93,058 matches
-
cerești 39. Inspirându-se din vocabularul extrem de bogat în termeni simbolici al Cântării Cântărilor, Sfântul Grigorie de Nyssa folosește o serie de numiri și comparații, care indică progresul duhovnicesc al sufletului. El descrie acest progres tot sub chipul miresei, care, întorcându-se de către păcat prin Botez, „a îmbrăcat pe Hristos” 37 Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Omilia a XI-a, în PSB, vol. 29, p. 266. 38 Ibidem, Omilia a XII-a, p. 276-277, apud Chișcari Ilie
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
mea. Întărește-mă cu parfumuri; hrănește-mă cu mere, pentru că sunt rănită de dragoste” (2.4-5). O, cum aleargă sufletul, asemenea unui cal, pe calea divină! Cum sare și se mlădiază spre ce se află înaintea ei și nu se întoarce îndărăt! Și încă este însetată. Intensitatea setei sale a devenit atât de mare, încât nu poate fi satisfăcută cu cupa înțelepciunii. Întreaga cupă nu este suficientă pentru a-i ostoi setea 53. Apoi, tot în opera In canticum canticorum, Sfântul
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
nu fusese o simplă ficțiune - mai întâi, el a existat în carne și oase! Se mai spune, apoi, mai de mult, că eu aș avea darul premonițiunii, verificat. Corect. Dacă așa-i, nu-i văd bine pe imprudenți. Oricât aș întoarce-o eu și aș învârti-o, ajung tot la vorba clasică a lui nea Iancu: * în vechiul Cotidian, scriam tabletele noastre de scriitori, N. Balotă, N. Breban și cu mine. Nu știu dacă ceilalți doi au fost anunțați sau nu
Niște moftangii, mon șer! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11863_a_13188]
-
și lung, afectând ireversibil inimile și creierele conaționalilor noștri, transformându-i ușurel în ceea ce un filozof numea, generic și plastic, "imbecilul colectiv". Închei cu această viziune ce ar putea părea catastrofică (să dea Dumnezeu să nu fie așa!), și mă întorc la situația de la cotidianul "Adevărul". Eu, mărturisesc, nu am putut să urmăresc cu inima ușoară și zâmbete uleioase pe figură ceea ce s-a întâmplat acolo; pentru că acolo era, pentru mine, aici, iar gazetarii care făceau ziarul îmi erau colegi. Și
Memento ALIA by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11852_a_13177]
-
de o legendă urbană. "Între mine și mine/ Zgârii ca o pisică", așa aș rezuma decizia realizatorilor. Firește, e un vers de Plath. Ce vreau să spun e că Jeffs și Brownlow au avut cea mai bună idee: să se întoarcă la text și să îl folosească oarecum subteran, sugerând prin versuri (citite de personaje sau provenite din off), ce nu vor să arate. Tocmai prin această abordare, lungmetrajul evită conflictul principal al tuturor filmelor biografice: 1. subiectul portretului cinematografic e
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
inflamat nici cînd presa l-a prezentat, după retragerea lui de la Cotroceni, drept un bătrîn căruia nu-i mai rămîne decît să-și consume pensia și să facă figurație în Senat. Și-a văzut, fără zgomot, de treabă. S-a întors în PSD, unde a tras toate sforile posibile pentru a cîștiga poziția nr. 1 în partid. De-abia după aceea s-a apucat să le dea note, prin presă, celor care și-au permis să-i conteste întîietatea. Pe Adrian
Gafele marelui actor Iliescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11873_a_13198]
-
fi un neajuns în măsura în care cititorii trebuie mai mereu provocați să citească autori români, dar și un mare avantaj, căci, doar ascuns luminilor rampei, scriitorul își păstrează tonusul creator. După vânzare începe ca o autoficțiune clasică. Naratorul, scriitor de profesie, se întoarce undeva în Dobrogea în satul natal pentru a perfecta vânzarea casei părintești. Întoarcerea acasă declanșează rememorarea tinereții ("literatură - alt blestem nu-i mai sfânt decât cuvintele amintirii" exclamă el) și, în subsidiar, o evaluare a vieții de până atunci. Înțelegem
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
dă atunci să-și răsfețe gura-i hămesită cu rămâniacul cel menit. Îl dezmiardă cu preadulci sărituri și-l mângâie cu vorvor de usârdnicii îl strânge ușure între dinți, ca și cum i-ar câmpoți tăria, apoi îl lasă volnic să se-ntoarcă la poarta zgăului cel teferic. Revărsarea e pe-aproape, o simte și Beiul, strigă și el vorbe arsâze, se scufundă în becirlâc, zlobir cum numai el știe să fie când meterezul stâ să cadă și zuzătul luptei e la culme
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
un timp mort: "A fost o epocă a miracolelor, a fost o epocă a artei și a fost o epocă a satirei ..."; Este o perioadă moartă, tot atât de moartă cum era în 1902 Deceniul Galben al anilor nouăzeci." Totuși, scriitorul își întoarce privirea spre ea cu nostalgie, căci ea "l-a propulsat, i-a adus laude și i-a dat mai mulți bani decât visase el vreodată, pur și simplu pentru că spunea oamenilor că simte ca și ei, că toată energia nervoasă
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
o iluzorie simplitate, de un ingenuu-viclean prozaism, purtător de sarcini transcendente. Cu toate că are parte de-o recunoaștere anevoioasă, credem că din pricina jocului îndrăzneț cu insignifiantul, cu inaparența, cu inutilitatea (figuri ale smeririi reflexe) pe care-l practică, precum și a retoricii întoarse spre interior, părelnic sugrumate în melancolicul său rafinament, Constantin Abăluță ne apare neîndoielnic ca unul dintre cei mai importanți poeți pe care-i avem în prezent. Nominalizarea d-sale pentru premiul Eminescu ar fi bine meritată.
