35,703 matches
-
cu produsul dintre masă și vectorul viteză. Pornind de la impulsul mecanic al corpului, putem deduce forma cea mai completă a definiției forței pentru un corp de masă constantă. Derivata impulsului mecanic în raport cu timpul este: Principiul al doilea al mecanicii introduce noțiunea de forță ca fiind derivata impulsului în raport cu timpul. formula 4 sau folosind definiția impulsului formula 5. În mecanica newtoniană, se consideră că masa este constantă (independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea corpului, deci formula 6. Adică formula 7. Când un corp acționează
Legile lui Newton () [Corola-website/Science/299373_a_300702]
-
au fost adesea considerate excentrice sau în afara științei, iar concepția sa, conform căreia sociologia reprezintă baza tuturor științelor, nu s-a bucurat de efectul scontat. Totuși, accentul acordat componentei cantitative, matematice, în luarea deciziilor este și astăzi acceptat, reprezentând fundamentul noțiunii moderne de pozitivism.
Auguste Comte () [Corola-website/Science/299385_a_300714]
-
uzual într-o concentrație extrem de scăzută, preparată printr-o procedură numită potențare, care se presupune că ar imprima diluției mai multă putere terapeutică. Pentru acest „proces” nu există o explicație satisfăcătoare, fiind doar o rămășiță pseudoștiințifică din epoca alchimiei, când noțiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înțelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare. O soluție atât de diluată cum e o
Homeopatie () [Corola-website/Science/299390_a_300719]
-
ul este partea de vorbire care denumește ființe, obiecte, substanțe, locuri, fenomene ale naturii, evenimente și o serie de noțiuni abstracte. Este una din puținele părți de vorbire prezente în toate limbile (o alta este verbul). În unele limbi substantivele se modifică după număr și caz. În propoziție, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi înlocuite
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
care denumesc ființe, lucruri, fenomene ale naturii și locuri intră în această categorie. Substantivele numărabile au formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: "trei purceluși", "o mulțime de probleme", "cîteva minute". Substantivele nenumărabile denumesc noțiuni care nu pot fi numărate și deci nu admit ideea de singular sau plural, precum o mare parte din noțiunile abstracte. Aceste substantive fie au numai formă de singular (sau forma lor de plural are un sens diferit), fie au
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: "trei purceluși", "o mulțime de probleme", "cîteva minute". Substantivele nenumărabile denumesc noțiuni care nu pot fi numărate și deci nu admit ideea de singular sau plural, precum o mare parte din noțiunile abstracte. Aceste substantive fie au numai formă de singular (sau forma lor de plural are un sens diferit), fie au numai formă de plural (sau forma de singular este practic nefolosită). Exemple: Substantivele colective sînt acele substantive care exprimă o
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
să-i arate o cale mai ușoară ca să înțeleagă geometria, iar Euclid ar fi răspuns: „În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”. Euclid a expus cercetările în domeniul opticii în tratatele Optica și Catoptrica. În cel dintâi a prezentat noțiunea de rază de lumină și a formulat, pentru prima dată, legea propagării rectilinii a luminii: „Razele... se propagă în linie dreaptă și se duc la infinit”. În continuare Euclid a analizat probleme geometrice de aplicare a acestei legi: formarea umbrei
Euclid () [Corola-website/Science/299447_a_300776]
-
astfel de schițe "cartoons" în scopul pavoazării Casei Parlamentului. Revista londoneză Punch, prima revistă săptămânală de umor, care își începuse apariția la 17 iulie 1841, publica o serie de desene ironice la adresa schițelor prezentate în această expoziție. Din acest moment noțiunea de caricatură va fi definitiv stabilită în înțelesul pe care îl acordăm și noi astăzi. Dacă ar fi să stabilim o geneză a genului caricatural, putem lesne să considerăm chiar desenele rupestre ca având adesea o însușire satirică datorită sintezei
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
caracteristică a caricaturii fiind stilizarea și reliefarea accentelor predominante ale subiectului. În tradițiile tuturor popoarelor, pe toate continentele, întâlnim astfel de reprezentări umane sau animale care dacă nu posedă neapărat însușiri amuzante, simplitatea expresiei lor grafice le conferă cel puțin noțiunea de caricaturi în înțelesul arhaic al termenului. Este dificil a-l găsi și numi pe primul caricaturist european. Cum am subliniat mai sus, străbunicii caricaturiștilor au fost artiști de seamă, respectabili și cât se poate de serioși care foloseau termenul
