3,744 matches
-
când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese nimeni, acum, în exasperarea și pierderea normalității, începu să plângă ca un copil. Alin interveni: - Ce s-a întâmplat? De ce te plângi acum când totu-i bine? Sau ai înnebunit? - Cred că am făcut o greșeală trecând granița fraudulos. După părerea mea, răul se pedepsește zise Mihu. - Ia uite cum plânge ca un bebeluș, exclamă Simion! - Of, tăceți naibii din gură! - Ce te-ai apucat de plâns? interveni iar Simion
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la vremea aceea am iubit-o mult pe mama ta. Era ca o perlă adevărată, veritabilă dar am pierdut această comoară. Am pierdut-o iremediabil. - Și atunci de ce ne-ai părăsit? - Au intervenit multe în viața noastră. - Îmi vine să înnebunesc! Nici nu pot să mă controlez. - Și îngerii cad în ispită. Am avut grijă de tine tot timpul. Iar acum vei locui cu mine cum am stabilit. Vei merge la școală aici în capitală. Nu trebuie să plângi! Ai să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și umor ; în aceeași categorie ar putea intra și Timpul liber al lui Valeriu Drăgușanu cu rezerva că filmul este inegal : plin de surprize plăcute în prima parte, dezamăgitor pe urmă... Tot filme teribil de inegale au făcut Jon Gostin (înnebunesc și-mi pare rău) și Ioan Cărmăzan (Casa din vis) ; primul reușește în câteva îndrăzneli narative la limita insolitului, dar este minat pe dinăuntru de un scenariu pueril, în timp ce al doilea construiește credibil (și cu forță) cadre realiste pure-și-dure, însă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
înțelegi nici de ce trebuie să se deghizeze nenorociții una-două, nici ce caută șeicul arab în România, nici ce e cu turcu, nici ce-i cu pistolu. E partea care mi-a plăcut cel mai mult : parcă toți scenariști, actori au înnebunit subit ori s-au prostit sau și una, și alta. în rest, totul e de plâns. Ce tristă fascistă... în Ce lume veselă..., ultimul film al veteranei Malvina Urșianu, o doctoriță oftalmoloagă (Tamara Crețulescu, jucând ca-ntr-o telenovelă) pune
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
faptul că este vorba despre o pensionară ce vorbește singură și se îndrăgostește de TV hero-ul Mircea Radu (Paul, în film) poate părea secundar... Dar nu e așa ; este pur și simplu demonstrația cvasiclinică a terapiei intensive post-89 : Ați înnebunit poporul cu televizorul !. Un titlu provizoriu al filmului a fost la un moment dat Mammare ; un altul ar fi putut să fie dacă Mircea Daneliuc ar fi avut cunoștință mai din timp de aceasta Matusalem revoluționează, ca o parafrază
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
anii când a putut să se destăinuiască, chiar dacă amintirile erau dureroase. Dintr-o mărturisire târzie, făcută familiei, am reținut doar un crampei: Cu rezistență fizică și nervoasă pe care am avut-o, am reușit să-mi mențin echilibrul, să nu înnebunesc, în condițiile de înaintare prin stepa rusească, în toate momentele de atacuri pe care le am traversat. La Stalingrad a fost iadul. Aici am fost rănit. Un glonț mi-a străpuns toracele și a trecut la un centimetru de inimă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
la Desfacere, să văd dacă au mai sosit reclamații de calitate la filamente. Liliana, fata care se ocupă de desfacerea filamentelor și a altor cîteva produse, e preocupată de redactarea unor telexuri. Unul, îmi spune ea, punînd deoparte telexurile, mă înnebunește cu filamentele de treizeci. Vrea trei tone, altfel reclamă și ne penalizează că nu i-am livrat marfa la timp. Foarte bine! zic eu. Spune-i că-i dai trei tone jumătate, numai să tacă. Instalația merge bine, avem de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Taci, măi Mihai. Tu nu ai îndrăznit nici măcar să o inviți unde locuiești... De unde știi?! tresar, întorcînd privirea mirată spre el. N-am știut, rîde Vlad. Am bănuit, iar tu te-ai dat de gol. Livia! Livia!! exclam eu. Ați înnebunit cu toții. Nu-i chip să existe o femeie mai deosebită că i se și găsesc bube în cap... De ce?! Pentru că ați observat