3,493 matches
-
Icrele acestui gen sunt grupate într-o foaie de material transparent gelatinos cu dimensiuni de 60-100 cm lățime și între 8-10 metri lungime. Ouăle se afla într-un singur strat, fiecare cu propria cavitate. Icrele plutesc libere în mare. Larvele înoată liber și au aripioare pelvice cu filamente alungite. În Atlanticul Estic speciile se găsesc de-a lungul coastelor europeene, dar mai sus de 60° N latitudine devin rare. Pe coasta americana a Atlanticului se gasește specia americana "Lophius americanus. O
Lophius () [Corola-website/Science/322243_a_323572]
-
din insula Rubiana (insulele Solomon din oceanul Pacific), și fratele acestuia, Alik în vârstă de 12 ani care în anul 1893 o demonstrează la Sydney. Johnny Weissmuller este cel care a perfecționat tehnica craulului, el reușind pentru prima dată să înoate sub un minut pe distanța de 100 m. Cea mai scurtă probă, de 50 m liber, debutează la Campionatele Mondiale de la Madrid din anul 1986. La femei primul record mondial în proba de 50 m liber este stabilit de românca
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
performanțele realizate de înotători: din 1957 omologarea recordurilor se face numai în bazine de 50m, din anul 1969 se acceptă numai apă dulce, iar din ianuarie 1972 întoarcerile nu mai sunt obligatorii prin atingerea peretelui cu mâna. Procedeul craul se înoată la feminin și masculin în competiții în probele olimpice: 50 m; 100 m; 200 m; 400 m; 800 m. ; la masculin se adugă proba de 1500 m; ștafete: 4x50 m; 4x100 m; 4x200 m; ultimul schimb în ștafetele de 4x100
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras se înoată în probele de 100 și 200 m.; este al treilea procedeu în probele de mixt individual și al doilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. La campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m și ștafeta de
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras se înoată în probele de 100 și 200 m.; este al treilea procedeu în probele de mixt individual și al doilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. La campionatele mondiale se înoată și în proba de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt, respectiv 100 m mixt individual. Este un procedeu foarte utilizat pentru înotul de agrement și deosebit de util pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este recunoscut sub denumirea de bras-fluture care concurează la jocurile olimpice de la
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
olimpice de la Helsinki din 1952. Primul înotător de fluture a fost maghiarul György Tumpek, care a executat lovituri delfin și cu picioarele. În anul 1953 FINA legiferează înotul fluture cu picioare delfin. La jocurile olimpice 1956 de la Melbourne toți participanții înoată delfin, iar din anul 1963, regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
de la Melbourne toți participanții înoată delfin, iar din anul 1963, regulamentul permite doar mișcarea simultană a picioarelor în plan vertical. Cu timpul procedeul flutur devine al doilea procedeu de viteză după stilul liber. În programul jocurilor olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al treilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. În programul campionatelor mondiale se înoată și în probele de
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
olimpice procedeul fluture se înoată în probele de 100 m 200 m; este primul procedeu în probele de 200 m și 400 m mixt individual și al treilea schimb la ștafeta de 4x100 m mixt. În programul campionatelor mondiale se înoată și în probele de 50 m și ștafeta de 4x50 m mixt. Există un total oficial de 17 probe, în concursuri organizându-se pentru fiecare câte un concurs feminin și unul masculin. La Jocurile Olimpice de vară, se concurează în doar
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
în cele patru procedee de înot: Probe de ștafetă: Competițiile de înot, altele decât cele olimpice, organizează întreceri în bazin scurt, de 25 m. În programul Jocurilor Olimpice, înotul figurează ca probă de concurs la alte două ramuri sportive, pentatlon modern (înot liber 200 m) și triatlon (înot 1.500 m). La Jocurile Olimpice, Campionate mondiale și Cupe Mondiale, FINA desemnează următorul minim de oficiali: - 1 arbitru general - 4 arbitrii de parcurs - 2 starteri - 2 inspectori șefi de întoarceri, (la fiecare capăt al
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
apa caldă sau apa rece; unii se tem de a fi văzuți goi, alții se tem că corpul lor va fi criticat sau comparat cu corpurile altora. Ablutofobia se extinde la evitarea de a face baie, duș sau de a înota.
