34,136 matches
-
sovietic de procese? Moscova putea elimina pe oricine dorea, oriunde În blocul sovietic, prin „măsuri administrative”. Prin comparație, procesele par complicate; mărturiile și confesiunile evident false, persecuția fățișă a anumitor indivizi și categorii sociale nu erau deloc făcute să-i convingă pe observatorii străini de buna-credință a procedurilor judiciare sovietice. Dar procesele-spectacol din blocul comunist nu urmăreau dreptatea. Erau mai degrabă o demonstrație pedagogică pentru public, o venerabilă instituție comunistă (primele procese de acest fel au avut loc În URSS În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre comuniștii locali dacă nu s-ar fi temut că dau apă la moară dușmanilor politici. Era și aceasta o moștenire a „antifascismului”: ideea fixă că „nu avem dușmani la stânga” (regulă ignorată cu dezinvoltură de Însuși Stalin). Încercând să-l convingă să nu scrie despre procesul Rajk, progresistul abate Boulier Îi explica lui François Fejtö: să atragi atenția asupra păcatelor comuniste Înseamnă „să faci jocul imperialiștilor”11. Teama de a servi involuntar intereselor antisovietice nu era nouă. Dar În anii ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neofasciști, criticii Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror vederi politice le păreau, În rest, execrabile. Aceste alianțe dubioase constituiau o țintă favorită a polemicii sovietice, drept pentru care era uneori dificil să-i convingi pe criticii liberali ai comunismului să se exprime În public: se temeau că vor fi luați drept reacționari. În 1948, Arthur Koestler mărturisea unui public numeros adunat la Carnegie Hall, În New York: „N-ai ce-i face, uneori oamenii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu, prima bombă atomică britanică intra În dotarea Royal Air Force. Din motive militare și economice, guvernele britanice din acea perioadă abia așteptau să treacă de la o strategie de apărare continentală la una de descurajare nucleară: insistențele lor l-au convins pe Eisenhower să adopte noua strategie, iar englezii nu s-au opus staționării de bombardiere nucleare americane pe teritoriul britanic 7. și francezii aveau un program atomic, aprobat de Mendès-France În decembrie 1954, deși prima bombă exclusiv franceză nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a orașului a Început să alunece lent În irelevanță politică. Chiar și rușii și-au pierdut interesul. În mod bizar, Occidentul nu a sesizat imediat acest lucru. În anul următor, când a izbucnit criza cubaneză, Kennedy și consilierii lui erau convinși că Hrușciov orchestrează o intrigă complexă, machiavelică, pentru a-și atinge scopurile În Germania. Lecția din 1948-1950 fusese Învățată prea bine. Așa cum Truman și Acheson văzuseră În incursiunea coreeană un posibil preludiu la o intruziune sovietică În vestul Germaniei, Kennedy
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a opoziției radicale din politica britanică: majoritatea suporterilor erau educați, adversari ai violenței și cu vederi de stânga; solicitările lor erau adresate În primul rând propriului guvern, nu rușilor sau americanilor (cele două mari partide din Regatul Unit erau amândouă convinse de necesitatea unui potențial nuclear britanic independent, deși era limpede, la sfârșitul anilor ’50, că o bombă britanică nu Își putea atinge ținta fără rachetele și submarinele americane). La apogeu, În 1962, CDN a raliat 150.000 de suporteri pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult entuziasm. Adenauer a avut o poziție ambiguă, insistând - cu o sinceritate moderată - că nu făcuse decât să răspundă presiunii internaționale. Una dintre reușitele Mișcării pentru pace (sprijinită de sovietici) de la Începutul anilor ’50 fusese aceea că izbutise să-i convingă pe mulți vest-germani că țara lor ar fi putut obține atât reunificarea, cât și garanții de securitate dacă s-ar fi autodeclarat „neutră”. La Începutul anilor ’50, mai mult de o treime din germanii chestionați În sondajele de opinie optau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
credeau că se pot baza pe simpatia americanilor față de interesele și obligațiile internaționale ale Marii Britanii. și astfel, chiar dacă Eisenhower Însuși le spusese că Își făceau prea multe griji cu privire la Nasser și amenințarea pe care acesta o reprezenta, liderii britanici erau convinși că SUA i-ar fi sprijinit fără ezitare dacă se ajungea la un conflict. Acesta era contextul În care prim-ministrul britanic Anthony Eden (care luase cu un an Înainte locul lui Churchill) a purces la reglarea conturilor cu enervantul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