că ne înțelegem bine. Vlad mă măsoară îndelung cu privirea. O întrebare, apropo de acest "ne înțelegem bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de azi. Noroc că ziarele ne asigură că iarna nu va fi grea, dar frig ca azi nu am văzut de mult. Am pierdut obiceiul să vorbesc deschis de ceea ce e preocuparea obsedantă acum: situația de aici. Uneori cred că înnebunesc, o atmosferă insuportabilă; sunt fericită că ai plecat, că trăiești într’o țară liberă și nobilă; aici mă sufoc. Chestiunea Stana care a vrut să-și micșoreze vârsta, în vederea mariajului, a avut repercusiuni și pentru casa noastră care a fost
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
înfrigurare la numărul de pagini, mi-am zis ca o flămândă căreia i s-ar fi oferit un ospăț după lipsuri și foamete: „22 de pagini, mulțumesc, Monique!“ [...] E miezul nopții. Mă gândesc la tine, te iubesc; câte odată sunt înnebunită de neliniștea baudelairiană; spune-mi sincer ce crezi despre asta? Eu, scumpa mea, dacă aș putea găsi 300 de mii aș risca orice; mă gândesc la tine în fiecare zi, în fiecare noapte; aș veni la tine ca o nebună
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu atât îmi dau seama că între noi, pe zi ce trece, imposibilul se cimentează, se face dur și impene trabil precum oțelul. Ani și ani se interpun între mine și întoarcerea ta; viața se înăsprește de-ți vine să înnebunești: sunt oameni și situații care nu se pot doborî; suntem învinse. Asta nu înseamnă că n-am să lupt ca să te merit iarăși înapoi, ca să te obțin. Dacă n-aș fi bătrână aș avea măcar forța tinereții, care e tenace
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
buzunar din secolul al XIX-lea... Degetul continuă să coboare pe listă. Matrițe de shaker... pernuțe de ace... Ridică ochii spre mine. Mai sunt de actualitate toate acestea? — Păi... Îmi dreg glasul. Sinceră să fiu, nu mai sunt atât de înnebunită după lanțurile de ceas. Sau după chestiile de făcut shakere. — Am înțeles. Nici după lingurile de dulceață din perioada victoriană? Linguri de dulceață? Ce Dumnezeului voiam să fac cu o tonă de lingurițe de dulceață de pe vremea lui Pazvante? Știți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și a lui Lucy încă este un subiect dureros la noi în familie. Vreau să spun că ținem foarte mult la Janice și la Martin, așa că nu spunem niciodată nimic, dar, sinceră să fiu, nici unul dintre noi nu s-a înnebunit niciodată după Lucy. — Și e vreun semn că le-ar... Mami face un gest vag, eufemistic. Crește familia, adaugă mai mult șoptit. — Încă nu. Zâmbetul lui Janice dispare pentru o clipă. Martin și cu mine credem că probabil vor mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ușor. — Și cum Dumnezeului crezi c-o să putem noi organiza o nuntă în America? Nu știu! spun, înghițind în sec. Poate o ținem la un... mare hotel, de exemplu. — La un... hotel? Are un ton uluit, de zici c-am înnebunit. — Și poate ne ajută și Elinor... îi dau eu mai departe. Sunt sigură că vrea să contribuie și ea... adică, dacă e mai scump... La celălalt capăt al firului, mami trage adânc aer în piept, și mă crispez. La naiba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fundal, muzică de pian. La ușă e coadă și aștept politicoasă în urma unui cuplu în vârstă, cu haine de blană asortate. Văd din hol apartamentul, luminat discret, și deja destul de înțesat de oameni. Sinceră să fiu, nu m-am prea înnebunit niciodată după apartamentul lui Elinor. E tot pe bleu, cu canapele de mătase și perdele grele, iar pe pereți sunt atârnate cele mai inexpresive tablouri din lume. Nu-mi vine să cred că îi plac cu adevărat. De fapt, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ciudată. Niște persoane de aici ziceau că o să ne mutăm în clădirea asta. De unde le-o fi venit așa o idee? — E și asta o posibilitate, zice Luke. — Poftim? Îl fixez alb. Cum adică, e și asta o posibilitate? Ai înnebunit? — De ce nu? Cobor ușor glasul. — Tu chiar crezi că eu am de gând să mă mut în blocul ăsta plin de babe oribile care se uită aiurea la tine, de parcă ai