de maestru asupra celor din preajmă. De
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
despărțindu-se la un moment dat de comilitoni și realizîndu-se plenar doar pe speze proprii. Ca să nu mai vorbim de actualul sindrom al întovărășirii întru proiecte (care mai de care mai redundante, dar și mai bănoase), cel care de fapt sufocă pur și simplu respirația naturală a unei arte și așa amenințate, încă de acum un secol, ca și Dumnezeu, cu dispariția. Și cu instaurarea a ce? Păi, cu aceste grupuscule isterice. Lipsite, ab initio, de talent, dar crezînd că-l
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
numai), mimînd apăsat manfișismul general și producînd, ele însele, soluțiile cele mai rebarbativ manfișiste. Doar pentru a atrage atenția, de cele mai multe ori, doar pentru asta. Dedesubt aflîndu-se, nu? vidul lipsei de vocație. Excepțiile puține, dar cu atît mai elocvente se sufocă sub magma uniformizatoare, sub isteriile soluțiilor aliniate. Care? Păi, ultimul salon românesc la bienala venețiană a propus chiar vidul, imensul pavilion oferindu-se, fără slip, eventualilor rătăcitori prin hăul său.. Evident, n-ar fi fost o soluie mai fericită umplînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Și asta într-un climat dominat, din păcate, de multă, prea multă impostură insolentă. Pașii prin sală îmi întăreau optimismul că nici pe departe totul ar fi pierdut, că în faldurile ademenitoare ale valutei forte de schimb postmodernismul s-ar sufoca și ce mai respira cît de cît sănătos în cîmpul prezentului. Iată chiar aici, în galeria etalon a orașului, speranțele continuității rămîn intacte. Dar... Surpriza autenticei satisfacții s-a frînt brusc în momentul cînd ochii mi-au căzut pe titlurile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
biserică de parcă ar merge la teatru, numai pentru plăcerea senzuală a auzului. Acestea și alte abuzuri nu erau decât derivații și aspecte ale unei inconveniențe mai grave, aceea a lipsei de respect față de „cuvânt”: textul era înăbușit de instrumente și sufocat de amestecul unor polifonii complicate. În zilele noastre - afirma cardinalul Bernardino Cirillo în anul 1549 -, scriitura imitativă a ajuns la un nivel atât de înalt, încât, în timp ce o voce spune „Sanctus”, o altă voce pronunță „Sabaoth” iar altă voce, „Gloria
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
62 fiscale, iar pe de altă parte, trebuie să-și cheltuiască bani pentru a-i prinde pe cei care se sustrag de la plata impozitelor”59. Este de admis că o fiscalitate excesivă descurajează inițiativa privată, investițiile și chiar Îl poate „sufoca” pe contribuabilul de bună credință (bun platnic), ceea ce duce la diminuarea veniturilor, deși aceste impozite și taxe asigură resursele financiare necesare statului, căruia, de regulă, i se cere să facă tot mai multe cheltuieli pentru cetățean, invocându-se tot mai
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]