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
de la "glumele fizice", vulgare de cele mai multe ori, într-o sferă ceva mai nevinovată cum ar fi semnul grafic. Nefiind implicată critic ori psihologic în vreun fel și fără a se dori moralizatoare, caricatura de gag este de cele mai multe ori bufă, noțiunea estetică desemnând efectul mecanic ilariant produs de comicul unor situații simple, elementare. Elementul esențial pe care și-l arogă caricatura de acest gen, este ironia sau, mai pe șleau spus, bășcălia. Caricatura de acest gen nu a putut prolifera decât
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
a tuturor lucrurilor", și că nu aveau să dea nici o soluție problemelor nerezolvate. Chiar când comunitatea oamenilor de știință se pregătea să dea uitării teoria corzilor cu tot cu cele cinci versiuni ale ei, a apărut o altă idee: super-gravitația („"super gravity"”), noțiune impusă discuțiilor de către Michael Duff, profesor la Universitatea din Michigan, Ohio, SUA. Supergravitația se asemăna foarte mult cu teoria corzilor: „În mod normal credem că trăim într-o lume tridimensională. Ne putem mișca în trei direcții: la dreapta sau la stânga
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
dimensiunea 11, Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitației și a găsit o altă soluție: gravitația nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Și astfel s-a ajuns la o noțiune mult timp ocolită de comunitatea științifică: universurile paralele. Într-o clipă cercetătorii au fost cuprinși de frenezia "universurilor paralele" existente în a 11-a dimensiune, care păreau să rezolve probleme vechi de secole. Iată cum arată aceste universuri paralele: fizicienii
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
se lovesc, ele nu se lovesc uniform pe toată suprafața și concomitent, ci în puncte diferite și la momente diferite în timp. Așa se explică nașterea universului în forma pe care o cunoaștem noi, cu ajutorul teoriei M. Cea mai recentă noțiune introdusă de cercetători este cea a universului multiplu - în engleză: „"multiverse"” ("multivers"). Acesta „ar putea conține un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Probabil că în fiecare moment au loc Big Banguri. Universul nostru coexistă cu
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
cu funcțiile diferitelor componente. Aplicațiile imediate ale cunoștințelor dobândite astfel erau folosite de oameni pentru diferite scopuri: producerea obiectelor de îmbrăcăminte, a armelor, a locuințelor; însă încă din cele mai vechi timpuri, aplicația cea mai importantă și mai spectaculoasă a noțiunilor de anatomie a fost cea medico-chirurgicală, la început concretizata în intervenții simple că hemostaze, aplicare de pansamente, sau chiar (după unii cercetători) manevre mai complexe că trepanații. De altfel, dintre toate științele medicale, anatomia este poate cea mai veche, apărută
Anatomie () [Corola-website/Science/298823_a_300152]
-
umorala care, desi falsă din punct de vedere științific, a avut marele merit de a pregăti terenul Endocrinologiei moderne: ""...omul este, ca destin, urmașul celor patru umori..."" Aristotel (384-322 îen), tutorele și mentorul lui Alexandru cel Mare, a formulat primele noțiuni de embriologie și de anatomie comparată, descriind embrionul de găină și lichidul spermatic. În secolul ÎI en, Galenus din Pergam, medicul lui Marcus Aurelius folosește metodă disecției experimentale, face prima clasificare sistematică a oaselor și articulațiilor, descrie duramater și piamater
Anatomie () [Corola-website/Science/298823_a_300152]
-
a Facultății de Medicină din Iași începând cu anul 1913. În 1920 preia Catedră de Anatomie din București, unde rămâne până în 1942. Are contribuții extrem de importante în promovarea conceptului de "anatomie funcțională", căutând să elimine descrierea rece și seaca, enumerarea noțiunilor fără a ține seama de ființă vie: Se implică și în studii destul de complexe de antropologie fizică, satisfăcându-și astfel și pasiunea pentru fotografie și etnologie. Alcătuiește o valoroasă colecție de cranii și schelete umane complete, cea mai numeroasă din
Anatomie () [Corola-website/Science/298823_a_300152]
-
folosind rigle și . Calculele greoaie cu multe cifre puteau fi înlocuite cu căutări în tabele și simple adunări, datorită faptului — important în sine — că logaritmul unui este logaritmilor factorilor: cu condiția ca , și să fie toate pozitive și . În prezent, noțiunea de logaritm vine de la Leonhard Euler, care a legat-o de funcția exponențială în secolul al XVIII-lea. Scara logaritmică restrânge variația unor cantități cu gamă largă. De exemplu, decibelul este o unitate care cuantifică logaritmul unor rapoarte de energie
