4,115 matches
-
gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu era nici cârn, nici drept. Pornea puțin mai jos de sprâncene în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte lată, să întregească, pentru mine, tabloul unei Fete Morgana. Cea din dreapta era mai specială decât partenera ei. De origine asiatică, avea un nume specific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mașină târzie străbătea în grabă străzile, lăsând în urma ei ecoul curbelor luate cu o viteză neadecvată, totul pentru a ajunge mai repede la destinație, sau goarna unui mărfar care trecea încet, semnalizându-și zgomotos prezența. Adormea orașul! Ușor, ușor, se adâncea în somnul lui citadin. Străzile se pustiau pe nesimțite, luminile blocurilor se stingeau una câte una, urmându-se, întrecându-se, care să se închidă mai devreme, într-un mod cât mai armonios. Câteodată se mai aprindea o lumină ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai puțin înalt, dar destul de impunător. Părul aranjat, deși plin de culoare, era brăzdat de șuvițe argintii ce îi trădau vârsta puțin avansată și grijile care-i ocupau timpul. Pielea îi era de un galben bolnăvicios, iar ochii îi erau adânciți în orbite, obosiți, dar tot calculați și reci. Era un om îngrijit, dar predispus la boală. Ordinea și curățenia erau un mod de viață pentru acest om. Costumul era călcat și foarte curat. Cu ochii mei n-am văzut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se face că nu dură mult până când ușile albe ale Sălilor din Oman fură deschise, iar înăuntru păși nimeni altul decât Gregory Allston însoțit de doi paznici imperiali. Avea părul încărunțit, care începea să se și rărească. Ochii îi erau adânciți de oboseală și avea cearcăne negre în jurul lor. Fruntea îi era încrețită și își încorda din când în când pumnul stâng. Purta un costum bleu închis pe care nu l-a mai dat jos de mult timp, șifonat și pătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că o aduce la ei, vine Alex, dar vine și Tina, una tu, unul eu. Acum, înăuntru era cald și bine, unde-i cald și bine, ehe! Cum eram eu odată!, oftează bărbatul din el, nasul lui mare e mai adâncit în pământ, ca și cum ar fi pierdut din putere, cum erai?, îl întreabă ea parșivă, e printre puținele dăți când e parșivă cu el, cum erai tu odată? Ea îl știe bine cum era, foarte subțire și foarte înalt, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și speriat. Disperat, dar spunând la televizor că a avut un an foarte bun, plin de împliniri, că urmează să facă Regele Lear. Insomniac, lipsa de somn marcându-l, îmbătrânindu-l mai tare, pungile-i atârnau sub ochi, ridurile se adânceau, sprâncenele albe, părul rărit și, evident, vopsit, dinții stricați, îi lipseau deja măsele. Iubitor de bani. Doar că strălucea pe scândura teatrului, ea îl aducea la tinerețea de începuturi. Fermecând lumea. Subjugând femeile. Regulând studentele... * — Am rămas în casă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mârșav, de japiță?, oare fibra lui de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești în scutece? Femeia oftează, se adâncește în lenjeria primitoare, pe ea, Maestrul n-o citise niciodată, ar vrea să-i spună: tu nu m-ai înțeles niciodată, nici nu știi ce-i cu mine, nu m-ai înțeles, kalepa takala, n-ai intuit, totdeauna a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nici o adresă, bătrâna se uită mai atentă la actor, ce-o fi căutând acuma, cum de nu știe că fata a plecat?, au trecut atâtea zile și n-a mai fost pe aici, cât de mizerabili sunt bărbații ăștia! Și adâncește pedeapsa, crudă ca aprilie care își naște viața din moarte, cum scria un poet. Zicea că a lichidat totul, știți, aici nu mai are nimic, haine, vreau să spun, mie așa mi-a zis: nu mai am pe nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de aur sunt inundați de toate apele anului 2005. Rochia e mai roșie ca niciodată, o nuanță ciudată de roșu, unghiurile ascuțite ale feței se adună și mai mult în colțuri de piatră, cutele din dreapta și din stânga gurii s-au adâncit, am obosit!, își spune din nou femeia, decolteul adânc n-o salvează deloc, lacrimile se scurg până pe țâțele