3,557 matches
-
ar avea consecințe mult mai grave decât continuarea ei. Acest punct de vedere este totuși departe de adev]r. Pentru a vedea de ce este așa, cred c] ar fi util s] introducem un sens tehnic al termenului „r]zboi”. În accepțiunea comun] a termenului, un atac la care nu exist] r]spuns militar poate fi considerat r]zboi. Dar, pentru scopul acestei discuții, vom presupune c] un r]zboi implic] atacuri ale ambelor p]rți, una împotriva celeilalte. Termenul „conflict” poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
r]spuns militar poate fi considerat r]zboi. Dar, pentru scopul acestei discuții, vom presupune c] un r]zboi implic] atacuri ale ambelor p]rți, una împotriva celeilalte. Termenul „conflict” poate denumi fie un atac sau un r]zboi, în accepțiunea pe care noi o d]m termenului. Obiectivul principal al politicii de descurajare nuclear] este prevenirea pierderii sau compromiterii suveranit]ții și independenței unui stat, în prmul rând prin prevenirea atacurilor îndreptate împotriva acelui stat (atacul este cea mai probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nedescriptiviste. Acestea se deosebesc prin mai multe c]i, mai mult sau mai putin înșel]toare (Hâre, 1985b). Se spune c] descriptiviștii susțin c] judec]țile morale sunt adev]rate sau false, pe când nedescriptiviștii neag] acest lucru. Deoarece exist] o accepțiune valabil], dup] cum vom vedea, în care nedescriptiviștii pot folosi termenul „adev]rât” cu referire la judec]ți morale, acest mod de a vorbi complic] problemă. La fel și folosirea termenilor „cognitivism” și „noncognitivism”, insinuând c] primul face și al
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a vorbi complic] problemă. La fel și folosirea termenilor „cognitivism” și „noncognitivism”, insinuând c] primul face și al doilea nu face, ne permite s] știm c] și alte judec]ți morale sunt adev]rate. C]ci, din nou, exist] o accepțiune valabil] în care nedescriptiviștii pot permite acest lucru, dup] cum vom vedea. La fel de înșel]tor este modul ontologic de a face distincția, spunând c] descriptiviștii susțin c] în lume exist] calit]ți și fapte morale, pe când nedescriptiviștii neag] acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] devin] complet dezvoltați, de nivelul Etapei 6, adic] s] aib] în mod profund curajul propriilor convingeri? Voi incerca s] ofer un r]spuns în secțiunea urm]toare. iv. Ce este dezvoltarea moral]? S] ne gândim ce înseamn] dezvoltarea în accepțiunea lui Kohlberg pan] la Etapa 4 luând exemplul Canadei contemporane, pe de o parte, și al cel de-al Treilea Reich, pe de alt] parte. Canada reprezint] un exemplu de societate liberal] egalitar], care, cu marile ei avantaje în sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un efort de a aduce congruență între o mulțime de simboluri. Mai recent, accentul este mutat din ce în ce mai mult pe ideile de definire categorială, negociere, multiplicitate, imaginație, fluiditate. Pentru Jenkins, orice tip de identitate este o identitate socială. Într-o minimă accepțiune, aceasta se referă la "modurile / felurile în care indivizii și colectivitățile se disting în relațiile sociale de alți indivizi și alte colectivități. E un mod de stabilire și semnificare între indivizi / colectivități a relațiilor de simililitudine și diferențiere" (Jenkins, 1996
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
a presupune că există o mare diversitate de identificări, adică faptul că ne asumăm în același timp, pe lângă postulatul unicității, și postulatul relativismului. Așadar putem spune că identificările tinerilor tind să aibă cel puțin două componente; identitatea apare deci în accepțiunea pe care o propunem ca un sistem dublu dimensionat. Ea poate fi imaginată sub forma unui atom al cărui miez va fi numit în continuare nucleul identității și al cărui înveliș va fi identitatea proteică. Nucleul identității este expresia identificărilor
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
pîrîu. Dar și în locante, în dumbravă, grațiile artelor își dau mîna în dans, bucurîndu-se de viață. În tufișuri stau pani ochioși, care beau vin din pocale aurite și pîndesc pofticioși... Edenul e însă Eden. Întîlnirea artelor dincoace e o accepțiune pe cît de pretențioasă, pe atît de specioasă, de înșelătoare. Asistînd la întîlnirea artelor, sîntem frapați de ingeniozitatea cu care artele au fost chemate și confruntate, dezbrăcate și reîmbrăcate, dar dăinuie, după căderea cortinei, un sentiment tulbure, căruia i-am
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și de o moștenire culturală și istorică reflectată coerent în mentalul colectiv (mituri, modele etc.). De aceea, spre diferență de Le Goff, nu cred că imaginarul este o forță care malformează sensurile realității; conține însă ideoleme (teme ideologice) ale căror accepțiuni tradiționale pot fi denaturate într-o preluare tendențioasă. Imaginarul colectiv, dată fiind memoria comună stocată în el, ajută realitatea cu date semnificante, utilizate liber de o instituție sau de un agent politic (când se face apel la un fond mitologic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
