37,317 matches
-
o rusoaică refugiată de la Odesa), Buntea, care avea mania curățeniei, a scuturat, de la etaj, hăinuța mea din care a sărit minunatul Roskop Patent; chiar în fața mea s-a transformat într-o grămadă de rotițe, arcuri și fragmente metalice. Nu am plâns, cum s-au așteptat bunica mea și Vera Ivanovna (părtașă directă la asasinat), am rămas mut, împietrit de nenorocirea de a fi văzut omorârea lui Dumnezeu. * În vara aceea am tot tras cu ochiul la domnii aflați în vacanță, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
șoapte, cu durități și tăceri extraordinar de sugestive. A recitat celebrele și atunci "romanțe pentru mai târziu", "eu știu c-o să mă-nșeli chiar mâine", "un bătrân și o bătrână", "se uită soarele-napoi ... dar balerina nu-l iubea". Noi plângeam... pentru că "balerina nu-l iubea", pentru că "ai să mă-nșeli chiar mâine", pentru că "în orașul care plouă". Un amănunt care ni s-a părut un miracol a fost ploaia care a început să se audă și poetul, cu o vervă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este imposibil să-i evit. Nici vorbă să-i omit, pentru că mă dau ei afară din text, așa încât, întâlnindu-i, trebuie să-i iau în considerație. Mai cu seamă că ei constituie o problemă specială foarte importantă. Mulți compatrioți se plâng de numărul prea mare al pensionarilor, fapt repetat fără întrerupere de guvern, care lasă a înțelege că pensionarii sunt un fel de chinezi ai României; adică sunt atât de numeroși încât pot invada țara cum ar putea chinezii să invadeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
restul cetățenilor sunt nonconformiști, neacordând atenție acestor fleacuri. Pensionarii au și urâtul obicei de a-și manifesta nemulțumirea față de nivelul scăzut al pensiilor. Cu pensiile lor mici ("altele nu ne putem permite", precizează guvernul), pensionarii, după ce își achită datoriile, se plâng că nu le ajung banii. Dar ei nu înțeleg că nu le ajung banii pentru că îi cheltuiesc în mod necorespunzător; această subtilitate le scapă, nu o realizează. De altfel, acești cetățeni au și pretenții speciale cum sunt alimentația (hrana) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
casă, Țiganul cam urâcios, urâcios și mofturos, mai venea și seara beat, și-și bătea nevasta-n cap, Nevasta s-a săturat, și-a luat drumul și-a plecat, Și-a plecat la Calafat, c-un boier s-a măritat, Plânge Leana și Tincuța, Plâng mereu după măicuța, Țiganul s-a întristat, după țigancă a plecat, Ani de zile-a căutat Și-a găsit-o-n Calafat, Trecând pe lângă o poartă, Copilașii-au chiuit, Uite-o taică pe măicuța, Uite-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
urâcios și mofturos, mai venea și seara beat, și-și bătea nevasta-n cap, Nevasta s-a săturat, și-a luat drumul și-a plecat, Și-a plecat la Calafat, c-un boier s-a măritat, Plânge Leana și Tincuța, Plâng mereu după măicuța, Țiganul s-a întristat, după țigancă a plecat, Ani de zile-a căutat Și-a găsit-o-n Calafat, Trecând pe lângă o poartă, Copilașii-au chiuit, Uite-o taică pe măicuța, Uite-o colo pe terasă, stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
crocodil puse la păstrat, cum a murit într-un îngrozitor accident una din mătușile sale (care totalizau un considerabil batalion de mătuși de rezervă, așteptându-și cuminți ora asasinării)... Acum însă, în seara aceea, era mai beat decât alteori; disperat, plângea cu lacrimi patetice și, bucuros că i-am dat banii necesari, s-a prosternat la picioarele mele, rugându-mă "să-l iert". Aproape în convulsii, lovindu-și fruntea de podea, țipând la mine: "De ce îmi dați, ca să mă insultați, asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
păhărelul, din ochii mei, pe când scriam nu știu ce. Se mai liniștise, dar iarăși a luat-o repede de la capăt cu fabulația... Că nu știu cine i l-a confiscat, i-a luat obiectul, era un extraterestru... "Dar o să-l găsiți, m-a asigurat, plângând. Obiectele acestea ies la suprafață, au suflet, va veni el la iubitul lui stăpân, bietul de el..." A adormit cântând, cu hohote, un cântec, cine știe de unde l-o fi luat: "Clopoțel cu suflețel, suflețel cu clopoțel...", tot așa, până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o altă stradă, ceva mai impozantă. Dar această categorie este foarte răspândită, încât îmi este imposibil să o evit. Voiam o plimbare mai senină, dar este imposibil, peste tot dai de pensionari; ei constituie o problemă specială. Mulți compatrioți se plâng de numărul prea mare al pensionarilor; guvernele au prelucrat această opinie și au lăsat să se înțeleagă greutățile legate de proliferarea categoriei pensionarilor. Problema se pretează interpretării bizare, pensionarii, în opinia unor demnitari, având o prolificitate similară chinezilor. Este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
