4,115 matches
-
Există mai multe forme ale iubirii în Monștri invizibili, și anume: iubirea părinților pentru copiii lor (în acest caz Shannon a fost mereu în umbra fratelui ei Shane), iubirea dintre frate și soră, iubirea de sine și, în fine, iubirea înșelătoare, care nu este cu adevărat iubire. Tema schimbării este și ea prezentă în roman. Personajele își schimbă mereu locul, numele, mașinile, poveștile proprii, sexul și orientarea sexuală, fiind într-un raport permanent cu „virusul mortal“Sida. Automutilarea, sau distrugerea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
la o parte a spațiului spațiului public delimitat de mass-media, constituit din ceea ce am numit discurs jurnalistic. Această alegere nu este întâmplătoare, ci vizează esența a ceea ce am considerat că se poate salva cel mai ușor de suspiciunea iraționalului, provizoriului, înșelătorului. Într-o societate democratică, existența unei diversități a formelor de comunicare publică este legitimă și necesară. Ilegitime sunt însă încercările de mascare a interesului politic în știri prezentate ca neutre ideologic, a opiniei partizane în punct de vedere liber, a
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
publicității comparative este uneori riscantă, mai ales atunci când comparațiile nu sunt corecte și se transformă în denigrări la adresa mărcii rivale. În România, conform legislației protecției consumatorului, publicitatea comparativa este interzisa dacă: comparația dintre produse și servicii de același fel este înșelătoare ; bunurile și serviciile sunt comparate chiar dacă ele au scopuri și motive de a fi utilizate; nu exista comparație între elementele relevante ale produselor si serviciilor, cum ar fi prețul acestora; există o confuzie pe piața între persoana care face publicitatea
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
număr foarte mare de locuri pentru studenți, în special în domenii precum dreptul, științele economice, managementul, științele sociale și umaniste. Iar cu cât oferta este mai mare, cu atât prețul care poate fi cerut e mai mic. Argumentul este însă înșelător. Învățământul superior nu e singurul domeniu în care există o astfel de concurență; or, în alte domenii, la fel de competitive, prețurile la care s-a ajuns sunt mult mai ridicate și apropiate de media europeană, ceea ce nu este cazul aici. În
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Adrian Miroiu, Mircea Ţeca () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1823]
-
fac exerciții pe faleză, oameni pe role, cu piepturi enorme și tari, trec pe lângă tine în viteză, iar un miliard de ghicitoare așteaptă să le spună trecătorilor viitorul. Ne plimbăm, uitându-ne la Pacific. Arată îmbietor, dar e o senzație înșelătoare, pentru că, având în vedere anotimpul, apa e probabil foarte rece. Ne îndreptăm spre o cafenea mică și comandăm cafea neagră și salată, fără sos pentru că după o plimbare prin trăsnita Venice, nu prea ai tendința să te îmbuibi. L.A. e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Nou, în rochița de barchet albastru cu bleu încrețită în talie. Pe urmă, metamorfoza s-a produs brusc, în gesturi, în cuvinte, în suflet, nici pistruii nu-i mai erau cei de odinioară, nu-i mai dădeau acel aer candid, înșelător. Ca o mică vietate adaptabilă ce era, Elena căpătase culoarea mediului în care trăia, nu mai păstra nimic, nimic din ceea ce fusese cândva, aruncase totul cu ușurință, insensibilă la goana copleșitoare a timpului. La nici un an după acel revelion furtunos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înălțimi, ea este mult mai echilibrată decât am fost eu cândva, cred că a avut puterea să treacă dincolo de învelișul ei protector și nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea rău că-i oferă fetei un fruct înșelător. În ziua în care urma să-și viziteze părinții împreună cu Ovidiu și Sidonia, imediat după ce se machie, Carmina se îndreptă direct către colțul de bibliotecă, unde ținea dicționarul, trase cartea mare pe genunchi și căută la litera "L", foarte preocupată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