asupra imaginarului colectiv este derivat tot din observațiile lui Le Goff de la finalul volumului său: mecanismul social nu exclude o dominantă antropologică. Adaug însă aici ceea ce istoricul francez refuză să introducă în grila lui de lectură: arhetipologia divinului, fie în accepțiunea pre-creștină, fie creștină, fie reieșită din "contaminarea" celor două (în credințele creștin-populare). Arhetipul nu rămâne în afara imaginarului, ca o "elucubrație mistificatoare", ci este o schemă a gândirii colective (în sensul acordat de Gilbert Durand), cu o funcție paradigmatică (susține prototipurile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
intelectuală (teorie) informații relevante pentru povestitorul colectiv și care, prelucrate de imaginație, sunt absorbite în "rețea" în diverse sub-structuri narative și simbolice. Reprezentarea, înțeleasă ca schemă de proiecție mentală, nu ar fi în mod obligatoriu purtătoarea unui simbolism preexistent (în accepțiunea lui Le Goff). Gândirea colectivă o folosește pentru a transfera, a păstra, dar și pentru a crea ulterior noi semnificații și uneori chiar mutații de sens. Pentru imagine sau simbol, reprezentarea este precum suportul pe care se poate încărca "pasta
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
delegată" de către divinitatea însăși - cazul lui Constantin I sau al lui Ștefan III al Moldovei). În procesul de modificare a semnificației informațiilor din cadrul mentalului colectiv intervin asupra reprezentării (ca schemă) trei tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
plastice sau de analiza modurilor de semnificare, specifice științelor limbajului. Ele se "traduc" pentru imaginar prin activitatea de simbolizare, care ține în același timp de mímēsis și de sēmeiōsis. Ca să închidă cercul conceptualizării acestei structuri, Thomas adaugă o accepțiune a simbolului ce servește afirmației anterioare: el este, în funcție de "limbaj", imagine sau cuvânt, derivat dintr-un proces complex de reprezentare și de semnificare (21). Programul cercetătorilor coordonați de Thomas nu se oprește însă la structură și la semnificație, ci se
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
teologia imaginii; după cum vom vedea, implicit și o structură asemănătoare a imaginarului colectiv. În cadrul analizei câmpului semantic și conceptual al termenului de oikonomia,20 Marie-José Mondzain urmărește apariția noțiunii încă de la Aristotel și de la sofiști, cu semnificații mai apropiate de accepțiunea modernă a termenului (economie). Discuția pe care am făcut-o la un moment dat, legată de viziunea acestora asupra modului în care, în cetatea antică, se fondează justiția, dreptul și legea, poate fi corelată în acest punct cu viziunea pragmatică
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
bunăstării de care beneficiau aristoï din democrația sofiștilor. Totuși, gestiunea oikonomică în cetatea greacă necesita, chiar și la Platon, intervenția umană, pentru a atinge starea perfectă a organizării. Aceasta devine în creștinism punctul de convergență între ceea ce se moștenește din accepțiunea termenului la Aristotel și din cea platoniciană; întâlnirea va duce, prin reinterpretarea acordată de teocrația basileică, la asimilarea termenului în proiectul imperial de guvernare. În legătură cu această moștenire și cu resemantizarea noțiunii, Mondzain discută modul în care Sfinții Părinți au înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al altor căi posibile pentru gândirea, rostirea și făptuirea omenească (deși, deocamdată, numai ipotetic). În plus, el ne-a apărut ca fiind orizontul în care devine cu putință sinteza onticului și lingvisticul și, în urmare, instituirea logicului. Termenul logos, în accepțiunea sa comună, rostire, a suportat, în timp, o mișcare semantică, al cărei sens principal, din perspectiva celor tocmai precizate, este: de la lingvistic (cuvânt) la logic (formă logică, în genere, sau doar noțiune). Mișcarea aceasta a fost posibilă, paradoxal, în contextul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Doctrina lui Platon despre adevăr", în vol. Repere pe drumul gândirii. A se vedea, în acest studiu, și observațiile despre adevăr și falsitate. 34 "Astfel, Heraclit, primul gânditor la care cuvântul logos joacă un rol important, îl folosește frecvent în accepțiunea comună, dar are totodată o doctrină proprie centrată în jurul logos-ului luat în sens mai tehnic ..." Francis E. Peters, Termenii filosofiei grecești, p. 161. 35 Gottlog Frege, "Funcție și concept", în vol. Scrieri logico-filosofice, I, p. 249-251; Idem, On sense
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