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
nevoie de mai mulți pași pentru a converge), dar oferă mai multă precizie. Constantele π și ln(2) pot fi calculate cu serii rapid convergente. Logaritmii au multe aplicații în interiorul și în afara matematicii. Unele dintre aceste evenimente sunt legate de noțiunea de . De exemplu, fiecare cameră a cochiliei unui nautilus este o copie aproximativă a următoarei, scalată cu un factor constant. Acest lucru dă naștere la o . cu privire la distribuția cifrei celei mai semnificative poate fi și ea explicată prin invarianța de
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
geometrice : părțile de mici dimensiuni reproduc, cel puțin aproximativ, întreaga structură globală. (foto) poate fi acoperit cu trei copii ale sale, fiecare având laturile jumătate lungimea inițială. Acest lucru face ca dimensiunea Hausdorff a acestei structuri să fie . O altă noțiune pe bază de logaritmi este obținută prin necesare pentru a acoperi fractalul în cauză. Logaritmii sunt legați de tonurile și intervalele muzicale. În, raportul frecvențelor depinde numai de intervalul dintre două tonuri, nu și de o anumită frecvență (sau înălțime
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
forțe. Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și "energia". Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul "energie" are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularități mai subtile, caracteristice anumitor forme de transfer energetic. Cea mai generală definiție, prezintă energia ca "măsură a mișcării materiei". Această formulare, deși corectă, prezintă inconvenientul unei exprimări mai puțin
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
Unitatea și legătura formelor de mișcare a materiei, capacitatea lor de transformare reciprocă a permis măsurarea diferitelor forme ale materiei printr-o măsură comună: energia. Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea corectă a noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor energetice. Din punct de vedere științific, "energia" este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic când trece printr-o transformare din
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
explice de ce anumite combinații de note sunt utilizate într-o compoziție. Analiza armoniei unei compoziții ajută la înțelegerea, memorizarea și, în ultima instanță, la interpretarea acesteia. În Grecia Antică notele erau organizate în moduri, iar acordajul instrumentelor avea la bază noțiunea de tetracord. Deși există numeroase testimonii (scrieri, picturi pe vase) despre importanța muzicii în educația Greciei Antice, s-au păstrat foarte puține exemple de compoziții (aproximativ 50 de fragmente). O compoziție polifonică (de exemplu, un motet în stilul contrapunctului renascentist
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
numai cu intervale consonante (M3, P4, P5 si M6) și reprezintă fundația armoniei unei compoziții. Rameau a stabilit că diferite "sonorități" (de exemplu, în notație modernă, formula 1, formula 2 și formula 3) sunt de fapt variante ale aceluiași "acord" și a introdus noțiunea de acord perfect (fr. "accord parfait", triada pe tonică), subdominantă (fr. "sousdominante", o creștere de P5 în basul fundamental) și dominantă (fr. "dominante", o descreștere de P5 în basul fundamental). Ca și în Baroc, acordurile, pentru a forma o structură
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
dezbătută de Platon și de Xenofon, dar cu unele accente particulare de acesta din urmă este cea a „demonului" socratic (daimonion) despre care s-a scris o întreagă literatură. Să amintim și la noi frecventa utilizare a termenului și a noțiunii în poezia lui Mihai Eminescu (Înger și demon ș.a.), de către Lucian Blaga („Daimonion"), Pompiliu Constantinescu („Eros și daimonion") ș. a. În literatura universală conceptul are o tradiție îndelungată din antichitate, Evul mediu, Renaștere, la ro-mantiici, Goethe, Lermontov etc. Nu greșesc comentatorii
Socrate () [Corola-website/Science/298868_a_300197]
-
este contextul în care actul intențional se petrece. E foarte important faptul că el include înțelegerea lumii de către actor, (subiect), inclusiv a modului în care ceilalți pot lua parte la activitățile intenționale. Searle furnizează o bază teoretică puternică pentru utilizarea noțiunii de intenționalitate în contexte sociale ceva mai largi. Intenționalitatea e un termen tehnic care înseamnă "proprietate". Intenționalitatea indică faptul că cineva a atașat un anume sens unui obiect, l-a încărcat cu o credință anume, o proprietate și așa mai
John R. Searle () [Corola-website/Science/298877_a_300206]