8,991 matches
-
Din moment ce versiunea Septuaginta și manuscrisele de la Qumran ne permit să ne facem o imagine clară despre evoluția transmiterii textelor Vechiului Testament în ultimele trei secole ale erei precreștine, imagine potrivit căreia practic nu a existat un prototext al întregului Vechi Testament, ar fi mai înțelept probabil să cercetăm separat fiecare carte a Vechiului Testament și să încercăm să-i stabilim diferitele tradiții 1. În acest moment al cercetării se impune o investigație serioasă a comunităților care au transmis aceste tradiții textuale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
imagine clară despre evoluția transmiterii textelor Vechiului Testament în ultimele trei secole ale erei precreștine, imagine potrivit căreia practic nu a existat un prototext al întregului Vechi Testament, ar fi mai înțelept probabil să cercetăm separat fiecare carte a Vechiului Testament și să încercăm să-i stabilim diferitele tradiții 1. În acest moment al cercetării se impune o investigație serioasă a comunităților care au transmis aceste tradiții textuale. Cu cât știm mai multe despre aceste comunități, despre convingerile și problemele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai multe despre aceste comunități, despre convingerile și problemele lor politice, economice, sociale și religioase, cu atât vom înțelege mai bine tradițiile textuale 2. Ideea „textelor locale” ne poate oferi fundalul teoretic necesar investigării istoriilor textelor diferitelor cărți ale Vechiului Testament, deși vom fi nevoiți să extindem actuala teorie a „textelor locale” pentru a face loc cît mai multor „regiuni” și comunități. Fără o mai bună înțelegere a acestor comunități, nu vom reuși nici să ne conturăm o imagine mai clară
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
despre vremurile biblice. Deocamdată știm foarte puține lucruri despre aceste comunități și resursele noastre sunt limitate. Întrucât știm ceea ce căutam și avem întrebări care cer răspuns, manuscrisele care se cunosc până în prezent pot conduce la noi răspunsuri la problema Vechiului Testament și a transmiterii sale3. 1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraictc "1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraic" Deoarece atunci când evreii încă locuiau în Palestina, în special după anul 722 î.Hr., exista un singur loc sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu poate supraviețui prea mult timp fără un „canon educativ”, fără un ansamblu de texte fundamentale și de tradiții normative. Potrivit unei presupuneri făcute de André Lemaire, „canonul educativ” precedă canonul biblic, lucru valabil de altfel și în cazul Vechiului Testament 5: după anul 70 d.Hr., aceleași texte care constituiau înainte baza școlii Templului din Ierusalim devin cărți canonice ale iudaismului. Școala Templului era așadar legătura instituțională care unea toate cărțile Vechiului Testament 1. În ceea ce privește nivelul de alfabetizare al populației
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
valabil de altfel și în cazul Vechiului Testament 5: după anul 70 d.Hr., aceleași texte care constituiau înainte baza școlii Templului din Ierusalim devin cărți canonice ale iudaismului. Școala Templului era așadar legătura instituțională care unea toate cărțile Vechiului Testament 1. În ceea ce privește nivelul de alfabetizare al populației israelite, se poate spune că în vechiul Orient Apropiat, numărul celor care știau să scrie și să citească era foarte mic, în general reducându-se la scribii profesioniști care, după mari osteneli de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în Egipt, ca să nu mai vorbim despre Sumer și Ugarit, slujba de scrib este menționată foarte de timpuriu în analele vremii. Numeroase pasaje din Noul Testament și din literatura rabinică ne arată că scribii se socoteau drept autorități în exegeza Vechiului Testament, prestigiul de care se bucurau bazându-se în mare măsură pe o foarte bună cunoaștere a textului biblic; în acest caz, devine limpede că dovedeau o meticulozitate similară atunci când era vorba de transmiterea textului sub forma unor copii. Scribii priveau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de fapt expresia unei îndoieli sau a unei nemulțumiri 1. Paseq sau pesiq (qysp), însemnând „despărțire” sau „despărțitor”, este un semn care are forma unei linii perpendiculare situate între două cuvinte. Apare de aproximativ 480 de ori în cuprinsul Vechiului Testament, fiind foarte asemănător cu semnul de separare legarmeh sau nagda, cu care se și confundă adeseori. Chiar și lucrarea masoretică clasică Diqduqe ha-Te’amim, în ultimele sale ediții, vorbește despre paseq ca despre un semn de separare 2. Kahle