alea frumoase, ca de fată mare. — Nu mai plângeți, doamnă, că o să se rezolve, trăim în secolul medicinei, o să-l facă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Și nimeni nu-mi poate vedea fața. E camuflajul perfect ! Împing ușa cu umărul, străbat holul și urc scările, toate astea fără să ridic privirea măcar o dată. În timp ce străbat coridorul spre departamentul de marketing, mă simt protejată și În siguranță, adâncită În ziarul meu. Ar trebui să fac asta mai des. Nimeni n-are ce să-mi facă. E un sentiment extrem de liniștitor, de parcă aș fi invizibilă sau... — Au ! Scuze ! M-am izbit de cineva. Shit. Cobor ușor ziarul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că a înțelege fără a păstra ceea ce ai înțeles nu este știință, eu mi-am însemnat cele ce am adunat în minte din aceste lungi convorbiri cu ei și am alcătuit o cărticică De principatibus, în care, pe cât pot, mă adâncesc în cugetarea acestor lucruri și discut despre ceea ce este un principat, de câte feluri sunt acestea, cum se dobândesc, cum se păstrează, de ce se pierd. Iar dacă vreodată v-a plăcut ceva din câte nimicuri am scris, atunci nici scrierea
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
-l avide. sunt goluri și mari prăbușiri înălțări sau căderi, în muzica ce-o captăm printr-o singură respirare și-n adâncuri stocăm octave de armonie. orice cântec își află în noi fratele geamăn prăbușit în somnie, orice poem, negreșit, adâncește prăpastia tăcerii din noi, până la agonie. slova fermecată las în seama podoabelor toată frumusețea mea crăpată, chiar de-i prilej de râs și pentru mine. femeie sunt și scurta-mi minte mi-ajunge cât să-mi mângâi amăgirea. și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
lipsită de apărare și n-am simțit nici o vină, am tropăit fără jenă în cavitățile ei umbroase, căutând un loc neatins, scobindu-l mai adânc, pe măsura nimicului meu guraliv, doar, doar, voi pune capăt febrei lui dătătoare de spaime. adâncită în sine, tăcerea mă sugrumă și apoi adoarme. pierderea glasului ține-ți vocea ta, zise domnul, și n-o risipi, dacă vrei ca ființa ta să-ți rămână. ce să fac , doamne, cu ființa mea, am întrebat netoata de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
puteam să mă ascund la infinit sub o mască de sticlă... M-am privit În oglinda mică, așezată Într-un suport metalic, pe care o țineam adesea pe pervazul ferestrei. Eram palidă, aveam cearcăne În jurul ochilor și câteva cute ușor adâncite În colțul gurii. Am ridicat ochi și copacul din fața geamului m-a Întâmpinat cu aceeași tăcere solemnă cu care m-a obișnuit În fiecare dimineață - devenind „confidentul” meu cel mai de preț și mai statornic... Lipsit de podoaba verde, acum
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
se ascundea repede sub pat, lăsându-ne pe noi În voia sorții! Creaturi mici, dar instinctul de conservare ne avertiza că e mai bine să păstrăm țipetele pentru o ocazie mai potrivită! Noaptea se așternea peste toate aceste Întâmplări mărunte, adâncind pe fiecare Într-un somn lin și dulce sau Într-un “coșmar”. O! Dimineața era minunată când toți ai casei dormeau. Era cea mai blândă și duioasă Îmbrățișare! Dar, cocoșul dracului! A Început să cânte cât Îl ținea pliscul: “Cu-cu-rigu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
brățările unui timp plin de magie, Înviorată și plină de prospețime, Îmi făcea semne discrete: „ Vino!” parfumul care plutește În atmosferă a șters urmele celor ce-au mințit clipa fericirii - „Crede-mă!” Este cel mai bun balsam pentru sufletul tău adâncit În duioasă melancolie. Pașii mei, aparent În afara voinții mele, ca-ntr-o hipnoză, mă duceau nerăbdători spre inima parcului, care părea că fredonează un imn al bucuriei după ce ploaia s-a făcut nevăzută, cu mantia-i străvezie, din care mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În fiecare zi cu spaima Întunericului? Întuneric a fost la Început și “mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă”. (La Steaua - Eminescu) Întotdeauna va exista o prăpastie. Nimic nu e nou sub soare și prăpastia s-a adâncit tot mai mult, de când a fost crucificată credința Într-o lume În care, iubirea față de Om ar fi adus Paradisul pe pământ. Și mai cred, deși mi-aș dori să nu fie așa, că nimeni nu va putea schimba această