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
mai dogmatici, trăiesc simultan în felul cum și-l amintește fiica pe acest țăran ardelean de modă veche, priceput la ale lui, dar neîndurător cu pasiunile altora. După moartea lui, "l-am visat, ani mulți, pe tatăl meu cu fața întoarsă de la mine. Mă trezeam ca atinsă de grație, bucuroasă că el mai este în mine, înspăimîntată de faptul că stă mereu cu spatele la mine. Cînd după mulți ani, l-am întors în vis, cu fața la mine, m-am simțit ușurată. Tîrziu, foarte
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
l-am visat, ani mulți, pe tatăl meu cu fața întoarsă de la mine. Mă trezeam ca atinsă de grație, bucuroasă că el mai este în mine, înspăimîntată de faptul că stă mereu cu spatele la mine. Cînd după mulți ani, l-am întors în vis, cu fața la mine, m-am simțit ușurată. Tîrziu, foarte tîrziu, după ce am terminat Cartea mîniei, mi-am dat seama că el, tatăl meu cumplit, a fost personajul principal al imaginarului meu poetic." O "exorcizare" și un fel de împăcare
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
în cariere de vîrf (în domeniul editorial, al arhitecturii, al subculturii televizate), pe de alta, cîțiva anticonformiști, formînd un trib, cum spun primii. Spre deosebire de vechile comunități de hippy, printre aceștia din urmă nu sînt drogați, ci doar adulți care au întors ostentativ spatele civilizației moderne. Impunîndu-și lor și propriilor copii o existență frustă, incomodă, din dorința exasperat-polemică de a reconstitui miniatural o societate primitivă, autosuficientă, ei sînt totuși conștienți că idilicul bucolic e o simplă ficțiune. Povestea începe cu călătoria ultraorășenilor
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
său de la Săptămîna. Ceea ce în limbaj popular se chemea codoșlîc, iar în limbaj penal, proxenetism. Dacă s-ar fi dovedit că CVT a fost informatorul Securității ori ofițer sub acoperire, masa peremiștilor ar fi înghițit-o. Ar mai fi putut întoarce lucrurile spre patriotismul lui CVTudor. Dar ce justificare, mai de Doamne, ajută, se poate găsi pentru proxenetism ? Cum bine se știe, la noi, singura tinichea care îți rămîne legată de coadă e ridicolul. Peremiștii se mîndreau cu CVTudor pe vremea
Onorificul CVT by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11920_a_13245]
-
Nu , nu cred că aș putea afirma așa ceva. Dar aș spune că îi accept intențiile cu prietenie. Dacă asta-i direcția spre care se îndreaptă azi muzica, eu n-o să-i stau în cale. - Ihm. Ard de nerăbdare să mă întorc la petrecere, dar nu vreau să-l jignesc. Dacă ar simți că-l evit, ar cădea în crizele lui de scuze și de justificări, care sunt mai insuportabile decît crizele de furie ale mamei. - Cred că am fost prea rigid
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
mînia cruntă a mamei și dezamăgirea tatii. Mă opresc în capătul holului, jenat să mă arăt în pijama. Dacă sunt într-adevăr extratereștri, or să mă considere cel mai demn de disprețuit membru al casei. în timp ce șovăi dacă să mă întorc în cameră și să mă îmbrac, lumea începe să revină de afară, vorbind despre o iluzie optică provocată de ceață și de un avion. Se reia dansul. Carlton a sărit, probabil, gardul din spate. Voia să fie singur, singular, în caz că
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
l-a făcut pe Carlton să vină înapoi acasă în mare goană. Probabil că l-a speriat ceva din cimitir, probabil că a simțit nevoia să rupă vraja, dar eu, unul, cred mai curînd că ardea de dorința să se întoarcă la muzică și la oameni, la dezordinea gălăgioasă și la continuitatea vieții. Cineva închisese ușa glisantă de sticlă, perfect transparentă. Prietena lui Carlton privea lenevos afară, confruntîndu-se cu propria ei imagine reflectată în geam. Mă uit și eu. Carlton vine
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