joc. Am jucat două partide. Hatsumi era într-adevăr foarte bună, dar pe mine, pe lângă lipsa de antrenament, m-a încurcat și bandajul de la mână, așa că am mâncat o bătaie zdravănă. Ești nemaipomenită! am exclamat eu, admirativ. Aparențele pot fi înșelătoare, nu? spuse ea, zâmbind, în timp ce-și alegea cu grijă poziția pentru lovirea mingii. Cine te-a învățat? — Bunicul. Tatăl tatălui meu a fost un jucător extraordinar. ~[i instalase o masă de biliard acasă și mai jucam cu fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
trei surori ale ei gătise. Fiecare din ele se pricepea la o anumită rețetă, așa că În funcție de bucătarul din ziua aia putea să spere la un alt fel. Îi lăsa gura apă după niște ardei umpluți - un fel de mâncare extrem de Înșelător, de vreme ce fiecare din surorile ei Îl gătea Într-un stil total diferit. Ardei... umpluți... Respirația ei Își Încetinea ritmul pe măsură ce păianjenul Începea să coboare. Pe când se chinuia Încă să privească tavanul, Zeliha avu senzația că celelalte persoane din Încăpere nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu voiau să aibă nimic de-a face cu imaginea de ansamblu, dacă exista Într-adevăr așa ceva. În scurtele pauze dintre Întrebări, Armanoush a cercetat locul și oamenii, intuind de unde venea numele cafenelei. Tensiunea constantă dintre realitatea vulgară și fantezia Înșelătoare, noțiunea de persoane dinafară versus noi, cei dinăuntru, reveria locului și, În cele din urmă, expresia mohorâtă de pe chipurile bărbaților, de parcă s-ar fi gândit disperați ce să aleagă - fie să care greutatea relațiilor amoroase haotice, ca ușurătatea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
arbitrar, antrenând prin aglomerare și repetiție senzația sfârșitului de etapă, aceea a comunismului triumfalist. Romanul-frescă, cel care poate da imaginea convingătoare, de ansamblu, a unei „lumi“ întregi, e înlocuit cu romanul-mozaic, ale cărui piese întocmesc un tablou de un realism înșelător și de o „perfecțiune“ tehnică, ca un castel din scobitori. Construcția narativă din Înainte să moară Brejnev este una demonstrativă, chiar dacă la nivelul superior. Chiar fără a își asuma vreo teză - iar Iulian Ciocan are un excelent simț al nuanțelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
împrejurările și cel care poate stăpîni împrejurimile." Era uluitoare, în cîteva secunde se schimbase și devenise din plutonier o filosoafă. Era bine că nu-și pusese mintea cu ea. De fapt K. F. era o viperă. O viperă și o înșelătoare. "Ei, ce spui domnule Popianu, accepți?" S-a uitat atunci cu multă atenție la domnișoara K.F. Nu mai semăna deloc cu guvernanta pe care o știuse, timidă și cumva cam prostuță, care se ținea ca o umbră după prinț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
câteodată în cîte o conversație de rutină, fâcîndu-i așa pe cei din jur să tresară și să ia aminte, iar pe măsură ce, într-adevăr, cuprindea totul, îi venea din ce în ce mai greu să deosebească adevăratele linii de forță ale organismului social de cele înșelătoare. Simțea că, în curând, nu va mai face față. Că, în curînd, mintea lui va fi copleșită de rapoartele inspectorilor și va trebui să acționeze la întâmplare, deliberat la întâmplare, pentru a ascunde fundătura în care a ajuns. Momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jucat o festă acestui cititor. Romanul nu se învârte prea mult în zona „comunismului de cazan“, gen Șantierele Tineretului. De altfel, stau și mă gândesc, se pare că autorul și-a făcut o specialitate din a lansa romane cu titluri înșelătoare, care oferă surprize încă de la primele pagini. Și titlul Teodosie cel Mic trimitea mai degrabă la finețuri bizantine, cu împărați minori patronând o Curte coruptă, cu mai mulți centri de putere, în care intrigile coexistă cu harul sfințeniei, iar sugrumările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