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
parcă aud râsul cristalin, nevinovat, al unei copile ce țopăia desculță prin băltoace, după ploile calde de vară, pe ulița unui sat uitat de lume și de D-zeu. Și, după ploaia caldă, ce mirific se legăna curcubeul deasupra lumii - adâncită În bezna grijilor de mâine. Și, poate, chiar atunci, fascinată de această apariție nelumească, În sufletul meu s-a cuibărit taina Universului - și chemarea spre a descoperi noi Înțelesuri. Tatăl meu a urmat cursurile seminarului de Teologie. În anul al
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
autor, ajuns spre creștetul pomului vieții, el mai culege pe 178 de pagini așa zise miniaturi, care, de fapt sunt niște chintesențe cu greutate atomică ridicată. Că lucrurile stau astfel urmăriți-le cu răbdare și veți constata că săpăturile sunt adânci și filoanele aurifere descoperite întrec pe cele din zăcămintele de la Aiud. „Când scuturăm Pomul Timpului - zice cugetătorul - toate fructele cad pe pământ, conform legii gravitației”. Ale lui au căzut în coșul editurilor. „Ne irosim în patimi și în lucruri de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93051]
-
a privi al bunicului m-a urmărit întreaga viață. La muzeu - în acea prea scurtă perioadă - am văzut nenumărate asemenea „pete“ pe marile capodopere. Da, ochii mei le căutau, împinși de o dorință neobișnuită de a mări și de a adânci. Tot așa cum, dacă privești totalitatea, se produce o micșorare și o limitare. De bună seamă, cel ce dorește poate privi în felul acesta fiecare amănunt din existența proprie, mărindu-l și în același timp micșorându-l. Théodore Géricault a pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă; 24. și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. 25. Dar cine își va adînci privirile în legea desăvîrșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26. Dacă crede cineva că este religios, și nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85097_a_85884]
-
dusă pe baltă. 1995 Enigmatic e cuvântul Încerc, totuși, să mai visez... Gândul îmi spune să nu-mi pese... Ceva misterios se țese: și totuși, nu mă-ngrijorez. Geamu-i opac, zarea e mată nevoia de lumină e acută, fruntea mai adâncește-o cută, intuiția mai pune o spiță la roată. În piept călătoriile-s discrete, aici, toți factorii converg; pe creste zările își șterg ochii de ceață pe-ndelete. Mă uit în față și-n spate, mă uit în lături pe furis
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
nu-și mai amintește, și nu reușește s-o recunoască pe tipă. Din păcate. Dar continuă să se uite la ea, pentru că ea chiar e minunată. Numai că ea nici nu se uită la el, nici măcar o dată: e mult prea adâncită în conversația pe care o are cu prietena ei. Probabil are deja un prieten care o așteaptă acasă, pentru că e clar că ele două nu se află ca să agațe bărbați. ― Bun, spune el, după ce și-a terminat paharul. Ne mișcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de necazuri... Aplicații peste aplicații, fiecare cu ale ei. Când frunzele copacilor au pălit de-a binelea și cântecul păsărilor încetinise, s-a ordonat revistă de front... În acea dimineață, plutoanele celor concentrați zbârnâiau... Cu fețele trase și cu ochii adânciți în orbite, ostașii ședeau în așteptarea comandantului. Iată-l! Și el avea pe chip semne ale trudei. Cu doi ofițeri străini alături, a înaintat spre mijlocul platoului. După ce a primit raportul de la șeful Statului Major, i s-a auzit glasul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Emer. Cum rămâne cu sticlele pe care le ascundeai în mașină? Cum rămâne cu băutura pe care o țineai la birou? Neil s-a holbat la ea cu o expresie care spunea: Ce vrei de la mine? Sânge? Ochii i se adânciseră în orbite și părea extenuat. — Pentru că vineri o să vină aici partenerul tău de afaceri și-atunci o să ne spună el, l-a anunțat ea cu amabilitate. Și, a mai adăugat ea, mai târziu, în cursul acestei săptămâni, o să mai vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]