3,756 matches
-
spre palme, apoi descrieți cercuri cu degetul arătător și cu mijlociul în jurul ochilor închiși, în direcția de creștere a sprâncenelor, de aproximativ douăsprezece ori. Reîncărcați palmele frecându-le din nou energic și faceți același lucru și în jurul urechilor, urcând dinspre tâmple în jurul și pe deasupra urechilor, coborând prin partea din spate, de douăsprezece ori. Frecați-vă palmele între ele din nou, apoi puneți arătătorul și degetul mijlociu de o parte și de alta a nasului și frecați energic în sus și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
al domnișoarei Filcz. Mai exact, capul de dimineață, fără pelicula subțire de fard care Îi sublinia aerul inexpugnabil de castel teuton. Iolanda pur și simplu, Înainte de a se hotărî să fie cumva pentru Încă o zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu epoleți, pantaloni negri Franz Joseph, cu vipușcă de general, Îi zâmbea cu toți dinții de viplă, din ușa monumentală a restaurantului, luminat ca la Revelion, dar gol cu desăvârșire: mobilier alb pe mochetă albastră. Își duse două degete la tâmplă cum făcuse și „generalul” și Îi Întrebă dacă mai găsește pe undeva ziare. La tutungerie, să trăiți, veni răspunsul, cum ieșiți imediat pe dreapta, după magazinul de sicrie al lui Wellmann. Știa tutungeria, știa și magazinul de pompe funebre „Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adăugat ea pe când trenul se punea În mișcare. Cu tine textele ajung sigur la destinatar. Trebuie doar să-l lași În cutia poștală de la intrare. Și lucrarea ta? a Întrebat el mirat. O am aici. Își duse un deget la tâmplă, cum ar fi dus țeava unui revolver. 15. Domnilor, zise Nagy Oszkár, după numărul de cuvinte ce ne-au fost repartizate, ca se zic așa, ca niște locuințe la bloc, Ziffer e pe locul unu, nici nu mă miră chind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fumul ce se înălța din mulțime mă făceau să nu disting clar suprafața ringului. Pur și simplu nu mai vedeam corzile. Cu un gest reflex, m-am uitat peste umăr. Asta m-a făcut să încasez un pumn zdravăn în tâmpla stângă. M-am sprijinit buimac de stâlpul din colțul alb, cu Blanchard călare pe mine. Îmi suna apa-n cap și urechile-mi țiuiau de parcă niște avioane de luptă japoneze intrate în picaj mi-ar fi lansat bombe în creier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
societate! Lee își scoase revolverul calibrul 38 de la brâu, verifică butoiașul, apoi îl închise cu zgomot. — Nu-i decât un singur glonț în revolver. Te simți norocos, Hacksaw? Hacksaw răspunse - Ham! — N-o să-ndrăzniți! exclamă femeia. Lee puse revolverul la tâmpla câinelui și apăsă trăgaciul. Nimeri o cameră goală. Femeia icni și se îngălbeni. Lee anunță: — Au rămas cinci. Pregătește-te să ajungi în raiul câinilor, Hacksaw. Lee trase a doua oară. Mi-am reținut hohotele de râs când revolverul trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o mână de ajutor la investigație, iar cu oameni ca ei pe urmele criminalului, cred că ne putem aștepta la rezultate pozitive în scurt timp. Mai mult decât atât... N-am mai auzit nimic, din cauza sângelui care-mi zvâcnea în tâmple. Am crăpat ușa. Lee m-a zărit, s-a aplecat în semn de salut spre Loew și a ieșit din birou. M-a urmărit până în micul birou de la Arestări. Eu m-am întors brusc spre el: — Ne-ai detașat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Am alergat și am prins-o de gât. Ea începu să țipe. I-am înăbușit strigătele, astupându-i gura cu palma stângă. Femeia dădu disperată din mâini, apoi deveni rigidă. Mi-am scos revolverul și i l-am lipit de tâmplă. Jandarmii avansau prudenți, cu armele lipite de picior. Am împins-o pe femeie în cabina telefonică și i-am șoptit în ureche: — Țipi și ești moartă! Țipi și ești moartă! Înăuntru am țintuit-o cu genunchii de un perete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