plăcerea omului, Stăpânul. O tortură cumplită; așa îmi închipuiam, concepând copacul bonsai ca pe o ființă căreia i se interzice creșterea. Îmi închipuiam ce ar fi să fiu și eu introdus într-o cușcă, oprindu-mi-se și mie creșterea; plângeam cu lacrimi mari, mut, pierdut în melancolie, pe când cei mari se întrebau din ce cauză îmi apar mie din când în când astfel de crize de idioție; plângeam, solidar cu copăcelul torturat. Datorită eseului lui Fowles, Copacul, mi-am închipuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și eu introdus într-o cușcă, oprindu-mi-se și mie creșterea; plângeam cu lacrimi mari, mut, pierdut în melancolie, pe când cei mari se întrebau din ce cauză îmi apar mie din când în când astfel de crize de idioție; plângeam, solidar cu copăcelul torturat. Datorită eseului lui Fowles, Copacul, mi-am închipuit lunga viață de copac muiat de ploi, clătinat de vânturi, dormind în picioare sau visând cu fruntea argintată de lună. Mi-am amintit de spusele unui cireș din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut prin viața mea de medic. Am intrat într-o căsuță scundă, cu tavan de bârne, mirosind a ierburi uscate și busuioc. Bunica plânge, bolborosește ceva și, prin gesturi și cuvinte abia icnite, îmi dăruiește o portocală aurie, frumoasă, aromitoare. Sunt bucuros și mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind portocala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mi-am luat lumea în cap, cocoțându-mă pe niște prundiș, într-un vagon de metal. Am ajuns unde nu aveam ce să caut, la Caransebeș, acolo am aflat de "sfârșitul războiului". Cred că am fost primul român care a plâns în avans destinul care ne aștepta. Dar, de fapt, plângeam, din dragoste. Pe atunci "amorul era un lucru foarte mare"; pasiunile au o istorie a lor; astăzi este cu totul altfel. Evenimentele care au urmat au fost foarte triste, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
prundiș, într-un vagon de metal. Am ajuns unde nu aveam ce să caut, la Caransebeș, acolo am aflat de "sfârșitul războiului". Cred că am fost primul român care a plâns în avans destinul care ne aștepta. Dar, de fapt, plângeam, din dragoste. Pe atunci "amorul era un lucru foarte mare"; pasiunile au o istorie a lor; astăzi este cu totul altfel. Evenimentele care au urmat au fost foarte triste, mai triste decât durerea mea care, cu timpul, s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
am rămas încă un copil. * Demult plecam, în fiecare vară, la mare. Treceam invariabil prin Iași, oraș care, pentru provincialul ce eram, constituia o minune. Odată (pe atunci aveam vreo șapte ani), mama mi-a cumpărat un ceas. Atâta am plâns, că mi-a cumpărat acel obiect. Ceasul mi l-a cumpărat din Piața Unirii, unde un domn rotofei, care mi s-a părut foarte simpatic, a convins-o pe mama că un ceas "Roskop Patent", cum aveau elevii mai mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
foarte frumoasă, se citea asta în ochii lui Sașa, dar și în sufletul meu. Uneori, rămâneam în urma lor, făcându-mă că tabloul este mai greu. Îi spionam. Într-o dimineață i-am văzut legați într-o lungă îmbrățișare. Atunci am plâns, primul meu plâns de bărbat înșelat. La plecarea lui Sașa, care fusese o fugă grăbită, am găsit o scrisoare, închisă, pentru Irina. Nu știu ce orgoliu m-a făcut să nu deschid niciodată acest plic, pe care l-am purtat după mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a apărut, vie și fără coș, Țurcănița. "Am înviat de Paști", mi-a spus ea, râzând; spaima și uluirea mea au fost extraordinare. Nu văzusem niciodată un mort înviat. Abia de am putut fi liniștit din plâns. Nu știu de ce plângeam. Pe urmă a început din nou să aducă ouă și smântână. Am aflat că fusese "închisă" pentru o datorie, o sumă furată de undeva de copilul ei cel rău, pentru care se dăduse ea singură vinovată, ca să-l scape pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
