5,048 matches
-
pune în situație de conflict cu ceilalți, din cauza naturii sale asociale. Chiar dacă am admite că ar fi posibilă o cooperare cu cei din apropiere, pentru realizarea condițiilor de supraviețuire, aceasta nu ar putea fi decât temporară. În absența unei puteri suverane, societatea naturală s-ar dezmembra la prima amenințare externă, iar concurența, neîncrederea și setea de glorie ar duce la ruina convențiilor, chiar și în absența unei amenințări externe. Prin urmare, starea naturală de egalitate înseamnă, pe de o parte, teama
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
comunitatea ca pe un întreg unic și unit, ce există într-o manieră distinctă și independentă. Coeziunea părților și unitatea întregului sunt condiții necesare ale eficacității politice a comunității, căci ele asigură unitatea dreptului și eficacitatea arbitrajului realizat de puterea suverană. De asemenea, nu trebuie să identificăm comunitatea cu o persoană; chiar dacă Locke vorbește despre ea ca având un trup și un suflet, el nu îi atribuie niciodată un statut juridic propriu. Mijlocind între individ, putere legislativă și popor, comunitatea nu
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
natural, astfel încât nimeni nu poate accepta experți guvernamentali care să judece în legătură cu proprietatea și cu celelalte lucruri naturale (cum ar fi familia sau religia). În aceste privințe, individul are suficientă rațiune pentru a se guverna singur. 4.1.1. Poporul suveran Hobbes nu consacrase decât câteva paragrafe democrației, regim în care poporul este suveran și în care fiecare individ se angajează față de ceilalți pentru a se supune deciziilor majorității. În realitate, considera el, nu sunt decât câțiva oameni ce dețin puterea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și cu celelalte lucruri naturale (cum ar fi familia sau religia). În aceste privințe, individul are suficientă rațiune pentru a se guverna singur. 4.1.1. Poporul suveran Hobbes nu consacrase decât câteva paragrafe democrației, regim în care poporul este suveran și în care fiecare individ se angajează față de ceilalți pentru a se supune deciziilor majorității. În realitate, considera el, nu sunt decât câțiva oameni ce dețin puterea, de cele mai multe ori oratorii elocvenți, iar erorile lor devin erorile poporului suveran 14
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
pentru care s-a constituit societatea civilă. Puterea poporului este supremă pentru că reprezintă suprema modalitate de a realiza scopurile societății și pentru că numai ea poate apăra drepturile și proprietățile individuale. Fără îndoială, teoria lui Locke se înscrie în mitul poporului suveran, care marchează întreaga istorie a statelor moderne. Așa cum concepe el poporul, acesta este suveran pentru că existența lui de fapt comportă o dimensiune teleologică, iar definiția sa politică îi conferă o realitate de drept. Poporul nu reprezintă nici mulțime confuză și
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
modalitate de a realiza scopurile societății și pentru că numai ea poate apăra drepturile și proprietățile individuale. Fără îndoială, teoria lui Locke se înscrie în mitul poporului suveran, care marchează întreaga istorie a statelor moderne. Așa cum concepe el poporul, acesta este suveran pentru că existența lui de fapt comportă o dimensiune teleologică, iar definiția sa politică îi conferă o realitate de drept. Poporul nu reprezintă nici mulțime confuză și dispersată de indivizi, nici comunitatea politică formată din instituții și raporturi juridice care canalizează
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
tenure introdus în Anglia după cucerirea normandă. Este, de asemenea, exclusă doctrina lui Hobbes, potrivit căreia "distribuirea a ceea ce constituie al meu și al tău și al lui, adică, într-un cuvânt, proprietatea, aparține în toate felurile de state puterii suverane. De unde putem trage concluzia că proprietățile de pământ deținute de un supus îi exclud pe toți ceilalți supuși de la folosirea lor, dar nu îl exclude pe suveran, fie acesta o adunare sau un monarh"45. Cele spuse de Hobbes sunt
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
din contract. Fără îndoială că problema drepturilor este fundamentală, dar o dată pus acest fundament, teoria politică și morală a lui Locke ridică problema obligațiilor care decurg din contract, adică din cedarea dreptului. Obligația civilă - aceea de a se supune puterii suverane și legilor - nu ar fi legitimă și nici nu ar avea vreun sens dacă omul nu ar avea din natură ideea obligației. Așa cum spune Locke, legea naturii vorbește oamenilor în limbajul obligației: "Legea naturii obligă pe fiecare om în parte
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