accesul preferențial pe care aceasta l-ar fi permis pe piețele străine - Îndeosebi cea germană (ori britanică) - pentru carne, lactate și cereale. Acesta, Împreună cu promisiunea menținerii subvențiilor și un angajament din partea partenerilor europeni că vor cumpăra producția agricolă excedentară, a convins Adunarea Națională să voteze pentru Tratatul de la Roma. În schimbul deschiderii pieței interne pentru exporturile industriale ale Germaniei, francezii au obținut practic mutarea sistemului lor intern de garanții rurale pe umerii partenerilor CEE, ușurând astfel Parisul de o povară de lungă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin de 9 milioane. Nagy a rămas prim-ministru până În primăvara anului 1955. În acel moment, Rákosi - care, Împreună cu alți veterani din Partidul Muncitoresc Maghiar, Încercase să-l submineze pe colegul lor Încă de la revenirea la conducere - a reușit să convingă Moscova că Nagy nu putea menține un control ferm Într-un moment În care Uniunea Sovietică se afla sub amenințarea expansiunii NATO, iar Austria vecină era pe punctul de a deveni un stat independent și neutru. Comitetul Central sovietic a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se facă distincția Între masele loiale, care Își pierduseră Încrederea În partid din cauza greșelilor din trecut ale acestuia, și contrarevoluționarii Înarmați, pe care guvernul lui Nagy spera să-i izoleze. E posibil ca explicațiile lui Kádár să-i fi convins pe unii dintre liderii sovietici, Însă ele nu reflectau realitatea din Ungaria. Pe tot cuprinsul țării se formau În mod spontan organizații studențești, consilii ale muncitorilor și „comitete naționale” revoluționare. Ciocnirile dintre poliție și demonstranți au provocat contraatacuri și linșaje
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a lucrului. Nagy Îi atrăsese În sfârșit de partea sa pe majoritatea celor care Îi suspectaseră intențiile. În aceeași seară În care Nagy lansa apelul său istoric, János Kádár a fost transportat În secret la Moscova, unde Hrușciov l-a convins de necesitatea formării, cu sprijin sovietic, a unui nou guvern la Budapesta. Armata Roșie urma oricum să intre În Ungaria și să restabilească ordinea; singura problemă era cine va avea onoarea de a colabora cu ea. șovăielile lui Kádár, pus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale, i-a convins pe teoreticienii italieni și pe adepții lor că refuzul radical al „statului burghez” reprezenta strategia corectă. Autonomia lucrătorilor - ca tactică și ca obiectiv - era calea viitorului. Reformele - În școli și uzine deopotrivă - erau nu numai imposibile, dar și indezirabile. Compromisul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care trebuiau luate: „Situația din Cehoslovacia periclitează interesele vitale comune ale altor țări socialiste”. Două săptămâni mai târziu, liderul ceh și cel sovietic s-au Întâlnit la frontieră, la Čierna nad Tisou, iar Dubček a Încercat din nou să-l convingă pe Brejnev că Partidul Comunist nu Își primejduia poziția atunci când promova reforme, ba chiar Își consolida sprijinul popular. Nu numai că liderul sovietic nu a fost convins; el a plecat și mai sceptic În privința viitorului lui Dubček. Pactul de la Varșovia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frontieră, la Čierna nad Tisou, iar Dubček a Încercat din nou să-l convingă pe Brejnev că Partidul Comunist nu Își primejduia poziția atunci când promova reforme, ba chiar Își consolida sprijinul popular. Nu numai că liderul sovietic nu a fost convins; el a plecat și mai sceptic În privința viitorului lui Dubček. Pactul de la Varșovia a anunțat manevre iminente lângă frontiera cehă. Când Pactul de la Varșovia s-a reunit la Bratislava pe 3 august (Întâlnire la care Ceaușescu a refuzat să participe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5 milioane de zile de lucru pierdute) până În Marea Britanie, unde două greve masive ale minerilor (În 1972 și 1974) au convins un guvern conservator timorat că ar fi mai Înțelept să amâne Închiderea minelor alți câțiva ani, chiar cu prețul unor subsidii puse pe spinarea populației. Minerii și oțelarii erau cei mai cunoscuți și poate cei mai disperați dintre protestatarii organizați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frecvent În cercuri academice respectabile - inclusiv În revista lui Negri, Rosso. La un an după răpirea și asasinarea lui Moro, Negri celebra „anihilarea adversarului”: „Durerea adversarului nu mă afectează: dreptatea proletară are forța productivă a evidenței și capacitatea de a convinge