Ablutofobie () [Corola-website/Science/328177_a_329506]
-
de obicei în apele adânci ale platformei continentale. Ochii rechinului sunt formați pentru vederea diurnă și majoritatea atacurilor le dă în timpul zilei . Oamenii îl consideră unul din cei mai peiculoși rechini datorită mărimii sale , comportamentului agresiv și obiceiului de a înota și în apele mai puțin adânci în căutare de hrană. Scufundători și înotători au fost atacați de acest rechin. Unii scufundatori au afirmat ca este o creatură timidă care fuge la apropierea omului. Este un prădător lacom și de temut
Rechinul alb () [Corola-website/Science/327594_a_328923]
-
și pe vreme ploioasă pentru a nu călca oamenii aflați la muncă și pentru a i se pierde urmele. La sfârșitul aceleiași luni, unii oameni au afirmat că l-ar fi zărit la nord de Constanța, intrând în Marea Neagră și înotând. Soarta sa rămâne necunoscută. În februarie 1941 Mircea Eliade a fost numit în postul de consilier cultural la Legația Română de la Lisabona, părăsind astfel Anglia, ca urmare a ruperii relațiilor diplomatice între România și Marea Britanie. Scriitorul a locuit în această
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
Capul neacoperit de carapace poartă două perechi de antene, prima pereche de antene (antenule) este mică, nesegmentată, iar a doua pereche de antene este foarte dezvoltată, segmentată și ramificată, și servește la înot, de unde le vine și numele de "Cladocera". Înoată cu ajutorul antenelor prin sacade, ca și cum ar sări, de unde și numele popular de "purici de baltă". Multe dintre formele bentonice se deplasează și ele sărind. Partea posterioară a abdomenului (postabdomen) are la capăt gheare. Abdomenul, la formele cu carapace dezvoltată, este
Cladocer () [Corola-website/Science/330630_a_331959]
-
calde în apropierea țărmurilor, mai ales în tropice. Aproximativ 380 specii (sau 12% din numărul total de specii) sunt pești de apă dulce (mai mult de jumătate din aceștia sunt din familia percidelor). Au o mare manevrabilitate în spații înguste, înotând înapoi și înainte pe distanțe scurte cu ajutorul înotătoarelor pectorale. Sunt pești răpitori și se hrănesc cu alți pești și crustacee. Acest subordin conține mulți pești viu colorați. Au, de obicei, un aspect asemănător cu cel al bibanului sau lavracului. Corpul
Percoide () [Corola-website/Science/330740_a_332069]
-
din genul "Scomberoides" se hrănesc cu solzii și țesuturile epidermice ale peștilor de coastă (de ex. "Mugilidae"). Peștele pilot ("Naucrates ductor") însoțește rechini și se hrănește cu resturile prăzii acestui animal prădător. Acest pește, precum și alte specii din aceasta familie, înoată alături de batoide căutând prada deranjată de mișcările lor. Carangidele, în special juvenili și speciile mai mici, sunt mâncate de pești mai mari și pot cădea pradă delfinilor sau altor odontocete mici (cetacee cu dinți). Icrele și alevinii sunt pelagice. La
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
marini, epipelagici sau mezopelagici, răspândiți în apele temperate calde, subtropicale și tropicale ale oceanelor Atlantic, Indian și Pacific. De obicei trăiesc în ape foarte adânci, la adâncimi de la 150 până la 500 m, pe taluzul continental și în largul oceanului. le înoată foarte repede. Unele gempilide, de ex. "Rexea solandri", formează bancuri, în timp ce altele, de ex. scrumbiile șarpe ("Gempylus serpens") sunt solitare. Unele specii migrează la suprafață pe timp de noapte. Sunt răpitori carnivori rapizi și se hrănesc cu pești: peștii zburători
Gempilide () [Corola-website/Science/330873_a_332202]
-
