6,732 matches
-
am prins cu democrația-n sac! “Uite, bă comuniștilor! Care ziceai bă, că e dictatură? Asta ce e? Rahat cu prune?”, spune el într-un mod ceva mai elevat în articolul său, de-ți vine să-ți dea lacrimile de admirație, cum poate el să reziste eroic aerului tare și veninos ale înjurăturilor, ba încă să dea și replica. Este înduioșător în asemenea momente să-i observi fața, care de obicei este de culoarea care-i place popii, cum se îmbujorează
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
că, de nu m-ar fi întîlnit întîmplător pe mine, ar fi găsit cu ușurință pe altcineva pe care l-ar fi admirat. La fel gust prost a arătat și când am cântat la pian mai mult ca mediocru, spre admirația celorlalți nepricepuți, și apoi când, rămași singuri, Irina avu o criză de lacrimi nebune de umilință și de admirație pentru priceperea mea vastă. Cunoșteam destul de bine muzica, ca să știu ce prost cântasem, dar laudele ei îmi făcură plăcere și nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
l-ar fi admirat. La fel gust prost a arătat și când am cântat la pian mai mult ca mediocru, spre admirația celorlalți nepricepuți, și apoi când, rămași singuri, Irina avu o criză de lacrimi nebune de umilință și de admirație pentru priceperea mea vastă. Cunoșteam destul de bine muzica, ca să știu ce prost cântasem, dar laudele ei îmi făcură plăcere și nu am tras imediat concluzii rele. De atunci, Irina spunea despre mine, ca și despre toți cei care îi erau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să moară și nu pricepe ce e moartea. Un viteaz dă o ultimă comandă de luptă, ceea ce se admiră, dar mie, care nu pricep regulile militare, și care nu mă preocup decât de cadavre, mi se pare fără rost această admirație. E tot așa de enervant ca și pentru un muzician, căruia în momentul interpretării unei sonate a lui Beethoven i-ai povesti despre o importantă teoremă algebrică. Un gramatic va face în timpul morții o observație gramaticală (în isonul lui Felix
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cele mai multe ori cu aproximații din partea ei, și eu continuam, ca un nebun, să-mi monologhez părerile și eram fericit. Când, deci, în fața unor chestiuni destul de precise, mă lăsam înșelat, cu atât mai mult nu puteam să-mi dau seama întrucît admirația Irinei pentru natură era profundă, aci, unde afirmațiile nu se pot face precis. Imaginile sau observațiile lăturalnice nu vădesc neapărat înțelegerea. Și apoi eu însumi, care sunt așa de mândru în chestiunea aceasta, de câte ori nu părăsesc o seară parfumată, cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi fost o glumă. Apoi îi vorbeam de planuri artistice. De-mi arăta părere de rău, o ambiționam: "Nu-ți plac astfel de conversații? Dar înainte de toate tu ești o intelectuală!" Cum putea să se mai împotrivească fără ca să pierd admirația pentru ea? Ce scenă de înalt ridicol! În momentul când o femeie se dă cu toată carnea și sufletul, tu să-i vorbești despre Proust, "căci ești intelectuală!" Și ea să trebuiască să spuie: "Desigur!" Mă recitesc. Așa găsesc de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înainte zilnic, și era natural ca să fie ei mai competenți. Bineînțeles, păstrau și pentru ei un mic colț unde nu ai voie să intri, când eram ascultat numai cu bunăvoință, căci acolo domnul e specialist și a fost motivul de admirație al doamnei din prima zi a menajului. Astfel, domnul e cunoscător mare în agricultură. A trebuit să spun și eu câteva vorbe despre grâu și despre ovăz și să ascult cu atenție toate explicațiile primite. Dialogul a început cu inevitabilul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