logic”12. Ideea că violența politică are „forța productivă a evidenței” nu era, desigur, nemaiauzită În istoria modernă a Italiei. Ceea ce Negri afirma, iar Brigăzile Roșii și suporterii lor puneau În faptă nu era diferit de „virtutea purificatoare a forței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În dezbaterile stângii academice. „Dificultatea” a devenit măsura seriozității intelectuale. Comentând fără iluzii posteritatea „gândirii ’68”, scriitorii francezi Luc Ferry și Alain Renaut concluzionează amar că „cea mai mare reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că incomprehensibilul e semnul importanței”. Găsind În universități un public gata constituit, teoreticieni subit adulați precum Lacan sau Derrida au Înălțat curiozitățile și paradoxurile limbajului la rang de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a pune partidul În slujba democrației italiene, chiar dacă acest lucru echivala cu renunțarea la opoziția fermă față de creștin-democrați: era așa-zisul „compromis istoric”. Decizie determinată, pe de o parte, de șocul loviturii de stat din Chile (1973), care i-a convins pe Berlinguer și pe alți intelectuali comuniști că nu vor fi lăsați niciodată (de către americani sau de aliații acestora din cercurile ecleziastice, militare sau de afaceri italiene) să formeze un guvern propriu, chiar dacă ar fi câștigat majoritatea parlamentară. Dar era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se aflase, timp de un an, În fruntea Mișcării Naționale Falangiste (partidul lui Franco). Suárez s-a dovedit o alegere extraordinar de abilă. El a format un nou partid, Uniunea Democrată de Centru (Unión de Centro Democrático - UCD) și a convins parlamentul franchist să organizeze un referendum național pe tema reformei politice. Derutată (prim-ministrul părea a fi din aceeași tabără), vechea gardă a acceptat, iar la referendumul din 15 decembrie 1976 schimbarea a Întrunit 94% din voturi. În februarie 1977
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost Înlocuirea monedelor naționale cu euro. Apariția unei monede europene unice a fost, astfel, efectul unor replici pragmatice la problemele economice, și nu o calculată mișcare strategică În vederea unui obiectiv european stabilit În avans. Cu toate acestea, reușind să-i convingă pe mulți observatori - În special pe social-democrații până atunci sceptici - că revirimentul economic și prosperitatea nu mai puteau fi atinse prin politici la nivel național, colaborarea monetară de succes a statelor occidentale a funcționat ca o trambulină inedită pentru alte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou limbaj În care să le prezinte. La mijlocul anilor ’90, lista de transformări era bifată - cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În Noii Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
După primul război mondial, drepturile (În special dreptul la autodeterminare) au avut un rol crucial În negocierile internaționale pentru un acord postbelic: la Conferința de pace de la Versailles, cele mai multe părți interesate și-au invocat vehement drepturile În Încercarea de a convinge marile puteri. Dar era vorba despre drepturi colective - drepturile națiunilor, popoarelor, minorităților. Mai mult, drepturile revendicate colectiv aveau o istorie nefericită. Era deprimant de clar că acolo unde intrau În conflict drepturile mai multor comunități etnice sau religioase, singurul mod
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liderii vest-europeni: Într-o confruntare nucleară, țările lor ar fi fost primele ținte. Asemenea arme nu erau de nici un ajutor În război: spre deosebire de sulițe, ele nu erau bune decât pentru negocieri. Arsenalul nuclear funcționa ca instrument de descurajare - dacă Îți convingeai adversarul că ai putea, În ultimă instanță, să-l folosești. În orice caz, nu exista nici un alt mijloc de a apăra Europa de Vest Împotriva Pactului de la Varșovia - care, la Începutul anilor ’80, se fălea cu 50 de divizii de infanterie și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dacă nu se reconcilia cu propriul său trecut - a fost anunțata intenție a conducătorilor comuniști ai Ungariei de a reînhuma rămășițele pământești ale lui Imre Nagy. În același timp, Imre Pozsgay și alți reformiști din Biroul Politic maghiar și-au convins colegii să formeze o comisie de investigare a evenimentelor din 1956 și să le redefinească În mod oficial: ele nu mai reprezentau o „contrarevoluție”, ci o „revoltă populară Împotriva unui regim oligarhic care dezonorase națiunea”. Pe 16 iunie 1989 - la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]