există, are circulație printre cunoscători), dar cred că am sugerat simțământul care animă pe bunul consumator de elixiruri. De la Moscova la Petușki se bea până la comă și apoi înapoi din comă. La trezire se spun povești în râs hohotitor, se plâng iubiri pierdute sau închipuite și se tot visează la ceva... ceva care, iarăși, este dincolo, poate raiul, sau măcar niște îngeri cumsecade te vor duce undeva, într-un spațiu... într-un loc... într-o primăvară... Pentru că, la urma urmei, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
amintiri ale copilăriei mele. Doi ani de bejenie, șapte suflete într-o cameră... De altfel nu stăteam numai noi așa de îngrămădiți. Chiar în aceeași casă, în afară de proprietarii bătrâni și de familia lor (o fată măritată, cu un copil ce plângea toată ziua și altul care sta să vină, alta, frumușică, încercând tot mereu să se mărite - ținta cea mai apropiată era un lipovean bogat, cu trăsură și cai minunați - a treia ceva mai mică, dar cu o gură spartă și
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
având deci mai mulți sorți de izbândă. Nevoind să-mi recunoască nicio competență în acest domeniu, a ridicat tonul, aproape strigând la mine, ceea ce m-a făcut să l imit, rugându-l să părăsească biroul. Bine înțeles că s-a plâns lui Kico și soției sale, și sunt sigur că până astăzi Sylvia Panaitescu a rămas cu convingerea că eu strigam la oameni și-i dădeam afară din birou... În schimb alții erau, intenționat, prea ceremonioși, spunându-mi „Domnule Ministru”, ca să
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
avut alt efect decât să mă indigneze împotriva sistemului de a-și apăra interesele (nu drepturile, pe care nu le avea) cu sprijinul germanilor. Nici acest nou refuz nu l-a liniștit, ci a trimis o scrisoare lui Horia Sima, plângându-se de „persecuțiile” mele, așa încât acesta m-a chemat la Președinție și m-a întrebat: „Ce ai cu Tzigara-Samurcaș?”. Am zâmbit și i-am răspus: „Eu n-am nimic cu el, dar nu e vina mea dacă are 69 de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
lăcrămând de durere la gândul că cel dus spre mormânt era menit să fie adevăratul conducător al neamului și al statului, dovedeau însă că poporul român privește altfel lucrurile. Și cred că nu e nimeni din țara aceasta să-i plângă de milă acum lui Antonescu, afară bine înțeles de proprii lui tovarăși de ticăloșie. La 1 Decembrie s-a ținut la Alba Iulia o măreață adunare legionară, în aceeași câmpie pe care, în 1918, sutele de mii de glasuri românești
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
blestemată, Ca pe-un proscris m-au ocolit. De ce gândeam, le era teamă, Cuvântu-mi n-avea crezământ, La ce făceam, priveau cu spaimă, Parcă luptam cu mori de vânt. Când am iubit au râs de mine, Iar când am plâns s-au veselit, Nicicând nu m-au vorbit de bine Și prea adesea m-au hulit. De-am însetat, nu mi-au dat apă, De-am flămânzit, nu m-au hrănit, De-am vrut să ies cu ei la sapă
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
primii copii care poartă cravata roșie cu tricolor. Între cele două momente de negrăită plăcere a recunoașterii sociale s-au strecurat schimbări de fond. Murise Gheorghiu-Dej în martie 1965. N-am știut cum să reacționez. Nu-mi venea deloc să plâng după el, așa cum făcusem la moartea bunicului, cu puțin timp în urmă. Părinții nu păreau triști, ci doar îngrijorați că „vine altul și o cârmește iarăși spre ruși”. Singura amintire vie despre momentul morții primului șef de stat din viața
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
teoria religiilor), nu și pe critica materialist-științifică, sau elevii pentru olimpiadă pentru temele care n-aveau conotații politice. Inspectorii din minister mă foloseau pe zona temelor de epistemologie, fără să-mi ceară ceea ce, realmente, nu puteam face. Nu mă pot plânge. Încercau să mă ia așa cum sunt și apreciau profesionismul. Greu era cu activiștii de partid, care tindeau să fie „revoluționari de profesie”. Ei nu puteau ieși din algoritm. Nu înțelegeau decât limba lor și aveau (majoritatea) un mod extrem de agresiv
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]