puți? — Becky... mă întrerupe Michael, făcându-mi un semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cepele. Am jucat polo o dată sau de două ori... Tarquin se uită în jur, disperat să scape. — Trebuie neapărat să-ți fac cunoștință cu fiica mea, spune una dintre doamne, prinzându-l cu mâna ca un clește de umăr. E înnebunită după Anglia. A vizitat Hampton Court de șase ori, dacă-ți poți închipui. — E senzațional, aud o voce în urechea mea, mă uit în jur și îl descopăr pe Danny privindu-l pe Tarquin cu mare atenție, peste umărul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la etaj, în dormitorul mamei lui, așezat pe un scaun, privind în gol. — Luke, am vorbit cu Michael! exclam. Mi-a spus că ai trimis niște angajați de la Brandon Communications să lucreze pentru operele de binefacere ale mamei tale! Ai înnebunit, ce-i cu tine? Hopa. Parcă nu mi-a ieșit cum trebuie. — O secretară, spune Luke neclintit. OK? Dar ce, nu poate să-și angajeze și singură câte secretare are chef? — I-am dat doar o mână de ajutor. Iisuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sigură că-mi place chestia asta. — Hei, Suze! Mă întorc spre ea cu, sper eu, un surâs foarte firesc. Nu vrei să arunci un ochi la... ăă... pernuțele astea pentru verighetă? — Poftim? Suze se holbează la mine de parcă aș fi înnebunit subit. Sper că n-ai de gând să-ți iei pernuță pentru verighetă! Te rog din suflet, nu-mi spune că te-ai americanizat în halul ăsta. — Atunci... la diademele alea. Mă gândesc poate-mi iau și eu așa ceva. — Bex
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ba ai! Și femeia aia de la petrecere părea să știe, la fel de bine ca tine! Glasul îi devine subit extrem de sever. Bex, îmi spui și mie ce se întâmplă? — Nimic! Suze mă apucă de umăr. — Termină, Bex! Sper că n-ai înnebunit să te măriți la Plaza! Mă uit la ea, și simt că îmi ia foc fața. — E... și asta o variantă, zic în cele din urmă. — Cum adică, e și asta o variantă? Mă fixează șocată, și slăbește strânsoarea. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sună foarte bine. Vreau și eu un vas pentru nuferi, neapărat. Și un platou pentru crevete. OK, acum hai să vedem ce și-au ales Annie și Rod. Tastez iar Enter și în fața ochilor îmi apare altă listă. Dumnezeule, ce înnebuniți mai sunt și ăștia după chestii pentru bar! La ce le-or folosi șase frapiere? Nu mă mai pot dezlipi de listele astea! Hai să vedem ce vor Richard și Fay! Și, pe urmă, și Leroy și Rachelle... Le printez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Fac un efort să nu izbucnesc în râs. Dar o clipă mai târziu, privindu-i chipul suferind, simt că mă apucă toți dracii. OK, bine, au fost unele momente în decursul anilor când Tom și cu mine nu ne-am înnebunit unul după celălalt. Dar nu merită așa ceva. Este ceea ce este. Și, dacă lui Lucy nu-i plăcea de el, de ce naiba s-a măritat cu el? — Tom, nu e vina ta, zic apăsat. Probabil că Lucy are și ea problemele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
teamă. OK, am s-o fac. Am s-o... sun. Știu numărul. Iau telefonul - apoi îl las iar jos. Să iau hotărârea în minte e un lucru. Să o pun în practică e cu totul și cu totul altceva. Am înnebunit? Renunț la toată nunta de la New York? Și ce-o să zică Robyn? Ce-o să zică toată lumea? Dumnezeule, aș vrea să pot să am puțin timp să stau să mă gândesc liniștită la ce o să le spun exact... — Haide! spune Suze. Fă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. — Ați primit niște flori, spune o moașă care tocmai intră. Și un mesaj de la soțul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmbraci în hăinuțe frumoase și să te plimbi cu ei în cărucior prin magazine. Nu sunt chiar așa de sigură... — Uite la Armani al nostru! Îmi duc mâna la păturica pufoasă și ating cu tandrețe obrăjorul bebelușului. Doar n-ai înnebunit să crezi că am să-mi botez copilul Armani! Nu-i mai spune așa! — Ei, mă rog. E un îngeraș! Cred că e genul despre care se spune că e un copil „floare la ureche“. — E reușit, nu? zice Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]