i l-am prezentat, căci era inteligent, putea să o învețe o mulțime de lucruri și să aibă o înrîurire asupra ei, punând puțină ordine într-o minte așa de chinuită. L-a prețuit imediat și mi-a vorbit cu admirație de el. Îi dasem preocupări noi, dar dragostea subzista întreagă. Îmi amintesc odată când a venit Ioana să mă ia de la gară, cum făcea săptămânal. Era noapte frumoasă, și am pornit spre Șoseaua Kiseleff. Acolo, pe o bancă, s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a gustat pe Racine, înainte de a se fi emoționat de Henri Bataille. Avusese norocul unui profesor bun, pe care nu-l avusesem odinioară eu, și pierdusem mult timp ca să am curajul să cred că anumite opere sunt proaste, indiferent de admirația ce o au încă pentru ele unii critici cunoscuți. O bu-cată de vreme, la începutul inițierilor, cunoștea la întîmplare numai opere bune, așa cum îmi sugerase cine știe ce preferință sau întîm-plare, căci n-aveam răbdare să-i fac un plan. Anumite bucăți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de acolo, dar apropierea era complect convențională și totdeauna complezentă. Tot ce explica Ioanei, și o entuziasma, erau interpretări arbitrare ale realității, totdeauna subtile, dar nu se pricepea să sufere fără să-și mai discute suferința. Ioana îl asculta cu admirație, îl repeta deseori, ambițioasă se forța să înțeleagă cărțile lui grele, dar imediat ce rămânea singură, fără nimeni care să-i schimbe preocupările, revenea la Racine. Mi-a repetat iarăși rolul neînsemnat pe care l-a jucat dragostea intre ei, căci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
artificiale. Desigur, tot madame Pitpalac a învățat-o să și le facă așa! Poate ca să-mi placă mie! Prima carte citită de Ioana de la mine a fost La femme et le pantin a lui Pierre Louys. Aveam pentru ea multă admirație, parcă se suprapunea celor mai intime vibrații, și mi-e frică să o recitesc ca să nu fiu dezamăgit. Și acum, când mi se pare că sunt victima tuturor capriciilor Ioanei și când văd că, oricât de vinovată ar fi, tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Hegel). Iar cele cu sens până atunci apar deodată insignifiante, străine sensului comun. Cum neașteptat se exprimă Cicero, . Mai târziu, Wittgenstein pare să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens, deși nu-și ascunde admirația pentru unele viziuni metafizice. Probabil că metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce povestirea nu oferă totuși. Ea nu oferă însă nici semnele sigure ale nonevidenței, nu orien tează către o certitudine de acest fel. Să fac o mică paranteză în acest loc. Este știut că Franz Kafka a avut o adevărată admirație pentru Søren Kierkegaard, fără a prelua neapărat temele teologice ale scriitorului danez. Unele locuri din corespondența sa sunt elocvente în această privință. Cunoaște deopotrivă unele pagini ale lui Nietzsche, felul în care acesta devine martor al fenomenului numit 188 PRIVIND
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Hegel). Iar cele cu sens până atunci apar deodată insignifiante, străine sensului comun. Cum neașteptat se exprimă Cicero, . Mai târziu, Wittgenstein pare să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens, deși nu-și ascunde admirația pentru unele viziuni metafizice. Probabil că metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceea ce povestirea nu oferă totuși. Ea nu oferă însă nici semnele sigure ale nonevidenței, nu orien tează către o certitudine de acest fel. Să fac o mică paranteză în acest loc. Este știut că Franz Kafka a avut o adevărată admirație pentru Søren Kierkegaard, fără a prelua neapărat temele teologice ale scriitorului danez. Unele locuri din corespondența sa sunt elocvente în această privință. Cunoaște deopotrivă unele pagini ale lui Nietzsche, felul în care acesta devine martor al fenomenului numit 188 PRIVIND
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
rămâne singur. Mitul lui nu fructifică. E de altfel exagerat să vorbim de un mit al lui Salazar. Omul acesta rece, măsurat, adâncit în cifre, preocupat de probleme impopulare - morală, educație, politică religioasă - nu poate crea o atmosferă de frenetică admirație sau profundă devoțiune în jurul numelui său. Salazar își câștigă anevoie, printre preoți, profesori, student merituoși și catolicii Centrului, o faimă de om integru, cu o viață morală fără pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici chiar cei din jurul lui, studenții și prietenii, nu sunt fanatizați de viața aceasta corectă. Oamenii nu pot avea față de el mai mult decât stimă și admirație... Dar, evident, această admirație se face simțită în cercuri tot mai largi. Îndeosebi cei care se îndeletnicesc cu realitățile economice și financiare încep să privească spre Salazar ca spre un viitor bun conducător al vreunei importante instituții de stat. Când