drepturi ale omului, legitimitatea intervenționismului în scop umanitar) și, interrelaționat, perceperea unor probleme ca fiind globale și reclamând, ca atare, instituții și proceduri globale menite a le gestiona. Astfel, dimensiunea politică a globalizării își subsumează integral una dintre cele două accepțiuni ale termenului globalism ca semnificând perceperea unor probleme ca poluarea, terorismul, migrația, traficul și consumul de droguri etc. ca fiind de manifestare și preocupare globală. Într-o a doua perspectivă și ea înrudită globalizării, termenul globalism este utilizat în analizele
RELATII INTERNATIONALE by Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1530]
-
de ani, reductibil prin lustri, de la petrecerea lui. O temă subiancentă și de interes special pentru rezolvarea celei menționate este cea a „prințului străin”. S-au făcut simțite Înclinații ale unor specialiști de a vedea o atare temă Într-o accepțiune mai largă decât cea permisă din „proiectul construcției statului modern”, raportată fiind la mai toate ocaziile de „pretendenți” sau de „accedenți străini”, solicitați ori nu de „partide ale țării”, la tronurile Principatelor <ref id="19">19 Raoul V. Bossy, Candidați
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
838; apud Sorin Liviu Damean, Alegerea unui prinț străin pe tronul Principatelor Unite: premisele unei opțiuni, În Europa XXI, VII-VIII, 1998-1999, Iași, p. 83 și urm.; Idem, Carol I al României, p. 25-38. </ref>. Se cuvine a fi admisă acea accepțiune indicativă de faptul că, peste orice „mofturi partidice”, cerința „prințului străin” răspundea stingerii „suferinței recunoașterii externe de titlu princiar”, nu neapărat după normele occidentale ale „preseanței”, În cazul voievozilor Moldovei și Valahiei. Ion Ghica, el Însuși Încercat de ambiții de
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
posibile, una e cea mai probabilă. Este Însăși visul american, altădată idealul și invidia lumii intregi, care a condus America la impasul ei curent. Acest vis se bazează pe oportunitatea nelimitată a fiecărui individ de a urmări succesul, care, În accepțiunea americană, Înseamnă În special success financiar. Visul american este mult prea axat pe avansul material personal În detrimental bunăstării umane, În sensul ei mai larg, care este relevantă Într-o lume cu riscuri crescute, diversitate și interdependență. Este un vis
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
într-o direcție opusă creștinismului tradițional: în locul Dumnezeului lui Isus Cristos se făcea referință la divinitatea Naturii sau a Infinitului; sentimentul religios era înțeles și trăit ca o realitate pur subiectivă, și nu celebrat în dimensiunea ei comunitară și în accepțiunea ortodoxiei creștine. Prin urmare, compozițiile muzicale de inspirație religioasă ale marilor autori din secolul al XIX-lea provin din concepția asupra artei înțeleasă ca o „autocelebrare”. Sunt rezultatul unei religiozități bazate mai mult pe emoția artistică decât pe adevărata spiritualitate
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
2.1.1 Forme tipice ale impozitului promovate prin sistemele fiscale ........................................................................................... 74 2.1.2 Structurarea sistemelor de impozite (fiscale) În timp și spațiu ........................................................................................... 84 2.2 Fiscalitatea - expresie a impozitelor prelevate la fondurile financiare publice ............................................................... 119 2.2.1 Accepțiuni ale conceptului de fiscalitate și forme de exprimare ale dimensiunilor acesteia .................................................... 119 1.1 Caracterul necesar și natura economico-financiară a impozitului 11 . 2.2.2 Factori determinanți ai mărimii impozitelor și impactul lor În cadrul raporturilor dintre fiscalitate și dezvoltare...................... 132
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
de consumație, arată o necesitate sporită de resurse a statelor. În aceeași perioadă postbelică În țările cu economii de tip socialist, sistemele de impozite formulate explicit s-au restrâns, deoarece conceptele de resurse publice și prelevări publice capătă o altă accepțiune În condițiile În care statul este proprietarul a mai bine de 90% din avuția națională. Totuși prelevările sub forme ale impozitelor nu au dispărut complet, mai ales că mai existau activități considerate a avea un caracter privat În agricultură, cooperație
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
structura și complexitatea lor se amplifică, reflectând orientările de politică generală ale guvernelor confruntate cu o problematică diversă generată de cerințele dezvoltării socio-economice a colectivităților umane. 2.2 Fiscalitatea - expresie a impozitelor prelevate la fondurile financiare publice 2.2.1 Accepțiuni ale conceptului de fiscalitate și forme de exprimare ale dimensiunilor acesteia Prezența și problematica impozitelor și implicit a fiscalității În viața umanității, generată de nevoia finanțării cheltuielilor publice, a fost și continuă să rămână un domeniu controversat, mergându-se de la
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]