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
alții au propus ca aceste cuvinte să apară întotdeauna însoțite de un h (he direcțional) (de exemplu, hx*r+aî), totuși, nu există nici o mărturie care să susțină aceste supoziții 1. 2.6. Limbile Vechiului Testamenttc "2.6. Limbile Vechiului Testament" În general, istoricii care se ocupă cu studierea alfabetelor sunt apărătorii teoriei „originii monogenetice a scrisului”, potrivit căreia toate sistemele de scris ale lumii vechi ar deriva dintr-un singur sistem de bază. De exemplu, alfabetul chirilic și cel latin
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Palestinei era marcată de schimbări majore; ebraica tocmai cunoscuse o perioadă de înflorire în urma revoltei Macabeilor (a doua jumătate a sec. al II-lea î.Hr.) literatura ebraică îmbogățindu-se acum cu noi lucrări: Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, Tobit, Testamentul lui Neftali, Cartea Jubileelor, manuscrisele de la Qumran. În regiunea coastei mediteraneene și în Galileea evreii au preferat să vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la Qumran - Tobie, Visul lui Nabodius, fragmente din cărțile Enoh și Melchisedec, Apocriful Genezei, Testamentul lui Levi - aparține perioadei mijlocii. Caracteristicile aramaicii apusene devin cunoscute din ce în ce mai mult datorită numărului ridicat de inscripții din mormintele, osuarele și sarcofagele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în regiunea Ierusalimului. Aghiografii Noului Testament au folosit în scrierile lor câteva expresii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din cărțile Enoh și Melchisedec, Apocriful Genezei, Testamentul lui Levi - aparține perioadei mijlocii. Caracteristicile aramaicii apusene devin cunoscute din ce în ce mai mult datorită numărului ridicat de inscripții din mormintele, osuarele și sarcofagele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în regiunea Ierusalimului. Aghiografii Noului Testament au folosit în scrierile lor câteva expresii aramaice: talita koum (Mc. 5,41), Maran atha (1 Cor. 16,22), Effata (Mc. 7,34) și Eli, Eli, lama sabahtani (Mc. 15,34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
evreilor la limba și la scrisul lor, dar și necunoașterea limbii latine 2. 2.7. Modificări textuale neintenționatetc "2.7. Modificări textuale neintenționate" 1. Atunci când am vorbit despre dezvoltarea alfabetului folosit în procesul de scriere și copiere a textelor Vechiului Testament, aminteam că anumite litere arătau asemănător cu litere ale aceluiași alfabet folosit în altă regiune sau în altă perioadă de timp; această similitudine conducea în mod evident la greșeli de copiere. 2. Am amintit deja de practica din scriptorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fratele”. Această deosebire apare din cauza asemănării în pronunție a fricativului „k” și a guturalului „x”. 3. În cazul scrierii de mână, adesori se întâmplă ca cel care scrie să inverseze literele. Astfel, în loc de „mai” poate să scrie „mia”. Textele Vechiului Testament abundă în exemple de inversare a consoanelor. În textul ebraic de la Is. 21,4, citim p?n, „noapte”, „zori”, însă Septuaginta traduce yuc» care ne duce cu gândul la ?pn. 4. Omiterea de către copist a unor litere, cuvinte sau fraze
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
omis; atât timp cât comunitatea respectivă se simțea parte a istoriei textului, iar membrii ei considerau că tradiția lor este „superioară” textului, se simțeau liberi să lucreze pe text. Acest lucru este pus foarte clar în evidență de istoria redactării textelor Vechiului Testament 1. În al doilea rând, de cele mai multe ori, „ipoteza încorporării” nu este susținută de nici o evidență textuală, din moment ce presupusele „glose” se regăsesc și în alte manuscrise și traduceri. Uneori, atunci când sunt scoase din text, presupusele glose fac aproape imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nevoia de a duce textele transmise cât mai aproape de înțelesul contemporanilor. Același lucru se întâmplă și în zilele noastre: traducerile Bibliei continuă să fie revizuite din punct de vedere lingvistic, astfel încât s-au făcut numeroase modificări minore în textul Vechiului Testament 1. 3. Pe măsură ce concepțiile religioase și morale ale Israelului au evoluat, a devenit imperativ ca unele cuvinte și expresii să fie înlocuite, întrucât deveniseră de neînțeles pentru ascultători 2. 4. Adeseori se adăugau textelor anumite cuvinte explicative sau particule, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în același timp că astfel de armonizări între texte au condus la modificări textuale constând în adăugiri sau omiteri. Deși am discutat în principal probleme legate de transmiterea textuală și reconstituirea istoriei transmiterii textuale sub titlul „textele ebraice ale Vechiului Testament”, ceea ce am spus se referă în egală măsură la transmiterea tuturor textelor Vechiului Testament, de exemplu textele grecești, aramaice sau siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