au dus la radicalizarea politicii de stat conduse de lordul Cecil: masacrul protestanților din Franța în Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572), excomunicarea reginei Elisabeta de către Papă, și înființarea unor agenții papale pentru recucerirea religioasă a Angliei. "A excomunica pe suverană însemna a dezlega pe supușii catolici de fidelitatea față de ea, mergându-se până acolo încât se spunea că papa ar fi iertat bucuros pe cel care ar fi asasinat-o pe Elisabeta. [...] Astfel, deși Elisabeta era înclinată spre clemență, numărul
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Ibidem, § 222, p. 191. 25 Ibidem, § 242, p. 205. 26 Ibidem, § 243, p. 206. 27 Amintim faptul că în De cive, Hobbes vorbise la rândul său despre suveranitatea poporului în calitatea sa de unic ansamblu, care în virtutea contractului posedă puterea suverană pe care o poate conserva sau transmite. Doar că o dată transmisă puterea, poporul "încetează a mai fi persoană și devine o mulțime confuză". Hobbes, De cive, VII, § 11, p. 111. 28 Locke, Al doilea tratat, § 134, p. 135. 29 "Societatea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
ani din Principate, se simțiră fericiți să recâștige cele două provincii, chiar pierzând jumătate din Moldova. Tratatul din 28 mai 1812. Poarta renunță la Basarabia, Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra Țărilor Române. Poarta însăși recunoscuse acest lucru, când la Carlowitz, presată de poloni să le cedeze MoldoVlahia, ea răspunde că nu are dreptul de a face vreo concesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
joc istoric, ca și celălalt mare mit produs de epoca luminilor, mitul Naturii. Marile evenimente istorice au sedimentat în matrița intelectualului, prin sita conformism devianță, note mai totdeauna definitorii. În secolul al XIX-lea, bunăoară, intelectualii vor fi slujitorii poporului suveran (toată epoca a fost, o știm, una a maselor) și asta după ce Revoluția franceză urcase pe soclu acest mit, prin care a uzurpat și substituit pe cel al legitimității prințului-monarh (era aici, spune Morin, o revoluție ideologică/mitologică esențială). Se
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
inutilității a lui Sisif care se tot muncește la urcarea bolovanului lui despre care mai și știe că o va lua la vale odată ajuns în vârf. Orice efort ai face, oricât de eroic teai lupta cu timpul, el e suveran. Și duce spre sfârșit. Dacă n-ar fi existat și un capitol doi, speranța era neechivocă: sfârșitul ar fi fost de fapt începutul. Capitolul doi însă survine. Este lumea de apoi? De după sfârșit? Există o astfel de lume? Din dialogul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
întregii vechi administrații de stat. Invocând într-un oraș oarecare de provincie existența unei cărți de telefoane, alta decât cea oficială ieșită de mult din circulație și deci total inutilizabilă o telefonistă de serviciu m-a repezit cu un dispreț suveran și pe un ton obraznic. Inflexiunea vocii nu poate fi uitată: Dar este o carte de telefon particulară !. Pentru această funcționară, dovadă supremă de erezie, aberație și non-existență. Cuvântul particular îi provoca o repulsie spontană, sinceră și definitivă. O adevărată
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în cadrul mult mai larg al chestiunii orientale am completa noi). Garantându-le statutul juridic propriu, Rusia contribuia efectiv la lărgirea autonomiei acestora deși, paralel, își instituia dreptul efectiv de protectorat care, așa cum apreciază contemporanii, făcea din ea o putere <aproape suverană>”. Sustrăgând aproape total Principatele de sub autoritatea Porții, Tratatul de la Adrianopol a reprezentat un foarte important punct de trecere, fie spre emancipare, fie spre anexare la Rusia. O altă consecință importantă a Tratatului de la Adrianopol a fost delimitarea frontierei dintre Turcia
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Poarta otomană și Rusia și, deci, au de îndeplinit către ambele Puteri obligații pozitive de la care nu se pot sustrage fără avizul prealabil al celor două Puteri”. Principiul suveranității poporului, invocat de români, constituie “negarea cea mai flagrantă a drepturilor suverane ale sultanului”. Constituirea unui stat național român ar provoca “o serie de complicații inextricabile” în întregul Orient. Aceste argumente exprimă în mod foarte clar limitele între care Marile Puteri înțelegeau drepturile Principatelor. în plus, după cum era de așteptat, tocmai Rusia
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
la Londra, de către Anglia, Rusia, Austria, Prusia și Franța - reintegrată în Concertul european sub noul prim-ministru Guizot - Convenția Strâmtorilor, care prevedea principiul neutralității Strâmtorilor prin închiderea lor pe timp de pace pentru vasele de război, conform „inviolabilității” și „drepturilor suverane” ale sultanului, și „în acord cu vechile legi ale Imperiului otoman”. Astfel, după cum remarca Gh. Cliveti, „chestiunea orientală devenea, de jure, o problemă a echilibrului european. Referindu-se la beneficiile strategice ale acestui principiu, ducele de Wellington declara, în ianuarie