1931 satul Heliopolis ("orașul soarelui") și vin din toate părțile lumii. După partizanii săi, « naturismul » nu trebuie confundat cu simplul nudism, ci este un fel de a trăi, de a se hrăni, de a fi apropiat de natură, de a înota, care cuprinde toate aspectele vieții. Naturiștii nu trăiesc integral goi, cel puțin în localitate, ci poartă în general « perdeluțe » în jurul taliei sau stringuri. Precursorul lor în Provența a fost elvețianul Jacques Grob, instalat aici în 1922, care l-a influențat
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
des, lipit de corp, cu aspect unsuros, impermeabil pentru apă. Glanda uropigiană care secretă substanța cu care își unge penele este de 10 ori mai mare decât la celelalte paserine; aceasta îi permite să-și impermeabilizeze penele. Se scufundă și înoată cu ușurință în apa pârâielor de munte, unde își caută hrana și poate merge pe sub apă în plin torent. Se hrănesc prinzând efemeride și alte insecte pe maluri sau se scufundă în apă pentru a se hrăni cu diferite nevertebrate
Cinclide () [Corola-website/Science/329330_a_330659]
-
îngustat Incubația durează 12-18 zile, de obicei, 16 zile. Clocește numai femela. Puii sunt nidicoli; rămân în cuib 19-25 de zile, de obicei, 22 de zile și sunt îngrijiți de ambii părinți. Înainte de a fi capabili să zboare, puii pot înota și se pot scufunda. Pe cap și pe spate au puf lung, des, de culoare gri închis; gâtlejul este galben-portocaliu; umflătura marginală a ciocului este galben-albicioasă. Sunt, de obicei, păsări monogame, rar poligame. Nu este o specie amenințată. În general
Mierla de apă () [Corola-website/Science/329334_a_330663]
-
a venit la o audiție pentru rolul lui Tremal-Naik. În ciuda fizicului „grăsuț”, producătorii l-au ales pe Bedi pentru rolul protagonistului Sandokan. Actorul a fost, prin urmare, obligat să se antreneze puternic și a învățat să călărească cai și să înoate. Pentru rolul Marianna, Sollima a vrut-o mult pe actrița franceză Carole André, opunându-se producătorilor care preferau în schimb o actriță italiană. Kumar Ganesh, interpretul lui Tremal-Naik, a fost angajat de producători într-un hotel din Madras, unde lucra
Sandokan, tigrul Malaeziei () [Corola-website/Science/328741_a_330070]
-
care era pe atunci aliat cu venețienii, s-a retras în munți în timp ce Angelović l-a urmărit, dar nu a reușit să-l găsească, deoarece Skanderbeg a reușit să fugă pe coasta. Potrivit lui Tursun Beg și Ibn Kemal, Angelović a înotat prin Bojana, a atacat cetatea Scutari controlată de venețieni și a prădat zona înconjurătoare. Mahmud a fost demis în 1468 ca urmare a mașinațiunilor succesorului său, Rom Mehmed Pasă, aparent din cauza unor nereguli în ceea ce privește relocarea foștilor locuitori din Karaman la
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
petrece o mare parte din timpul său nemișcat și ascuns așteptând ca prada să se apropie de el, sau se furișează spre pradă. El vânează mai frecvent la sol, dar, uneori, în ciuda greutății sale uriașe se cațără în copaci sau înoată în apă. Hrana sa constă în principal din mamifere medii sau mari și păsări. Pitonii de talie mică (3-4 m) vânează, în principal, șopârle, șobolani, alte rozătoare. Specimenele mai mari atacă prăzi diverse: viveride (binturongi, civete), maimuțe, cervide (cerbi), porci
Piton reticulat () [Corola-website/Science/328801_a_330130]
-
pe planeta Turcoaz, o lume a Jonglerilor Minții care este și colonie umană. Deși a fost colonizată de oameni cu mult timp în urmă, tehnologia ei este mult în urma celorlalte lumi aparținând omenirii. Protagonista, Naqi, și-a pierdut sora în timp ce înota alături de Jonglerii Minții, aceștia absorbindu-i conștiința. Doi ani mai târziu are loc o vizită a unui vânător de lumină, primul după foarte multă vreme. Pasagerii acestuia cer permisiunea de a vizita Stăvilarul, un centru de cercetare care se ocupă
Câinii de diamant. Zile pe Turcoaz () [Corola-website/Science/330976_a_332305]