urmă din ecuație este mai degrabă egoist, posesiv, suficient. Și cine mai este însoțitorul tainic al actorului, omul din umbră, martorul direct al succeselor și insucceselor, al triumfului și al degradării lui? SUFLEORUL. Doi parteneri, actorul și sufleorul, care își întorc fața unul către celălalt, care-și răstoarnă carul cu povești, cu amintiri, cu lacrimi, unul în brațele celuilalt, pe aceeași scenă, la vedere, cam cît durează golirea unei-unor sticlă-sticle de votcă. Cumpărată-cumpărate cu reducere, pentru artiști. În acest caz, Horațiu
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
rotund/ Prin care zăvorîre mă scufund,/ Și iată, începutul ca un munte/ Explodează în cosmosul împlinit./ Mă dezgolesc, mi-e carnea vid/ Și plină de somnul unde/ în letargia punte peste punte/ Povara e mai grea de sine, dar înaripată,/ întoarsă către fîntînă./ Acolo pacea ca război (o, spaima tremurînd pe mînă!),/ Pace, război și spaimă, una într-alta se ascund" (Stigmatul care cîntă). însă fenomenul cel mai tulburător îl reprezintă aci (ca și la Tudor Arghezi sau la V. Voiculescu
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
și chiar ai impresia unei cărți rotunde, dar acesta este efectul exclusiv al părții finale, când întoarcerea acasă leagă forțat firele într-un nod. Plecată din Budapesta multiculturală, trecută prin exoticul Skopje și plimbată prin cosmopolita Londră, tânăra masterandă se întoarce, în sfârșit, în Brașovul vulgar. Călătoria bibliografică printr-o Europă ca un campus universitar s-a încheiat, urmează confruntarea cu viața reală. Unii vor spune că nici una dintre obiecțiile de mai sus nu sunt propriu-zis neajunsuri, ci tocmai semnele unei
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
-mă, nu pot să-i spun altfel. M-a plantat în burta mamei, și hop! uite-l în Coreea, ca să se joace de-a războiul. E în joc occidentul și libertatea! i s-a spus. Hop, uite-l că se întoarce. într-un sicriu. Cu picioarele înainte. Tâmpitul. Nu, n-o să povestesc întâmplarea asta. Ba da, poate. Nu, nu și gata. Ba nu, s-a enervat mormântul meu, nu înțelegi, nu tu, numele tău e îngropat în mine, el: Laure, nu
Jean Portante - Mormântul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/11917_a_13242]
-
ta mai mare, dar ea nu vrea să îl cunoască; însă eu mă rușinai pentru aluziile la viitoarele mele iubiri, problemă pe care o consideram una privată și de nediscutat în public, pudoarea mă caracteriza încă din copilărie. Apoi se întoarse spre sora mea mai mare și, nedumerit cumva, continuă o temă pe care, se pare că, au început-o încă din casă: de ce nu vii? Nu cred că Ți-e frică, nu ai mai mers niciodată, poți să încerci, dar
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
mi-era rușine să-l privesc în ochi, m-a întrebat cu vocea revenită la normal, poate puțin mai răgușită, ce am, n-am zis nimic, își aranjă cămașa, pantalonii, nu-i mai simțeam chestia aceea tare între picioare, am întors capul în altă parte ca să pot deschide ochii. Mi-a spus, parcă scuzându-se, că el nu are decât băieți acasă, tare i-ar fi plăcut o fetiță, că el m-a pupat un pic pentru că iubește fetițele, înțeleg ce
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
timpul, de fapt îmi era foarte rușine de tot, îmi dădeam seama că s-a întâmplat ceva ce la vârsta mea nu ar fi trebuit să se întâmple, că el era vinovatul, până la urmă a pornit motocicleta și ne-am întors. Nu îmi venea să-l îmbrățișez pentru a-mi Ține echilibrul, dar l-am Ținut de cămașa transpirată cât am putut de tare, înfricoșată să nu cad la vreo curbă a drumului. Tot nu erau copii pe-afară, ce bine
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
liric, cum să mă strecor prin/ urechile de ac ale acestei vieți murdare/ și să ajung fremătător pe înălțimile clare?" (Semnal de alarmă) Drama cotidiană se arată, totuși, minoră în comparație cu ce descoperă poetul într-un Univers răvășit, unde "cerul se întorsese pe partea cealaltă/ unde cu neagră cerneală/ era scrisă o poveste indescifrabilă./ De tristețe soarele se micșorase/ până nimerise în gura unei furnici/ care-l purta pe cărări șerpuitoare mici/ prin iarba colosală". într-o asemenea ipostază "bisericile stăteau răsturnate
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]