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
opoziția unui „unui partid numeros și foarte puternic” în acele circumstanțe. în același timp, Colquhoun se întâlnește și cu liderii revoluției, pe care îi sfătuiește să dea dovadă de reținere și să nu se ridice în nici un caz împotriva Puterii suverane. Orice ameliorare a condiției Principatelor, subliniază el într-o întrevedere cu Ion Ghica, nu putea fi obținută decât pe căile legale, prin Constantinopol. Ghica i-ar fi replicat că inițiativa de a acorda Țării Românești „libertate și independență” va fi
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
plâns de „poziția dezagreabilă în care se află în raport cu Comisarul rus, pe care l-a acuzat că face tot ce poate numai ca să stârnească tensiuni și animozități”. Fuad a adăugat, conform consulului englez, că el se consideră „reprezentantul unei Curți suverane și ca atare, împuternicit să conducă Guvernul executiv și că generalul Duhamel este numai instrumentul Puterii protectoare și că el are numai puteri deliberative”. Fuad a subliniat că nu poate accepta propunerea împărțirii Bucureștiului în două districte, unul sub comanda
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
francez, se articulează pe această paradigmă simplificatoare și reducționistă, având în centru principiul înlocuirii vizibilului complicat prin invizibilul simplu și pe cel al unui determinism perfect după care universul se supune câtorva legi implacabile 839. Toate trăsăturile științei clasice (ordinea suverană a naturii, simplicitatea și fixitatea ordinii naturale, inerția materiei supuse legilor naturii, substanțializarea, reificarea și izolarea obiectului, claritatea și distincția, reducția adevărului științific la adevărul matematic și logic) derivă din ideea excluderii sau respingerii din științificitate a tuturor ingredientelor complexității
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
despre suveranitatea statelor asupra mediului înconjurător, dreptul de a controla felul în care sunt utilizate resursele naturale în interiorul granițelor naționale. În anul 1986, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația asupra Dreptului la Dezvoltare care menționează acest drept inalienabil al statului suveran asupra bogăției naturale. Nu s-a ajuns însă la o înțelegere morală globală. Problema este dacă un stat își poate permite să facă orice cu resursele sale sau trebuie să acționeze astfel încât prin folosirea resurselor proprii să nu-i prejudicieze
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
prefigurare a corpului poetic) formează o lume atipică, lumea estetică a unui câmp de posibilități care nu sunt ireale în raport cu datele existenței concrete; "ele nu sunt rudele sărace ale realului, un aspect nesigur de care realul ar dispune în mod suveran, ci sensul care iluminează realul schițând în el o lume"6. În poem lumea in-actuală iluminează realul din interior, nu prin faptul că pune în ceea ce deja există o altă lumină venită din afară, ca un plus de vizibilitate care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dezvăluind inaparentul. Vorbeam de distanța ca loc al imaginii, desfacere a structurii realului dat, decreație care lasă să se întrevadă lumina rostirii originare. Dar cel care dezmembrează lumea este limbajul, proces care "îl face să opună realității o liberă și suverană irealitate", în care imaginea "se afirmă în viziunea poetică, își creează un Spațiu propriu care nu mai are nimic comun - sau, în orice caz, foarte puțin - cu spațiul real"23. Autoafirmarea imaginii implică negarea lucrului existent; imaginea nu doar se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
limbaj:/ înainte de orice împărăție ca un inocent spațiu interior care încă nu suferă sceptrul", "ca o măruntă exultanță a Spiritului în fața Creațiunii". Lumea posibilului este lumea ființei libere, a ființării care nu e închisă în cuvântul ființei, în prezența ei suverană, imperială. Iar ființa liberă este ființarea spiritului înaintea creației, desprins de orice prindere a sa în sensibilul manifestării. Spirit al unei lumi care încă nu s-a ales, locuiește golul propriei existențe neîmplinite. Un spirit al ființei gol de ființă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
adăposti? "Dacă-am fi pus un soare crud să-i dea/ coroană, fața lumii-n haină nouă/ nu ne-ar fi ars, așa cum ne ardea/ acest noptatic limb lipsit de rouă:/ tărâm născut din nou, pustiu avid/ hrănind o neființă suverană,/ pe care-acum îl despărțea de vid/ doar propriul fum, ca o membrană./ Era chiar Locul însuși". Ceva încă semnifică, dintr-un adânc abia zvonit, ca o chemare neajunsă la lucrare. Posibila suprapunere a imaginii soarelui nu e decât discretul exercițiu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]