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici chiar cei din jurul lui, studenții și prietenii, nu sunt fanatizați de viața aceasta corectă. Oamenii nu pot avea față de el mai mult decât stimă și admirație... Dar, evident, această admirație se face simțită în cercuri tot mai largi. Îndeosebi cei care se îndeletnicesc cu realitățile economice și financiare încep să privească spre Salazar ca spre un viitor bun conducător al vreunei importante instituții de stat. Când, la începutul lui decembrie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în vreme ce, în grupuri, cei prezenți să îndreptau spre ieșire, lui Waldomar i se alătură fiul său, un tânăr înalt, ce te privea drept în față, cu părul de un castaniu deschis. Pe chipul tânărului, cu trăsături frumoase, străluceau entuziasmul și admirația pe care le încerca, în clipele acelea, pentru părintele lui. — Ai fost minunat, tată. I-ai convins pe toți. Război, așadar! Nu aștept decât clipa când o să-i ciomăgesc cum se cuvine pe blestemații ăia! Vorbise tare, ca să fie auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și pe moarte, și Dumnezeu va fi cu noi. Trebuie să-i ucidem pe toți. Trebuie să-i ștergem de pe fața pământului! Sebastianus simți în cuvintele ei o hotărâre implacabilă și o ură atât de violentă, încât o privi cu admirație și totodată cu groază. își imagină că, vorbind de un fulger care o limpezise, Frediana făcea aluzie la acela care, după câte i se spusese, îl lovise pe ucigașul hun și își promise din nou să-i ceară confirmarea imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius; înțelese și lupta ce se dăduse în sufletul lui și care îl sfâșiase în timpul adunării. Și, cu toate că rămase nedumerit, ca un roman ce era, de hazardul care îi inspirase atitudinea cu privire la duel, nu putu să nu simtă pentru el admirație și recunoștință. — Ce intenționezi să faci acum? întrebă. încruntându-se, Gundovek ridică din umeri. Dacă hunii trec Rinul la miazănoapte, e limpede că gepizii intenționează să facă același lucru aici. Poate ținta lor e Lugdunum; dar s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cândva abandonul, capitularea în fața dorinței sale impetuoase. Avea să fie a lui, nu știa cum, dar avea să fie a lui, mai devreme ori mai târziu, avea să-i arate de ce era în stare, avea să-i cucerească până la urmă admirația și, poate, de ce nu, chiar și iubirea. Nu se simțea vinovat de moartea fratelui ei. Războiul e război, nu se putea face nimic și, pe de altă parte, foarte probabil, ea nu știa că el însuși fusese cel care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse înăuntru pe prizonierul roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zâmbet absurd pe chipul descompus și cu ochii ridicați spre cer. Când flăcările îl învăluiră, urlă nebunește - un urlet lung, atroce. Canzianus, în schimb, nu strigă, nici măcar când flăcările îl devorau, și îi lăsă profund dezamăgiți, dar și plini de admirație, pe războinicii ce se găseau adunați în jurul rugului. Balamber asistă la sfârșitul său fără să clipească, așa cum se așteptau de la el, dar plin de amărăciune în suflet pentru moartea unui om de o asemenea valoare. Cântecul celor din vale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, oprindu-și iarăși armăsarul asudat și spumegând, se pregăti pentru un nou asalt. Pe chipul său se citeau semne vizibile de nervozitate. Plimbându-și, fără grabă, în stânga și în dreapta calul, Balamber ținea privirea ațintită asupra ei, contemplând-o cu admirație. Nu se mai îngrijea de bătălie, al cărui tumult îi părea acum îndepărtat și surd. Sfârșitul bătăliei, de altfel, fusese hotărât încă de la bun început. Ținându-și sabia în mâna dreaptă, se apropie puțin de ea, la pas, și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]