priviră mai cu atenție. Era frumușel, avea ochii albaștri, părea să fie cam prin clasa a II-a. — Cum se face că știi limba noastră? întrebă Dromiket 4. — Am implantat aici un traducător simultan, răspunse puștiul, ciocănîndu-se cu degetul la tâmplă. — Cum, ești robot? se miră Felix S 23. Nu. Sunt ființă. — Și cum te cheamă? zise Stejeran 1. — Benga, răspunse copilul. — Benga și mai cum? întrebă Getta 2. La auzul întrebării, micuțului îi dădură din nou lacrimile. — Benga Williams, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
dorm, se plânse vocea. De când sunt așa, n-am pus geană pe geană. — Nu vă supărați - zise Getta 2, aprinzând o țigară -, când sunteți vizibil, cum arătați? — N-arăt rău, scumpă doamnă, răspunse vocea. Sunt înalt, brunet, puțin încărunțit la tâmple, am ochi albaștri și-am terminat A.S.E.-ul. Sunt căsătorit și am doi copii. Vinerea viitoare trebuia să ne cumpărăm boiler. — Fumați? întrebă Getta 2. — Numai în locuri special amenajate. Am fost toată viața un om corect, mi-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nu se cădea. Trebuia să aștept respectuos în picioare. Aproape paralizat de ideea că eram studiat de un ochi invizibil, mă străduiam să-mi impun o atitudine cât mai avantajoasă și să par liniștit, deși îmi auzeam pulsul zvâcnind la tâmplă. Ca să mă calmez, m-am uitat în jur. Abia atunci am văzut sala și am simțit o emoție încă și mai puternică. Știam de la bătrâni că pereții erau căptușiți cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
merse înainte. Amețeala crescu și picioarele i se îngreunară. Și le târa acuma cu greu, parcă i-ar fi fost rănite. Totuși, se sili să meargă mai departe. Picioarele abia îl mai țineau și răgete de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți ruginite. Auta se uită în jur. Fiare știa că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de Iahuben, de la doi pași depărtare. Afară de Iahuben, nu-l auzi nimeni. O izbitură înfundată și un geamăt scurt îl făcură pe Iahuben să se uite repede în locașul vâslașului din marginea punții. Hunanupu zăcea prăbușit într-o parte și tâmpla dreaptă îi era mânjită de sânge. Valurile i-o spălau unul după altul, dar sângele se ivea mereu la loc. Atunci Iahuben, cu ochii îngroziți, îl căută pe Auta, dar nu-l zări decât lângă catargul pânzei strânse, unde îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțeleptul Tefnaht te-a sfătuit să te mulțumești cu ceea ce este la îndemînă, pe pământ. Auta îl cunoștea bine. Totuși, poate fiindcă nu-l văzuse de mult, rămase mirat și tăcut. Marele Preot se aplecă ușor și-i mângâie sclavului tâmpla cu degetele. Cu toate acestea, nu se simți mai liniștit. Ținea la bătrân și pentru binele pe care i-l făcuse bătrânul scăpîndu-l de multe din greutățile robiei, și pentru învățătura îmbelșugată dobândită de la el, pentru înțelepciunea lui rară și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale morților. Păr nu avea decât puțin, deasupra tâmplelor și cefei, scurt, rar, albicios. Ființa mișcă o mână, și s-ar fi părut că mâna e grea, deși mică, într-atît de încet izbuti s-o miște, aducîndu-și-o spre piept. Zâmbi atât de blajin, încît Auta simți că toată frica
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se uită în jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur ușor și simți că i se îngreunează răsuflarea. Trase aer în piept, însă în zadar. Tâmplele i se zbătură grăbit. Acum, aerul era tot așa de sărac ca și pe crestele celor mai înalți munți, poate chiar mai neîndestulător. Străinul îl privi cu luare aminte, iar Auta zâmbi ca să arate că nu-i e frică. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acum aproape împăcat cu gândul morții. Totuși, alt sânge nu i se scoase și pe cel din globul cu ac nimeni nu i-l gustă. Alte câteva lucruri ciudate îi fură ținute câte un număr de clipe lângă ochi, pe tâmplă, pe limbă (Auta uită curând toate acestea) și scaunul cu cei doi inși așezați pe el coborî îndărăt lângă ceilalți. Auta nu putea ști ce se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am făcut și luntrea cea mare, cu care am venit... Însă cu mult mai mari. Suprafața uneia din ele este aproape cât a Atlantidei. - Și de ce le-ați făcut?... Și cum le-ați urcat? Nu pot pricepe. Auta își strânse tâmplele în pumni. - Cu ajutorul mai multor luntre ca aceea pe care o știi, am trimis la înălțimea cuvenită părți deosebite și acolo sus meșteri buni le-au închegat. Nu le-am făcut în același timp. Acum câteva sute de ani s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jos fald peste fald într-un unghi lung, veșmântul dezvelea în mers pulpa stângă, acoperind genunchiul. Auta rămase locului, vrăjit. Dar și ceilalți doi. La lumina lunii se vedeau ochii lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe frunte și pe umeri. Cel dintâi care rupse tăcerea fu cârmaciul. - Nu-mi pare rău că n-am rămas în luntre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre. Auta era înconjurat de soldați. Ridică o cupă mare de piatră pentru flori și o aruncă în capul celui mai apropiat soldat. Soldatul căzu cu coiful spart și cu tâmpla însîngerată. O suliță se îndreptă spre Auta, însă în aceeași clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rece. Auta își dădu seama că erau lanțurile. Răceala aramei lipită de glezne o cunoștea. Jos nu se vedea bine și soldații nimereau greu verigile de aramă. Auta își veni în fire. Înălță ochii și-i repezi un pumn în tâmplă soldatului care-și ținea mâna grea pe umărul lui. Soldatul se clătină și se retrase de-a-ndărătelea, cu mâna la cap. Alți patru se repeziră la Auta și-l înșfăcară de mâini. Încercă să se descleșteze, dar nu mai putu. Încercă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cânta despre popasul pe lună, despre Anu și despre cerul zeiței Iștar, dar se vedea pe sine zburând în minunata luntre, zărea din nou lunga Mare dintre Pământuri cât un șanț de grădină, zărea stele sub tălpi și stele la tâmplă și în creștet. "De ce am plecat? - se mustra, însă tot el își dădea răspuns: Cum puteam să mor iară să mai sărut pământul care mi-a fost și mamă și tată? A fost zgârcit cu mine, dar oamenii lui îmi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spun toate astea, Henry. E pericolul celei de a doua sticle. — Poți conta pe discreția mea, cher ami. Dar hipnotismul lui Svengali, calitatea lui de evreu din Mittel-Europa - toate acestea de unde se trag? Du Maurier se bătu cu degetul peste tâmplă. — Din capul meu. Din cărți. Din vise. — Și coșmaruri...? Du Maurier Înclină din cap, aprobând. Tăcură amândoi câteva momente, uitându-se la foc. Apoi Henry scoase ceasul și declară că trebuie să plece. Du Maurier Își luă paltonul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și Angi, când mă zări, îi zâmbi ca unei năluci. Realizând apoi că sunt aievea, sări de pe scaun și făcu câțiva pași înapoi. O liniște cumplită amenința să ne cuprindă, însă la timp rostii: Salut, Angi. Își duse mâna la tâmplă, se regăsi, iar apoi mă privi cu aceeași blândețe ca înainte. Irin.... Ia loc cu noi. Alice și cu mine luam prânzul. Alice, ea este Irin. Irin, ea este Alice. Încântată, spusei. De asemenea. Și, Irin, ce vei servi? Cartofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de Wați, ambalate în mucoasele unor saci albăstrui de plastic, suprapuse după criterii vandalice de mărime și greutate și inventariate sub niște numere ca de pușcăriași. Mi-am petrecut noaptea pe hol, termoizolat în teaca unui sac de dormit. Cu tâmpla pe partiturile lui Rahmaninov. Cu un bocanc pe subtilitățile tehnologiilor petrochimice. Și cu altul pe STAS-urile din construcții montaj. Dis-dimineața m-am bărbierit la o priză montată, dintr-o iresponsabilitate de execuție tipic balcanică, într-o ghenă de gunoi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]