ușa de la Cathedral Arms, fu pe punctul să se întoarcă direct acasă. Zgomotul și agitația îi izbiră tâmplele ca un ciocan. Era unul dintre cele mai populare locuri unde se strângeau oamenii după o zi de lucru. De câte ori cineva rostea înșelătoarele cuvinte „Ai chef de un păhărel înainte să mergem acasă?“, toată lumea se îndrepta negreșit spre bodega lui Cathy. Mai multe căsnicii fuseseră probabil pusese la încercare de această crâșmă decât de toate amantele din lume. Fran îi căută prin mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
frumusețea exotică, ochii mari și galeși care străluceau pe chipul ei delicat, pe care tunsoarea ei puțin băiețească îl punea și mai bine în evidență. Avusese întotdeauna aerul unei madone italiene, cu pielea ușor creolă, ochii căprui închis, un aer înșelător de seninătate. Dar ceea ce-i înnebunea pe bărbați, inclusiv pe el, era sclipirea a ceva deloc virginal în adâncuri, a unui foc tainic. N-arăți prea bronzată. Dumnezeu știe de ce spusese așa o platitudine. Carrie schiță un zâmbet, amuzată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sau se află în drum spre ceva, gata venit sau, dimpotrivă, gata de plecare. Prin urmare, nu e de mirare faptul că și în notele de călătorie durata este prelungită, iar evenimentele sau povestirea se produc pe fundalul multiplelor și înșelătoarelor chipuri ale așteptării. De aici și senzația de static din majoritatea narațiunilor, de încremenire milenară într-o ordine ce pare să țină mai degrabă de cosmic. Am putea spune că la Sadoveanu așteptarea este agentul narativ prin excelență: ea înlesnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
broboane. La ceasul al treilea al după-amiezii, și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră a sălciilor, soarele săgeta în ființa mea cu o putere înfricoșată. Toate iernile trecute, toate nopțile umede de toamnă, toate înserările înșelătoare de primăvară la vânat, toate erau răzbunate. Mai ales simțeam că curge din mine jilăveala acelei ierni târzii de unde veneam, care-mi furișase în măduvă reumatismul zloatei. Înțelegeam că nu nimerisem acolo ca să înșir undițile pe marginea luntrii, ci ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce mai osteneală!" și o disprețuiți, zice Domnul oștirilor și aduceți ce este furat, șchiop sau beteag: "Iată darurile de mîncare pe care le aduceți! Pot Eu să le primesc din mîinile voastre? zice Domnul. 14. "Nu! blestemat să fie înșelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri." $2 1. "Acum, către voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
ele, o altă figură, Elena, întruchipează ea însăși momeala, devenind o veritabilă unealtă în mâna zeilor. Astfel, ambivalența eidolon-ului, cu indeterminabila sa valoare de adevăr sau de minciună, de prezență a unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă într-o armă redutabilă, manipulată de zeitățile tragediei. În experiența nopții sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În tragedia greacă, statutul Elenei pare de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Elenă, cea pe care o vedem pe scenă lîngă mormântul lui Proteu, fusese răpită de Hermes și adusă aici pe un nor, din porunca zeilor cerești, care, pentru a întinde o cursă pământenilor, îi concepuseră un dublu fantomatic, o imagine înșelătoare prin perfecta ei asemănare cu modelul. Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu mai înțelege nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul actorului), se vede depășită și negată prin forța unei magii care operează metamorfoze efective
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
urmare, despre o percepție vizuală reală, al cărei obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
un craniu, imagine tradițională a morții. Prințul ar avea prilejul să mediteze pe tema clasică a „deșertăciunii deșertăciunilor”, dar în loc de asta exclamă: „O, chinuri ale iadului!”. Există acolo, așadar, ceva mult mai înfricoșător decât invitația de a reflecta la aparențele înșelătoare ale strălucitorului metal, înscrisă pe sulul de pergament plasat în orbitele goale ale capului de mort. Prințul de Aragon optează pentru sipețelul de argint și găsește înăuntrul lui desenul unui cap de idiot care se strâmbă la el clipind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]