constând în adăugiri sau omiteri. Deși am discutat în principal probleme legate de transmiterea textuală și reconstituirea istoriei transmiterii textuale sub titlul „textele ebraice ale Vechiului Testament”, ceea ce am spus se referă în egală măsură la transmiterea tuturor textelor Vechiului Testament, de exemplu textele grecești, aramaice sau siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am referit la problema istoriei manuscriselor textelor ebraice ale Vechiului Testament îl constituie faptul că tradiția ebraică ne oferă primele informații cu privire la acesta. După ce am făcut referiri la posibilele cauze ale greșelilor textuale, ale adaptărilor și diferitelor modificări, este bine să ne amintim faptul că tanaimii și amoraimii iudei erau foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lor. Ei nu gândeau în termenii unui singur text original și nici nu ar fi putut, pentru că un astfel de text nu exista. Ei doar încercau să construiască un text pentru propriile scopuri. Cercetarea istorico-critică ne oferă imaginea unui Vechi Testament care s-a dezvoltat într-o perioadă lungă de timp, printr-un proces de editare și reeditare. 3tc "3" Textul masoretictc "Textul masoretic" 3.1. Termenul masoratc "3.1. Termenul masora" Sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se foloseau și în alte poziții ale cuvintelor, cu timpul fiind suplimentate cu alte încercări de vocalizare. Masoreții orientali (Babilonia) și cei occidentali (Palestina) au dezvoltat sisteme diferite de vocalizare, sistemul semnelor vocale care apare în versiunile moderne ale Vechiului Testament fiind în principal rezultatul muncii masoreților din Palestina. Întrucât un foarte mare număr de cuvinte se putea citi în mai multe feluri, vocalizarea avea rolul practic de a indica, cu precizie, modul în care trebuie citite consoanele. În iudaism au
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
masoreții occidentali să fi avut în vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales în faza terminală de copiere a textelor. Entuziasmul și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
disputele scolastice și-au lăsat amprenta asupra textelor biblice, atât în limbile originare, cât și în numeroasele versiuni în limbile popoarelor convertite la creștinism. Iudaismul s-a arătat interesat în special de păstrarea cu sfințenie a textului ebraic al Vechiului Testament, în timp ce creștinismul, preocupat de misionarism, a încercat să traducă textul Bibliei și să îl facă accesibil tuturor neamurilor. Majoritatea versiunilor textuale ebraice întâlnite în edițiile moderne ale Bibliei ebraice se bazează pe manuscrise ce datează din perioada secolelor IX-XI d.
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Manuscrisele nu reprezintă „obiecte moarte” aruncate pe rafturile bibliotecilor, ci mărturii ale tradițiilor vii ale unor comunități; cercetătorul biblic privește manuscrisele ca pe o parte a curgerii istoriei, a tradițiilor aflate în permanentă mișcare. Textele care stau la baza Vechiului Testament au trecut prin diferite procese și stadii de dezvoltare, „versiuni” ale aceluiași text întâlnindu-se în diferite localități. În asemenea situații, oricine poate „corecta” o versiune pe baza alteia, de exemplu, versiunea ebraică a cărții Ieremia pe baza versiunii din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
obișnuite pe care le făceau scribii atunci când copiau textele, practicile folosite de scribi la transcrierea manuscriselor etc.2. Chiar și astăzi, în secolul XXI, există foarte mulți oameni analfabeți; este lesne de înțeles că odinioară, când textul ebraic al Vechiului Testament se copia de mână, arta scrisului era practicată de un grup privilegiat de oameni. Acest grup era alcătuit din trei categorii importante: scribii oficiali sau secretarii, „autorii” și „teologii”. La 2Rg. 22,3 se face referire la Șafan, scriitorul regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]